Când apare Bolojan la televizor să ne spună cum se luptă el cu deficitul, pe banii noștri, îmi amintesc de Mojar, boul pe care îl aveam în gospodărie când eram mic, de vreo șase ani. De fapt aveam doi boi, dar la celălalt i-am uitat numele.
Boii la vremea aceea erau întotdeauna doi, unul nu te ajuta la nimic.
Cu Mojar m-am întâlnit la șase ani, cum v-am spus, în curtea casei unde
credeam că eu sunt stăpân.
Și, din senin, fără niciun motiv, a început să mă alerge prin curte scăpând
cu greu prin gardul de la gradină unde lipsea o scândură.
Acum îmi dau seama că, ajuns în gradină, aveam freza lui Nicușor Dan, fața
lui Bolojan și vorbeam fără noimă, precum Alina Mungiu Pipipidi.
Pipipidi, pentru contemporani, este profesoară la o Universitate Sorosista
din Germania, unde predă cursuri de teorie a nimicului pe care îl întoarce pe
toate fețele până se alege praful de el.
Eu cred că sunt primul care am verificat zicala aceea care spune că legea e
ca un gard. Boul se oprește în fata gardului și șmecherul, în cazul acesta, eu,
trece peste, pe sub ori chiar prin gard cum bine am procedat.
Sunt mândru că am fost primul care am verificat această teorie despre gard
și lege și sunt și singurul. Nimeni nu are curaj să mă conteste.
Pe Mojar îl simpatizau și ungurii din zona lor, când mergem pe acolo cu
căruța cu in și își zicea: „uite mă niște țărani români care i-au dat unui bou
nume unguresc”.
Boul, pentru cine nu știe, e taurul fără speranță, blând și bun de obicei,
la care foarte rar îi mai sare țandără...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu