Se zice că Dumnezeu îl cheamă pe Sfântul Petru și îi
dă un cazan mare cu... inteligență:
– „Uite, Petre, ia polonicul ăsta și împarte la
oameni”. Împarte Sf. Petru ce împarte și vede că ajunge la jumătatea cazanului.
– „Ce să fac, Doamne, am ajuns la jumătate și se
termină repede inteligența?”
– „Imparte cu lingura”, îi zice Dumnezeu.
Împarte Sfântul Petru ce împarte și iar vine la
Dumnezeu:
– „Mai am un pic, ce să fac?”
– „Dă cu lingurița acum”.
Sfântul Petru mai dă ce mai dă și apoi vine din nou:
– „Doamne, am terminat cazanul. Ce mai fac acum?
Dumnezeu:
-„Acum dă-le diplome!”
Și împarte, cine le-o mai împărți, diplome cu
duiumul.
Diplome de felceri, diplome parfumate de doctori,
diplome de poeți, diplome de scriitori geniali, diplome de frumusețe, diplome
de nenorociri, diplome de oase rupte, diplome de picioare lungi, diplome de
funduri bombate (neclasate), diplome de sâni model gușă de curcan, de bibilică, de porumbel
sălbatic, de prepeliță, tip mere domnești, gutuie spânzurată ori pere
încrezute, diplomă de fustă scurtă, diplomă de craci goi, diplomă de pantalon
sau fustă pe bucă, diplomă de carte fără carte...
La modă în lumea genialilor scriitori au devenit
diplomele de pe alte continente, diplomele din depărtări. Plătesc genialii pe
rupte să facă rost măcar de una cu care să se fotografieze și s-o pună-n cui.
Lăsată mult în tuci, la dospit, inteligența dă-n
fierbere și, normal, devine prostie. Atunci prostia se-mparte cu polonicul și
la fiecare polo(nic) se servește și-o diplomă fosforescentă.
Se-mpart diplome la polonic și nesătuii tot nu se
satură.
Ia diploma, nemule!...
Ia că este proaspătă!...
Puiu
RĂDUCAN
21092024-B.
Olănești
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu