Deși e primăvară și subiectul îmi displace profund, uite că trebuie să mă ocup încă odată de el, pentru că de mâine o să fiu tot numai poezie (nu și dulcegărie). Schimb modus operandi spre ceea ce omul are pozitiv, creativ în el.
Războiul distruge și asta îl face atât de antipatic,
stârnește bestia din om și acest strigoi e foarte greu de domolit mai târziu,
când părțile s-au împăcat și războinicii rămân cu mânia pe care nu mai au
împotriva cui s-o verse.
Atena, cetatea negustorilor și a filosofiei a rămas
în istorie, Sparta, mândra cetate a războnicilor fără egal, a apus,.
ADEVĂRATUL RĂZBOI pe viață și pe moarte este între
dolarul american și lumea care vrea democrație (multipolaritate) în universul
financiar. Suntem cam ce era Anglia medievală în lupta dintre regi și baroni.
Atunci s-au înțeles.(Magna Carta, 1215) dar a mai fost nevoie de jumătate de
mileniu pentru ca puterea personală a regilor să se ducă pe apa sâmbetei (1789,
căderea Bastiliei) Jumătate de mileniu plin de sânge, de invazii și nedreptăți
care nu a oprit omenirea să meargă înainte și nici Istoria (Destinul uman) nu
s-a proptit în principii ca să își vadă de treabă, cu toate strigătele
înfuriate ale celor care erau călcați de pasul ei greu și indiferent.
Dacă credeți că victoria principiilor iluministe a
dus la lămurirea conflictului, vă înșelați. Apariția USA (cele treisprezece
state de pe malul Atlanticului care frâng autoritatea Marii Britanii în două
războaie succesive) și ascensiunea lor se caracterizează practic printr-un
război care durează de 250 de ani. (mai puți de 25 de ani de pace) Din 1776
până în 1897 a fost pe teritorii. Cu bani sau cu arme și intrigi au luat ba de
colo, ba de dincolo (în principiu de la cei mai slabi) și au ajuns la forma
geografică azi cunoscută. A urmat un secol de confruntări în care convulsiile
imperiilor coloniale, revoluția tehnologică și tectonica civilizațiilor
(apariția altor puteri, cum ar fi Germania după reunificare, 1870), a Japoniei
care a trebuit să iasă din izolarea seculară (1868) s-au concretizat în
conflicte de o avengură încă nemaiîntâlnită. Primul și al doilea război au
întrecut în amploare și adâncime tot ce se întâmplase până atunci între oameni.
De fiecare dată USA a intrat de partea învingătorului. Nu a riscat să se bage
de la început în conflict. Abia după 1945 când devenise prima forță encomică și
militară a lumii a inițiat războaie (în afara propriului teritoriu) pe care,
culmea ironiei, le-a și pierdut cu grație. I-au ieșit mai bine intrigile,
implicările subterane care au și dus la consolidara acelui Deep State de care
se vorbește atâta.
Odată cu hotărârea lui Nixon de a scoate acoperirea
în aur a dolarului (1971) a avut loc un fel de lovitură de stat la nivel
planetar asupra masei financiare totale, unde rolul metalelor prețioase (aur,
argint) a fost luat de puterea militară și politică americană care garanta
finanțele mondiale. (Fiat money)
Fiind stăpânii banilor, indirect, americanii
deveniseră și stăpânii lumii.
În locul revoluției mondiale ideologice (Marx ,
Lenin, Trotzky) am avut o revoluție financiară care a dus la dominația
emisferei nord-atlantice asupra restului lumii. URSS a fost înfrânt exact
datorită impotenței unei societăți tradiționaliste de a se urca în rapidul
evoluției tehnoligice și financiare.
De cealaltă parte Rusia a apărut ca imperiu pe
ruinele marelui Hanat. Odată cu retragerea din istorie a Hoardei de Aur țarii
ruși pun mâna pe jumătate de Europa și altă jumătate din Asia (e drept cea
practic nelocuită, dar tot jumătate e și încă plină de comori de care atunci
nici nu aveau habar) Dacă nu ar fi vândut Alaska americanilor, azi Rusia ar fi
avut dominația clară în materie de resurse energetice care ar fi obligat
probabil USA să intre și mai repede într-un conflict deschis cu URSS-ul.
Practic banul e sângele civilizației economice ale
cărei structuri au fost puse pe picioare de avansul tehnologiei și evoluția
structurilor economice care tind în chip natural să se unifice datorită
accelăriri informației care se transformă în accelerare istorică.
Așa cum primul război mondial a declanșat indirect
revoluția rusă și înlocuirea imperiului țarist cu dictatura stalinistă,
accelerarea istorică a produs avarierea imperiilor (unul după altul, de la cel
spaniol la cel sovietic) Pentru istorie 200 de ani sunt o mușcătură pe o
singură parte a unei fălci.
Problema este că USA nu a înțeles că încercarea de a
monopoliza planeta nu va fi la fel de bine văzută de toată lumea. Totuși în
materia de civilizație și istorie le mai lipsesc ceva milenii de cultură ca să
se poată compara cu lumea veche.(Europa-Asia) Mica intrigă ucraineană (bine
tricotată, aș spune chiar cu măiestrie, de deep state) s-a lovit de ridicarea
unor puteri care nu fuseseră prevăzute de fișa postului în ordinea mondială
(China, India și veșnicii revoltați, rușii)
Deci avem de a face cu un conflict nemilos pentru
cine plătește masa la care stăm toți oamenii de pe pământ. Americanii vor să o
plătim cu dolari și să le rămânem datori, rușii vor să o plătească cu ce au
prin adâncul pământului și cu ce mai pun mână de la mână și noii lor prieteni
din BRICS+.
Războiul cu oameni, victime și suferință din Ucraina
e numai un efect colateral. E ca și rănile la picioarele unora s-au pornit la
drum dar încă nu au ajuns la capătul lui.
Autor:
Dan Stoica
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu