Sunt puțini ani din cei 35 trecuți de la schimbările din 1989 în care UDMR să fi lipsit din echipele care au guvernat România. Existau destule motive logice pentru care reprezentanții etniei maghiare să participe, la diferite nivele, la conducere. Nu le înșir, spun doar că și prin alte părți minoritatea principală beneficiază de aceste favoruri.
Chiar dacă UDMR n-a fost la guvernare, reprezentanții ei au fost promovați în posturi importante unde s-au priponit bine, au rezistat în timp, indiferent de culoarea politică a premierului sau a majorității. Nu știu dacă a fost o înțelegere pe termen lung în acest scop, important rămâne faptul că, tacit, situația a fost acceptată.
După alegerile de anul trecut, dezastroase pentru PSD și PNL, pentru a forma o majoritate, cele două partide au apelat la UDMR, cu toate că exista și varianta USR. A fost preferat Hunor și echipa lui, dar evoluția ulterioară a demonstrat, deși nu se recunoaște oficial, că a fost cea mai nepotrivită alegere.
Hunor, profitând de situație, și-a jucat cartea cu multă pricepere. Știind că fără ei PSD și PNL pot pierde puterea, variantă de imaginat pentru veteranii guvernării, Hunor a început să călărească mârțoagele și să le impună condiții umilitoare pe care niciun politician adevărat nu le-ar fi putut accepta vreodată.
În scurt timp Hunor, cel cu 5,6% în alegeri, a devenit liderul de fapt al coaliției. Din această postură i-a plantat în guvern pe Tanczos Barna la finanțe, vicepremier și automat în CSAT (!!!), pe Cseke Attila la dezvoltare, lucrări publice și administrație, adică la ministerele cela mai bănoase.
Zilele trecute, Hunor și-a completat echipa cu noi luptători. Astfel, premierul Ciolacu a semnat deciziile de numire a zece noi secretari de stat, din care trei provin de pe lista lui Hunor: Derzi Akos, inginer miner, la Ministerul Muncii, Kelemen Attila, fost deputat, la Ministerul Investițiilor, Demeter Andras-Istvan, în Ministerul Culturii. Nu mai vorbim aici despre „restructurarea” aparatului bugetar, o minciună ordinară, care, după cum se vede, se aplică prin angajarea a zece noi secretari de stat.
Să mai pomenim doar câte posturi „grele” ocupate de numiții UDMR: Csaba Astalos, șef la Combaterea Discriminării, Gyula Lörincz, şeful delegaţiei României la OSCE, Zsombor Vajda şef la Autoritatea Electorală Permanentă, Karoly Borbely președinte - CEO Hidroelectrica.
Nu vreau să fiu înțeles greșit. Dacă toate posturile astea ar fi ocupate în urma unor concursuri adevărate, de oameni competenți, profesioniști, nu ar fi nicio problemă dacă reprezentanții minorităților ar fi majoritari în structurile de conducere. Ar trebui chiar felicitați.
Dar, când scaunele sunt repartizate pe baza înțelegerilor dintre găștile politice, pentru ca să se poată menține la putere, fără să le pese de voința și nevoile cetățenilor, când unul cere și celălalt oferă demnități de răspundere unor indivizii care habar n-au de domeniul respectiv, asta nu poate fi trecută cu vederea.
În fine, să mai spun doar că există șansa reală ca Hunor să aibă și viitorul președinte al României, el fiind cel care l-a propus pe Crin Antonescu candidat al coaliției, iar mormolocii roșii și galbeni au acceptat fără crâcnire. Hunor i-a pus pe panouri sloganul prietenului său Viktor Orban, „Crin înainte, niciodată înapoi”, îl poartă de lesă prin secuime și comunitățile maghiare, se implică cu o energie deosebită în campanie.
Deocamdată, numai el știe de ce. Mai târziu o să aflăm și noi. Numai că iar va fi prea târziu...
Gr. C.
Strategia UDMR este clara:
RăspundețiȘtergere- favorizarea prin orice mijloace a cetatenilor de etnie ungara,
- accederea prin orice mijloace a cetatenilor unguri in posturi cat mai importante si la toate palierele si implicit aducerea limbii ungare ca mijloc de comunicare,
- transformarea prin orice mijloace a Transilvaniei in ... Ungaria.