Există astăzi un nou anotimp cultural. Nu primăvara. Nu toamna. Diploma. Vine zilnic. Regulamentar. Uneori cinci. Alteori șase. Dacă poșta electronică ar avea greutate fizică, multe calculatoare ar trebui consolidate structural de Ministerul Construcțiilor.
Deschizi dimineața internetul și imediat sare spre tine o nouă „Diplomă de Excelență”. Chenar auriu. Pană. Laur. Ștampilă. Trei logo-uri. Minimum trei. Fără trei logo-uri, diploma modernă pare o simplă adeverință de vaccinare culturală. Cu cât valoarea este mai mică, cu atât rama aurită devine mai groasă. Este lege aproape fizică.
Recunosc sincer: și eu am primit între timp peste o sută de diplome, premii, distincții și certificate online. Poate chiar mai multe. Nu le-am numărat. Ar fi însemnat să-mi sacrific o parte importantă din viață pentru statistica ridicolului contemporan. Unele au venit de la oameni serioși. Altele au venit din zone atât de misterioase încât nici Google nu știa exact cine premiază pe cine și pentru ce. Uneori aveam impresia că diploma se generează singură în timpul nopții, ca mucegaiul pe pereții unei instituții culturale uitate de istorie.
Fenomenul este fascinant sociologic. Astăzi nu mai trebuie să scrii mare lucru ca să primești un premiu. Este suficient să exiști online. O fotografie cu o carte. Un poem despre ploaie. Trei adjective despre eternitate. Un comentariu cu două inimioare și un „felicitări”. Imediat apare „Marele Premiu Internațional de Excelență Literară Universală Intercontinentală”. Dacă participă patru oameni din două sate și un algoritm amețit, deja se vorbește solemn despre „festival mondial”.
Inteligența artificială lucrează și ea din greu pentru cultură. Stă undeva imaginar în frac și distribuie diplome ca un arhiepiscop cultural ușor obosit după un congres finanțat european. Primește diplomă poetul. Primește diplomă organizatorul. Primește diplomă juriul. Primește diplomă moderatorul. Probabil și imprimanta merită una, fiindcă ea a muncit cel mai mult. Singurul care nu primește nimic este cititorul. Dar el oricum a dispărut de mult din peisaj și nimeni nu mai observă.
Partea cea mai comică începe după premiere. Diploma este imediat postată peste tot. Facebook. Instagram. Grupuri literare. Site-uri obscure. Uneori aceeași diplomă apare de șaptesprezece ori în aceeași zi, ca și cum omenirea tocmai ar fi descoperit penicilina culturală. Autorul postează diploma. Prietenii distribuie diploma. Alți premiați felicită diploma. Unii nici nu mai citesc textul. Privesc doar rama aurită și intră instantaneu într-o stare de extaz administrativ.
Există și o tandră tristețe aici. Mulți dintre acești oameni nu sunt răi. Nu sunt nici măcar ridicoli în sens profund. Sunt doar teribil de flămânzi de confirmare. Literatura a devenit atât de marginală încât omul își fabrică singur iluzia importanței. Își acordă reciproc diplome ca naufragiații care își împart între ei medalii pentru supraviețuire.
Altădată un premiu literar speria puțin autorul. Îl obliga să se întrebe dacă îl merită. Astăzi premiul vine înaintea operei. Uneori chiar înaintea alfabetului. Cultura modernă a rezolvat elegant problema valorii: dacă nu există suficientă valoare, se tipăresc suficiente diplome până când hârtia începe să semene cu prestigiul.
Eu încă aștept marele premiu absolut: „𝐷𝑖𝑝𝑙𝑜𝑚𝑎 𝑝𝑒𝑛𝑡𝑟𝑢 𝑐𝑎𝑝𝑎𝑐𝑖𝑡𝑎𝑡𝑒𝑎 𝑒𝑥𝑐𝑒𝑝𝑡̦𝑖𝑜𝑛𝑎𝑙𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑎 𝑝𝑟𝑖𝑚𝑖 𝑝𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑜 𝑠𝑢𝑡𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑑𝑖𝑝𝑙𝑜𝑚𝑒 𝑓𝑎̆𝑟𝑎̆ 𝑎 𝑚𝑢𝑟𝑖 𝑑𝑒𝑓𝑖𝑛𝑖𝑡𝑖𝑣 𝑑𝑒 𝑟𝑎̂𝑠.” Aceea ar fi sinceră. Aproape literatură. Aproape adevăr!
Christian W. SCHENK
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu