Municipiul Drăgășani centru de cultură de importanță
națională, locul unde s-a scris istoria contemporană a jurnalismului românesc.
Nu întâmplător a fost ales muncipiul Drăgășani loc
pentru desfășurarea întâlnirii conducerii Uniunii Ziariștilor Profesioniști cu
filialele din sudul țării noastre și membrii acestora..Președintele UZPR Sorin
Stanciu, sunt sigur, că în activitatea sa îndelungată de jurnalist cunoștea
istoria culturii din orașul de la poalele dealului Viilor și Olt.
În cadrul promisiunii luate de președintele
UZPR de a întări legătura conducerii
UZPR cu filialele, ”președintele Sorin Stanciu, însoțit de vicepreședinții Dan Constantin,
Claudius Dociu, Emil Stanciu, precum și de secretarul general Mădălina Corina
Diaconu, s-au întâlnit, la Drăgășani, cu șefi de filială și membri ai UZPR din
zona Olteniei – Vâlcea, Olt, Dolj, Argeș, Caraș-Severin.
În atmosfera de colegialitate care a marcat toate
întâlnirile pe care președintele UZPR le-a avut până acum cu reprezentanții
Uniunii din teritoriu, evenimentul a avut o componentă profesională cu două
repere majore – activitatea UZPR și elementele care o definesc ca organizație
de utiliate publică prin toate preocupările și activitățile membrilor, și, pe
de altă parte, evoluția presei în ansamblu, privită din perspectiva celor care
și-au făcut din jurnalismul profesionist un crez și o vocație.
În cuvântul său, președintele Sorin Stanciu a
punctat importanța pe care o au filialele și implicarea membrilor în tot ceea
ce înseamnă forța și prestigiul organizației. De asemenea, a mulțumit
autorităților locale pentru atenția pe care o acordă activității filialelor
UZPR, relația dintre aceste entități publice fiind de natură să îmbunătățească
viața comunităților și să întărească legăturile dintre oameni”(Roxana Istudor
). La această întâlnire a participat și noul primar ales al Drăgășanului
Costinel Stoica.
În acest context, pentru a se cunoaște istoria
culturală a municipiului Drăgășaini, unde s-a ținut această importantă
întâlnire, sub semnul,”Suntel egali cu toții ”, mă simt obligat să redau un
fragment din cartea mea ”Personalitățile din Drăgășani – borne de hotar ale
culturii române”, apărută la Ediura Napoca Star, cu scopul ca această istorie a
orașului meu natal, să fie cunosctă de toți colegi noștri.
Așezat în dreapta Oltului, botezat de romani Alutus,
municipiul Drăgășani, care a fost castru roman Rusidava, localitate ce s-a
aflat pe unul din drumurile romane care făcea legătura între castrul roman
Sucidava (Celei – județul Olt), castrul roman Rusidava în raza municipiului de
azi, castrul roman Arutela (Călimănești – județul Vâlcea)și continua
cătreTransilvania. Acest drumși traseulsău este atestat de Tabula Pentingeriana
(hartă romană).Mai târziu această localitate, a devenit, de-a lungul
vremurilor, „Podgoria Voievodală a Banilor Oltenilor”, cum specifică scriitorul
Teodor Barbu în volumul „Drăgășani între legendă și adevăr” (Editura Kitco,
2014). Numele acestei localități este consemnat, pentru prima oară, în hrisovul
din 7 iunie 1535, scris în limba slavonă, din timpul voievodului Vlad Vintilă
din localitatea Slatina. Pot spune că autorul acestui hrisov, care întărea
dregătorului Fârtat Pârcălabul că satul Drăgășani este „vechie și dreaptă ocină
„(cu drept de moștenire), a fost primul scriitor de pe meleagurile
Drăgășanului. Chiar dacă, Drăgășanu apare ca târg, în lucrarea lui De Bauer
„Memorii istorice și geografice pentru Valachia”, apărută la Frankfurt în anul
1778, în care se spune că Drăgășani (Tregoschan, ortografiat așa de autor) este
„un sat cu o casă episcopală și cu o curte boierească, o biserică, vii, un târg
și o trecere peste Olt”, putem considera că și De Bauer este un scriitor
drăgășenean. Multe discuții și studii au fost publicate, de-a lungul
veacurilor, despre etimologia denumirii de Drăgășani, fapt ce mă îndreptățește
că toți acei etimologi, istorici și cronicari, să-i consider ca fiind scriitori
drăgășeneni, aflând că mulți dintre aceștia au vizitat localitatea de pe malul
drept al Oltului. Marin Popescu din Nemoiu,sat din cadrul comunei Amărăști, la
distanța de 17 kilometri de Drăgășani, decedat în anul 1945, specialist în
istoria locală și al scrierilor vechi, scria despre o legendă că denumirea de
Drăgășani vine de la o femeie de peste Dunăre, fugită din A | 93 | calea
turcilor, stabilită pe aceste meleaguri care au căpătat numele acestei femei.
Un altscriitor, Victor Mihăescu, profesorla liceul din Drăgășani, (ce mi-a fost
profesor de limba și literatura română),scria într-o poezie inspirată, denumită
„Micromonografie lirică „că numele localității vine, așa cum se păstrează
într-o legendă, de la crâșmărița „Șani”, o frumoasă femeie văzută prin aburii
alcoolului: „Osteniți de drum, în cale, Poposeau la crâșma ei Și la vorbe cu
temei Curgea vinul în pocale Șani, Șani, dragă Șani Toarnă vin, toarnă pelin Să
mai uit al vieții chin Șisă-mi cânte lăutarii!” Și de-atunci legenda spune, Are
Drăgășani un nume. Nu se pot uita amintirile de pe front ale generalului în
rezervă Buterez Marin, eroul Jandarmeriei române, texte scrise cu acuratețe și
realism. Dar, mult mai înainte, în pomelnicul bisericii din Drăgășani,
ctitorită prin anul 1793, document scris de Dionisie Ecleziastul, se specifică
numărul negustorilor locali, este un fel de articol iar autorul fiind primul
jurnalist local. La fel pot spune și despre Constantin Isărescu, tatăl
actualului guvernator al Bănci Naționale, autor a unei cărți de memorialistică
despre al doilea război mondial la care a participat. Un anonim drăgășenean a
tipărit la București în anul 1883 cartea „Goana după instrucțiune a domnului
Dimitrie Simulescu „în care sunt dezvăluite încercările subtilizării unorsume
de bani necesari construirii unei școli. În jurul atelierului tipografic din
anul 1908, înființat de doi asociați; I. Adămoiu și Nae Ionescu, alături fiind
un atelier de legătorie înființat de negustorul librar I. Adămoiu, originar de
pe meleagurile Muscelului, s-au strâns un grup de publiciști care publicau
broșuri și | 94 | diferite gazete care cuprindeau articole despre evenimente
din Drăgășani și satele limitrofe. După Marea Unire apare în Drăgășani
Tipografia lui Dionisie Curecheanu, aflată pe strada Decebal. Aici se lucra cu
omașină tipBoston, apoi peste câțiva ani, în 1924,Curecheanu cumpără o mașină
de tipărit plană și în 1932-1933 mai cumpără o mașină de tipărit ziare,
bineînțeles acționată manual. Așa cum ne informează istoricul literar Teodor
Barbu în lucrarea sa „Drăgășani între legendă și adevăr-pagini de istorie
culturală”, primul autor de carte din Drăgășani, tipărită în tipografia lui
Adămoiu, a fost un moșier de peste Olt, din comuna Câmpul Mare nu departe de
orașul podgoriilor, pe nume Tache Gazan care a publicat multe cărți. Astăzi se
păstrează de la el 17 cărți, în depozitul legal al Bibliotecii Academiei
Române. Spre cinstea celor care le-au păstrat, la Drăgășani se mai găsesc cinci
cărțisemnate de acesta: „Între ore de nelucru și urât una-alta-1909”,
„Lingușitorii” apărută în 1910”, „În ore de nelucru, în ore de urât”, „Prăpădul
lumii prin strigoi”, „Ultima pagină din viața unui om”, apărute în anul 1911;
„În ore de nelucru, în ore de urât” și „La ce bun oare”, tipărite în anul 1912.
Autorul se destăinuie că este adeptul „artei pentru artă”. Mai multe amănunte
despre acest autor au fost publicate de avocatul și istoricul literar Ion C.
Vasile (tata fostului prim ministru Radu Vasile, coleg de clasă cu autorul
acestui articol), având informații de la învățătorul Ion Marinescu din Verguleasa
de peste Olt, care prin anul 1970 spunea că-l ține minte pe Gazan, care se pare
că era albanez sau grec, naturalizat, decedând la onorabila vârstă de 90 de
ani. În 1907 acesta îi dedică o broșură lui I.L. Caragiale, tipărită la Rm.
Vâlcea și intitulată metaforic „Disecarea dramaturgului I.L. Caragiale” căruia
îi făcea un proces de conștiință în urma răscoalei țărănești din 1907. În urma
acestei publicații folcloristul Teodor Bălășel, preot din Dobrușa,sat limitrof
Drăgășanului, prieten cu Tudor Arghezi, îi dă o replică lui Gaza, urmare
ideilor dezvoltate în broșura „Observațiuni”, apărută la Rm. Vâlcea în anul
răscoalei. În 1909 C. Popescu-Călina tipărește la o tipografie drăgășeneană
„Școala face omul și altoiul pomul pom”, iar în perioada anilor 1914-1919 apare
organul de presă al partidului liberal „Gazeta Drăgășanilor”, găzduind | 95 |
în paginile ei numeroși publiciști, printre care fostul primar Mișu Mihalescu,
viitorul naș al scriitorului Gib I. Mihăescu, personaj în romanul meu „La braț
cu Andromeda”. Inginerul hotarnic, publicist și el, pe nume Mihail C. Lazaru,
venit de prin Teleorman, publică o serie de cărți cadastrale a unor proprietăți
din Drăgășani, iar dirigintele Școlii de meserii, Ion Găvănescu tipărește
lucrări cu caracter pedagogic, cărți apărute până în 1921, în timp ce Gheorghe
M. Bălășoiu, publică în perioada anilor 1913-1925, la tipografia din Drăgășani,
două plachete de versuri cu poezii despre război și amintind de Marea Unire. În
1922, după evenimentele epocale, care au marcat istoria neamului românesc,
preotulși publicistul Teodor Bălășel publică broșura „Ion C. Brătianu” ce
includea în corpus cuvântarea rostită în piața orașului, la 29 mai 1921, de
marele om politic, când se dezvelea bustul în marmură al omului politic care a
contribuit magistral la făurirea statului unitar RomâniaMare.Bust care a fost
demolat de regimul comunist-criminal. În această perioadă scriitorul Gib I.
Mihăescu, născut la Drăgășani, locuind în orașul podgoriilor, publică
majoritatea cărților sale, la diferite edituri din țară: 1930 – Brațul
Andromedei, 1933 – Rusoaica, 1933 – Femeia de ciocolată, 1934 – Zilele și
nopțile unui student întârziat, 1935 – Donna Alba, 1928 – Grandiflora, 1929 –
Vedenia, 1925 – Visul, și i se joacă la Teatru Național în 1928: Pavilionul cu
umbre. În perioada lui Gib I. Mihăescu orașul Drăgășani a fost vizitat de
numeroși scriitori din Craiova, București și alte localități. Radu Gyr, Cezar
Petrescu, Radu Bardeș, Nicolae Milcu, N.I. Herescu, Traian Păunescu-Ulmu, Ion
Horia Rădulescu, C.S. Nicolaescu-Plopșor, Zaharia Stancu etc. Locuitor temporar
în urbea Drăgășani, D.A. Gheorghiu, care a fost șeful uzinei electrice de lângă
calea ferată, tipărește lucrarea „Din articolele mele publicate în diferite
cotidiene locale”, și o broșură cuprinzând 44 de pagini, tipărită la Chișinău
în 1930, intitulată „Se bea la bucurie ca și la supărare”. Folcloristul,
învățător, Ion N. Popescu din Ștefănești, comună limitrofă orașului Drăgășani,
se bucură de o presă favorabilă pentru | 96 | volumul tipărit la Drăgășani în
anul 1938, intitulat „Hore, strigări și strigături”. Faptul că în acea perioadă
localitatea Drăgășani, era pe drept cuvânt cetatea publiciștilor și
scriitorilor români este și dovada că în acest oraș se tipărește la tipografia
Curechianu (pe care l-am cunoscut în tinerețea mea, locuind pe strada Decebal),
ziarul Ecoul Vâlcii, care avea redacția în comuna Păușești-Otăsaru, iar în
perioada, octombrie 1928-sept. 1930 se tipărește la aceeași tipografie din
Drăgășani revista „Încercări” a elevilor liceului „Radu Greceanu” din Slatina.
Încă o dovadă că orașul meu natal Drăgășani a fostși esteCetatea publiciștilor
și scriitorilor. În acest oraș de sub Dealul Viilor mai apăreau ziarele „Aurora
Vâlcii”, cu redacția pe strada Carol, având colaboratori pe Ilie Gabrian, Ilie
Svâgnescu, Bubi Dimitriu și mulți alții. În 1933 apare gazeta locală „Izbânda”,
în care semnează articole folcloristul G.T. Nicolaescu-Varone, publicistul
Virgil Molin care militează pentru promovarea modernizării tipografiilor, mai
semnează poetul T. Păunescu-Ulmu, cu studii la Paris, profesorla Gimnaziu din
Drăgășani, care a ținut comunicarea „Mihai Eminescu, o problemă națională”. În
comuna Zăvideni, aflată la câțiva kilometric de Drăgășani, venind dinspre Rm.
Vâlcea, apărea revista „Lotreanu”, între anii 1891-1892 care era o publicație
enciclopedică, organ al învățătorilor din zonă, în care publicau învățători din
zona Drăgășani, precum: C. Popescu-Călina, D. Simulescu, T. Bălășel, V.
Georgescu, Gh. Popescu etc. Un adept al românismului Virgil Voicescu din
Voicești, comună limitrofă Drăgășanului, editează gazeta „Luminatorul”, pe care
o tipărește la Rm. Vâlcea între 1 septembrie 1928-decembrie 1929, acesta fiind
și personaj literar în „Donna Alba” de Gib I. Mihăescu. Un alt drăgășenean care
publică în București monografia „Despre Școala Elementară de Agricultură,
Ștefănești-Ștefănești”, scrisă de inginerul agronom Ernest Grințescu. În prima
jumătate a secolului XX apar multe broșuri și cărți cu profil tehnic și
meșteșugăresc, iar în 1943 apare cartea „Podgoria Drăgășani” cu prilejul
inaugurării „Stațiunii experimentale Viticultură | 97 | și oenologie” în care
publică prof.univ.dr. Gh. Ionescu-Sisești, C. Ionescu, Ed. Miloiu, Ecaterina
Hacman, Adrian Popescu, dr. S. Cogâlniceanu, dar și rândurile romantice ale lui
Radu Gyr, bun prieten al lui Gib I. Mihăescu: „…Miroase Drăgășanul a foi de nuc
amare, a must, a pergamute//…Bem în cerdac, la cramă// Pocnește pe jăratic
berbecele-n frigare,//Se frânge haiducește ciosvârla de pastramă.” În 1934,
după asasinarea lui I.Gh. Duca, apare la Rm. Vâlcea o carte dedicată acestuia
în care publică cunoscuții publiciști O.G. Bogardo, din Drăgășani, Emil Răuț,
din Drăgășani stabilit la Rm. Vâlcea unde conduce publicația „Îndrumarea
Vâlcii”.Remarc faptul că O.G. Bogardo a publicat romanul „Letiția”, inspirat
din viața orașului de la poalele Dealului Viilor. După instalarea comunismului
în România, cărți și reviste apar tot mai puține în Drăgășani, datorită
cenzurii și dictaturii ideologice. Dar, noii tinerii iubitori de literatură
iubeam cartea. Dovadă că se făcea carte în școlile primare și în liceul din
Drăgășani este faptul că mulți dintre foștii mei colegi de clasă au ajuns mari
personalități, precum: Radu Vasile, fost prim-ministru al României, Virgil
Mazilescu – poet de mare talent, Dumitru Velea – scriitor, Ilie Vulpe –
istoric, Mugurel Isărescu, actualul guvernator al Băncii Naționale, iar mulți
alții, profesori universitari, cercetători, oameni de știință… Nu pot să-i uit
pe profesorii mei, cei trei „Escu”: Mihăescu, Istocescu și Popescu, de limba și
literatura română, pe profesoara Preda de matematică… care m-a lăsat corigent
în clasa a X-a. Fiind bun la fizică și chimie, profesorul Cruciachevici mai
întotdeauna mă punea, la orele de laborator, să fac experiențele cu care își
exemplifica lecțiile. Nu pot să uit că am fost eliminat trei zile pentru faptul
că am fost găsit citind în clasă romanul „Rusoaica” de Gib I. Mihăescu, care
era interzis în acea perioadă. Cartea o împrumutasem de la Ionica, fiica cea
mică a autorului, care locuia împreună cu mama dânsei, doamna Elena, fostă
Stănescu, pe o stradă adiacentă cu strada Parcului pe care se afla casa
noastră. Era perioada când din dorința de a ne face cunoscute creațiile
literare am înființat Cenaclul Literar de pe lângă Casa de Cultură. Era anul
1958: După ce a fost recunoscut (reabilitat) Gib I. Mihăescu am | 98 | botezat
cenaclul cu numele acestuia. Tot în acel an, 1958, împreună cu colegii Ilie
Vulpe, Nicușor Bărbulescu și Liviu Lica, am făcut o gazetă de perete din
scânduri, frumos construită cu patru rubrici, intitulată „Gazeta literară
drăgășeneană”, pe care am pus-o pe gardulșcolii chiar la intrare. Era noaptea.
La cele patru rubrici am „publicat” poezii și articole despre activitatea cenaclului
pe care-l conduceam. Dimineața, înfuriat, directorul Liceului, profesorul
Chelărescu, a dat ordin să fie dată jos gazeta noastră, iar pe noi ne-a
eliminat trei zile și apoi am fost criticați de „mama focului” în ședințele de
UTC. Conducând, ca elev în clasa a XI-a, cenaclul literar pe care-l
înființasem, am invitat la ședințele acestuia colegi și prieteni dragi,
iubitori de literatură, precum Dumitru Velea, viitorul dramaturg, eseist, poet
(elev în acea vreme la Liceul Agricol din localitate), Constantin Dumitru,
ajuns renumit ziarist, Nicolae Cochinescu, procuror în Drăgășani, viitor membru
al Curții Supreme de Justiție, poetul Virgil Mazilescu care era deja student la
București, Ion C. Vasile, tatăl viitorului prim-ministru, profesorul Niță
Popescu, poetul Dumitru Raiciu, profesorul Emil Istocescu și alții. Demn de
recunoscut este faptul că am avut mare noroc cu dascălii noștri din acele
vremuri, deoarece ne-au pregătit cu dăruire la toate materiile, ne-a transmis
dragostea de cunoaștere și ne-au „deschis ochii”, învățându-ne cum să ținem
piept vieții… Locuind nu departe de casa familiei Gib I. Mihăescu, încă de prin
clasele primare am aflat că acolo a stat un mare prozator. Doamna Elena, soția
scriitorului cu cele două fetițe Miruna și Ionica, au fost scoase de comuniști
din locuința lor, pe motiv că erau boieroaice și făceau parte din familia
„legionarului” Gib I. Mihăescu (cel care a publicat la revista „Gândirea”) și
mutate într-o casă de insalubră. Abia în 1967, după ce a fost retipărit Gib,
le-a fost retrocedată casa… În acea perioadă vizitam familia, împrumutam cărți
și cercetam manuscrisele. Aveam și un concurent, pe prietenul meu, profesorul
Emil Istocescu, care s-a implicat cu dăruire în cercetarea operei autorului, în
special al volumului „Brațul Andromedei”, publicând câteva cărți de referință
despre opera lui Gib I. Mihăescu. | 99 | După terminarea facultăți am fost
redactor la Stația de Radioficare aveam zilnic o emisiune de o oră în care
difuzam reportaje despre oraș, anchete economice, montaje literar-muzicale,
poezii și cântece. Am preluat din nou conducerea cenaclului pe care-l
înființasem. În această perioadă, făcând schimburi de experiență cu cenaclul
„Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea și invitându-i, pe unii din ei, la emisiunile
Stației de Radioficare, i-am cunoscut pe Doru Motoc, care într-o perioadă a
fost redactor la revista „Argeș” din Pitești, unde publicam articole și poezii,
pe regretatul poet Traian D. Lungu, o fire prietenoasă și volubilă, pe Ion Șt.
Lazăr care era inspector la Casa Creației din Râmnicu Vâlcea, și pe directorul
acesteia, Gheorghe Diaconu. I-am cunoscut în perioada când editau antologii de
poezie pe diferite teme (și unde publicau și poezii de-ale mele). Am avut
colaborări la realizarea unorspectacole cu montaje literar-muzicale, cu
participarea unor artiști, muzicieni și poeții din Râmnicu Vâlcea precum:
George Ţărnea, Felix Sima, Doru Motoc, Traian D. Lungu, Lucian Avramescu și
Gheorghe Voica., dar și Ion Machidon din București, regretatul poet Aurelian
Drăgușin, Virgil Mazilescu, care a urmat cursurile liceului din Drăgășani,
Titina Nica Ţene, Dinu Săraru, Dumitru Lazaru, Marin Bulugea, Gabriela Zidaru.
La Drăgășani, pe scena Casei de Cultură și-au citit din creațiile lor Gh.
Tomozei, Anghel Dumbrăveanu, Î.P.S. Bartolomeu Anania, care s-a născut într-o
comună nu departe de Drăgășani, Mihai Beniuc, Adrian Păunescu, Doru Moțoc,
GeorgeŢărnea, Al.FlorinŢene,șimulți alții. …Și astăzi în orașul Drăgășani au
loc activități literare deosebite. Majoritatea coordonate de poetul Marian
Bărăscu, sau de colectivul Bibliotecii municipale, la care participă scriitorii
drăgășeneni, precum Gabriela Zidaru, Andreea Osiceanu, George Rogojinaru,
Viorel Floroiu, Gabriela Dimoiu, Cristian Capanu, Sorina Ivănescu, Ninel Oprea,
Claudiu Năftănăilă, Florentina Ghiță Nică, Andreea Bojan, Firuța Elena Ramona,
Laura Zamfir. Profesorul EmilIstocescu, biografulscriitorului Gib I. Mihăescu,
și istoricul literar Teodor Barbu sunt mentorii tinerilor condeieri, iar | 100
| Marian Bărăscu, membru al Ligii Scriitorilor Români, organizatorul lor. După
1989, la inițiativa lui Tudor Barbu apare revista „Rusidava culturală” în care
publică creațiile scriitorilor și publiciștilor drăgășeneni, inclusiv articole
și studii de istorie local, unde se remarcă studiile profesorului Emil
Istocescu, Tudor Barbu etc. În prezent această revistă este coordonată de
poetul Marian Bărăscu, care a inițiat și o pagină pe Facebook cu titlul acestei
reviste, fiind o fereastră deschisă spre cunoaștere a scriitorilor din țară șistrăinătate.
Astăzi, un rol important îl are Primăria Drăgășani, în fruntea căreia se află
ing. Cristian Nedelcu, care în cadrul Zilelor Drăgășanului sau cu alte
prilejuri culturale, antrenează și publiciștii și scriitorii locali în diverse
activități socio-culturale. În anul anul 2024 când a avut loc întâlnirea
jurnaliștilor din județele din sudul țării cu conducerea Uniunii Ziariștilor
Profesioniști.
Al.Florin
Țene
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu