Se afișează postările cu eticheta cartile anului. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta cartile anului. Afișați toate postările

miercuri, 7 octombrie 2026

Cărțile Anului 2026

 


Și-am mai petrecut un eveniment frumos dimpreună cu oameni dragi, cu scriitori talentați, într-o atmosferă caldă și primitoare. Că așa au fost gazdele noastre de la Muzeul de Artă „Centrul Artistic” Baia Mare.

O ediție bogată a concursului „Cărțile Anului” și o misiune dificilă pentru juriul care a avut de ales dintr-un număr foarte mare de volume depuse în concurs.
Iar pentru mine... sentimentele au fost amestecate: pe de-o parte bucuria reușitei evenimentului, pe de altă parte, o ușoară frustrare că minunații mei colegi, Raluca Hășmășan și Flaviu Mihali, nu și-au depus la concurs cărțile lor apărute în anul literar 2025-2026. Nici volumul de versuri al poetului Vasile Trif - prima carte a Editurii „Nord Literar” n-a fost depus. Toate acestea au fost decise de comun acord pentru a nu pune juriul în situații delicate. De altfel, de ani buni, colegii de la Nord au făcut un pas în spate în cazul acestui concurs. Iar pentru aceasta, reverențe dragii mei, dragi!
După cum, mă înclin în fața cărții și a nobililor săi slujitori, a celor care scriu, studiază, luminează. Mulțumiri juriului și gazdelor noastre și tuturor acelora care ne-au fost alături!
Stați aproape, dragi prieteni, în această toamnă! Vom avea surprize culturale și literare cu totul speciale.

Dana GAGNIUC BUZURA





sâmbătă, 11 octombrie 2025

PREMIILE revistei Nord Literar-ului finanțată de Consiliul Județean Maramureș

 


Ediția 2025 a concursului de creație „Cărțile Anului”, organizat de Revista de Cultură „Nord Literar” și-a desemnat câștigătorii, în cadrul unui elegant eveniment desfășurat la Muzeul de Artă „Centrul Artistic Baia Mare”.

Un juriu format din filologi și membri ai Uniunii Scriitorilor din România: lector univ. dr. Raluca Giurgiulescu (președinte), prof. dr. Delia Muntean, prof. Mihaela Popan, poetul Gheorghe Pârja și poetul Gavril Ciuban a avut de ales din 42 de cărți înscrise în concurs. O misiune dificilă, raportat la calitatea foarte bună a creațiilor care acoperă un mare număr de secțiuni.

„«O Doamne, ce bucurie să simţi cum toate elementele uneltesc împotriva ta, crivăţul suflă puternic şi totuşi nimic nu reuşeşte să stingă flăcăruia din pieptul nostru» – spune Nikos Kazantzakis în «O viață în scrisori». Așadar, ne-am adunat aici pentru că această «flăcăruie» există în pieptul fiecăruia dintre noi. Că se cheamă conținut cultural, că se cheamă lectură, că se cheamă talent, că se cheamă aspirație, dorință, că se cheamă urcuș, drum, vis, țel… cu toții suntem parte din aceeași familie a creației literare, a iubirii de carte, de cuvânt. Și toate acestea conferă măreție literaturii și noblețe oamenilor care o cinstesc.



De ce mai facem «Cărțile Anului» într-o perioadă de austeritate extremă? E o întrebare pe care mi-au adresat-o multe persoane în ultima vreme și m-am întrebat și eu la un moment dat. Însă, indiferent de vremuri, de condiții, noi vom face acest lucru, pentru că aici este cel mai relevant for literar din Maramureș, care poate valida un demers creativ în acest domeniu. Pare greu de crezut, dar «Cărțile Anului» 2025 este un eveniment cu buget zero. Pentru că aceasta este situația în prezent. Însă, avem alături oameni fabuloși grație cărora evenimentul nostru este unul de înaltă ținută și așa va fi întotdeauna. Este minunat să te sune prietenii să întrebe dacă pot să vină însoțiți de alți prieteni, ori dacă pot să aducă elevii la acest eveniment. Și să vezi că sala devine neîncăpătoare. Dacă e așa – și așa este! – înseamnă că ne-am atins scopul.

De aceea, țin să mulțumesc gazdelor noastre, elevilor din corul „Voci eminesciene” coordonați de prof. Alina Andreicuț, pentru minunatul moment muzical și dumneavoastră tuturor! A fost un dialog al literaturii și al muzicii într-un templu al artelor!” – a afirmat managerul instituției, dr. Dana Buzura-Gagniuc.

S-au acordat următoarele premii:

1. PREMIUL „CARTEA ANULUI” – Ioan Ardeleanu-Pruncu, pentru monografia „Victor Mihalyi de Apșa și lumea în care a trăit”.

2. PREMIUL PENTRU PROZĂ – Vasile Jurje, pentru volumul „Miracolul oglinzilor din noi”.

3. PREMIUL PENTRU POEZIE (ex aequo) – Valeria Bilț, pentru volumul „Păsările timpului meu”.

4. PREMIUL PENTRU POEZIE (ex aequo)- Mihaela Poduț-Ienuțaș, pentru volumul „Înger prin rouă”.

5. PREMIUL PENTRU CRITICĂ LITERARĂ – Ligia Duruș, pentru volumul „Perspective parabolice ale puterii totalitare”.

6. PREMIUL PENTRU ISTORIE – Dorel Michiș, pentru volumul „Alecsiu Latiș – o viață de mărturisire, slujire și apostolate la Baia Mare”.

7. PREMIUL PENTRU MONOGRAFIE (ex aequo) – Ioan Marchiș, pentru volumul „Monografia satului chiorean Ciolt”.

8. PREMIUL PENTRU MONOGRAFIE (ex aequo) – Ioan Dorel Todea, pentru volumul „Destin liric. Gheorghe Chivu”.

9. PREMIUL PENTRU DEBUT – Alexandru Sabou, pentru volumul „Wagner und Braga: Postmoderne im Fokus”.

10. PREMIUL PENTRU CARTE DIDACTICĂ – Daniela Sitar-Tăut, pentru volumul „Passerelles vers la maîtrise du français”.

11. PREMIUL PENTRU VOLUM BILINGV – Nicoară Mihali, pentru volumul „Iubirile lui Gabriel Garcia Marquez”.

12. PREMIUL PENTRU PUBLICISTICĂ – Ion Mariș, pentru volumul „Cu spatele la Centru”.

13. PREMIUL PENTRU MĂRTURII – Florica Bud, pentru volumul „În căușul veacului”.

14. PREMIUL PENTRU INTERFERENȚE – Ana Olos, pentru îngrijirea volumul de versuri și artă plastică „Mihai Olos. Ape moarte”.

15. PREMIUL „AUGUSTIN COZMUȚA” – Delia Muntean, Nicolae Scheianu, Flaviu Claudiu Mihali, pentru îngrijirea volumului „Remember Vasile Morar”.

16. PREMIUL „V.R. GHENCEANU” – Raul Conicica, pentru volumul „Teatru în viziunea mea”.

17. PREMIUL PENTRU JURNAL – Mihaela Ganța, pentru volumul „Scrisori netimbrate”.

18. PREMIUL „PUNTE DE CUVINTE” – Gheorghe Moiș, pentru volumul de versuri „Timpul învins”.

19. PREMIUL PENTRU DICȚIONAR – George Cadar, pentru volumul „Limba bătrână a poporului roman. Vlahogetica – dicționar etimologic”.

20. PREMIUL „CARTE PENTRU COPII” – Lucian Perța, pentru volumul „Cinci pași mici, de colo-ici”.

 

Mențiuni

 

1. MILIAN OROS – pentru volumul de proză „Femeia din vis. Răscoala”.

2. NICOLAE DUMITRU – pentru volumul de versuri „Ave. Poeme de aproape”.

3. MARIAN HOTCA – pentru volumul „Teste de gramatică rezolvate pentru reușita la examenele de titularizare și definitivat, învățământul antepreșcolar și preșcolar”.

4. GELU DRAGOȘ – pentru volumul de critică literară „Raftul lui Gelu” – foto 1.

5. AMALIA MARIA DAN – pentru volumul „Acquiring learning experience”.

6. ADRIANA POP – pentru volumul „E ok să fii tu. Dezvoltare personală prin exerciții de gândire critică și reflecții filosofice”.

 

Text: Dana BUZURA-GAGNIUC

Credit foto: Alex Dan


luni, 6 octombrie 2025

Cărțile Anului 2025

 

Recolta foarte bogată de carte la concursul de creație literară „Cărțile Anului”, pe care Revista de Cultură „Nord Literar” îl organizează în fiecare toamnă, a ajuns pe ultima sută de metri. Și în acest an, autorii din Maramureș, cărora le-au apărut cărți în intervalul octombrie 2024 – septembrie 2025, și-au depus volumele în vederea jurizării.
Un juriu format din filologi, universitari și membri ai Uniunii Scriitorilor din România va avea de ales din câteva zeci de volume, acoperind un mare număr de secțiuni: de la poezie și proză, la carte didactică ori jurnal de călătorie, de la critică și corespondență, la carte de știință.
Festivitatea de premiere, cu diplome și aprecieri avizate, va avea loc vineri, 10 octombrie, începând cu ora 11.00, la Muzeul de Artă „Centrul Artistic Baia Mare”.

Dana GAGNIUC BUZURA

sâmbătă, 12 octombrie 2024

Premiile oferite în cadrul evenimentului „Cărţile Anului” 2024


Un juriu format din conf. univ. dr. Gheorghe Mihai Bârlea, lector. dr. Raluca Giurgiulescu, prof. dr. Delia Muntean și poetul și jurnalistul Gheorghe Pârja, avându-l ca președinte pe scriitorul Vasile Igna a acordat următoarele premii:

PREMIUL „CARTEA ANULUI”

Radu Macrinici, Oltița Cîntec, Mihai Vălu și Ana Liliana Ilea (coord.) – pentru volumul aniversar „70 de ani de teatru în Baia Mare. O istorie în cuvinte și imagini”.

PREMIUL PENTRU POEZIE
Ion Mariş pentru volumul „Re-semnat”

PREMIUL PENTRU PROZĂ
Valeria Bilţ pentru volumul „Blestemat a fi oricare”.

PREMIUL PENTRU ISTORIE LITERARĂ
Gheorghe Glodeanu pentru volumele „Istoria prozei fantastice româ­nești și Fascinația lumilor fantastice”

PREMIUL PENTRU CRITICĂ LITERARĂ
Terezia Filip pentru volumul „Orbita epicului”

PREMIUL PENTRU TRADUCERI
Daniela Sitar-Tăut pentru volumul „Contele de Chanteleine” (autor: Jules Verne)

PREMIUL PENTRU MONOGRAFIE
Dorin Ştef pentru volumul „Gârdani 600 de ani de atestare documentară”

PREMIUL PENTRU ISTORIE
Dorel Michiş pentru volumul „Baia Mare – file din istoria bisericească a ultimului secol”

PREMIUL PENTRU CRITICĂ DE FILM
Nicolae Weisz pentru volumul „Cronici cronice și acute. Ecran Netflix”

PREMIUL PENTRU RESTITUIRI
Ana Olos pentru volumul „La povești în căsuca de paie. Mihai Olos visând la orașul-sat universal”

PREMIUL PENTRU CONCEPT EDITORIAL INEDIT
Marian Ilea şi Mircea Bochiş pentru volumul „I se spunea Armeanul„.

PREMIUL PENTRU ETNOGRAFIE
Pamfil Bilţiu şi Maria Bilţiu pentru volumul „O istorie a obiceiurilor tradiționale și a teatrului popular din județul Maramureș în imagini”

PREMIUL PENTRU INTERVIU
Ramona-Ioana Pop pentru volumul „Amintiri de MINAUR”

PREMIUL „AUGUSTIN COZMUȚA”:
Săluc Horvat pentru volumul „Eminescu în memoria timpului”.

MENȚIUNI:
1. Flaviu Claudiu Mihali pentru volumul de versuri „Dezagregare”;
2. Ciprian Coc pentru vo­lumul „Orele regelui la Băiuț”;
3. Marian Hotca pentru volumul „Teste de gramatică rezolvate pentru pregătirea examenelor de titularizare și definitivat pentru învățământul primar”.

GDL

vineri, 6 octombrie 2023

Și-a fost ”Sărbătoarea cărții” la ”Nord Literar”....

 


Azi, în sala ”Bogdan Vodă” a Palatului Administrativ Baia Mare, a avut loc festivitatea de premiere din cadrul concursului ”Cărțile Anului”, o manifestare pe care Revista de Cultură ”Nord Literar” o organizează în fiecare toamnă. În prezența membrilor juriului, a prefectului județului Maramureș, Rudolf Stauder, a vicepreședintelui Consiliului Județean Maramureș, Radu Trufan și a unui număr mare de invitați, s-au cinstit cartea și autorii ei.
În urma consultării cărților înscrise în concurs, juriul, format din: poetul Ioan Pintea – director al Bibliotecii Județene ”George Coșbuc” Bistrița-Năsăud (președinte), lector dr. Raluca Giurgiulescu, prof. dr Delia Muntean, conferențiar univ. dr. Gheorghe Mihai Bârlea și poetul Gheorghe Pârja – redactor-șef al Revistei de Cultură ”Nord Literar”, a hotărât acordarea următoarelor premii și mențiuni:
1. Premiul pentru poezie:
- Rodica Brad-Păuna – volumul ”Nu m-ai scos din coasta ta”;
2. Premiul pentru proză:
- Ciprian Coc – ”Sub Văratec”;
3. Premiul pentru memorialistică:
-Mihaela Ganța – ”Tăcerea dintre cuvinte”;
4. Premiul pentru critică literară:
-Daniela Sitar-Tăut – ”Valori și prezențe conjuncturale. Cronici literare (II)”;
5. Premiul pentru „carte de știință”:
-Dorin Șef – ”Dicționar etimologic al localităților din județul Maramureș”;
6. Premiul pentru traducere:
- Tatiana Dragomir – ”Devotatul”, (autor: Viet Thanh Nguyen), ”Saga Wingfeather. Pe marginea întunecatei mări a întunecimii. Cartea I”, (autor: Andrew Peterson);
7. Premiul pentru monografie:
- Dumitru Chiș – ”Monografia orașului Săliștea de Sus”;
8. Premiul pentru album de promovare a patrimoniului cultural maramureșean
- coordonator George Nicoară – ”Biserici de lemn din Maramureș”;
9. Premiul special al juriului:
-Tinuța Grec – ”Rădăcini. O istorie a Borșei în date și imagini, 1717-2023” (volumul IV).
10. Premiul „Cartea Anului” (diplomă de excelență):
- Gheorghe Glodeanu – ”Incursiuni în imaginarul ezoteric”;
Mențiuni:
1. Ioan Dorel Todea, pentru volumul de versuri ”Neuitare”;
2. Flaviu Claudiu Mihali, pentru volumul de versuri ”Gânduri sfâșiate de timp”;
3. Lotica Vaida, pentru volumul ”Să adoarmă lacrima-n dor”;
4. Milian Oros, pentru volumul de proză ”Teodora”;
5. Petru Racolța, pentru volumul de memorialistică: ”Judecăți, prejudecăți și mere”;
6. Ana-Maria-Ioana Hotca pentru volumul de critică ”Tezaurul cultural prometeic: o perspectivă interdisciplinară”;
7. Pamfil Bilțiu și Maria Bilțiu – pentru volumul de etnografie ”Ornamentica porților din județul Maramureș”;
8. Marian Hotca – pentru carte didactica, ”100 de teste de gramatică rezolvate pentru pregătirea examenelor de titularizare și definitivat pentru învățământul primar și preșcolar”;
9. Iacob Oniga – pentru volumul de monografie ”Nicolae Pițiș a luʼ Ion a luʼ Iacob. Tezaur uman viu”.
”Nu putem cumpăra fericirea, nu putem achiziționa sentimente înălțătoare, în schimb, ne putem apropia de cărți, ceea ce este de fapt același lucru. Pentru că ele, cărțile, sunt oglinzile în care vedem de fapt ceea ce avem în suflet. Ne revedem, așadar, la o nouă sărbătoare a cărții acum, azi, în inima toamnei și aici în inima orașului de sub Dealul Florilor. Ne-am întâlnit să cinstim cartea și pe autorii ei. Deși, niciodată creația, truda autorului, frământările prin care se naște o carte adevărată nu se vor putea răsplăti cum se cuvine. Nimeni nu știe cât arde un scriitor până când cartea se naște. O carte se scrie în singurătate... împotriva singurătății.”


Autor: Dana Buzura Gagniuc
Credit foto: Călin Andrei















luni, 2 octombrie 2023

”Cărțile Anului” 2023 pe ultima sută de metri!

Peste 30 de titluri și tot atâția autori din Maramureș se vor întrece la concursul ”Cărțile Anului”, organizat de Revista de Cultură ”Nord Literar”. ”Cărțile Anului” este una dintre acțiunile devenite brand, care s-a impus, a rezistat și s-a desfășurat, cu mici intermitențe, încă din 1992, de când s-a născut ideea acestui concurs.

Astfel, a devenit o tradiție ca, în fiecare toamnă, scriitorii maramureșeni să fie premiați pentru efortul lor creator.

Ca de fiecare dată, s-au depus cărți de critică literară, memorialistică, poezie, proză, ca un semn că, și în acest an, în Maramureș s-a scris mult și cu folos.

Festivitatea de premiere va avea loc vineri, 6 octombrie 2023, începând cu ora 11.00, în Sala ”Bogdan Vodă” a Palatului Administrativ Baia Mare.

Dana BUZURA-GAGNIUC