Bogdan Mîndrescu, unul dintre cei mai controversați secretari de stat din ministerul Transporturilor are 6.000 de euro salariu, dar și chirie plătită de la buget.
Mîndrescu a terminat un liceu din Buzău, potrivit propriului CV. Ulterior a studiat Administrarea Afacerilor, la Universitatea București și a ajuns „consultant vânzări” la Bancpost.
Între 2017 și 2018 a fost directorul aeroporturilor București – Băneasa și Otopeni – dar a fost dat afară după ce s-au descoperit nereguli uriașe: printre altele, angajați care veneau la slujbă câteva minute sau probleme majore la pistele de pe Otopeni.
În 2022 Sorin Grindeanu l-a promovat pe Mîndrescu în funcția de secretar de stat și l-a umplut de sinecuri excelent plătite:
- membru în CA al RAR: 162.000 lei;
- membru în CA Autoritatea Aeronautică Civilă: 93.000 le;
- secretar de stat Transporturi: 116.000 lei;
Însă, pe lângă acești bani, în 2022 el a primit și 30.000 de lei pentru decontarea chiriei, adică 500 de euro pe lună.
Mai mult, Mîndrescu și-a aprobat bonusul de 50.000 de euro de la RAR și tot el a semnat acordarea bonusului, iar Guvernul l-a aprobat, potrivit Realitatea PLUS.
Să fie, așa cum se vorbește pe la colțuri, acest Mîndrescu adevăratul ministru al Transporturilor? Nu-i bai, dar de ce nu-l dați afară pe Grindeanu?
Grigore CIASCAI
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu