Se afișează postările cu eticheta 10 octombrie 2025. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta 10 octombrie 2025. Afișați toate postările

sâmbătă, 11 octombrie 2025

Jurnal cenaclier


Sâmbătă – 11.10.2025, orele 11, Salonul Artelor, Biblioteca Județeană „Petre Dulfu”, Baia Mare – am purces
  la  deschiderea anului cenaclier, 2025-2026, un nou drum al Cenaclului Scriitorilor din Maramureș. Desigur, ne-am întâlnit în data de 08.09.2025 la Bar O.J.T., pentru a-i comemora pe cei plecați dintre noi, de-a lungul anilor. Din păcate, lista lor este  nemilos de lungă. Au fost prezente alături de noi, atât la biserică, cât și la Academia – O.J.T. și câteva soții ale colegilor plecați la un altfel de cenaclu, unul ceresc. Tot atunci am lansat volumul biografic Viața lui Bacovia. Mai bine singuratic și uitat, Editura Actaeon Book, Baia Mare, autor Alexandru Buican. Din păcate, Noul Covid ne-a stricat socotelile, autorul a putut să fie  prezent doar... online. A fost perfect și așa! Am avut o întâlnire plăcută cu o prezență masivă. Am aflat atâtea lucru inedite despre poetul „locuințelor lacustre”. Mulțumim scriitorului Alexandru Buican și lectorilor care l-au prezentat: doamna prof. dr. Monica Dana Cândea, domnul conf. univ. dr. Florian Roatiș,  domnul prof. Vasile Leschian.

Iată-ne în sâmbătă în care am anunțat deschiderea. Puțini triști, zilele frumoase s-au grăbit să plece, fără să ne lase bucuria cromaticii frunzifere, așa cum doar razele soarelui tomnatic pot să ne oferă. Zis și făcut! Am deschis oficial noul an cenaclier. Domnul dr. Florin Gogotă ne-a adus și citit mesajul domnului director al bibliotecii, domnul prof. dr. Teodor Ardelean, căruia îi mulțumim. Dacă anul trecut cel care a deschis „balul literar” a fost scriitorul Ștefan Aurel Drăgan, anul acesta am avut parte de un alt Ștefan, prof. Ștefan Herțeg, bine cunoscut în urbea noastră ca profesor de muzică la Liceul de Artă, Baia Mare, dar și ca poet.

Dar să o iau de la început. După ce domnul Florin Gogotă și-a încheiat mesajul, am dat cuvântul tinerei Melitta Raffaella Horincar, grăbită să scape de emoțiile debutului în cenaclul nostru. Raffaella este absolventă a Universității „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca. A început să scrie din școala generală, iar la liceu i s-a publicat un eseu despre orașul său și o nuvelă scurtă. A citit pentru prima dată la un cenaclu din Târgu Mureș. De trei ani publică pe blogul său o parte dintre poezii și fragmente de proză. Raffaella a fost primită cu căldură, la fel și poeziile sale. I-au dat sfaturi: epigramistul și poetul Ioan Șiman, criticul literar Vasile Leschian, scriitorul Pamfil Bilțiu, poeta Mihaela Poduț-Ienuțaș, poetul Vasile Dan Marchiș. Nici colegii: Janeta Coroiu,Vasile Lupșe, Vasile Bele, nu s-au lăsat mai prejos.  Raffaellei îi vor prinde bine și indicațiile editorului Flaviu Claudiu Mihali, dar și sublinierile la sânge ale poetului Dumitru Tâlvescu.

Nu aș fi vrut să devoalez încă prezența sa, dar…  Apropo de acest poet,  trebuie să aduc pe tapet „uraganul Vasile Bele”, căci din păcate fenomenele vijelioase nu ne ocolesc, care nu a venit singur. A venit cu rapsodul popular Marița Grigore și cu nepoata sa, Dora. Vasile ne-a mai făcut o surpriză,  îi datorăm prezența poetului Dumitru Tâlvescu, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Alba Iulia, premiat anul trecut de Revista „Nord Literar”, membru al cenaclului online „Eugen Evu” și al Cenaclului „Columna”, Târgu Jiu.  Ne-a bucurat prezența și lectura din volumul său, Arcana Animae.

 En fin, a venit și rândul poetului Ștefan Herțeg. Domnia Sa a citit din volumul de poezie Sonore, volum pregătit să își ia zborul spre cititorii, iubitori de poezie. Poezia lui Ștefan Herțeg este o poezie deosebită, cei care au citit volumul său Lut, îi cunosc stilul. Trăind într-o lume a muzicii,  fiind și un împătimit al instrumentelor din alamă, dascăl și interpret, nu e de mirare că poemele sale poartă numele instrumentelor muzicale, a marilor compozitori români și străini. Despre poezia lui Ștefan Herțeg au vorbit: prefațatorul volumului Lut, criticul Vasile Leschian, poetul Liviu Coroiu. Au urmat scriitorii: Vasile Bele, Vasile Lupșe, Maria Gârbe, Janeta Coroiu, Ioan Șiman.

Domnul profesor nu a venit singur, ci cu un cadou muzical. Este vorba de eleva-interpretă de folclor, Maria Voievod, elevul din clasa a șasea, Albert Pricop, la trompetă și profesorul de pian Bogdan Griguță, reprezentații Liceului de Artă. „Încheierea încheierii” a făcut-o cea care este un adevărat tezaur popular, Marița Grigor din Chiuzbaia, care ne-a horit cu drag.

Ar fi multe de spus, concluzii de tras dintr-o întâlnire atât de animată. Nu au lipsit colegii: Claudia Tomescu, Dorita Dobrican, Gyȍngyi  Conicica, Nelu Danci. Tuturor le mulțumesc pentru această întălnire, ne revedem în 25.10.2025, în Sala de cenaclu, de care chiar ne este dor! Un dor amânat. Sănătate și inspirație!

Florica Bud

P.S. Felicitări colegilor premiați la Concursul „Cărțile Anului”, printre ei: Mihaela Poduț-Ienuțaș și Gelu Dragoș. Concursul a fost organizat de Revista „Nord Literar”, manager, doamna dr. Dana Gagniuc-Buzura, senior editor, prof. Gheorghe Pârja, redactor-șef, prof. dr. Delia Munteanu. Felicitări tuturor premianților, organizatorilor și juriului! Felicitări celor două edituri − Editura Actaeon Books, manager, prof. dr. Daniela Sitar-Tăut și Editura Casa Cărților, manager, Flaviu Claudiu Mihali − pentru ploaia de premii adjudecate. Țin să mulțumesc juriului pentru Premiul „Mărturii”, acordat volumului: În Căușul Veacului. Scriitori în Maramureș, apărut la Editura Actaeon Books, Baia Mare. Gândit ca un jurnal al Cenaclului Scriitorilor din Maramureș, volumul îmbină trecutul cu prezentul pregătind și sperând un viitor pe măsură. Alături de scriitorii maramureșeni, cititorul va regăsi nume cunoscute ale literaturii românești, participante de-a lungul vremii, cu ființa ori cu gândul, la activitățile organizate în spațiul cultural maramureșean.

Mulțumesc tuturor! Fără activitatea lor spirituală, cartea nu s-ar fi scris. Mulțumesc!


Florica Bud,

președinte,

Cenaclul Scriitorilor din Maramureș



PREMIILE revistei Nord Literar-ului finanțată de Consiliul Județean Maramureș

 


Ediția 2025 a concursului de creație „Cărțile Anului”, organizat de Revista de Cultură „Nord Literar” și-a desemnat câștigătorii, în cadrul unui elegant eveniment desfășurat la Muzeul de Artă „Centrul Artistic Baia Mare”.

Un juriu format din filologi și membri ai Uniunii Scriitorilor din România: lector univ. dr. Raluca Giurgiulescu (președinte), prof. dr. Delia Muntean, prof. Mihaela Popan, poetul Gheorghe Pârja și poetul Gavril Ciuban a avut de ales din 42 de cărți înscrise în concurs. O misiune dificilă, raportat la calitatea foarte bună a creațiilor care acoperă un mare număr de secțiuni.

„«O Doamne, ce bucurie să simţi cum toate elementele uneltesc împotriva ta, crivăţul suflă puternic şi totuşi nimic nu reuşeşte să stingă flăcăruia din pieptul nostru» – spune Nikos Kazantzakis în «O viață în scrisori». Așadar, ne-am adunat aici pentru că această «flăcăruie» există în pieptul fiecăruia dintre noi. Că se cheamă conținut cultural, că se cheamă lectură, că se cheamă talent, că se cheamă aspirație, dorință, că se cheamă urcuș, drum, vis, țel… cu toții suntem parte din aceeași familie a creației literare, a iubirii de carte, de cuvânt. Și toate acestea conferă măreție literaturii și noblețe oamenilor care o cinstesc.



De ce mai facem «Cărțile Anului» într-o perioadă de austeritate extremă? E o întrebare pe care mi-au adresat-o multe persoane în ultima vreme și m-am întrebat și eu la un moment dat. Însă, indiferent de vremuri, de condiții, noi vom face acest lucru, pentru că aici este cel mai relevant for literar din Maramureș, care poate valida un demers creativ în acest domeniu. Pare greu de crezut, dar «Cărțile Anului» 2025 este un eveniment cu buget zero. Pentru că aceasta este situația în prezent. Însă, avem alături oameni fabuloși grație cărora evenimentul nostru este unul de înaltă ținută și așa va fi întotdeauna. Este minunat să te sune prietenii să întrebe dacă pot să vină însoțiți de alți prieteni, ori dacă pot să aducă elevii la acest eveniment. Și să vezi că sala devine neîncăpătoare. Dacă e așa – și așa este! – înseamnă că ne-am atins scopul.

De aceea, țin să mulțumesc gazdelor noastre, elevilor din corul „Voci eminesciene” coordonați de prof. Alina Andreicuț, pentru minunatul moment muzical și dumneavoastră tuturor! A fost un dialog al literaturii și al muzicii într-un templu al artelor!” – a afirmat managerul instituției, dr. Dana Buzura-Gagniuc.

S-au acordat următoarele premii:

1. PREMIUL „CARTEA ANULUI” – Ioan Ardeleanu-Pruncu, pentru monografia „Victor Mihalyi de Apșa și lumea în care a trăit”.

2. PREMIUL PENTRU PROZĂ – Vasile Jurje, pentru volumul „Miracolul oglinzilor din noi”.

3. PREMIUL PENTRU POEZIE (ex aequo) – Valeria Bilț, pentru volumul „Păsările timpului meu”.

4. PREMIUL PENTRU POEZIE (ex aequo)- Mihaela Poduț-Ienuțaș, pentru volumul „Înger prin rouă”.

5. PREMIUL PENTRU CRITICĂ LITERARĂ – Ligia Duruș, pentru volumul „Perspective parabolice ale puterii totalitare”.

6. PREMIUL PENTRU ISTORIE – Dorel Michiș, pentru volumul „Alecsiu Latiș – o viață de mărturisire, slujire și apostolate la Baia Mare”.

7. PREMIUL PENTRU MONOGRAFIE (ex aequo) – Ioan Marchiș, pentru volumul „Monografia satului chiorean Ciolt”.

8. PREMIUL PENTRU MONOGRAFIE (ex aequo) – Ioan Dorel Todea, pentru volumul „Destin liric. Gheorghe Chivu”.

9. PREMIUL PENTRU DEBUT – Alexandru Sabou, pentru volumul „Wagner und Braga: Postmoderne im Fokus”.

10. PREMIUL PENTRU CARTE DIDACTICĂ – Daniela Sitar-Tăut, pentru volumul „Passerelles vers la maîtrise du français”.

11. PREMIUL PENTRU VOLUM BILINGV – Nicoară Mihali, pentru volumul „Iubirile lui Gabriel Garcia Marquez”.

12. PREMIUL PENTRU PUBLICISTICĂ – Ion Mariș, pentru volumul „Cu spatele la Centru”.

13. PREMIUL PENTRU MĂRTURII – Florica Bud, pentru volumul „În căușul veacului”.

14. PREMIUL PENTRU INTERFERENȚE – Ana Olos, pentru îngrijirea volumul de versuri și artă plastică „Mihai Olos. Ape moarte”.

15. PREMIUL „AUGUSTIN COZMUȚA” – Delia Muntean, Nicolae Scheianu, Flaviu Claudiu Mihali, pentru îngrijirea volumului „Remember Vasile Morar”.

16. PREMIUL „V.R. GHENCEANU” – Raul Conicica, pentru volumul „Teatru în viziunea mea”.

17. PREMIUL PENTRU JURNAL – Mihaela Ganța, pentru volumul „Scrisori netimbrate”.

18. PREMIUL „PUNTE DE CUVINTE” – Gheorghe Moiș, pentru volumul de versuri „Timpul învins”.

19. PREMIUL PENTRU DICȚIONAR – George Cadar, pentru volumul „Limba bătrână a poporului roman. Vlahogetica – dicționar etimologic”.

20. PREMIUL „CARTE PENTRU COPII” – Lucian Perța, pentru volumul „Cinci pași mici, de colo-ici”.

 

Mențiuni

 

1. MILIAN OROS – pentru volumul de proză „Femeia din vis. Răscoala”.

2. NICOLAE DUMITRU – pentru volumul de versuri „Ave. Poeme de aproape”.

3. MARIAN HOTCA – pentru volumul „Teste de gramatică rezolvate pentru reușita la examenele de titularizare și definitivat, învățământul antepreșcolar și preșcolar”.

4. GELU DRAGOȘ – pentru volumul de critică literară „Raftul lui Gelu” – foto 1.

5. AMALIA MARIA DAN – pentru volumul „Acquiring learning experience”.

6. ADRIANA POP – pentru volumul „E ok să fii tu. Dezvoltare personală prin exerciții de gândire critică și reflecții filosofice”.

 

Text: Dana BUZURA-GAGNIUC

Credit foto: Alex Dan


joi, 9 octombrie 2025

Colegiul Liderilor SLI MM va avea loc azi, 10 octombrie 2025

Stimați colegi,
Vineri, 10.10.2025, de la ora 10.30, la Clubul Campionilor din Baia Mare (str. Băii, nr. 3), va avea loc întrunirea Colegiului Liderilor SLI MM.

Venim pregătiți să ne informăm asupra activităților sindicale care au avut/ și vor avea loc, precum și să punem în discuție situațiile care afectează bunul mers al educației. 
Vă așteptăm cu drag! 

Biroul Operativ 
Președinte, Prof. Ioana Petreuș

 

Invitație literară

 

Vineri, 10 octombrie, de la ora 17, în Sala de Conferințe a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” din Baia Mare va avea loc lansarea volumului „Povești rostogolite 2 – Untangled stories 2”, carte de povești ROTAKIDS. Este un proiect ROTAkids Maris realizat în colaborare cu ROTAkids Râmnic și ROTAkids Baia Mare.

GDL