Ne-am obișnuit (desigur, nu cei peste 11 milioane de români, care – potrivit Institutului Național de Statistică – în ultimii ani, naiba știe câți anume, n-au citit nicio carte!) ca meticulosul și originalul romașcan Mihai Horga să ne încânte din când în când cu câte o carte de minicugetări: Gânduri pe litere în anul 2011, De la gând la cuvânt (cu motto-ul A gândi înseamnă a începe să fii om, aproape sigur neaoșa soră moldovenească a celebrei spuse carteziene - Dubito, ergo cogito; cogito, ergo sum) în anul 2019, Amalgam de cugetări (cu motto-ul Cugetările – trafic de idei) în 2022, carte căreia i-am scris Postfața, iar în anul 2023 La răscruce de gânduri, cu motto-ul Gânduri: scoase din minți.
Menținându-și
ritmul de lucru, iată că neobositul octogenar
Mihai Horga (La mulți ani, maestre!) începe anul 2024 prin stoarcerea
înțelepciunii subtile și perene din Seva
cuvintelor, carte care are ca motto mărturisirea Respir – deci cuget (evident, o altă variantă a miezoasei maxime
carteziene) și care încorporează atât speranța autorului că mulți dintre
cititori „se vor regăsi în unele cugetări”, cât și asigurările domniei-sale că
toate cugetările opuscului sunt „gândite de mine și nu culese”...
Mă rog,
le-am spus mai sus minicugetări pentru lungimea lor (numărul de cuvinte ce le
compun). Dar tot ele, în ceea ce privește profunzimea și suculența (inclusiv
cea dreasă cu rafinatul umor horgian), pot fi numite maxicugetări.
Fiind
extrem de condensate, deseori lapidare până în vecinătatea elipticului și
echivocului, citirea lor îl duce pe avizat cu gândul la faimoasele și
absconsele formulări/cugetări taoiste: „Cel înălțat pe vârfuri nu va sta ferm,
cel care calcă cu pași mari nu va înainta” (tradus de specialiști : cei doi
sunt lacomul de putere și căutătorul de faimă); „Cel care cunoaște oamenii este
înțelept; cel care se cunoaște pe sine este luminat”; „Cine știe nu spune, cine
spune nu știe”. Sau poate că gândul îl va duce la formidabila înțelepciune
japoneză, copios influențată de cea chineză: „Un obiect în plus e o grijă în
plus”; „Când puterea are dreptate, dreptatea n-are putere”; „Nu există dușman
mai periculos decât prostul”.
Aranjate
în ordine alfabetică și grupate după cuvinte care încep cu respectiva literă
(de exemplu, la „anotimp”: „Vara suntem mai dezghețați”, în schimb „Toamna
devenim conservatori”; sau la „fan”: „Și un profan poate să fie fan...”),
cugetările horgiene se caracterizează nu numai prin marea economie de cuvinte
(„Justiție fără injustiție, mai rar”, „Repetiția – mama enervării”, „Pe nebun
nu-l poți înnebuni”, „Ministrul – mai mult ca prefectul”, „Plagiat – plaga
creației”, „Putere – opoziția opoziției”, „Rău – argumentul forței în locul
forței argumentului”, „Soartă – ce-ar face albinele fără trântori?”, „Țeastă –
perechea țestului”, „Xerox – face copii, dar nu concepe”), ci și prin veritabile
jocuri de cuvinte (la litera „J” chiar există un Joc de cuvinte: „Azile – nopți”, „Locomotiva – motive locale”,
„Abuzată – fără buze”). Toate cugetările au ca scop, zic eu, „exploatarea la
sânge” a cuvintelor, adică stoarcerea lor de ultima picătură de sevă artistică,
întru descoperirea unor noi și desfătătoare conotații cu ajutorul omonimiei:
„Gândac – dac gânditor”, „Interviu – dialog cu unul viu”, „Omonime – te invit
să vii la cules în vii”...
În plus,
ceea ce unor cusurgii „emancipați” (de felul postmoderniștilor) li se pare că-s
defecte sau neîmpliniri artistico-filosofice (aferim, o filosofie accesibilă
oricărui cititor negrăbit și fără prejudecăți), eu spun că de fapt sunt pilduitoare
calități:
1)Valoarea
cugetării constă, printre altele, în puținătatea cuvintelor întrebuințate de
autor. Da, dar acele cuvinte, impecabil puse în propoziții sau versuri, care au
divina capacitate de-a transmite lucruri multe și captivante, adică de a-i
îndestula și/sau emoționa oricând pe cititori.
2)Mihai
Horga nu recurge nici la subterfugii stilistice și nici la anglicisme (ambele
la modă), ci își menține nealterat stilul simplu și folosește numai cuvinte
românești (de regulă termeni obișnuiți, uneori arhaisme și regionalisme,
alteori neologisme).
Nu știu
dacă Mihai Horga cunoaște afirmația profesorului Gh. Bulgăr din prefața (Sinonimia lexicală în limba română) la Dicționarul
de sinonime (Editura Albatros, 1972), cum că „numai limba spaniolă ne
întrece în bogăția expresiilor și a metaforelor”, afirmație ce – în mod voalat
– îi îndeamnă pe toți vorbitorii de limbă română să vegheze necontenit la
frumusețea și puritatea ei. Instinctiv sau poate cu bună știință, autorul romașcan
taman asta face...
Sighetu
Marmației,
George PETROVAI
23 martie 2024
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu