Și poate prea sătuli pentru a mai lupta cu un sistem continuu agresor… Dar iadului nu-i pasă, nu?!… Iar „Raiul” de ieri devine iad, la propriu, și prin tăcerea, nepăsarea și complicitatea noastră… Pentru că este, într-adevăr, un asalt final… Dar asta și din cauza noastră… Nu doar a celor de azi, ci a tuturor acelora din ultimele trei decenii… Și este un asalt, nu doar împotriva capitalului autohton privat, ci a însăși posibilității țării de a-și mai asigura existența printr-un minim de funcționare prin ea însăși… Este o continuare a dezindustrializării României la care am asistat nepăsători atâtea decenii… Când „capitalul” autohton public, averea patrimonială națională, a fost, nu doar divizată și împărțită, ci sfârtecată și îndepărtată de orice posibilitate și drept de înturnare în mâinile noastre… Iar, acum, doar a venit rândul capitalului privat autohton… În întregul lui… Căci, deși solicitarea consiliului investitorilor străini, de la începutul anilor ’90, care, reproșând unor guvernanți nătângi (apoi lași, trădători și vânduți) faptul că prima industrializare a României (anii ’60-’70) a fost făcută fără prezența capitalul privat străin, cereau cu tupeu reindustrializarea României, dar nu „și prin participare străină”, ci, strict, prin eliminarea a tot ce era pur românesc, a fost îndeplinită (iar România a ajuns, în mai puțin de patru decenii, „tabula rasa” în zona industrială, asigurând spațiul de intruziune a companiilor strict străine), totuși, existența încă a unui mediul privat autohton complica libera destrăbălare a noilor investitori (neromâni) mustind la pământurile noastre… A colonizatorilor comercialo-industriali veniți în „El Dorado” românesc al neromânilor, într-un al doilea val de descuamare a țării, după, întâiul, acela al predării otova a resurselor țării, petrolului, gazelor naturale, sării, minereurilor… A tot ceea ce, prin Legea supremă, nu se putea înstrăina… Nu se putea vinde, nu se putea da altora pentru a cumpăra apoi noi de la ei…
Iar faptul că suntem într-un atac final la adresa
existenței oricărei forme de manifestare a capitalului (și inițiativei) private
românești se vede cu ochiul liber… Nu mai trebuie deslușit din aranjamentele
legislative ilegitime… Mesajul este direct… De alungare… Acum, a patronilor
români, ținuți atâtea decenii sub cele mai sordide etichetări și acuzații
intenționat întreținute în mentalul colectiv… Or, împreună cu aceștia vor pleca
și mii de angajați… În șomaj, în sărăcie… Dar asta nu îi interesează pe acești
guvernanți venetici… Pentru ei, e ca la război… Suntem doar o cifră, o zecimală
după o virgulă deja ștearsă din statistici… Pentru ei nu contează nici miile de
familii sărăcite, nici visurile și chiar destinele distruse (prin învinovățirea
penală a aproape oricărei greșeli, – contabile, fiscale, de administrare a
firmei, și nu doar a eventualelor abateri), nici inițiativele sfărâmate și
definitiv strivite… Pentru că totul va fi pus în slujba noului „patronat” de
mâine… A stăpânirii venetice pe care românii vor trebui să o accepte pentru o
bucată de pâine, pentru un pumn de bani pentru a-și achita taxele, impozitele,
amenzile, drepturile de a mai circula, de a mai avea mașini, case… Pentru că,
nu întâmplător acum sunt înghesuite și alte coserte și ștreanguri legislative,
de la revizuirea modului de calcul al taxelor de drum, prin impunerea
controlului „în viu” a numărului de kilometri parcurși de un șofer, și practic,
supravegherea rutelor și a timpilor de deplasare (a acestei viitoare
nelibertăți de circulație), prin mijloace de supraveghere inclusiv satelitare a
mașinilor, la supravegherea fiecărui colț locativ-patrimonial al românilor.
Totul sub pretextul impozitării a ceva ce poate românii nu declară de prin
curțile și bătăturile lor, instaurându-se, astfel, prezumția de vinovăție și
tratarea noastră, de facto, drept contravenienți și infractori… O supraveghere
și intruziune în viața privată prin avatarurile noilor tehnologii (drone), dar
și prin metehnele vechi, precum spiritul reprobabil al lingușitorilor de sistem
ce vor asigura noua pâră la ușa sistemului… Practic, prin (re)activarea miilor
de frustrații ce așteaptă să fie ridicați la ranguri altminteri de neatins, ca
potere ale big-brother -ului ce se vor uita, nu peste gard, ci vor intra peste
oameni într-un stil totalitar reactivat… Doar că, de data aceasta nici
„moromeții” nu vor mai fi aici, nici rezistența munților, deja condamnată de
acest sistem, nici dreptul la protest, nici măcar spontan, ce va fi stins din
fașă… Iar totul se face, nu în complicitate cu UE, ci la ordinul ei. (Dar va
exista și o parte de complicitate a Europei cu acest sistem, prin închiderea
ochilor la abuzurile pe care despoții eurofanarioți de la guvernare le vor face
pentru a-și asigura părțile lor)…
În acest tablou sinistru, desființarea mediului
privat autohton va aveni astfel și ca urmare a activității organismelor de a
verifica ființarea firmelor, deși este dreptul unei societăți comerciale de a
rămâne în „stand by” când piața nu-i permite prezența, dar și prin impunerea
unor plăți aberante, precum obligația majorării capitalului social la 8000 de
lei. Care nu va mai fi, de fapt, un capital social, ci, pe litera motivației guvernanților
(constituirea unei asigurări pentru cazul în care o firmă nu va mai avea bani
de taxe și impozite), practic un capital de asigurare la dispoziția
guvernanților. Și nu doar a guvernanților, ci prin ei, la dispoziția UE, care
vrea să-și finanțeze proiectele totalitare
direct din banii europenilor, la început, experimental, din banii
românilor, iată, și prin impunerea unor depozite asiguratorii imbecile (pentru
că un capital social nu este un provizion de asigurare). Desigur, chiar dacă
drepturile de proprietate, drepturile la liberă inițiativă și dreptul de
asociere sunt încălcate violent, guvernanții nu vor modifica nici măcar legea
societăților comerciale pentru a impune capitalul social drept un depozit de
„garanție” la înființarea firmei, sau pe parcursul existenței ei, și nici Legea
supremă, pentru a scoate din drepturile fundamentale, tot ceea ce este garantat
și ocrotit. Pentru că, oricum, deja acestea nu mai încurcă deloc guvernanții…
Iar momentul agresiunii este special ales… Suntem la
„granița” de transfer între două generații paradigmă… Cea de ieri, deja prea
obosită, prea dezamăgită, dezgustată chiar, pentru a-i mai păsa, și cea de
mâine, tăcută prin neputința de a-și mai înțelege, nu doar propriile drepturi,
ci însăși rostul… De aceea, deși este o agresiune continuă și la adresa
mediului privat românesc, patronatele și sindicatele tac… Unii șefi, liderii,
sunt prea nepăsători, obosiți, alții deja sătuli pentru a se mai lupta cu un
sistem agresor, ori, poate, chiar prea bolnavi și îmbătrâniți pentru a mai
înțelege toate tărășeniile legislative…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu