Zona Arctică în ecuația europeană

Când Ucraina a consemnat cea mai mare îndepărtată lovitură dată „adânc în teritoriul rus”, nimeni nu a trecut dincolo de simbolismul intenționat dat acțiunii…. Reușita de a fi lovit cu drone un punct atât de îndepărtat de Kiev, „în Siberia de Vest”… „Drone”, deja spus între ghilimele, „uav” -urile respective, dotate cu motoare cu reacție, fiind, fie și într-o demarcare tehnică foarte fină, mult mai apropiate de statutul de rachete (dar, pentru public termenul apare mai domestic așa, ca „dronă”, nu?!)… Lovirea dară a unor obiective aflate la peste 3000 de kilometri de Kiev!… O realizarea remarcabilă, mai ales privită din perspectiva ariei geo-politice. Și totuși, comunicatele au evitat tocmai această esență, referindu-se, sec, la lovirea „a două instalații din Siberia de Vest”… Mai exact, din Novîi Urengoi… Adică un punct aflat chiar sub Cercul Arctic. Iar corect ar fi fost să se vorbească tocmai despre lovirea unor obiective din zona arctică rusă. Dar s-a evitat menționarea zonei arctice… Poate pentru nu a atrage atenția, la acel moment, că Ucraina împingea practic linia acțiunilor sale militare atât de departe… Când, logistic, acțiunea de distrugere a unor obiective importante din industria Rusiei trebuia să vizeze ținte mai „abordabile”, având cu adevărat importanță economică, și aflate în zone mult mai apropiate, mai accesibile… Mai ales, că loviturile „la distanță” au încă o eficiență incertă, acțiunea militară din Novîi Urengoi soldându-se doar cu oarece pagube la o instalație de comprimare a gazului natural… Or, ce să caute Kievul la o asemenea distanță de zonele active (inclusiv economic) de război?… De ce să-și epuizeze arsenalul pe asemenea acțiuni?… Sau, de fapt, nu mai este vorba de Ucraina?… Acum chiar în mod evident… Pentru că, și nu doar în doctrina militară, Novîi Urengoi tocmai a fost așezat pe harta geo-strategică a incursiunilor… Iar cum de mult nu mai este vorba doar de împingerea „limes” -ului demonstrativ al Ucrainei, ci al Europei bruxeleze, nu putem consemna oare această acțiune de împingere a liniei de front ca fiind una de marcare teritorială dinspre UE?…

Și poate că nu am fi avut un răspuns evident fără recenta intervenția a președintei CE… Care a abordat un subiect de neimaginat în spiritul Tratatului CE/UE: introducerea Canadei în ecuația europeană prin avansarea către aceasta a statutului de membru asociat… O ecuație care, din orice perspectivă ar fi privită, nu înseamnă, la timpul prezent, dar și imediat următor, decât război, Ursula von der Leyen, prin lansarea propunerii de desemnare a Canadei ca „membru asociat” (inițiativă nediscutată în nici un for al CE-PE), depășindu-și în mod evident atribuțiunile și încălcând chiar legislația europeană (nimic nou însă, nu-i așa?). Avansând tocmai un statut care, propus nu de mult Ucrainei de către cancelarul Germaniei, avea să stârnească la momentul respectiv multă nemulțumire pentru a fi scos din „foaia de parcurs”… Pentru că era vorba de un statut ce nu putea fi oferit doar Ucrainei (prin încălcarea evidentă a Tratatului CE/UE, chiar și prin strecurarea acestuia cumva în legislația comunitară), ci ar fi trebuit dat și Moldovei, și Georgiei, și Norvegiei. Ba, poate chiar și Marii Britanii!

Acum însă, este important de subliniat, mai ales pentru a avea măsura încălcărilor de atribuții ale președintei CE, că în Tratatul de înființare a CE/UE nu doar că nu există un asemenea statut, dar este stipulat clar faptul că, în relațiile sale, Uniunea Europeană se va referi juridic doar la încadrările ca (1) stat membru și cel de (2) stat terț (partener, din afara Uniunii), UE putând încheia cu țări terțe sau organizații internaționale din afara comunității europene doar acorduri de asociere. Punct. Cu toate acestea, nici un jurist constituțional (al Uniunii) nu a semnalat abuzul în care s-a plasat președinta UE prin această propunere. Un exces care, prin analogie, poate fi considerat ca fiind egal acțiunilor (intențiilor) pentru care, într-un stat membru, președintele țării respective poate fi propus pentru suspendare. Dar juriști tac. Numeroșii juriști, unii chiar membri ai Parlamentului European. Deși, pentru ca statutul de „membru asociat” să fie introdus în legislația comunitară, ar trebui să existe, fie o revizuire completă a tratatului europene (care ar implica însă unanimitatea și ratificarea ulterioară în parlamentele naționale, în toate statele membre), fie un acord bilateral între fiecare stat și Canada, un act juridic, extrem de complex. Asta dacă s-ar trece peste (ceea ce se și întâmplă, de fapt) abuzul făcut de Ursula prin acest anunț…

Așadar, o tăcere juridică, politică (și de liberă exprimare parlamentar-europeană) ce nu se poate explica decât prin omerta (din jurul anunțului șefei CE) corelată cu acțiunea anterioară a Kievului, din Arctica… Și chiar suntem în fața momentului de trasare a unui următor „limes” teritorial prin prezența UE în zona arctică. Iar asocierea Canadei, prin pretextul creării unui statut pentru viitoarele interese economice ale Uniunii Europene, în numele importului de pământuri rare, este doar un punct de pornire în construcția acestui „limes” următor al Europei… De aceea, referirea care a fost atent evitată în prezentarea publică a acțiunilor militare a Kievului, de lovire a obiectivelor din Novîi Urengoi, capătă acum adevăratul sens… Prin raportarea loculului de lovire a celor două instalații, nu ca fiind „din Siberia de Vest”, ci „în zona arctică rusă”. Pentru că Novi Urengoi este în zona arctică, fiind chiar sub Cercul Polar! În acea regiune pentru care se vor duce (ori deja se duc, nu-i așa?!) următoarele războaie… Zonă a resurselor, dar și a viitoarelor rute maritime (comerciale și militare) posibile prin dezghețarea calotei… Și da, pentru a-și justifica prezența (chiar de război, dacă se impune, nu?!) pe lângă și chiar în Arctica, UE are nevoie de un motiv… Canada care să fie măcar membru asociat al UE pentru a justifica intervențiile arctice… Pentru că, interesele economice trec dincolo de respectarea tratatelor care au funcționat, menținând balanța lumii într-un oarecare echilibru atâtea decenii… Trec dincolo de înțelegerile, acordurile și cutumele a zeci de ani de diplomație… Și este tocmai „cutia Pandorei” deschisă de Statele Unite, aceea în care ordinea mondială nu se vrea a mai aparține (ori a mai fi definită) de diplomație și respect, ci doar de puterea și posibilitățile de impunere teritorială, inclusiv de marcare, ca propriu teritoriu, a arealelor altora…

 

Cezar Adonis Mihalache – Natiunea