luni, 27 iulie 2026

„Despre o carte în care este torturată limba română sau despre lupta unui poet cu gramatica”, semnat de Ioan Romeo Roșiianu, publicat în Revista FREAMĂT nr. 6/2018.

 

Editorul, scriitorul Ioan Romeo Roșiianu susține că Vasile Dan Marchiș are numeroase greșeli de exprimare și de gramatică în textele sale, motiv pentru care îl califică drept „agramat”. Apoi, că s-a folosit de prestigiul poetului Ioan Dragoș, director al Consiliului Județean Maramureș unde VeDeMe era paznic, făcându-l lector de carte fără știrea dumnealui.

Articolul lui Roșiianu, bine documentat  de altfel, afirmă că unele idei și formulări folosite de Ve De Marchiș ar fi preluate din alte surse, fără a fi suficient atribuite, sugerând existența unor practici de copiere. Sunt prezentate exemple pe care autorul le consideră dovezi ale acestor acuzații.

Pe lângă criticile privind stilul de scriere, Ioan Romeo ROȘIIANU îl acuză pe Ve De Marchiș că își exagerează meritele literare și că își promovează excesiv propria activitate (vedeți paginile lui de facebook, că are mai multe).

Autorul compară diverse texte și fragmente pentru a-și susține punctul de vedere și îi critică pe cei care îl laudă sau îi publică lucrările.

Tonul este unul satiric și adesea ironic, cu numeroase remarci personale și calificative depreciative la adresa lui Vasile Dan Marchiș, depășind uneori analiza strict literară.

Este important de menționat că articolul reprezintă punctul de vedere al lui IRR. Faptul că sunt formulate acuzații precum „copist” sau alte critici severe nu înseamnă că acestea au fost stabilite ca fapte printr-o decizie a unei instanțe sau printr-o concluzie oficială. Într-o scriere confidențială a regretatei Angela Monica Jucan, aceasta a spus că VeDeMe ar fi autist, lucru care nu se poate confirma sau infirma! Deocamdată Marchis rămâne un poet la care nu se poate memora o poezie! Ceea ce este trist! La bună vedere!

St.V.

Pentru detalii accesati http://moaraluigelu.blogspot.com/2020/11/vasile-dan-marchis-un-agramat-copist.html


29 de comentarii:

  1. MARCHIS VASILE DAN27 iulie 2026 la 10:58

    De ce nu scrii și ce a spus toată țara de tâlharul, violatorul, bătăușul, defăimătorul IOAN FALCĂ, auto denumit Ioan Romeo Roșianu, să-și mascheze nemerniciile, nu doar ce a spus el despre unul, altul, a răutate și invidie? Vezi aici ce spune lumea despre el: https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=pfbid0Kr26WzHv2SCzN8iEqsPypxTH2MrnuZR7j3UBKB52tqWWeK17QNwmCTj3Q7F3jk5el&id=100070050586796

    RăspundețiȘtergere
  2. Vasile Dan Marchis27 iulie 2026 la 10:59

    De ce nu scrii și ce a spus toată țara de tâlharul, violatorul, bătăușul, defăimătorul IOAN FALCĂ, auto denumit Ioan Romeo Roșianu, să-și mascheze nemerniciile, nu doar ce a spus el despre unul, altul, a răutate și invidie? Vezi aici ce spune lumea despre el: https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=pfbid0Kr26WzHv2SCzN8iEqsPypxTH2MrnuZR7j3UBKB52tqWWeK17QNwmCTj3Q7F3jk5el&id=100070050586796

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu doresc! Punct! Ideea este ca vorbesti singur pe drum! Te certi cu mine, cu fiica ta, cu sotia, cu colegii, cu toata lumea! Meriti sa ai in colegiu redactional doua cucoane de cea mai joasa speta! Vorba aceea, cin se aseamana se aduna!

      Ștergere
  3. VeDeMe ești anihilat total,lasă morții să-și doarmă somnul de veci.Trebuia să faci pe războinicul la alt moment ca omul să-ți țină piept la o adică.Dar atunci te cufureai pe tine dacă incercai să fi justițiarul lu cucu.Tu ști asta.Acum te zbați ca peștele pe uscat incercând să deturnezi discuția.Degeaba incerci cufuritule-sențința ta e dată-rebut școlar,prost grămadă și nesimțit cât duce tirul.In rest de la tine doar apă de ploaie.Dispari becisnicule.Hui măi,fugi la mărhăi.

    RăspundețiȘtergere
  4. Esti cretin domnule marchis. Nu va scriu cu litera maremarchis ca esti prost-sadea. Tu cand constientizezi ca esti ridicolul literaturii romane? M-a intrebat un prieten de la o revista importanta dc esti prost! i-am spus adevarul! M-a rugat sa nu-i dau numele si mi-a spus ca-l bombardezi cu poeziile tale zilnic. Normal, cand aveam pagina goala l-am publicat cu unba sau doua poezii! citindu-le mi-am dat seama ca am gresit!

    RăspundețiȘtergere
  5. Mai sus sunt comentacii care i-au mai rămas la defăimător, cu care colaborează, dacă nu-și dau numele decât inițialele și sub anonimat: un milog de cartier, un cioban/ porcar, un handicapat psihic. Ha,ha,ha, când colaboratorii mei care sunt cu sutele, dintre cei mai buni scriitori care râd în cor de acest defăimător bolnav de beteșugul și strechea invidiei. ce mă veselesc și mă pun să tropotesc, ui măi, mare veselie mare! Ha, ha,ha, ha . Când la evenimente literare, în strechea disperării, acest defăimător se mută de pe un rand pe altul, adică de pe un scaun pe altul, din spate până în față, apoi de milă îl cheamă la masa din față, văzând toată lumea că-i disperat să se bage în seamă, defăimătorul, ha, ha, ha, de pomină la toată lumea. El nu vede cât este de penibil, ha, ha, ha, ha, ha. ( Vasile Dan Marchiș).

    RăspundețiȘtergere
  6. Marchis Vasile Dan27 iulie 2026 la 20:57

    Bă, tu de la cocină vorbești așa? Ești invidios că mă publică toate revistele de prestigiu? E ceva firesc dacă poeziile mele au valoare. De la tine ce să publice? Pleava de versificări de trei nuiele? Ești de toată pomina, fără substanță literară, ha, ha, ha, ha. Uite cocinarul ce-și află de vorbit, în loc să-și vadă de ale sale că trece bălegarul peste el, că pute de la o poștă când trece pe drum.

    RăspundețiȘtergere
  7. Revista „Sintagme codrene” este o revistă culturală din zona Codru (județul Maramures), dedicată literaturii, istoriei și culturii regionale cu un impact literar nul. Are o circulație redusă și un public de nișă, ceea ce o încadrează în categoria revistelor culturale locale sau regionale. Surprinde Colectivul de redactie numeros ceea ce denota ca acest anagramat le-a pacalit pe unele doamne considerate valoroase.

    RăspundețiȘtergere
  8. VASILE DAN MARCHIS27 iulie 2026 la 21:12

    Bă, tu de la cocină vorbești așa? Ești invidios că mă publică toate revistele de prestigiu? E ceva firesc dacă poeziile mele au valoare. De la tine ce să publice? Pleava de versificări de trei nuiele? Ești de toată pomina, fără substanță literară, ha, ha, ha, ha. Uite cocinarul ce-și află de vorbit, în loc să-și vadă de ale sale că trece bălegarul peste el, că pute de la o poștă când trece pe drum.

    RăspundețiȘtergere
  9. VeDeM te dai viteaz acum,
    Dar atunci n-aveai nici drum.
    Te zbați ca peștele pe mal,
    Vorbe multe, niciun țel.
    Apa ploii tot o verși,
    Dar din loc nu mai pornești.
    Du-te, du-te, pe cărare,
    Că n-ai cinste, n-ai onoare.
    Hui, măi, du-te unde-i vrea,
    Că de tine n-am ce lua.
    Sintacme Codrene, vorba
    Presedintelui Al. Florin Tene!

    RăspundețiȘtergere
  10. Domnule Dragos, pentru asemenea mesaje este aceea de a fi aruncate direct la gunoi. Orice email de asemenea factura nu merita citit/analizat si comentat. Pur si simplu selectati mesajul si apasati pe butonul "Spam". In curand toate mesajele de acest fel vor ajunge direct acolo unde le este locul. Astfel, fiecare dintre noi va avea mai mult timp pentru lucrurile frumoase din viata si nu-si va mai consuma neuronii cu vomitivele lui VeDeM din tarlaua Asuajului, de altfel un loc pitoresc!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu vorbesc în aspect literar pe linie de valoare, corectitudine și perseverență. De aceea defăimătorii cuprinși de beteșugul și strechea invidiei sunt anihilați. Doar aici pe acest blog mai sunt acceptați asemenea indivizi să-și înșire fără noimă pleava verbală. Nu vedeți că pe acest blog se publică până și unele versificări de trei nuiele, alcătuite cu simplism, relatări naive, la care unii le spun ”poezii”, însă nici în glumă sau cu indulgență nu pot fi numite așa, când sunt lipsite până și de cele mai firave pâlpâiri poetice. Nu de multe minute am văzut publicate pe acest blog asemenea încercări fără noimă. Nu zice nimeni să nu fii prieten cu cineva. Evident , se poate în altă privință, dar să publici aici unele încercări scrise în cel mai crunt simplism, ești și tu în aceeași oală cu ei, a mediocrității. (Vasile Dan Marchiș)

      Ștergere
    2. Toti avem dreptul sa gandim, sa scriem, sa existam! Tu nu vezi ca totul se invarte in jurul tau, prostule?!

      Ștergere
    3. De ce Emil Domuta, Adela Naghiu, Radu Botis te-au ignorat?! Pana si Valeriu Sabau care a afirmat la OJT esti o nulitate! Si nu ti-a dat voie sa stai la masa lui!

      Ștergere
  11. MARCHIS VASILE DAN27 iulie 2026 la 23:27

    Eu vorbesc în aspect literar pe linie de valoare, corectitudine și perseverență. De aceea defăimătorii cuprinși de beteșugul și strechea invidiei sunt anihilați. Doar aici pe acest blog mai sunt acceptați asemenea indivizi să-și înșire fără noimă pleava verbală. Nu vedeți că pe acest blog se publică până și unele versificări de trei nuiele, alcătuite cu simplism, relatări naive, la care unii le spun ”poezii”, însă nici în glumă sau cu indulgență nu pot fi numite așa, când sunt lipsite până și de cele mai firave pâlpâiri poetice. Nu de multe minute am văzut publicate pe acest blog asemenea încercări fără noimă. Nu zice nimeni să nu fii prieten cu cineva. Evident , se poate în altă privință, dar să publici aici unele încercări scrise în cel mai crunt simplism, ești și tu în aceeași oală cu ei, a mediocrității. (Vasile Dan Marchiș)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ai uitat de Romania literara? Vreti sa-i mai trimit dl. Dragos textul? Mai, prostul satului Asuaj, nimeni nu mai da mana cu tine, calicule! Prea te-ai dat mare intr-o lingura de apa, fochistule !Ai fost trei zile la Seneca, apoi te-au dat afara! Erau sa explodeze buncarele! Ai uitat?

      Ștergere
  12. MARCHIS VASILE DAN28 iulie 2026 la 08:04

    Băi defăimătorule, publică tot ce am scris eu aici, nu doar ce-ți convine ție. Aici se vede că ești total distrus de beteșugul și strechea invidiei, când cei menționați mai sus nu au toți atâția ani, luați împreună, față de câte poezii, (peste 130 poezii) plus eseuri, cronici articole despre diverse evenimente, scriitori și creațiile acestora în peste 100 reviste. Când tu ai strigat în gura mare la OJT că ce invidios ești pe mine. Păi, de ce crezi că s-au distanțat aceștia de mine , sau de alți scriitori de prestigiu, deoarece nu pot ține pasul cu mine, cu ei, pe linie de talent, de prestanță în aspect literar. Asta nu o vezi defăimătorule, în afecțiunea ta care te macină pe linie de invidie.

    RăspundețiȘtergere
  13. MARCHIS VASILE DAN28 iulie 2026 la 08:05

    Bă, milog de cartier, chiar dacă ești cine ești, (de fapt știu cine ești chiar dacă îți dai doar inițialele), de ce nu a fost nici măcar un scriitor la întrunirea când ai lansat o anumită carte și o revistă, numai câțiva locatari, care nu au nici în clin nici în mânecă cu scrisul. Măi defăimător posac și mojic fără scrupule.

    RăspundețiȘtergere
  14. Eu sunt cuprins de talent și ceilalti nu au altă șansă decât să-și vadă de treabă în alte privințe. Eu sunt de-a dreptul prestigios!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vasile Dan Marchiș28 iulie 2026 la 23:29

      Mai sus sunt comentacii care i-au mai rămas la defăimător, cu care colaborează, dacă nu-și dau numele decât inițialele și sub anonimat: un milog de cartier, un cioban/ porcar, un handicapat psihic. Ha,ha,ha, când colaboratorii mei care sunt cu sutele, dintre cei mai buni scriitori care râd în cor de acest defăimător bolnav de beteșugul și strechea invidiei. ce mă veselesc și mă pun să tropotesc, ui măi, mare veselie mare! Ha, ha,ha, ha . Când la evenimente literare, în strechea disperării, acest defăimător se mută de pe un rand pe altul, adică de pe un scaun pe altul, din spate până în față, apoi de milă îl cheamă la masa din față, văzând toată lumea că-i disperat să se bage în seamă, defăimătorul, ha, ha, ha, de pomină la toată lumea. El nu vede cât este de penibil, ha, ha, ha, ha, ha! Ce mă veselesc și tropotesc! Doar aici pe acest blog mai sunt acceptați asemenea indivizi să-și înșire fără noimă pleava verbală.Mă refer la care se semnează sub anonimat sau doar cu inițiale unor numesau pseudonime. Nu vedeți că doar pe acest blog se publică până și unele versificări de trei nuiele, alcătuite cu simplism, relatări naive, la care unii le spun ”poezii”, însă nici în glumă sau cu indulgență nu pot fi numite așa, când sunt lipsite până și de cele mai firave pâlpâiri poetice. Nu de multe minute am văzut publicate pe acest blog asemenea încercări fără noimă. Nu zice nimeni să nu fii prieten cu cineva. Evident , se poate în altă privință, dar să publici aici unele încercări scrise în cel mai crunt simplism, ești și tu în aceeași oală cu ei, a mediocrității. (Vasile Dan Marchiș)

      Ștergere
    2. Măi dezmembratule de vdm,uită-te in oglindă cum arăți și ce ticuri bolnave ai și după aceea dă verdicte pentru alții.Jeg și om ratat distrus de tării ieftine și prostie tot mai productivă.

      Ștergere
    3. VeDeMeul te crezi tare, dar n-ai oglindă-n față,
      Împarți comentarii goale cu multă aroganță.
      Mai bine vezi de tine, de drumul literar pierdut,
      Că cine urlă tare e sigur... Miss Lizy Ciuf!

      Ștergere
    4. Vasile Dan Marchis5 august 2026 la 08:13

      Băăă-dicționar de minciuni, când spuneai că nu-mi porți grija, dar tot publici ce a scris acel individ recidivist la care mulți ziariști, scriitori și cadrele de poliție, cu precădere ofițerul superior, lt. col. Emil Bote i-au spus în nenumărate articole publicate peste tot: tâlhar, violator, bătăuș, infractor de ultimă speță, evident prin dovada faptelor sale deosebit de grave, pe cine crezi că interesează că tot arăți lumii ce a scris banditul acela -Falcă? Plus de asta nu-ți aduce nimeni sufertașul cu friptură și fiertură pentru că ai în cap doar porniri de defăimare că tot publici materiale scrise de mine, fără aprobarea mea, la care le pui titluri indecente din capul tău. Dintre sutele de colaboratori pe care îi am în toate județele țării, plus în multe țări din Europa și din America de Nord, care apreciază evoluția mea pe linie de valoare, corectitudine și perseverență știu că ești exclus definitiv din peisajul literar care îl cuprinde revista Sintagme codrene. Pentru că eu sunt fondatorul revistei. Știe toată lumea că tu ești ca inexistent pentru mine. Pe mine nu mă comandă nimeni în aspect literar. Respect pe toți prietenii când este vorba de seriozitate, corectitudine și evident publicații serioase, dar defăimătorii și răutăcioșii cuprinși de beteșugul invidiei și a răutății sunt îndepărtați, indiferent cine intervine în acest sens. Atât!

      Ștergere
    5. Domnule Marchis, nu mai raspund provocarilor tale. Limbajul suburban, veninul din nascare, prostia - ma face sa te las in plata Domnului! ”Succesuri” cu revistuta! La revedere!

      Ștergere
    6. Golanul de vdm nu se dezminte,prostul nu e prost destul,mai are și tupeu ... full.

      Ștergere