Ce bine era…
Ca o pecingine se-ntinde ploaia
sălbatică.
Acoperișurile, umbrelele n-o mai suportă.
Și-n suflete plouă.
Mohornița asta nedorită acum se folosește
de lacrima ploii
și ne creează un disconfort
stabil.
Potecile s-au pregătit de bal
și una obraznică îmi șterge lacrima
din ceas.
Da, ceasul meu plânge.
Plânge fără știrea mea.
Stele necoapte se ascund
după norii borțoși,
neânțelepțiți.
Somnul îngerilor se ascunde-n temnițe
de dor,
în întuneric de argint.
Șoimii vin cu noi zvonuri.
Cică… n-o s-o ducem bine.
Răceala se accentuează,
haine de vreme mai rea nu avem.
Mirarea privirii mele profunde
răscolește
bulgărele de amintiri.
Ce bine era când era rău!
01112026-B. Olănești
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu