Vineri, 8 noiembrie, Sindicatul DSVSA Maramureș a intrat în a doua etapă a protestelor, a fost declanșată greva de avertisment, după ce miercuri, 6 noiembrie au fost în grevă japoneză.
Acțiunea de protest desfășurată la nivel național
este susținută de Confederația Cartel Alfa.
Sindicaliștii s-au adunat în fața sediului D.S.V.S.A
Maramureș unde vor prezenta situația directorului instituției.
Principala revendicare a medicilor veterinari este
de natură salarială, solicită alinierea salariilor la nivelul de salarizare a
unităților subordonate structurii MADR, APIA, AFIR, ANF, ANZ și DADR.
Solicită alinierea salariilor în baza acordului de
delegare existente ANSVSA, APIA și AFIR, acord în care se precizează concret
faptul că DSVSA și personalul subordonat asigură verificarea în teren prin
controale și supracontroale a verificării cerințelor și îndeplinirii
condițiilor specifice de către fermierii din județul Maramureș. Este o muncă
grea, o muncă importantă în sprijinul fermierilor și doresc să se recunoască
rolul activ ca și parte integrantă în mecanismul de absorbție și de distribuire
a fondurilor europene.
Cartel Alfa Maramureș a solicitat ședință de dialog
social de la Prefectura , urmează pichetarea sediilor partidelor politice care
se află la guvernare. Dacă situaţia nu se rezolvă şi nu vor fi ascultaţi, în
funcţie de modul de percepere a problemelor de către decidenţii politici, în 20
noiembrie vor efectua un protest la nivelul Guvernului, în Piaţa Victoriei.
C.L.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu