luni, 2 septembrie 2024

Cum să fie președintele țării?

                                                                      de Gheorghe Pârja

Da, cum ar trebui să fie președintele țării? Că suntem în febra campaniei prezidențiale, partidele și-au desemnat candidații, independenții dau din coate, toți fac promisiuni, unii au schițe de program, fiecare ne spune că va câștiga. Noi știm că este un singur fotoliu la Cotroceni. Asta este regula jocului democratic. Se înscriu mai mulți în cursă pentru a fi ales unul. Fiecare dintre noi, alegătorii, își desenează un portret de președinte, cumpănim calitățile pe care le deslușim, pentru a alege în cunoștință de cauză. Nu uit a spune că emoțiile și sentimentele contribuie la orice alegere. Este nevoie de un demers rați­onal, dobândit prin cunoaștere, pentru a nu ne înșela. Adică să nu ne pară rău mai târziu. Cum s-a întâmplat cu mulți români din istoria recentă. Regretele sunt tardive, dar acesta este riscul încercării. Era să zic al democrației.

Cu cei patru președinți care s-au perindat, aleși de popor, pe la Cotroceni am avut suficiente experiențe pentru a pretinde un proces de maturizare electorală. Dar nu se învechesc emoțiile, sentimentele, umorile, simpatiile și antipatiile care stau de strajă la hotarul deliberării și influențează opțiunile. Cum funcția de președinte este în vârful ierarhiei, parcă pretențiile de a alege o persoană mai fotogenică din punct de vedere al calităților sunt sporite. Deoarece președintele reprezintă statul român, este garantul independenței naționale, unității și integrității teritoriale. Din acest punct de vedere, alegătorii sunt interesați de profilul președintelui. Aud în emisiuni electorale multe promisiuni, discut cu oameni în diferite împrejurări, care nu se sfiesc să se mărturisească sincer și categoric despre profilul omului din fruntea statului.

Apoi, sociologi, profesori, avocați s-au pronunțat despre felul în care trebuie să fie președintele țării. Mi-a reținut atenția un fel de decalog, propus de avocatul Valeriu Stoica, profesor de drept civil, adică zece criterii pe care să le avem în vedere pentru o alegere în cunoștință de cauză. Candidații la funcția supremă în stat trebuie să aibă experiență și performanțe profesionale anterioare. Oamenii politici fără o carieră evidentă sunt rupți de ceea ce se întâmplă în țară și în lume. Este nevoie de o capacitate de efort, rezistență la provocări. La care se adaugă dedicația pentru această demnitate. O însușire necesară este onestitatea. Exercitarea funcției prezidențiale trebuie să dea românilor sentimentul de mândrie și demnitate națională. Să aibă o înțelegere profundă pentru domeniile de apărare, politică externă și justiție. Apoi să nu uite că el, președintele, are cel mai mare capital electoral, este ales de electori cu cea mai mare diversitate.

Cel mai potrivit candidat este cel care are această putere de reprezentare. O însușire necesară este disponibilitatea pentru comunicare. Candidatul comunică promisiuni, cel ales comunică fapte, soluții. Să nu lipsească din profilul șefului statului moderația, prudența și fermitatea. Povara responsabilităților prezidențiale nu poate fi purtată fără perseverență și continuitate. Ezitările, greșelile, întârzierea deciziilor și jumătățile de măsură sunt dăunătoare funcției. Un președinte de țară trebuie să aibă aptitudinea de a învăța din greșeli și a le corecta. Fără puterea de a-și recunoaște scăpările nu poate fi exercitată nicio func­ție, cu atât mai puțin cea de la Cotroceni.

Președintele trebuie să fie fidel valorilor care exprimă identitatea națională și identitatea europeană a românilor Cei care contrapun aceste două identități sunt falși patrioți. Pentru a ieși la iveală niscaiva calități este nevoie să cadă măștile. Noi să vedem personajele fără machiaj și zâmbete protocolare. Minciuna, ipocrizia și poleiala se trădează singure. Fostul ministru al justiției ne sugerează că aceste criterii sunt utile pentru alegerea președintelui. Eu îi mulțumesc pentru ofertă, dar fiecare dintre noi poate completa cu noi idei decalogul care configurează fotografia reușită a unui candidat. Priviți, ascultați, cumpăniți și pregătiți-vă pentru urne. Din ce oferă piața din această campanie prezidențială să alegem imaginea cea mai reușită. Oare avem de unde? Fiecare cugetă singur.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu