Spre deosebire de Giorgia Meloni, noul președinte al SUA chiar are instrumentele necesare pentru a le face zile fripte globaliștilor. A câștigat alegerile într-un mod categoric, iar acum ”trumpiștii” de pretutindeni se așteaptă ca liderul SUA să livreze ceva concret. Să răstoarne munții, cu alte cuvinte.
Au părut deja primele semne ale panicii. Oficiali ai
Pentagonului încearcă pe ultima sută de metri să țină cu dinții de scaune.
Trump a avut o relație tensionată cu Pentagonul în mandatul 2017-2021. Spre
exemplu generalul Mark Milley, acum pensionat, a luat măsuri pentru a limita
capacitatea liderului republican de a utiliza arme nucleare. În campania
electorală, președintele Trump i-a numit pe generalii armatei americane ”slabi”
și ”lideri ineficienți”. Bineînțeles, s-a referit la cei propulsați în funcții
înalte de administrația Biden. Ofițerii vizați se pregătesc acum pentru ”cel
mai rău scenariu”. Care nu ar fi tocmai concedierea lor (nostim, nu-i așa?), ci
emiterea unor ”ordine ilegale” din partea comandantului suprem.
Aceeași atmosferă apăsătoare poate fi regăsită în
cadrul serviciilor de informații, în special în sânul CIA. Dar și în cadrul
altor agenții guvernamentale. Birocrații globaliști încă aflați sub aripa Partidului
Democrat trec prin mari emoții. Și nici măcar nu au posibilitatea de a se
pensiona la 45 de ani, ca în România.
Marea provocare a lui Trump va fi să găsească
suficienți oameni loiali, onești și profesioniști, capabili să destructureze
Deep State-ul globalist de la Wasghington în următorii patru ani.
Echipa președintelui ales a pregătit deja un ordin
executiv prin care SUA ar părăsi Acordul de la Paris, care obligă țările
semnatare să își reducă emisiile de gaze cu efect de seră. În timpul campaniei electorale,
Trump a promis în mod repetat că va stimula producția de petrol și gaze
naturale. Și va pune capăt pauzei de autorizare a noilor exporturi de GNL către
piețele mari din Asia și Europa. Nu este deloc exclusă și retragerea SUA din
cadrul Organizației Mondiale a Sănătății.
În cadrul summit-ului informal al Consiliului
European de la Budapesta, Ursula von der Leyen le-a propus șefilor de stat și
de guvern din UE să abordeze relația cu Trump în cel mai pur mod tranzacțional.
Șefa Comisiei Europene pretinde că GNL-ul american este mai ieftin acum decât
cel rusesc. Așa că blocul comunitar ar trebui să apeleze la Washington pentru a
înlocui aproape complet dependența față de ruși cu dependența față de
americani. Statele membre UE încă importă 18% gaze din Rusia (prin conductele
din Ucraina și Turcia, plus GNL), față de 45% în 2021.
Trump ar putea să le dea o lovitură mortală
globaliștilor. Sau ar putea doar să-i facă să sângereze puțin până în 2028.
Independent de rezultatul final, cartierul general al miliardarilor filantropi
se va muta temporar de la Washington la Bruxelles. Europa va ține sus steagul
luptei cu încălzirea globală, steagul ideologiei ”woke” și pe cel al
continuării războiului din Ucraina. Cu orice risc, cu orice cost. Doar o
catastrofă economică ivită pe continent ar putea să afecteze, cumva, proiectul
sinucigaș pe care birocrații de la Bruxelles l-au îmbrățișat la presiunea
partenerilor strategici de peste ocean.
Între timp, actorul Richard Gere și-a vândut casa
din Connecticut pentru 11 milioane de dolari și a anunțat că părăsește Statele
Unite. Probabil se va stabili undeva în Canada sau în Europa, unde încă bate
puternic vântul neoliberalismului de tip woke. Noroc că Striblea și Mîndruță au
revenit în România.
Criticii lui Donald Trump se tem că legăturile
acestuia cu lobby-ul israelian și cu miliardari ca Elon Musk îl fac
incompatibil cu statutul de erou al luptei cu globaliștii. Doar timpul ne va
arăta, fără tăgadă, în ce măsură Trump va reuși să profite cu abilitate de
bunele relații cu Tel Aviv-ul (și cu diverși magnați) pentru a-și vedea visul
împlinit.
Tentativele de asasinat arată, cel puțin la prima
vedere, că Trump este perceput ca un pericol real la adresa globaliștilor.
Autor:
Adrian Onciu


Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu