09.10.2025 Conf.
univ. dr. N. Grigorie Lăcriţa
„Bogatul stăpâneşte peste cei săraci,
şi
cel ce ia cu împrumut, este robul celui ce-i dă cu împrumut”.
(Biblia, Proverbe 23:20)
România a ajuns
într-o foarte grea situație economică și socială, printre cauzele principale
fiind (1) deficitele bugetare, care se mențin de mulți ani, și (2) datoriile împovărătoare,
mereu în creștere.[1]
1. Deficitul bugetar reprezintă situația financiară
în care cheltuielile publice ale unui stat depășesc veniturile pe care acesta
le colectează într-o anumită perioadă de timp, de obicei un an fiscal.[2]
În ultimii 5 ani, deficitul
bugetar al României s-a apropiat, în fiecare an, de 10%, precum de 9,20% în
anul 2020, 8,65% în anul 2024 etc.
În anul 2024,
veniturile statului au fost de 574,60 miliarde (mld) de lei, iar cheltuielile
au fost de 727,32 mld de lei, deficitul bugetar
fiind de 727,32 – 576,60 = 152,72 mld de lei, care reprezintă 8,65% din
Produsul Intern Brut (PIB), de 1.764 de miliarde de lei, adică de aproximativ
353 de miliarde de euro.
2. Datoria externă a României a ajuns, în anul 2024, la peste 186 miliarde
de euro, respectiv de circa 930 mld de lei, ceea ce reprezintă circa 55% din PIB.
Atâta timp cât
cheltuiești mai mult decât veniturile realizate, acest „deficit bugetar” se acoperă cu împrumuturi făcute din surse
diverse.
3. Efectul,
în timp, al deficitelor bugetare și al datoriilor externe, care se mențin de
mulți ani și care sunt mereu în creștere.
Cu cât te
împrumuți mai mult, cu atât îți crește datoria totală.
Până la urmă cei
de la care te împrumută și te tot împrumuți ajung să-și pună problema cu
privire la tine, respectiv „dacă mai ai
credibilitate”, „dacă mai ești
solvabil”, adică „dacă mai poți să-ți
plătești datoriile”.
În condițiile în
care ai ajuns într-o asemenea situație, strategiile creditorilor sunt foarte diferite:
1) unii nu-ți mai
acordă împrumuturi;
2) alții te
împrumută, dar la dobânzi tot mai mari, tot mai împovărătoare,
3) alții (inclusiv
state și/sau instituții financiare internaționale) și-au stabilit o strategie,
bine gândită: de a te împrumuta, în inconștiența ta, până când ajungi în
situația de a nu-ți mai putea plăti datoriile, până intri în incapacitatea de a plăti datoriile, intrând în colaps
financiar.
Ca stat, ajuns
într-o asemenea situație, de faliment, creditorii trec la executarea silită.
Pentru a scăpa de
acest faliment, începi să-ți „privatizezi”
din bogățiile țări, dacă mai ai, care, în asemenea situații, se vând mai pe
nimic.
Situația este cu
adevărat deosebit de gravă pentru o țară care nu prea mai are în proprietatea
sa nici propriile sale bogății, ale solului, ale subsolului etc.
4. Efectul, în timp,
al efectuării de cheltuieli mai mari decât veniturile și al împrumuturilor,
care se mențin de mulți ani și care sunt mereu în creștere, pe exemplul unei persoane fizice.
Pentru a înțelege mai bine
problema (1) deficitului bugetar și
(2) al datoriei externe a țării
noastre, vom pornim, prin similitudine, de la un caz concret, de la cel al
familiei lui „Dorel”,
la care, an de an, de mai mulți ani:
1) veniturile = 57.000 de lei,
2 cheltuielile
= 73.000 de lei,
3) diferența,
negativă, dintre venituri (mai mici) și cheltuieli (mai mari) = 57.000
– 73.000 = – 16.000 de lei,
înregistrată an de an, pe mai mulți ani, a fost acoperită din împrumuturi de la bănci
(pentru a simplifica exemplul, excludem împrumuturile de la persoanele fizice
care, uneori, sunt mult mai împovărătoare și mai periculoase).
Cum băncile
erau foarte ademenitoare și lingușitoare cu împrumuturile oferite, Dorel a
ținut-o dintr-un împrumut în altul.
„Oamenii lacomi
ademenesc pe cei săraci cu vorbe linguşitoare şi-i păgubesc de bunurile
trebuincioase.” (Esop).
După un timp datoriile au ajuns
așa de mari că băncile nu numai că nu l-au mai împrumutat pe Dorel, dar au
ajuns să-l someze să restituie împrumuturile.
Din cauză că Dorel nu și-a plătit
datoriile, băncile au trecut la executarea silită a sa, vânzându-i,
la licitație publică, frumoasa casă în care locuia, primită moștenire de la
părinți.
„Împrumuturile fac
din omul liber un sclav.” (Proverb grecesc), sau, și mai bine
exprimat. „Împrumuturile
fac dintr-o țară o colonie și din omul liber un sclav.”
Cum din vânzarea casei nu s-au
acoperit toate împrumuturile contractate de la mai multe bănci, s-a trecut la
recuperarea diferenței de datorii prin vânzarea și a celorlalte bunuri din
dotare familiei lui Dorel, precum un teren, un autoturism etc.
„Bogatul
stăpâneşte peste cei săraci, şi cel ce ia cu împrumut, este robul celui ce-i dă cu împrumut”.
(Biblia, Proverbe 23:20)
Ceea ce au agonisit, cu multă
trudă, două generații (părinții și bunicii lui Dorel) pentru a-i lăsa o
frumoasă moștenire acestuia, s-a ales praful prin nechibzuința, prin lenea și
prin viața plină de vicii a sa.
5. Pe
înțelesul omului obișnuit, cam aceleași sunt efectele, în timp, și pentru o
țară (a) cu conducători nechibzuiți, proști, trădători de neam și de țară, și
(b) cu deficite bugetare și cu datoriilor externe care se mențin de mulți ani
și care sunt mereu în creștere.
„Faceți din proști conducători și apoi vă întrebați
de unde vine dezastrul!”
(Winston Churchill).
Deficitele bugetare, generează numeroase și grave efecte
negative asupra unei țării, dintre care sunt de amintit:
1.
Creșterea datoriei până la nivele care nu mai pot fi suportate.
2.
Inflație crescută, mai ales dacă procedează și la acoperirea unei părți din
deficit prin tipărirea de bani, aceasta afectând direct puterea de cumpărare a
populației.
3.
Scăderea încrederii investitorilor, în special externi, care încep să perceapă
economia acestei țări ca fiind instabilă, nesigură, neatractivă.
4.
Intrarea în austeritate, guvernul fiind nevoit să crească taxele și impozitele,
să reducă cheltuielile pentru a echilibra bugetul, scăzând astfel creșterea
economică, crescând șomajul etc.
Datoriilor
externe ale unei țări, pot aduce țara respectivă într-o situație asemănătoare cu
cea a familiei lui Dorel din exemplul de mai sus, respectiv ca țara respectivă să nu mai aibă nimic al său.
Foarte grav este faptul că, în țările ajunse în pragul falimentului,
conducătorii (fie proști, fie vânzători de neam și de țară, fie și una și alta)
stau surâzători la cârmă, ca și când nimic nu s-ar întâmpla și chiar vorbesc
poporului despre „Țara lucrului bine
făcut”, în care bogaţii te învaţă cum să accepți foamea (ca ceva
benefic), trădătorii
cum să-ţi iubeşti ţara şi hoţii cum să fii
cinstit!”
Acești conducători se fac că nu văd că poporul nu prea mai are
nimic al său în ţara sa, care, pe alocuri, nici nu mai seamănă cu cea care a
fost cândva, bogată și înfloritoare.
„Trădarea de țară produce grave suferințe, numai că trădătorul nu suferă, în schimb suferă ceilalți.” (N. Grigorie Lăcrița)
Sânt și conducători malefici care ajung să spună
poporului 1) că n-are importantă faptul că străinii au acaparat cea mai mare
parte țara, pentru că, ei, străinii, sunt oameni muncitori, eficienţi şi
inteligenţi şi 2) că, dacă fac avere pe bogăţiile şi pe munca poporului acestei
țări, averile lor rămân tot în această țară.
Acești conducători chiar lasă să se înțeleagă că, în
condițiile în care aşa stau lucrurile, mai bine ar fi să ne predăm cu totul acestor
străini, căci ei sunt muncitori, eficienţi şi inteligenţi, adică, mai pe
direct, să nu mai fim numai colonizaţi, ci să fim asimilați de ei.
Dar un neam a cărei
clasă conducătoare gândeşte astfel, şi-ţi vorbeşte laudativ despre calităţile
străinilor care-l acaparează – nu mai are mult de trăit.
Un asemenea neam, nu mai are însă dreptul să se măsoare cu
istoria, nu mai are loc în istorie.
După ce țara respectivă nu va mai fi nici cea care a fost
adevărată, şi nici a poporului pur sânge a acesteia, acaparatorii vor avea grijă să-i
rescrie istoria, după cum vor ei, să nu se mai ştie nici cine au fost
ei, asupritorii, și nici cei care au fost trădători de neam și de țară ai
acesteia, care s-au făcut unelte în mâna străinilor.
„Propaganda învingătorilor devine istoria celor învinşi.ˮ
(R.W.Trevanian)
Cu stăpânirea străină și cu servila lor clasă conducătoare,
poporul a ajuns să nu prea mai aibă nimic al său în această ţară, care nici nu
prea mai seamănă cu cea bogată și înfloritoare care a fost cândva, în care „elitele conducătoare malefice” vorbesc
poporului chiar laudativ despre calităţile străinilor care o acaparează.
„Noi, românii, am ajuns să nu mai avem drepturi, nici
chiar în propria noastră țară! Noi avem
numai îndatoriri, numai obligaţii! Drepturile
sunt pentru cei care ne-au colonizat!” (N. Grigorie
Lăcrița)
Un
neam a cărei clasă conducătoare gândeşte astfel, nu mai are mult de trăit, nu
mai are dreptul să se măsoare cu istoria…, nu va mai avea loc în istorie.
„Sfârşitul unei țări începe atunci când
trădătorii acesteia, în timp ce își vând
țara, îi denigrează pe patrioții și îi omagiază pe asupritori!” (N. Grigorie
Lăcrița)
Şi asta e destul pentru oamenii patrioți adevărați ca să
înceapă să plângă.
Dacă mai pot şi dacă nu s-au resemnat că trăiesc într-o țară
care nu mai este a lor.
Astfel se
ajunge ca ticăloşia elitelor conducătoare malefice să
fie o nenorocire, pentru tot poporul, și
pentru întreaga țară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu