Bazarul orașului de kakao

 

Ruginit de-atâtea toamne, îmi iau cârja anilor trecuți, și, șontâc, șontâc, cu toată glicemia, colesterolul și scârțâitul de oase după mine dau o fugă leneșă în bazarul orașului de kakao.

La prima tarabă cu (ne)miros de mici și urină, se trag la xerox îngeri și se vând;

-Ia îngerul, neamule!...

Este proaspăt și te scapă de ispite. Printre decolteuri sfinte cu șanțuri de sâni bulbucați, la vedere (Ce-mi trebuie mie acum așa ceva, Doamne?), m-apropii să văd măcar cum este un sfânt de-al acestui precupeț. Lumea flămândă cumpăra de zor îngeri și-i așeza-n portofelul de unde tocmai ce plecaseră banii. Uni cumpărători erau convinși, alții nu prea, dovada îngerilor ce stăteau acum pe jos, pe aleile târgului.

Se mai vindeau pe-aici prin bazar și alifii pentru inimi triste.

-Ia alifia, neamuleee!...

Destui și destule se-nghesuiau pentru unguentul fericirii, ba erau amenințați de vânzător, cel care nu mai făcea față așezatului banilor – n-avea timp nici măcar de-un fum, sărmanul, care-i mai și amenința pe umpărători prin trompeta bahic-tabagică:

-Nu vă-nghesuiți că am cu ce să vă ung pe toți, mai ales pe toate!

Inimi ne-mplinite-n visuri scormoneau peste tot prin tabagicul târg în speranța unui bob de fericire, prin târgul unde se negociază promoții fierbinți cu prețul la vederea soarelui ascuns după furiosul nor plin de câlți periculoși.

Tocmai se subția dimineața pe pulpa zării și tot felul de cumpărători se scurgeau spre târgul de unde puteai face rost de iluzii.

Chiar în față, pe fruntea unei chilii, pardon, gherete, scria cu litere de-o șchiapă, Vindem iluzii!

-Ia iluzia, neamuleeee!...

Ia să te faci bine, să-ți treacă!

Și trupul vântului alerga pe bătrâne cărări prin nămeții unor gânduri movalii. Copacii își construiau colibe, iar neastâmpărații și visătorii cumpărători de detoate forfoteau prin bazarul încins. Toamna cu brumă pe dinți și sprâncene ruginii ședea-n poarta târgului cu mâinile-ncrucișate de mirare și deseori o auzeai:

-Ăștia nu se mai fac bine!

Luna desfăcută la sâni și-a pus și ea mâna la ochii pe care i-a repezit apoi în mare.

Pe latura dinspre lacrima patrată a ierbii de otavă mugea o muzică, muzica deșertului infantil. N-ajunsese târgul pe la jumătate și cumpărătorii se pregăteau de horă. Măcar să se-aleagă cu ceva, dacă n-au găsit tot ce sperau.

Iată și taraba cu vise!

-Ia visul, neamuleeee, striga-n gura mare o balaoacheșă cu bani la cozi! (Nu de cozile prostimii ar fi vorba, se spune-n poveste...)

Ia-l că, pă copii mei, te faci bine! Returnăm jumate dân preț dacă vindecarea nu este completă!

Ia visul, neamuleeee!

Alături, pentru cei necăjiți era postată taraba cu bucurii.

-Ia bucuria, neamuleee!...

Ia că avem și sunt proaspete! Necazuri să fi avut că de-aici luai bucurii câte doreai, mai ales că nu erau scumpe.

Exact unde trebuia, lângă ghereta cu bucurii, trona cea cu fericire.

-Ia fericirea, neamuleee...

Ia că nu mai avem multe. Aici „comersantul”, ca toți „comersanții”, mințea. Avea bucăți de fericire dublu decât visătorii din bazar aveau nevoie.

Ia fericirea, neamule și n-o să mai vezi lacrimi!

Ia fericireaaaa!...

Ultima tarabă unde se-ntregește cercul bazarului este ghereta unde se vând sparanțe.

-Ia speranța neamuleeee! Ia-o că este caldă. A cumpărat unul săptămâna trecută vreo două că nu vindem mai multe (s-ajungă la toți) și a câștigat la Loto.

Ia speranța, neamule!

Ia-o că frige!

Nu dați banii pe prostii, luați speranțe movali!

Pe sfârcul Căii Lactee, din Carul Mare, sfinții se miră și spun:

Iată de ce nu-i aduce Domnul aici!

 

Puiu RĂDUCAN

16092024-B. Olănești