Evenimentul cultural-artistic FORZA ZU s-a desfășurat în condiții de siguranță, nefiind înregistrate incidente majore, drept pentru care, Jandarmeria Maramureș și Gruparea de Jandarmi Mobilă Cluj Napoca mulțumesc cetățenilor care au ales să respecte recomandările noastre și să se distreze într-un mod responsabil.
Totodată, acolo unde s-au înregistrat abateri de la
normele legale, jandarmii au aplicat sancțiuni contravenționale materializate
în avertismente sau amenzi însumând peste 34.800 de lei. Astfel, dintre cele 46
de sancțiuni contravenționale, 38 au constituit amenzi aplicate pentru fapte de
tulburare a ordinii și liniștii publice, adresare de injurii și expresii
jignitoare sau port, fără drept, a unor obiecte în locurile şi împrejurările în
care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor ori
s-ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică.
De asemenea, jandarmii au întocmit actele de
sesizare pentru 4 fapte de natură penală privind portul sau folosirea fără
drept de obiecte periculoase, precum și deținere de substanțe interzise, fapte
prevăzute la articolul 372 din Codul penal, respectiv de Legea 143 din 2000
privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.
C.L.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu