CÂND TOTUL A ÎNCEPUT
Totul a început
în secunda în care
universul a tăcut,
iar pașii tăi
pe aleea de piatră
s-au pierdut.
N-aveam
cuvinte mărețe
și niciun alt model,
dar inima-n
pieptul nostru
a început
să bată la fel,
purtând o certitudine
că viața s-a schimbat,
în clipa când noi doi
am transformat
un simplu drum curat
în cel mai lung
și cald început,
iubirea mea dintâi,
o pânză albă și vie,
pe care am pictat
o întreagă veșnicie.
Învățam pe de rost
din gestul tău timid
un alfabet de taină
dincolo de zid,
și brațul tău ce
mângâia o floare,
lumina ce cădea
încet din soare,
păreau atunci
o binecuvântare.
Nu am păstrat scrisori
și nici dovezi ascunse,
nici întrebări cu chinuri
și nenumite răspunsuri,
căci timpul a spălat
din veri acele semne:
o rază aurie
ce-ți mângâia un umăr,
și clipe fericite
pe care nu le număr,
când noi, fără să știm
ce-nseamnă-un legământ,
eram cel mai curat
poem de pe pământ.
Ești primul meu exil
din lumea de copii,
o poartă spre o viață
cu mii de bucurii,
o dâră de lumină
ce nu o pot uita,
păstrată pentru veci
în amintirea mea.
(Poemul va fi cuprins viitorul meu volum de versuri, JOCUL DE-A TIMPUL, carte la care lucrez
de ceva vreme.)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu