(Interviu cu domnul conf. univ. dr. Comandor (r) Ștefan Popa, realizat de scriitoarea Liliana Roibu - reporter, corespondent Radio-TV, colaborator Radio I&G Atena, promotor cultural)
„Nici
o pasăre nu are zbor prea înalt dacă nu zboară cu aripi proprii”
Absolutul
Între cerurile mele
adamice și hristice
și păcatele mele oarbe
din lutul plămădit
nu mai încape nimic,
deși înlăuntrul
ființei mele
se naște
absolutul.
Ștefan Popa
LR - Astăzi, am
bucuria şi
onoarea de a sta de vorbă cu domnul comandor
(r) Ștefan Popa.
Aviatorul, teologul, jurnalistul și scriitorul Ștefan Popa a absolvit Școala Militară de Ofițeri Activi de Aviație ”Aurel Vlaicu”, promoția anului 1985. S-a format ca aviator la o unitate de elită a Aviației Militare, Regimentul 57 Aviație de Vânătoare de pe aerodromul Mihail Kogălniceanu, Constanța. Ofițerul de aviație Ștefan Popa s-a specializat în managementul de aviație la Academia de Înalte Studii Militare ”Carol I”, promoția anului 1992, București. Este absolvent al Colegiului de Război din cadrul Universității de Apărare ”Carol I”, promoția 2007, București. Apoi, se specializează în domeniul comunicării și relațiilor internaționale prin absolvirea masteratului Comunicare și Relații Internaționale din cadrul Facultății de Istorie și Filosofie, Universitatea ”Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca. Ofițerul de aviație Ștefan Popa reușește să-și îndeplinească și o veche pasiune, mistica ortodoxă, prin licențierea în Teologia Ortodoxă, specialitatea Pastorală, promoția anului 2000, în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Ofițerul Ștefan Popa a activat în cadrul UM 01941 Mihail Kogălniceanu, Constanța, în cadrul UM 01943 Cluj-Napoca și în cadrul UM 01835 București. Ofițerul de aviație Ștefan Popa a îndeplinit mai multe funcții de conducere în cadrul Forțelor Aeriene Române, printre care aceea de șeful cercetării, șeful operațiilor, șef de stat major, comandant, director al Revistei ”Cer senin”, publicație militară a Forțelor Aeriene Române, director al Muzeului Național de Aviație, București, funcție de pe care a trecut în rezervă. A participat la îndeplinirea unor misiuni de operații aeriene naționale și internaționale Este căsătorit cu profesoara Mihaela-Emilia Popa și au împreună o fată. În prezent, locuiește în municipiul Cluj-Napoca. O altă pasiune a domniei sale a fost literatura: cititul și scrisul. A publicat peste 1500 de studii, recenzii, interviuri și articole de specialitate, de istorie militară, de filozofie și teologie, publicate în presa civilă și militară. A publicat 50 de cărți dintre care: 24 cărți în proză și poezie și o Revistă, precum și coautor în 26 de antologii literare. Face parte din mai multe Cenacluri literare, Asociații, Fundații etc. Este membru fondator al Societății ”Cultul Eroilor” din Cluj-Napoca. Este membru în Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România. Este președintele Ligii Aeriene Române, Filiala Cluj. Este director și fondator al Revistei cultural-patriotice ”Chemarea zborului”. Este director și fondator al Școlii de Excelență Mistică „Schimonahia Elisabeta”.
LR: -
Domnule comandor, sunteți o personalitate
militară complexă, cu studii multiple, cu experiență de viață, cu multe implicări și realizări în domeniul militar, dar și în viața civilă. Aveţi o carieră explozivă. Ce v-a determinat să alegeți profesia de aviator?
ȘP: - În
primul rând, dorința caracteristică
a tinerilor generației mele de a face ceva deosebit cu viața
lor, ineditul, provocarea, fascinația zborului... În
al doilea rând, curiozitatea de a învăța
și
a ști cât mai mult din domeniile de vârf
ale societății de atunci, unde se încadra și
aviația. Apoi, generația mea credea în
valorile și principiile umanității, în
dragostea față de patrie și avea deosebit respect
față de ctitorii de istorie și
de neam. Și, nu în ultimul rând, chemarea pe care am
simțit-o spre această profesie. Aici trebuie
să
precizez faptul că mai întâi am optat pentru partea
mistică spirituală, care m-a atras din copilărie.
Așa
am ajuns la Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Institutului
Teologic de Grad Universitar de la Sibiu, eu fiind din Constanța.
La Sibiu am avut niște ispite și după un an de facultate am
renunțat, Am mers la Părintele Arsenie Papacioc
de la Mănăstirea Techirghiol pentru a cere sfat. Părintele
mi-a dat o carte de rugăciune și m-a trimis la Catedrala ortodoxă
din Constanța, unde să mă rog timp de trei ore și
vedem ce ne arată Dumnezeu. Când am ieșit
din Catedrală am văzut trecând un om în
uniformă militară de culoare albastră.
Am alergat după acea persoană și
am întrebat ce profesie are și
el mi-a răspuns că este aviator. Apoi, l-am întrebat
unde se face școala de aviatori și mi-a spus că
la Buzău, dar că trebui să-mi depun dosarul la
comisariatul militar. Zis și făcut. Așa
am ajuns student la Școala Militară de Ofițeri
Activi de Aviație de la Boboc, Buzău. La terminarea
studiilor am fost repartizat la Escadrila a II-a din cadrul Regimentului 57
Aviație Vânătoare de pe aerodromul
Mihail Kogălniceanu, Constanța, pe funcția
de adjutant-superior de escadrilă și
șef
al întregului personal. Comandantul de Escadrila nu
era altă persoană, decât cea cu care m-am întâlnit
în fața Catedralei și care mi-a dat primele
sfaturi și anume căpitan-comandor Pavel Oțelea.
LR: - Experiența m-a învățat că în viață nimic nu este întâmplător, ci totul
are o rânduială divină. Cum ați ajuns de la Constanța la
Cluj-Napoca?
ȘP: - În
anul 1992 finalizam studiile la Facultatea de Aviație și Apărare Antiaeriană din cadrul
Academiei de Înalte Studii Militare „Carol
I” din
București. Urma să primesc o nouă repartiție la una dintre
unitățile
militare de aviație. Pentru liniștea mea sufletească, am mers la Părintele Arsenie
Papacioc de la Mănăstirea Techirghiol să îl întreb în ce
garnizoană să cer repartiția. Părintele fără să stea pe gânduri mi-a spus că trebuie să merg la
Cluj-Napoca. Cine m-a pus să merg la părintele? Cum să plec eu de la Constanța tocmai la
Cluj-Napoca? Bineînțeles că mie nu-mi convenea această schimbare. Dar
citisem în
scrierile Sfinților Părinți că atunci când mergi la un duhovnic iscusit, primele lui
cuvinte sunt de la Dumnezeu. Și atunci mi-am zis că Dumnezeu știe mai bine ca
mine, ceea ce este bine pentru sufletul meu. Am fost repartizat șeful cercetării la Divizia
59 Aviație de la
Cluj-Napoca. Părintele Arsenie mi-a dat și o scrisoare de recomandare către Părintele episcop
Bartolomeu Anania. Așa am ajuns eu la Cluj-Napoca. Astăzi, am
certitudinea că venirea mea la Cluj-Napoca a fost o binecuvântare
a lui Dumnezeu, pentru că am realizat un progres serios în profesie, dar și în
plan duhovnicesc.
LR : - Am înțeles că Aviația și Teologia au fost și sunt în continuare atracții inevitabile pentru dumneavoastră. Să înțeleg că în cele din urmă, nu ați renunțat definitiv la
ideea cu teologia?
ȘP: -
Nu! Ajuns la Cluj-Napoca, m-am canalizat pe profesia de aviator, până într-o
zi când
m-am întâlnit
întâmplător cu Părintele Profesor
Ioan Ică, de la Sibiu,
care la acea vreme era decanul Facultății de Teologie de la Cluj-Napoca. M-a oprit pe
stradă, s-a uitat fix
în ochii mei și mi-a spus: „Tu ești Ștefan, ești oaia rătăcită, trebuie să vii înapoi la teologie”. Părintele profesor universitar
doctor Ioan Ică avea o memorie fantastică. Eu pe atunci aveam gradul de căpitan și îndeplineam
funcția de șef operații aeriene la
Divizia 59 Aviație. A trecut ceva timp de la întâlnirea
cu domnul profesor, când mă trezesc la unitate cu secretarul-șef de la
Facultatea de Teologie. Era în ultima zi de înscriere la facultate și trebuia să duc dosarul de înscriere.
În
anul al III-lea de studii teologice m-am
prezentat cu o licență la Părintele profesor Ioan Ică, dar după ce a citit-o
mi-a spus răspicat: „Asta nu e licență, depășește o licență, așa că va fi o carte, la care voi face o prefață,
iar cartea se va numi „Bărbăție și credință”.
Cum altfel poate fi numită o carte scrisă de un militar de carieră în
aviație, decât așa. La treabă!” Așa am ajuns să îmi
iau licența în Teologie, să scriu și prima mea carte și să primesc și un mare dar
din partea Părintelui profesor și anume biroul său masiv din lemn de nuc, pe care mi l-a dăruit în
ultima zi de decanat la Cluj-Napoca și pe care îl am și astăzi.
LR: - Prima mare iubire, demn de remarcat, a rămas aviația. Ne spuneţi, vă rog, ce reprezintă zborul pentru
dumneavoastră?
ȘP: - Zborul
este un dar al lui Dumnezeu pentru omenire. Zborul este un mod de viață.
Zborul, ca orice vis are tendința de a se transforma în realitate. Acesta a fost unul
dintre cele mai arzătoare și îndrăznețe visuri pe care le-a avut omul, încă de la începuturile
sale. Această năzuință a omului de a se avânta spre înalt,
spre necunoscut, și-a găsit, de-a lungul existenței omenirii, o
vie reflectare în mituri și legende: de la păsările și animale mitice
și zei și eroi zburători până la încercările inocente de
imitare a zborului păsărilor. Cel mai reprezentativ rămâne,
totuși, zborul lui
Icar, simbol al eroismului și jertfelor omului pentru înfăptuirea
zborului. În mitologia greacă, Dedal și fiul său, Icar, au
folosit aripi de ceară și pene pentru a evada de pe insula Creta. Căldura soarelui a
întrerupt
zborul deasupra Mării Egee și Icar s-a înecat. ”Tot sacrificiul meu s-a
meritat: am văzut Cerul”, aceasta a fost ultima mângâiere
a sufletului lui Icar.
LR: - Trecerea aceasta de la teologie la aviație și de la aviație, din nou la
teologie mă fascinează și o iau ca o provocare. Cum se împacă, totuși aviația cu teologia?
ȘP: - Pe
de o parte, oamenii de știință ai lumii moderne spun că două dintre
caracteristicile aviației care ii conferă un avantaj enorm în
demersul ei de cunoaștere și progres științific sunt credința în cercetare și curiozitatea umană. Omul dorește să afle informații și despre alte
universuri și alte lumi. Fără curiozitate omul nu ar încerca
sa descopere, nu ar inventa și inova pentru a afla lucruri noi, pentru a împinge
limitele cunoașterii peste cele definite la un moment dat. Astfel, omenirea a ajuns să exploreze noi
continente, s-a aventurat pe mări în carapace care azi ar pune serioase întrebări legate de
siguranța și fiabilitate,
s-a aventurat în aer și cu mari sacrificii a cucerit cerul. Pe de altă parte există și alte mecanisme
spirituale care motivează și împing omenirea înainte, pentru că nu-i așa, creația tinde către Creator. Teologia, chiar dacă își găsește liantul în iubire, nu exclude din cercetare rațiunea, deoarece
rațiunea este condiția comună oamenilor în ce
privește cunoașterea.
Sentimentalismul în religie face mai mult rău decât bine. Teologia ne învață că omul departe de
a fi conceptul unui monism materialist este creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu
și plasat în lume
cu un scop clar, anume mântuirea de păcatul adamic, revenirea la starea edenică și la viața veșnică. Creștinul nu e un singuratic,
un abandonat, nu e un copil orfan, el are un tată, pe Dumnezeu. Gânditori moderni
au definit cel mai adesea Religia ca pe o instituție între alte instituții, iar teologia
ca pe o disciplină între alte discipline. Adevărul e însă că Religia e o
instanță
atotputernică, în același timp umană și divină. Religia nu e o instituție, ci e instituția prin excelență.
Religia asigură „arca” de
salvare pentru omenire care este Biserica. Religia are ca trăsătură esențială postularea unei lumi invizibile, a unei ordini înalte,
la care trebuie să se raporteze lumea faptelor vizibile. Iată ceea ce constituie cu putere caracterul
primordial idealist al teologiei. Pentru teologie, moartea este doar o trecere
într-o altă stare, într-o altă viață, cea veșnică. Aviația și teologia nu au sfârșit. Doar ca exercițiu de limbaj,
noi putem spune că una se sfârșește și alta își începe
existența.
LR: - Noi românii, când spunem aviație, de fapt
spunem Aurel Vlaicu și invers. Dar, din fericire, mai sunt și alți temerari
aviatori care au lăsat urme adânci pe cerul patriei, de pildă aviatorul și scriitorul
Doru Davidovici. L-ați cunoscut personal pe maestrul Doru Davidovici?
ȘP: -
Nu! Din păcate, nu l-am cunoscut personal pe pilotul și scriitorul
Doru Davidovici, i-am auzit doar vocea de câteva ori în căștile
radio de la bordul avionului. Am citit cărțile sale și pot spune că m-au inspirat și m-au îndemnat să scriu. Știu de la cei care l-au cunoscut personal și l-au avut ca
instructor de zbor că era un om foarte meticulos, că îi plăcea singurătatea, că era foarte
exigent cu el, dar și cu ceilalți. Era un autodidact, un om înțelept și modest, un
pilot iscusit, un camarad generos, căruia îi plăcea să filosofeze și să scrie. Știu din cărțile sale că pilotul Doru Davidovici credea în
existența extratereștrilor și chiar era
pasionat de OZN-uri. Se pare că în India s-au descoperit anumite manuscrise vechi,
care amintesc de existența unor avioane mult mai performante ca cele de azi,
din cultura antică, avioane care se puteau deplasa la stânga,
la dreapta, în spate. Acele avioane au existat și se numeau „vimaane” și sunt descrise
detaliat de maestrul Davidovici în cartea „Lumi Galactice”. Doru Davidovici a adus un plus în aviație, dar și în
cultura română, iar aviatorii nu l-au uitat și nu-l vor uita,
purtându-i
un mare respect și o aleasă prețuire. Doru Davidovici are perfectă dreptate când
spune: „nu înălțimile pe care
le-ai atins contează, nici tipul de avion pe care ai zburat, nici maestrul
pe care l-ai avut, ci contează ceea ce a rămas „acolo”, în adâncul sufletului tău”.
LR : - Profesia de aviator implică mult efort și multe
sacrificii personale, dar și sprijin moral din partea persoanelor apropiate.
Aveți o persoană anume căreia ați dori să-i adresați cuvinte de mulțumire, în acest sens?
ȘP : - Aș dori să mulțumesc, în
primul rând
lui Dumnezeu, pentru darurile și binecuvântările pe care mi le-a dăruit de-a lungul
vieții, în al
doilea rând,
vreau să mulțumesc familiei,
soției mele
Mihaela-Emilia și fiicei mele Damiana-Augusta, pentru sacrificiul
pe care l-au făcut alături de mine. Și nu în ultimul rând, să mulțumesc tuturor
profesorilor mei și tuturor persoanelor care m-au ajutat, într-un
fel sau altul, în cariera militară de aviator.
LR: - Pe lângă activitatea din domeniul aviației și cel al
teologiei, știu că aveți realizări notabile și pe tărâmul literelor. Când ați scris pentru
prima dată și cine va descoperit arta condeiului?
ȘP: - Pentru
prima dată am scris o poezie „A fost o zi” la vârsta de 17 ani, pe care am publicat-o mai târziu
în
publicația militară „Aripi
argintii”.
Apoi, am participat la mai multe concursuri, unde am obținut și câteva
premii literare în cadrul concursurilor de poezie și proză organizate în
Tabăra școlară Bucșoaia și în
Tabăra pentru
tineret de la Izvorul Mureșului. Prima mea carte am publicat-o la Editura
Dacia din Cluj-Napoca în anul 1997 și s-a numit „Bărbăție și credință”.
Cel care mi-a descoperit talentul scriitoricesc a fost Părintele Profesor
universitar doctor Ioan Ică, pe atunci era decanul Facultății
de Teologie Ortodoxă de la Cluj-Napoca, care mi-a și scris prefața la carte, din
care redau câteva cuvinte: „Când acum un an domnul căpitan aviator Ștefan Popa a
venit sfios cu manuscrisul cărții de față a fost pentru mine o surpriză mai mult decât plăcută... lucrarea
dovedea pe lângă o mare dragoste față de credința creștină ortodoxă și o bună informare și o stăpânirea
a problemelor teologice, precum și o mânuire cu ușurință a condeiului la un nivel aproape de invidiat
pentru specialiști”. Bineînțeles că Părintele profesor m-a „pârât” și la episcopul Bartolomeu Anania,
care m-a chemat și mi-a dat câteva sfaturi. Mulțumesc din suflet, aici și acum și în veșnicie, acestor
două mari personalități
ale culturii bisericești, dar și Părintelui Profesor universitar doctor Ioan Chirilă, pentru încredere și îndemnul
de a scrie, cerându-le totodată iertare pentru faptul de a nu mă ridica la
nivelul așteptărilor..
LR: - Știu că ați scris și scrieți în continuare, scrierile dumneavoastră se bucură de o apreciere deosebită. Care este cartea dumneavoastră de suflet pe care ați scris-o?
ȘP: -
Toate cărțile pe care
le-am scris îmi sunt dragi și le am la suflet, sunt ca și copii mei. E
ca și cum ați întreba
o mamă cu zece copii,
pe care copil îl iubește cel mai mult? Dar, dacă ar trebui să răspund acestei
provocări, m-aș opri totuși la volumul ”Pustnica” apărut la Editura
Ecou Transilvan din Cluj-Napoca, care chiar că este o carte de suflet și pentru suflet.
LR: - Fiecare dintre noi avem parte în această viață de bucurii, de
tristețe, de împliniri și de eșecuri, de zile bune și de zile mai puțin bune. Dacă ați putea să retrăiți o zi din viața dumneavoastră, fără să o schimbați, doar să o retrăiți, care ar fi aceasta?
ȘP: - Este
o întrebare destul de grea. Fără doar și poate că cea mai fericită zi din viața mea, pe care aș dori să o retrăiesc în fiecare zi, dacă ar fi posibil, este ziua în
care am primit Duhul Sfânt. Am simțit și trăit din plin bucuria și fericirea cerească, acea fericire
care nu ai vrea să se termine niciodată, de care nu te poți sătura, pur și simplu.
LR: - Cum s-a întâmplat?
ȘP: -
Am stat și m-am rugat
trei zile și trei nopți la bordeiul pustnicei Teodora de pe vârful
Giumalău. În a
treia zi am primit Duhul Sfânt. Deodată, chilia unde mă aflam a fost inundată de o lumină puternică, dar nu era de
la soare, cu certitudine era lumina necreată a lui Dumnezeu, în deplinătatea prezenței Sfântului
Duh. Am simțit cum corpul meu s-a transformat într-un fel de energie de formă ovală cât mărimea corpului
meu, apoi am simțit o pace și o bucurie imensă înlăuntrul meu, însoțită de o căldură bine plăcută. Intrasem într-un
fel de transă a unei fericiri inexplicabile, dar în care mă simțeam așa de bine și nu mă mai săturam de acea euforie duhovnicească. Nu vedeam decât o
lumină strălucitoare împrăștiindu-se
în
toate colțurile chiliei. Nu am auzit nicio voce și am rămas în
această stare de
bucurie dumnezeiască, care nu poate fi descrisă preț de câteva
minute. A fost o experiență unică în viața mea, pe care aș dori să o retrăiesc în fiecare zi. Dimineața, când a
venit pustnica Teodora, m-a fixat cu privirea și mi-a spus: „Ai
primit Duhul Sfânt?” Nu am apucat să spun nimic pentru că m-a podidit plânsul
și am plâns împreună cu maica preț de câteva
minute. Era plânsul bucuriei duhovnicești.
LR: - Am citit în cartea scrisă de dumneavoastră „Pustnica” faptul că ați cunoscut-o
personal pe pustnica Teodora. Ne-o puteți descrie în câteva cuvinte?
ȘP: -
Da, cu mare plăcere! Pustnica Teodora a fost un om al rugăciunii, al bucuriei, al vieții austere, un
om care și-a propus să înmulțească bucuria și nădejdea Învierii
și credem că a reușit cu prisosință. Blândețea ei și arta de a ști să se apropie de
sufletul omului a făcut-o cunoscută multor creștini, cărora le-a schimbat mentalitatea și stilul de viață,
unii dintre aceștia fiind chiar atei. Dacă reușeai să stai cinci
minute lângă maica Teodora,
te simțeai ca și când ai
fi fost în
cer: senin, plin de viață și dornic de roade duhovnicești. Cu
certitudine, maica Teodora este un dar al lui Dumnezeu pentru biserică, pentru oameni,
un om la bucuriei și al speranței, destul de echilibrată, realistă, cu chipul
luminat și zâmbitor,
un om al împlinirii vieții duhovnicești, care și-a fundamentat viața pe credință, pe
practica rugăciunii și pe practica liturgică. Pustnica Teodora a fost și rămâne
un reper al curajului creștin, al credinței, al jertfelniciei, al smereniei înțelepte, fără de care nu
poate exista nici pocăință, nici desăvârșire duhovnicească, ci o lucrătoare vie a credinței creștine ortodoxe
prin iubirea lui Dumnezeu și a aproapelui. În orice caz, adâncul cheamă adâncul,
rugăciunea cheamă rugăciunea, duhul
cheamă duhul și iubirea cheamă iubirea.
LR: - Domnule comandor Ștefan Popa ați scris mult.
Aveți în jur de 50 de cărți publicate în calitate de autor, coordonator și coautor și peste 1500 de
articole, studii, recenzii, interviuri publicate în presa militară și civilă. Ați fost și redactor-șef al
prestigioasei publicații militare, Revista „Cer senin” a Forțelor Aeriene
Române. Aveți vreun scriitor de suflet care vă inspiră în scrierile
dumneavoastră?
ȘP: -
Da! Cred că sunt mai mulți, dar aș dori să menționez aici, în primul rând pe poetul Nichita Stănescu, a cărui operă poetică mă inspiră în
formularea poeziilor mele și, în al doilea rând, pe scriitorul și aviatorul Antoine de Saint-Exupery,
care mă inspiră în
toate scrierile mele. Sunt încredințat că nu există un prieten mai loial decât cărțile și, în
orice caz, pe mine scrisul m-a ajutat foarte mult în evoluția mea spirituală, de aceea, pentru
mine, scrisul este un mod de a trăi. Ca ființă spirituală, iubesc albastrul Cerului, ador tot ce este divin,
încerc
să înțeleg infinitul și caut explicații simple pentru
misterele lumii. Caut să deslușesc tainele ascunse ale divinității
pentru a-mi hrăni sufletul și filosofia pentru a contempla frumusețea vieții. Descopăr, astfel că Împărăția
lui Dumnezeu este înlăuntrul meu, că visul de a zbura a devenit o realitate, că absolutul e
„necondiționatul
limitat”, că filosofia e o pregătire pentru moarte, că iubirea este forța creatoare care
poate învinge moartea și că în tăcere, mintea naște cuvântul fără deșertăciune.
LR: - Pentru că sunteți militar de carieră în arma aviație, nu pot să nu vă adresez și o întrebare legată de starea militară și politică a lumii. Astăzi când vorbim, din păcate, suntem asaltați de nenorocirea războiului dintre Rusia și Ucraina. Unii spun
că scopul
principal al lui Putin este să dezmembreze N.A.T.O. și să dezbine U.E.,
alții spun că scopul lui Putin este de a determina Ucraina să nu intre în N.A.T.O., iar
cei mai mulți, printre care și apropiați ai lui cred că Putin a înnebunit. Dumneavoastră care credeți că este scopul lui
Putin, în acest război?
ŞP : - Putin cred că
s-ar mulțumi cu cucerirea
Ucrainei, nu în ultimul rând, ca să îți satisfacă setea de putere, cerințele
ego-ului interior, și să demonstreze celor din jur, mai ales mai marilor lumii că
aparține acelui cerc de privilegiați care au un cuvânt de
spus în mersul Lumii. Este adevărat că ucrainenii sunt extrem
de naționaliști și au reprimat dur minoritățile conlocuitoare,
inclusiv rusești, deși teritoriul lor actual s-a extins artificial prin „cadouri”
făcute
de Stalin din teritoriile altor țări.
LR: - O întrebare care- mi sfredeleşte mintea: Când se va
încheia acest război și dacă va fi pace?
ȘP: - Din păcate
acest război va fi de durată și
nu va putea avea decât un singur deznodământ.
Istoria ne-a demonstrat că niciun imperiu nu este veșnic. Și
nu cred nici în teoria că Marea Rusie este veșnică.
Părerea
mea este că Forțele Aliate ale NATO se vor impune categoric în
fața Rusiei, iar Marea Rusie va fi dezmembrată în
mai multe țări sau chiar corporații
independente. Aceasta este viitoarea strategie politico-militară și
financiară a lumii în care trăim. Nădăjduim
ca totul să fie bine, în cele din urmă.
Doamne, ajută!
LR: - Revenind la
lucrurile frumoase, gândurile mele se îndreaptă firesc
către zborul ca o splendidă
POEZIE ce-şi croieşte calea prin lumea agitată,
neînţeleasă. Sunteţi printre cei mai aprigi vulturi care, îmi place să spun, sunt apărători de elită al seninătăţii cerului României. Aţi putea în încheiere, să transmiteţi tinerilor care visează la zbor dincolo de profesie şi pasiune, o adiere de vorbe încurajatoare?
ŞP: - În general, mă feresc de a da indicații altora, mai bine
prefer să le dau sfaturi prin viața mea de zi cu zi, prin faptele mele. Acum, de pildă pe tineri nu-i mai mișcă, nu-i mai motivează în acțiunile lor, decât ceea ce
văd cu ochii lor pe alții că fac. Uitați, fata noastră, Damiana citește mult, îi place să citească cărți, iar la o ședință diriginta clasei a întrebat-o pe soția: „Ce o motivează pe fata noastră să citească? Faceți ceva anume în acest sens?” „Nu. Pur și simplu mă vede pe mine cu cartea în mână, îl vede pe tatăl ei cu cartea în mână și atunci ia și ea o carte și citește”. În primul rând, orice tânăr trebuie să-și clarifice poziția față de divinitate, atât cât înțelege, atât cât pricepe la momentul
acela, pentru că Hristos spune: „Fără de Mine, nu puteți face nimic!” În al doilea rând. tinerii trebuie să fie foarte atenți în alegerea profesiei, Să fie vigilenți la semne și mesaje primite de la
ceilalți oameni pe care îi cunoaște pentru că Dumnezeu lucrează prin oameni”. Și nu în ultimul rând, au nevoie de multă disciplină, perseverență, rigurozitate în ceea ce fac și respect pentru
profesie.
LR: - Aţi fost lângă ei, le-aţi simţit emoţiile, până şi răsuflările, dar şi hotărârea. Le-aţi anticipat mişcările dar şi reacţiile, ba mai mult, le-aţi urmărit cu mare atenţie mişcările, concentrarea, acţiunea precisă a manşei şi manetei de pas. Ne-aţi putea spune ce se află dincolo de bătăile inimilor piloţilor, gândind, de exemplu, la un zbor prin munţi? Ştiu că, de cele mai multe ori, aceştia sunt capricioşi, se dezlănţuie, oferindu-ne tot felul de surprize mai puţin plăcute.
ŞP:- Trebuie
să precizez faptul
că în
cariera militară eu m-am axat pe coordonarea zborurilor, operații aeriene
speciale și managementul aviației. Dar, e adevărat am trăit printre piloți, am fost alături de ei și la evenimente frumoase, dar și în catastrofe
aeriene. Îmi aduc aminte de faptul că maiorul Cristea Ioan, noi îi
spuneam „Bibanul”,
din Escadrila a II-a a Regimentului 57 Aviație Vânătoare, a picat cu un avion MIG-23 de pe aerodromul
Mihail Kogălniceanu. În acel moment, eram chiar în
Punctul de Conducere a Zborului (ZEBRA), alături de conducătorul de zbor, căpitanul-comandor Oțelea Pavel (Tătucu), care era și comandantul
Escadrilei, urmăream respectarea planificării zborului de
instrucție din ziua
respectivă. Deodată s-a lăsat o liniște de mormânt peste tot aerodromul. Am ieșit afară și m-a podidit plânsul...
A fost o mare tragedie și o mare pierdere pentru Regimentul 57 Aviație Vânătoare. În
aviație, există disciplină, rigoare în
pregătire și lucrul în
echipă, dar și evenimente
nedorite. Toți participanții la zborul de instrucție, fie că este de zi sau
de noapte, de la soldat până la general se bucură de respect, loialitate și camaraderie.
Într-adevăr, când
simţi şi trăieşti magia
zborului, nici o glorie a pământului, nici cel mai bun prieten, nici cea mai mare
iubire, nimic din toate aceste lucruri nu mai prezintă importanţă
pentru tine, în acele momente, căci trăieşti clipele veşniciei. Nu de puţine ori, omul
cerului rămâne fără cuvinte la întrebarea:
ce ai văzut acolo,
sus...? Tăcere, tăcere, ... taină fără sfârşit.
LR : -
Excepţional! Rămânem fără grai, doar gândindu-ne la infinitul pământesc , la infinitul
ceresc, la universurile ce au ca fundament Creatorul, în care omul fiinţează. Imaginile şi cuvintele nu pot reda esenţa şi magia zborului. Putem concluziona prin propriul
dumneavoastră exemplu, demn de urmat, că pentru a fi aviator, trebuie neapărat să iubeşti aviația, zborul, văzduhul, să dovedești chemare, vocaţie şi pasiune, să depui efort susținut și îndelungat, să îți impui multă pregătire, disciplină,
implicare și responsabilitate, dar să ai și respect profund pentru profesie.
Calde şi sincere mulţumiri, domnule comandor
(r) Ștefan Popa! Cer senin!
Reporter, scriitor,
prof. Liliana Roibu
Secretar
general Liga Scriitorilor Români- Filiala- Iaşi Nord Est,
Preşedinte
Asociaţia ASCIOR Piatra Neamţ,
Profesor
Liceul Teologic Ortodox „Cuvioasa Parascheva”
Agapia,
Membru
Asociaţia Poeţilor Mondiali, Academia Mondială
de Literatură
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu