Valentin
Lupea, INSOMNII ESTETICE, Colecția Eseu, Ecreator, Baia Mare, 2025
Încă o carte dedicată esteticii și preocupărilor analitice ale fenomenului literar scrisă de prof. Valentin Lupea. Această carte apare ca o continuare a studiului anterior cu titlul Marginalii estetice unde s-au prezentat mai mult ideile estetice ale lui Socrate și Platon, iar cartea de față va avea în centru preocupările lui Aristotel în legătură cu artele și cu alți scriitori care și-au exprimat idei estetice în antichitate.
La Aristotel
găsim citindu-i opera concluzii rafinate despre poezie, despre originea artei,
el nu este de acord cu Platon c-ar fi de la Prometeu, ci arta are la bază mâna
omului în realizarea măiestriei artistice, Omul „care singur stă drept în
picioare, în conformitate cu natura și esența lui divină.”( De partibus
animalium)
Un capitol
sintetizează prin titlu esența conceptului despre artă: „Natura este dinamică
și finalizantă, iar arta este energie structurată.” În Metafizica Aristotel
scria că natura și arta sunt două lucruri principale, deosebirea dintre ele
este aceea că „natura își are principiul mișcării în ea însăși, pe când...
producțiile artistice sunt acelea a căror formă se află în sufletul
artistului.”
Sistemul
estetic a lui Aristotel vs. Platon se bazează pe afirmațiile înaintașilor săi
antici, dar, uneori se continuă și se precizează cercetarea sau se merge mai
departe cu alte idei. În Politica Aristotel scrie despre foloasele
pedagogice ale muzicii, importanța științei pentru virtute... „prin urmare arta
este creația umană după creația divină” iar despre imitație la poezie ea este
văzută ca echivalentă cu producerea sau crearea unei idei adevărate care face
parte din definiția artei în genere, se iau spre analiză noțiunile de „frumos,
adevăr, etic, iubire și libertate”.
Cititorii
vor parcurge comunicări despre:
-dezvoltarea
imitației - după natură odată cu dezvoltarea cunoașterii; fiecare artă are
specificul ei: culorile în pictură, notele muzicale în cântece, cuvintele cu
însușirile lor în poezie, retorică etc.
-asemănarea
dintre muzică și stările morale este mai directă decât asemănarea dintre o
pictură sau o statuie și un conținut emoțional:
-la nivelul
învățării prin experiență aprecierea asemănării dintr-un portret cu chipul
persoanei reprodusă;
-la o
pictură palpăm sufletul esențial de sub înfățisarea exterioară a figurii
corporale;
-organismul
tragediei este similar cu logica științei;
-datoria
poetului nu este să povestească lucruri întâmplate cu adevărat, ci lucruri
putând să se întâmple în marginile verosimilului și ale necesarului;
-Aristotel
extinde funcția imitativă a artei stabilind și cele două cauze ale poeziei: materia și forma; Universul
însuși e prezent în artă; forma artei este materia plăcerii; arta poate umple
spațiile goale din suflet și poate spori energia corpului; catharsisul,
activitatea și pasivitatea aceleiași funcții.
Aristotel
și-a imaginat maladiile sufletului uman în același fel cu bolile trupești;
emoția spectatorului, cu referire la operele dramatice este o emoție
rațională și modelată în direcția savurării raționale a binelui intrinsec;
frumosul se găsește și-n lucrurile nemișcate - matematica e dată ca exemplu
alături de statui unde văzul e amintit, văz
ce se apropie de elementul gândire.
Cea mai
autoritară artă fiind cea etică și politică, arta cârmuitorului și a
educatorului și cea a justiției care vor binele oamenilor; poeții și filozofii
au o sursă comună - temperamentul melancolic;
Capitolul II
al cărții are titlul De la Aristotel la Plotin.
După
Aristotel care a murit în anul 322 î. Hr. Următorul nume de primă mărime în
problemele esteticii este Plotin 204-269 d. Hr.; în această perioadă scrie Horațiu
Arta poetică, Aristoxenos manualul de muzică și Quintilian îndrumările
pentru formarea oratorului etc. Teofrast a urmat lui Aristotel la conducerea școlii peripatetice tratând
subiecte de metafizică, psihologie și etică. Lucrarea lui Teofast Caracterele cuprinde o
galerie de portrete vii ale unor tipuri umane; se vorbește despre calitățile
stilului - claritatea și proprietatea iar Teofrast adaugă corectitudinea și
ornamentarea.
-contribuții
la istoria esteticii aduce și Aristoxenos prin studierea muzicii „în măsura în
care arta muzicală poate îmbunătăți caracterul moral”.
-în cadrul
descrierilor evoluției ideilor esteticii
după Aristotel sunt amintiți: Dionis din Halicarnas, Vitruvius, Horațiu,
Cicero-106-43 d. Hr.- spirit înzestrat filozofic, avea forța dar și slăbiciunea
vremii sale; Plutarh scrie despre „urât” relevă ideea dacă urâtul își conservă
sau nu natura urâtă atunci când pătrunde în artă.
-cuvintele
frumoase ne farmecă și ne dispun către enfază,
demnitate și sublim; în trecerea timpului au apărut și alți creatori de
frumos în poezie, sculptură, portretistică, pictură, cu același patos de a
capta viața adevătată a unui obiect de artă sau a unei idei.
Plotin
respinge armonia, frumosul este ceea ce iubim în momentul perceperii, iar
dragostea de frumos este doar metafizică. Frumosul este, mai precis întruparea
ideii iar artistul este mai puțin decât
arta iar arta este mai puțin decât natura.
Capitolul al
treilea cuprinde interviuri la care
Valentin Lupea răspunde întrebărilor adresate de poeta Liliana Moldovan legate
de pasiunea poetului pentru poezie unde
și-a creat o lume ideală numai a lui, despre debutul poetului și eseistului V.
Lupea, despre legătura autorului cu filozofia etc.
-dar asta e
esența până la urmă, binele generează frumosul și adevărul, această îmbinare
fericită este până la urmă Kolokagathia.
Toate au
legătură cu sufletul omului despre care
Platon scria că „este sămânță dată ființelor muritoare de Demiurg din Sufletul Universului”.
-la fel în
dialogul realizat cu Marcel Mureșan se vorbește despre emoții și iubire, acest
material fiind un studiu care urmărește
evoluția și componentele „esteticului”
de-a lungul timpului.
Aduc imense aprecieri pentru răbdarea și
documentarea autorului la tema cercetată și așteptăm continuarea ideilor
într-un alt studiu.
Prof.
OLIMPIA MUREȘAN, UZPR, Ulmeni, MM

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu