Oglinda oarbă
„tăcerea a devenit un loc
strâmtoarea a devenit un leac
încetul cu încetul depresia a devenit rigidă
nu râdeți doamnă
îmi place ca motivele care-i împing pe oameni
la acţiune
să rămână ascunse
nimicul din tine
spune cartea definițiilor
deschizi poarta cea mai apropiată
oameni şi uşi
un pătrat într-un alt pătrat
perdele şi pahare
depozitul suportabil de semnale
mă străduiesc să îmi simplific viaţa
cuvintele tremură
macină încet miezul fierbinte al zilei
şi desenul pe covor
am dreptul ca orice om
la schimbarea mea la faţă
iubești faptele trecutului spune G.
ca şi cum ar fi neîntâmplate
ca şi cum s-ar cuveni
să se întâmple de acum încolo
la aceleaşi timpuri
aceleaşi mişcări
aşa se frânge monotonia
un cocoș a cântat a treia oară
domnul are legitimație
sună întrebarea
tăcerea a devenit un leac
avem coșmaruri
pentru toate ceasurile nopții
un singur pom
e plin de toate anotimpurile
apoi vezi în oglinda oarbă
cauza va fi efectul
știi tot mai multe despre setea strângătorilor
şi despre setea risipitorilor”
„nu ştiu niciodată dacă sunt lipsă
sau dacă sunt în plus
din care ies aburi de recunoaştere
spune arhitectul
am văzut şi eu ca şi el oameni speriați
care merg la serviciu
melci cărora li s-a smuls cochilia
la umbra mărului din rai
mulţi te-au sfătuit
să nu mai vorbești
dar lecția de prudență
e dată uitării
mama nu mai recunoaşte fructele
dar aude în mine
lucrările zilelor viitoare
sunetul limpede
ce simplu ar fi dacă am putea alege
din sentimentele acestea care alcătuiesc
sufletul nostru
să le uităm cum uită mopete
apoi să studiem ce avem de învăţat
de ştiut
de uitat
numai munca îţi poate dărui adevărata mulțumire
din care ies aburi de recunoaştere
au fost distribuite farfurioare şi jetoane
dintr-o mare dorință de pace
şi datorită unei anumite politeți înnăscute
răsună întrebarea
doriţi vreo carte domnule
şi nu ştiu niciodată dacă sunt lipsă
sau dacă sunt în plus
îţi iese înainte o femeie
dar nu mai poate
nici ea săraca
aşa scrie
în domeniul presimțirilor
e ostenită
de toată pânza pe care a ţesut-o
aşteptându-te”
„semne şi gesturi
rebusul
căruia încerci să-i dai de capăt
pe pagina strâmtă a săptămânii
tăcerea în rezervă
procesul verbal de predare – primire
semnat
în prezenţa îngerului păzitor
suntem trăiți de lucruri sfărâmicioase
picături
înotând în râul din care fac parte
ne ținem de vorbe
ca de funii subţiri
unii s-au lăsat de meserie
alţii
execută cu măiestrie partituri exemplare
imaginație capabilă
să dubleze realul
mari imperii au dispărut de mult
împreună cu graiurile
şi edificiile lor
spune magistrul
dar poeme ca ghilgameş
cântarea cântărilor
iliada
sunt mai durabile
decât orice metal
existent sau imaginabil
între adânc şi furtună
faţa locului
riduri
doza de anestezic
refuză să funcționeze
n-avem loc de ocolișuri
nicidecum de înţelegere
rețeta nu pare să fie grea
cu condiţia să te pricepi
la tăiat mărunt
vivaldi se încurcă în anotimpuri
omul se apleacă într-o parte sau alta
ca barca”
„nimeni nu vrea
să ştie să tacă despre ceea ce
nu ştie vorbi
o pată roşie de vinovăție
când tăcerea
este măsura tuturor lucrurilor
va trebui
să-ţi aduci aminte că ai fost tânăr
şi ai trecut pe drumul acesta
trecătorii se pot recunoaşte
de la distanţă
la o adică îţi poţi ridica pălăria
nimeni nu calcă
petecul cald de pământ
din apropierea amintirii
oamenii au interese precise
îşi potrivesc privirea
cu tăria gândului
aşa scrie la pagina douăsutetreizecişiopt
păstrezi cuvenita distanţă
temându-te
să nu te prăvălești
în golul aproapelui
îţi aminteşti că dacă vrei
să ascunzi ceva
neapărat îl ții la vedere
așezarea unor întâmplări
şi a unor chipuri
începe să-şi afle înţelesul
cuvinte propoziții
care se prefac că între ele
există şi legătură
şi omul
strecurându-se unde vede un pic de loc
am trecut de simetrii
de legea numerelor mari
să tot scrii despre viaţa ta
cu viaţa ta
privind jucătorul de rezervă
zâmbitor pe tușă
un triumfător
într-o partidă nejucată”
Roua se odihnește pe fructul oprit
„abia ne ducem sufletele
în clipa fără problemă
nu privi înainte
nu privi înapoi
realitatea obiectivă trece pe lângă noi
cu indulgență
cuvântul
în poziţia aștrilor
să rămâi liniștit
sub grinzile de beton ale casei tale
şi să-ţi aduci aminte
până mâine în zori
de poeţii care au murit înainte de vreme
am pierdut măsura
sunt eu însumi
lichidul care curge prea tare în pâlnie
înecându-se şi bolborosind
vrând morțiș să umple
cât mai repede şi mai deplin
golul unei vechi aşteptări
ispitirea trupului
în spiritul însetat de real
uneori viaţa
trebuie să se petreacă
undeva mai departe mai sus
ori mai jos
încât lipsit de lăcomie să-ţi scape
sărbătoarea de după sărbătoare
mai aveam câţiva pași
şi nu i-am făcut niciodată
azi este un ieri mai proaspăt
nu ceri nimic
paharul se umple singur
cele mai tăcute zile
îmi dau târcoale de la un timp
roua se odihnește
pe fructul oprit
eu adun firimituri
căzute într-un gând
şi o dorință”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu