Poezia lui Gelu Dragoș – între confesiune, sensibilitate și spirit ludic

Cu ceva întârziere am reușit să citesc volumul de poezii al prietenului și colaboratorului  Gelu Dragoș din Lucăcești, mândra comună Mireșu Mare, intitulat simbolic „Singurătatea poetului”, editura „Grinta”  Cluj Napoca.

Profesorul universitar dr. Nicolae Iuga scrie despre poeziile fostul său elev, pe coperta ultimă,  următoarele: „Poezia lui Gelu Dragoș are un patetism reținut, îngemănat cu un ton melancolic nu mai puțin discret (în Zăpezi de camuflaj, de exemplu)...Tristețea ne duce bacovian la boemă și de aici sentimentul de sleire a vieții, de repetiție monotonă a cenușiului și a lipsei de sens, dar nostalgia restaurării omului, a răscumpărării și a recuperării condiției sale paradisiace originare este și ea prezentă și posibilă, marcată fiind în versuri memorabile: „Dacă ar afla mama câte mi-a văzut îngerul/ s-ar cutremura în patul ei de alun.../ Dac-ar putea spune heruvimii cât de mult Te doresc/ s-ar face un șuier și vuiet de aici până-n cer...” (Mai dă-mi un timp)

Poezia lui Gelu Dragoș se definește prin autenticitate, emoție și o legătură puternică cu universul cotidian. Poet contemporan, format în spiritul tradiției lirice românești, dar deschis la frământările și dilemele omului modern, Gelu Dragoș propune o lirică reflexivă și sensibilă, în care se regăsesc teme universale: trecerea timpului, frumusețea naturii, iubirea, dar și ironia fină față de realitatea imediată.

Universul tematic și motivele centrale

În poeziile lui Gelu Dragoș, cititorul descoperă o lume în care sinceritatea trăirii devine formă de artă. Poetul își asumă o voce lirică personală, uneori melancolică, alteori jucăușă, dar mereu lucidă. Natura, satul, prietenia și omul obișnuit sunt prezențe recurente, redate cu tandrețe și o melancolie calmă. Motive precum trecerea anotimpurilor, copilăria sau relația omului cu divinitatea dau profunzime și ritm poeziei sale.

Totodată, Gelu Dragoș nu se ferește de tonul autoironic, semn al unui spirit liber și conștient de limitele lumii. În multe texte, poetul maramureșean jonglează cu limbajul, construind imagini proaspete și expresive, capabile să transmită nu doar emoție, ci și o reflecție asupra condiției umane.

Stilul și expresivitatea

Stilul lui Gelu Dragoș este limpede și accesibil, dar încărcat de metafore subtile. Poetul îmbină un lexic colocvial cu expresii poetice rafinate, creând un echilibru între modernitate și tradiție. Muzicalitatea versului, ritmul interior și fluiditatea imaginii poetice conferă textelor sale o simplitate rafinată, o naturalețe care ascunde adesea profunzimi filozofice.

Un aspect distinct al poeziei sale este autenticitatea emoției – nu întâlnim artificii stilistice gratuite, ci o sinceritate rară. Fie că vorbește despre dor, despre frumusețea efemeră a vieții sau despre o bucurie simplă, poetul o face cu tandrețe și o notă de introspecție.

Valoarea literară și contribuția la lirica contemporană

Poetul Gelu Dragoș este una dintre vocile care mențin vie poezia de inspirație umanistă într-o epocă dominată de zgomot și superficialitate. El reușește să readucă umanul în prim-plan, transformând emoțiile cotidiene în momente de reflecție poetică. Poezia sa se distinge prin claritate, sinceritate și echilibru — calități tot mai rare în spațiul liricii actuale.

Opera sa poate fi privită drept o formă de rezistență culturală: un apel la sensibilitate, bun-simț și trăire autentică într-o lume grăbită. În versurile lui Dragoș, poezia devine o formă de rugăciune, o clipă de liniște în fața griului cotidian.

Gelu Dragoș este, fără îndoială, un poet al autenticității, un observator atent al lumii și un continuator demn al tradiției lirice românești. Poezia sa se citește cu bucurie și rămâne o mărturie despre frumusețea trăirii, despre puterea cuvântului de a vindeca și de a lumina. Felicitări iar muzele Calliope și Euterpe să-ți dea târcoale în miez de noapte, căci „muza” ta adevărata este lângă tine zi de zi, noapte de noapte, minunata Ana, soția ta!

În final, putem concluziona că poezia lui Gelu Dragoș impresionează prin forța sa discretă, prin felul în care reușește să transforme experiențele simple ale vieții în artefacte poetice. Lirismul său este o invitație la sinceritate și interiorizare, o dovadă că poezia adevărată nu are nevoie de gesturi spectaculoase pentru a atinge sufletul cititorului. Felicitări!

                                                                prof. Emil Domuța