Ideea acestui editorial mi-a venit în urma postării unui preot sătmărean, revoltat de inflația agresivă de cântărețe de pricesne. Una dintre acestea, chiar s-a îmbrăcat în straie popești și a interpretat o priceasnă pe care, conform canoanelor, nu au voie să o cânte decât fețele bisericești! Unde mai pui, că gurista cu pricina este cunoscută ca o solistă a cântecelor de petrecere, unde imprecațiile vulgare și aluziile erotice, vulgarizează orice tentativă de act artistic. Dar parcă ne-am obișnuit, nu-i așa?, că pe lumea aceasta, nu mai există vreo limită, nici măcar la propriu!
Cum se petrece metamorfoza de la ținuta provocatoare folclorizantă, plină de brizbizuri și sclipici, la cucernicia straiului bisericesc, este un adevărat mister, înscris pesemne, în regulile de aur ale comerțului ”cu gura”. Dacă se cer cântece destrăbălate, atunci asta prestăm, că doar o viață avem și mai multe conturi în bancă. Cum intrăm în postul Paștelui, bacanta de mai ieri, se transformă într-o mironosiță pioasă, care lăcrimează în fața altarului. Oricând, la dispoziția clientului! Vrea ascultătorul cântece de belea, de of și dor, nicio problemă, gagica e pregătită cu o garnitură de hăhăieli picante, pline de un umor grosier, care ar face să roșească până și un birjar. Apoi, aceeași voce care scotea până mai ieri, țipete lascive, trece printr-o transformare mistică și începe să toarne la pricesne, mai cuvioasă decât maica stareță. Cum pot viețui sub același înveliș trupesc două ființe diametral opuse, iată o întrebare la care nici bătrânul Freud nu cred că ar avea vreo explicație.
Din păcate, cazul nu este singular, chiar și sub ochii noștri se petrec astfel de năzbâtii. Când între sacru și profan nu mai există nicio frontieră, stai și te întrebi, cui folosește această trivializare a divinului? Câtă credibilitate poate avea schimbarea decorului din cârciuma infamă, în biserica plină de icoane? Din costumația lejeră, dar incitantă de la birt, nu a mai rămas decât fardul grosier aplicat, că fără ăla, nici în sfântul lăcaș nu poți intra, dacă vrei să iasă videoclipul bine, iar solista noastră, cu ochii bulbucați și înlăcrimați îndreptați către cer, evocă patimile Mântuitorului. Nu și pe cele ale ascultătorului, oripilat de acest spectacol jenant, făcut nu în numele Domnului, ci al like- urilor, atât de necesare și lucrative pe tik tok.
Se pare că nimeni nu poate face nimic pentru a opri această dizgrațioasă fervoare mistică, alimentată din rațiuni care nu au nici în clin nici în mâneca brodată în stil bisericesc, cu trăirea adevărată, cu pura jubilație mistică. Este o degradare penibilă, care ilustrează ideea că aceste paiațe nu au nimic... sfânt, desigur, înafara profitului net.
Semnalul de alarmă tras de tânărul preot sătmărean, este desigur, inutil, cine este el, să vină și să tulbure o afacere atât de profitabilă? Și printre rugile fierbinți, parcă se aud trilurile ghidușe ale melodiilor de petrecere și totuși, ai senzația că bocetele acestea prefăcute, nu fac altceva decât să prevestească un altfel de sfârșit. Al unei lumi care avea totuși cândva, o măsură și o anume cuviință...
Robert LASZLO
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu