duminică, 1 septembrie 2024

La Satu Mare s-a dezvelit Monumentul Limbii Române!


Monumentul Limbii Române a fost dezvelit, sâmbătă, 31 august 2024, în Piaţa Libertăţii din centrul vechi al municipiului Satu Mare, după ce mai mulţi ani a fost amplasat în curtea Muzeului de Artă.
Evenimentul a fost organizat cu ocazia sărbătoririi Zilei Limbii Române. Manifestarea a început cu intonarea imnului naţional al României de către artistul Petrică Mureşan, după care monumentul a fost sfinţit de către un sobor de preoţi şi dezvelit de reprezentanţii autorităţilor locale – prefectul Ioan Tibil, preşedintele Consiliului Judeţean, Pataki Csaba şi primarul Kereskenyi Gabor.
„Este de datoria noastră să transmitem copiilor şi nepoţilor noştri graiul românesc şi să nu lăsăm vreodată ca aceasta să se piardă sau, Doamne fereşte, să piară. Gândul meu pentru toţi sătmărenii, pentru toţi cei care astăzi sărbătorim Ziua Limbii Române, este unul de unitate şi respect, bunăvoinţă şi modestie, onoare şi preţuire pentru tot ceea ce înseamnă acum român şi româneşte”, a spus prefectul Ioan Tibil.
Monumentul a fost realizat de către sculptorul Radu Ciobanu şi reprezintă o mamă care îi citeşte copilului dintr-o carte. La baza monumentului se află o carte deschisă cu un citat din Mihai Eminescu despre limba vorbită la Satu Mare: „Cel mai frumos şi mai corect dialect românesc, cel mai apropiat de graiul italic se vorbeşte la Sătmar”.
Monumentul a fost amplasat iniţial în curtea Muzeului de Artă, iar după modernizarea Centrului Vechi din municipiu, autorităţile au decis să-l mute în Piaţa Libertăţii.
Ziua Limbii Române este sărbătorită la 31 august, fiind instituită prin Legea 53/2013.

C.L.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu