Se afișează postările cu eticheta 4 iulie 2025. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta 4 iulie 2025. Afișați toate postările

sâmbătă, 5 iulie 2025

Lacrimi, aplauze și zgomot de motoare pentru un campion atât de iubit de români...

Fostul campionul mondial la box profesionist Mihai Leu a fost înmormântat vineri, 4 iulie 2025, în orașul său natal, Hunedoara, după ce a fost răpus de cancer la doar 56 de ani.

La ceremonia funerară care a avut loc în sala de la intrarea în casa de cultură a municipiului, dar și în fața clădirii, au fost prezente sute de persoane, în ciuda caniculei.
Ceremonialul a fost deschis cu intonarea Imnului Național al României, autoritățile din Hunedoara decretând vineri zi de doliu local, în onoarea sportivului.
Slujba religioasă a fost oficiată de un sobor de preoți, în frunte cu episcopul Devei și Hunedoarei, Preasfințitul Părinte Nestor, și cu arhiereul-vicar al episcopiei, Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul.
La ceremonie, unul dintre preoți a citit scrisoarea lăsată de Mihai Leu, redactată de marele campion atunci când și-a dat seama că nu poate învinge boala descoperită în 2014.
Pentru fiul său, Marco: „Să privești mereu seara spre stele și să zâmbești!”
Pentru Anna, soția sa: „Ai fost stânca pe care s-a sprijinit întreaga familie. Te-am iubit mai mult decât poate un pământean iubi”
Pentru tatăl său: „Tata, să fii tare!”
Pentru frate: „Ar fi trebuit sa-ți spun mai des că te iubesc”
Mesaje au fost transmise și unchilor și mătușilor, nașilor. Cei prezenți au lăcrimat.
La finalul ceremoniei funerare sicriul cu trupul lui Mihai Leu a fost scos din sală în aplauzele celor prezenți, iar mai multe mașini de curse din campionatul național de raliuri, parcate în fața casei de cultură, au fost pornite în cinstea fostului pilot de raliuri.
Înmormântarea a avut loc în cimitirul Bisericii Schimbarea la Față, de pe strada Popa Șapcă.

C.L.

vineri, 4 iulie 2025

2.514 afișări - MOARA LUI GELU - 04.07.2025

 


Seară a melomanilor cu artiști ai Operei Naționale Române și Academiei „Gheorghe Dima” din Cluj Napoca la Baia Mare

 


Vineri, 4 iulie, la Muzeul Județean de Mineralogie „Victor Gorduza” Baia Mare, într-o atmosferă plăcută, emoționantă, a avut loc cea de-a V-a ediție a concertului propus de mezzosoprana băimăreancă Anca Aluaș „OPERĂ pentru maramureșeni”.

 Ne-au încântat auzul și privirea și au primit aplauze binemeritate: mezzosoprana Anca Aluaș (o prezență scenică de nota 10), soprana Adriana Țidor (discretă și fermecătoare), tenorul Marian Vasc (favoritul publicului) și cunoscutul pianist Bogdan Bohuș. În pauză au evoluat, la pian și două eleve ale profesoarei și regizoarei muzicale Sorina Gherman. Evenimentul muzical a fost prezentat cu profesionalism de către încântătoarea profesoară de educație muzicală de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” Baia Mare, cantautoarea Alina Mirela Andreicuț. 

La final, se cuvine să se aducă mulțumiri conducerii Consiliului Județean Maramureș, domnului Gabriel-Valer Zetea, pentru sprijinul financiar și domnului Ioan Denuț, directorul muzeului, o gazdă primitoare și atentă cu toți cei prezenți. Mulțumim pentru această seară muzicală minunată!






                                                                           
















Text și fotografii: Gelu DRAGOȘ, UZPR