𝐒̦𝐜𝐨𝐚𝐥𝐚 𝐫𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐞𝐚𝐬𝐜𝐚̆ 𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐞𝐯𝐨𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐨 𝐯𝐨𝐜𝐞 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐚̆!
Un an nou şcolar debutează astăzi, 9 septembrie 2024, cu emoţii, entuziasm, dar şi cu multe aşteptări. Porţile unităţilor de învăţământ se redeschid, iar clasele se vor umple de preşcolari şi elevi, care vor păşi într-un univers al cunoaşterii, al învăţării şi al creativităţii, sub îndrumarea şi căldura celor care şi-au ales să fie dascăli.
Ştiu că schimbările pot să creeze nelinişte sau chiar confuzie, la început, dar sunt convins, că orice provocare va putea fi cu bine depăşită dacă personalul din educaţie şi părinţii vor lua cele mai bune decizii, împreună, care să fie în avantajul formării şi pregătirii copiilor.
Şcoala este un mediu în care se deprind noţiuni, în care se şlefuiesc talente, în care se nasc genii, în care societatea românească îşi construieşte viitorul. Un viitor solid nu poate fi construit fără un sistem de educaţie modern, centrat pe nevoile şi abilităţile copiilor, dar şi pe realităţile momentului, astfel încât tranziţia către mediul universitar şi către piaţa muncii să fie făcută constructiv.
La catedră, avem nevoie de oameni dedicaţi, care ştiu cum să modeleze noile generaţii, oferindu-le un sistem de valori puternic şi nu unul clădit pe tentaţii trecătoare, lipsit de substanţă, de moralitate. Avem nevoie de securitate şi siguranţă în fiecare unitate de învăţământ din ţară, pentru că pericolele care pândesc la poarta şcolilor sunt reale: violenţă, bullying, adicţii.
𝐃𝐞 𝐚𝐜𝐞𝐞𝐚, 𝐬̦𝐜𝐨𝐚𝐥𝐚 𝐫𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐞𝐚𝐬𝐜𝐚̆ 𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐞𝐯𝐨𝐢𝐞 𝐝𝐞 𝐨 𝐯𝐨𝐜𝐞 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐚̆ 𝐚 𝐝𝐚𝐬𝐜𝐚̆𝐥𝐢𝐥𝐨𝐫, 𝐩𝐚̆𝐫𝐢𝐧𝐭̦𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐬̦𝐢 𝐚 𝐞𝐥𝐞𝐯𝐢𝐥𝐨𝐫!
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ îşi continuă misiunea prin care vom semnala şi vom depune orice efort prin care hibele sistemului de educaţie din România să fie înlăturate, iar calitatea actului educaţional să primeze. Educaţia din România are nevoie de resurse materiale, iar aici ne îndreptăm privirea către viitorul Parlament al României şi către viitorul preşedinte. Implicarea autorităţilor statului este obligatorie, prin urmare facem apel la clasa politică să nu folosească promisiunile false ca lozinci în campania electorală! Dacă nu vom privi sistemul de învăţământ cu atenţia necesară şi dacă nu vom fi responsabili, riscăm să facem greşeli care vor fi decontate de generaţiile noi, punându-le în cârcă o povară nemeritată. Elevii români, copiii acestei ţări, merită şansa unui viitor mai bun, iar el nu poate fi clădit cu minciuni, amânări sau dezinteres.
Vom fi alături de fiecare membru de sindicat, dar şi de fiecare elev şi fiecare părinte, pentru că noi înţelegem că avem un numitor comun: dorinţa unei şcoli mai bune în România!
𝐅𝐞𝐝𝐞𝐫𝐚𝐭̧𝐢𝐚 𝐒𝐢𝐧𝐝𝐢𝐜𝐚𝐭𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐋𝐢𝐛𝐞𝐫𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐈̂𝐧𝐯𝐚̆𝐭̧𝐚̆𝐦𝐚̂𝐧𝐭 𝐯𝐚̆ 𝐮𝐫𝐞𝐚𝐳𝐚̆, 𝐭𝐮𝐭𝐮𝐫𝐨𝐫, 𝐜𝐨𝐥𝐞𝐠𝐢, 𝐞𝐥𝐞𝐯𝐢 𝐬̧𝐢 𝐩𝐚̆𝐫𝐢𝐧𝐭̧𝐢, 𝐮𝐧 𝐚𝐧 𝐧𝐨𝐮 𝐬̧𝐜𝐨𝐥𝐚𝐫 𝐜𝐮 𝐦𝐮𝐥𝐭𝐞 𝐫𝐞𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚̆𝐫𝐢!
Președinte FSLI,
Simion Hancescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu