vineri, 22 august 2025

Cum arăta ziua de 23 august în România comunistă

Din 1948 şi până în 1990, 23 august a fost sărbătorită ca zi naţională. La această dată, în 1944, România a întors armele şi s-a alăturat Naţiunilor Unite în lupta împotriva puterilor Axei. Armata sovietică aflându-se deja în Moldova de Nord încă din luna martie, regele Mihai îşi dădea acordul pentru înlăturarea prin forţă a mareşalului Ion Antonescu dacă acesta va refuza semnarea armistiţiului cu Naţiunile Unite.

În urma refuzului categoric al acestuia, suveranul l-a destituit şi l-a arestat, iar România a trecut de partea Aliaţilor.

În timpul comunismului, 23 august era prilej de fastuoase sărbători şi omagii aduse dictatorilor Nicolae şi Elena Ceauşescu. Ca niciodată, populația, adică clasa muncitoare în special aveau zi liberă, indiferent de ziua când cădea data de 23 august. 

Timp de decenii, pâna în 23 august 1989, Ziua Naţională a României a fost sărbătorită cu demonstraţii militare şi coloane de oameni ai muncii, tineri, elevi şi copii, cu steaguri roşii ale Partidului Comunist şi tricolore, şi cu enorme portrete ale iubiţilor conducători comunişti care, cu timpul, au rămas doar doi, Nicolae şi Elena Ceauşescu.

În plus, pe stadioane erau alte manifestari omagiale de dimensiuni megalomanice dedicate Partidului Comunist şi conducătorului iubit, la care elevii, artistii, sportivii sau muncitorii din uzine erau obligați să participe, cu entuziasm, în cinstea cuplului dictatorial. Dar după aceea erau liberi și se bucurau și de o jumătate de zi împreună cu prietenii și colegii!

Se organizau serbări câmpenești cu mici și bere, în special. Și cei din conducerea Coperativelor Agricole de Producție se întruneau la localurile cooperaților de pe raza lor. Dar cel mai bine se distra clasa muncitoare care avea, pe lângă mici și bere, parte de programe muzicale de calitate, cu invitați unul și unul: Ion Dolănescu, Frații Petreuș, Tiberiu Ceia, Sofia Vicoveanca, Irina Loghin, Maria Ciobanu, etc

De remarcat faptul că toate produsele culinare inclusiv băuturile erau ieftine iar muzica pe gratis! Cafeaua era doar cu numele, se bea „nechezol”, adică un lichid cafeniu deschis care conținea 20% cafea și restul de 80% înlocuitori, cele mai cunoscute fiind năutul și ovăzul, folosit și ca furaj pentru cabaline, de unde și denumirea!

De asemenea cinematografele erau luate cu asalt de tineri, aveau un program special în acea zi, cu filme românești în care propaganda comunistă era prezentă.

C.L.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu