Astăzi, miercuri, 1 iulie, ora 12:00, în Galeria de Artă „Academica” a Bibliotecii Academiei Române din Cluj-Napoca (Str. Mihail Kogălniceanu nr. 12-14) are loc lansarea volumului „Alb și negru. Medic în Valea Jiului” de Petru Adrian Mircea (Colecția Locurile memoriei. Ilustrații de Hermina Csata. Cuvânt-înainte de Ioan-Aurel Pop).
Prezintă: Ioan-Aurel Pop, Ioan Sbârciu, Marius Bojiță, Vasile G. Dâncu.
Amfitrion: Ioan Chirilă.
Evenimentul inaugurează seria de conferințe „Cuvânt și imagine” organizată de Biblioteca Academiei Române din Cluj-Napoca, Fundația Transilvania Leaders și Editura Școala Ardeleană.
„Petru Mircea simte timpul, simte oamenii, inclusiv pe oamenii cărbunelui, și – lucru rar – simte cum pulsează istoria precum o inimă eternă. Avem în față o carte de istorie, într-un fel, dar o istorie desprinsă așa lin din viață, încât zicerile sale ne mângâie «ca vântul ce-adie pe poteci», ne scot din cotidianul nostru sur și ne ridică, în zborul unei aripi de înger, spre ceruri, spre înalturi, spre Câmpiile Elizee. Autorul are, fără îndoială, un talent de prozator autentic, «născut, iar nu făcut», un fel robust de a povesti realități petrecute aievea, încât aceste lucruri reale se proiectează în sfera ficțiunii literare. Impresia mea este ca aceea a marelui Poet: cartea reface o lume ca de roman, precum «streșine vechi casele-n lună ridică». S-a dus acea lume, dar a rămas un farmec indescriptibil, cuibărit în sufletul autorului și al meu, o lume cu iz de tinerețe, pe care cei de-acum nu o vor cunoaște vreodată, dar se vor putea apropia de esența ei citind această carte, modest, dar înțelept scrisă în «alb și negru»”. – Ioan-Aurel Pop
„Fără niciun fel de îndoială, voi socoti mereu că experiența câștigată la Uricani a contat pentru întreaga mea viață de medic, punând ordine, împreună cu stagiul de internat, în ceea ce învățasem din cărți și, pentru mai târziu, sedimentându-se într-un anumit mod de abordare empatic, minuțios și rațional, al fiecărui pacient. A fost o lecție de medicină, de medicină practică, Uricaniul.” - Petru Adrian Mircea

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu