Despre noua generație de poeți româno-spanioli!

În Diaspora se naște o nouă generație de scriitori români integrați în țările lor de adopție, care au succes și sunt recunoscuți de către publicul țărilor respective. Acest succes de public nu înseamnă neapărat că toți scriitorii români din Diapora sunt cu adevărat și valoroși sau talentați, ci doar penetrează mai bine scrieriile lor la public prin noile rețele moderne de socializare. A avea succes la public în Occident nu înseamnă neapărat că ești și un scriitor valoros, cu o operă originală și inedită. În România datorită unei excelente critici literare și a unei viguroase recenzări literare de întâmpinare, moștenită din perioada interbelică și comunistă, selecția valorilor literare este mult mai viguroasă și mult mai realistă, conform unei ierahii estetice verificate și bine teoretizate. De exemplu avem cazul tânărului poet de limbă spaniolă Mihai Gane din comunitatea Madrid, care se bucură de un fulminant succes la public în Peninsula iberică, dar și în America latină. Evident că a scrie în limba spaniolă îți deschide o perspectivă uriașă de cititori, limba spaniolă fiind printre cele mai vorbite din lume. Așa că dacă ai o sută de mii de cititori pe facebook sau de cărți vândute în arealul hispanic, ținând cont de populația uriașă de sute de milioane de vorbitori de limbă spaniolă, nici nu înseamnă foarte mult, ba chiar puțin. De exemplu un scriitor român cu 10.000 de cititori în limba română la o populație de 26 milioane de vorbitori de limbă română, pe mapamond, înseamnă mai mut decât succesul hispanic al unui scriitor român din peninsula iberică, care e citit în America centrală și de sud. Sigur nu vreau să fac o abordare statistică a percepției publicului scriitorilor români de limbă română sau de limbă spaniolă, dar doresc să propun o perspectivă realistă și pragmatică, în parametri estetici, atunci când presa noastră laudă prea tare poeții români de limbă spaniolă, că au succes, fiind accesați de o sută de mii de cititori. De câțiva ani particip la evenimente culturale româno-spaniole și la târgurile de carte românească organizate de Centro Cultural La Tierra Tracia în comunitatea Madrid și am cunoscut destul de bine scriitorii români de limbă spaniolă, dar am auzit și de succesul real al tânărului Mihai Gane în Spania și țările latino-americane. Am intrat în contact și cu alți scriitori români care scriu bilingv în română și spaniolă și care se bucură de un succes fabulos în țările latino-americane. Acești scriitori româno-spanioli îmi spuneau la seratele și atelierele literare de la Madrid, că în Spania sau în America latină, nu mai există o critică literară autentică și nici critică de întâmpinare. De asemenea, în Spania revistele culturale nu se ridică la valoarea selectivă, teoretică și estetică a celor din România. În concluzie succesul la cititori nu înseamnă că scriitorii sunt și cu adevărat valoroși sau originali, deoarece nu există în Spania o critică literară și recenzii de întâmpinare, care să cultive și să selecteze valorile. Doar pe succesul de public scriitorii româno-spanioli nu se pot integra în ierarhia culturală propusă de literatura română contemporană, care este foarte bine și strict ierarhizată critic. Succesul pe rețele de socializare se poate transforma într-un narcisism literar. Din păcate în unele literaturi occidentale se pune mai mult preț pe cantitativ decât pe calitativ.

Revenind la Mihai Miguel Gane pot spune că este un poet român cu notorietate în Spania. El scrie în spaniolă foarte bine deși este născut în județul Argeș. Trăiește în Spania de pe la nouă ani. A cucerit această țară prin poeziile sale romantice și cu febrilitate tinerească, devenind cel mai citit poet din Spania, conform presei române. Până acum a vândut peste 100.000 de cărți de poezii traduse în 17 limbi, atât în Europa cât și America Latină, dar ar fi vândut și 10.000 de exemplare ale singurei nuvele scrise. La 31 de ani, Mihai Gane s-a impus în Spania datorită viziunii complexe și progresiste asupra lucrurilor despre care scrie. Acesta spunea într-un interviu de presă că nu doar iubirea și trădarea funcționează bine în versuri, pentru că există și alte teme de interes pe care oamenii le caută în poezii. „M-am dus spre poezie pentru că este un sentiment mult mai pur din punct de vedere literar și din punct de vedere uman. Poți citi o poezie și să ți se schimbe viața complet câteva versuri. Scriu despre toate lucrurile care mă înconjoară. Despre trecerea timpului, despre viața pe care o trăiesc, despre dragoste, despre erotism, despre sex, despre umanitate”. El afirma că ”am avut 95.000 de urmăritori pe TikTok. Echipa TikTok m-a contactat pentru a face un recital de Ziua Poeziei. A fost o experienţă interesantă, pentru că a fost cel mai urmărit recital de poezie din istoria platformei TikTok. Asta mă face să simt că sunt mulţi oameni dispuşi să descopere cărţile mele şi un gen literar insuficient promovat”. În „Mujeres del alma mia”, cea mai recentă carte a lui Isabel Allende este un volum emoţionant despre relaţia sa cu feminismul şi condiţia de femeie, s-a publicat o poezie de Mihai Gane. Poetul a fost propus să primească premiul național de poezie din Spania. Poetul româno-spaniol se plânge totuși în presă, că în România nu este cultivat la adevărata lui valoare. El încă nu a intrat în circuitul poeților români. Editurile românești bine conexate la critica literară și la perspectiva propusă de revistele literare evită se pare să-l promoveze pe poet. Mihai Gane este și un poet care promovează prin lirica sa noile ideologii de gen și gândurile subsidiare ale noilor generații. Nu am citit multe poezii de Mihai Gane deoarece acestea nu prea s-au tradus în limba română. Rețin în versurile lecturate o expresie lirică specific neo-modernă ludică, dar și reflexivă, precum și o adolescență literară târzie. Limbajul poetic nu este sofisticat, ci în expressis verbis este direct ca o puncție lirică a vieții sociale și preajmei neinteriorizate. Poeziile sunt atractive, dar, paradoxal, nu aduc o înnoire de limbaj și un mesaj liric zguduitor. Aș putea spune că versurile au o naivitate, ce poate fi pusă pe seama tinereții, deși a publicat patru volume de versuri.

Chiar nu pot să te ating

sau să vedem filme împreună.

În ciuda acestei distanțe nedorite,

care mă face să vreau

să urc în avion

în fiecare clipă când mă gândesc la tine.

Chiar dacă am pozele tale

și cu ele pot să mai trec peste câteva zile.

Chiar dacă nu pot să îți citesc

toate cărțile pe care le doresc.

Deși îmi este frig în primăvară,

chiar dacă mă întreabă lumea despre tine

și pe fața mea se așează un dor,

deși cămășile mele nu mai au mirosul tău,

nici hainele tale nu mai sunt pierdute

pe parchetul meu… (1718)

Poeziile compuse de poeții spanioli de azi, de altfel foarte talentați și lirici, sunt, totuși, structurate pe un stil încremenit a unei lirici românești ai anilor 70-80. De altfel poeții româno-spanioli care i-am cunoscut la Alcala de Henares îmi spuneau că poeții spanioli în genere nu au evoluat liric ca mesaj și stil, tocmai datorită lipsei unei critici literare selective autentice. Lipsește cadru metodologic și acribia tehnică literară de a fructifica noul lirism. Cred că a sosit timpul ca tinerii poeți româno-spanioli, care scriu în limba română, să se integreze circuitului de valori din România literară, să se arunce în arena cu lei a poeților români din țară, mult mai bine conectați la noile curente și motive literare noului val neo-avangardist, prelucrat de valoroasele cenacluri, ateliere și reviste literare. La poezie, generația poetică română din țară este valoric peste cea din Spania sau de limbă spaniolă, chiar dacă noi nu ne comparăm cu Garcia Lorca, ci cu Nichita Stănescu. O frăție lirică româno-spaniolă este necesară pentru ca poeții români din Spania să revină stilistic și cu înnoiri prozodice la casa românească a poeziei de elită din Europa. La poezie românii sunt cam cei mai buni din Europa contemporană.

 

Ionuț Țene