Val Kilmer a murit la vârsta de 65 de ani!

Actorul Val Kilmer a fost cunoscut pentru rolul din „Batman” și cel al lui Iceman din „Top Gun”, un mega succes de box-office din 1986.

A murit marți, 1 aprilie 2025, de pneumonie la Los Angeles, a declarat fiica sa, actrița Mercedes Kilmer, pentru The New York Times. Actorul a fost diagnosticat cu cancer la gât în 2015, iar „Val”, un documentar emoționant despre viața sa care a avut premiera la Cannes în iulie 2021, îl arăta având nevoie de un tub de respirație.

 Crescut în San Fernando Valley, în umbra Hollywood-ului, Kilmer a fost cunoscut și pentru interpretările sale precum rolul aghiotantului răutăcios al lui Robert De Niro în „Heat” (1995) al lui Michael Mann; cel al asistentului nebun al lui Marlon Brando în „The Island of Dr. Moreau” (1996) al lui John Frankenheimer; rolul Simon Templar în „The Saint” (1997) al lui Phillip Noyce, dar și rolul detectivului homosexual Gay Perry în omagiul adus filmului noir de Shane Black, „Kiss Kiss Bang Bang” (2005), scrie The Hollywood Reporter. De asemenea, Kilmer l-a interpretat impresionant pe Elvis Presley în „True Romance” (1993) de Tony Scott, scris de Quentin Tarantino, și pe starul porno dependent de cocaină John Holmes în „Wonderland” (2003).

 Val Kilmer a fost căsătorit cu actrița britanică Joanne Whalley din 1988 până la divorțul lor în 1996. S-au cunoscut în timp ce lucrau împreună la „Willow și s-au căsătorit câteva luni mai târziu. În filmul The Doors (1991) al lui Oliver Stone, Kilmer, cu părul lung și castaniu și îmbrăcat în piele neagră mulată, a fost sinistru de realist în rolul lui Morrison, solistul emblematic al trupei din L.A., care a cedat în fața drogurilor în 1971, la vârsta de 27 de ani. Actorul a avut nevoie de luni de zile pentru a se pregăti pentru acest rol și și-a înregistrat vocea de bariton pe baza înregistrărilor originale ale formației Doors. Coloana sonoră „combină vocea originală a lui Morrison și vocea nouă a lui Val Kilmer atât de perfect încât nu există niciodată, nici măcar pentru o clipă, senzația că Kilmer nu cântă tot ceea ce auzim”, scria Roger Ebert în recenzia sa a filmului.

Actorul Val Kilmer a avut întotdeauna un talent remarcabil, care până acum a fost în mare parte trecut cu vederea.” Kilmer a fost, de asemenea, destul de convingător în rolul condamnatului Holliday, un alcoolic bolnav iute la mânie, în westernul „Tombstone” (1993). „Muncește mai mult decât majoritatea actorilor pentru a face să pară credibil (Rolul, n.r.)”, a declarat regizorul „Tombstone”, George Cosmatos, pentru Los Angeles Times în 1993.

Actorul a avut doi copii, Mercedes şi Jack, cu Joanne Whalley. Val Kilmer a locuit mulţi ani la o fermă de lângă Santa Fe şi s-a gândit o dată să candideze pentru funcţia de guvernator al statului american New Mexico. Într-un interviu acordat publicaţiei The Hollywood Reporter în 2012, Kilmer a vorbit despre absenţa sa de la Hollywood timp de un deceniu sau mai mult şi a recunoscut că parcursul carierei sale a fost neobişnuit. A avut alte interese, a spus el:a vrut să stea cu copiii săi. „Nu am niciun regret”, a spus atunci, adăugând: „Este un adagiu, dar este destul de adevărat: Odată ce eşti un star, eşti mereu un star. Este doar, la ce nivel?”

Dumnezeu să-l ierte și odihnească în pace.

C.L.

Ștefan Hrușcă, la aniversare

 

                                                                                                    de Gheorghe Pârja

Sincer, vă mărturisesc că îmi este dor de Ștefan Hrușcă! Nu neapărat de cel care are o jumătate de biografie trăită pe pământ canadian, ci de colegul meu de la Liceul Pedagogic din Sighetul Marmației. Orașul în care, de voie de nevoie, a învățat să cânte la trei instrumente. Vioara era obiect de studiu, cum a fost și pentru mine, contrabasul și chitara, le-a deprins misterul la Școala de Artă. Prima apariție în public, timidă pentru el, convingătoare pentru cei de față, a fost la întâlnirea unui cenaclu literar sighetean. Apoi și-a luat aripi pe o scenă din oraș, cu public și cu aplauze. Eram în sală. Atunci cred că Ștefan Hrușcă s-a descoperit pe sine.

Apoi, îmi este dor de Ștefan, învățătorul, care învăța pruncii borșenilor în casa, adevărat mai spațioasă, unui localnic. Era situată pe un deal, în preajma Gării din Borșa. Preda la simultan, adică la mai multe clase în aceeași oră. Mecanismul era posibil, știu de el, deoarece l-am învățat la practica pedagogică din liceu. Urcam des la el, la Borșa, cu sentimentul unui munte parnasian. Acolo erau confrații Gheorghe Peter, Felix Săteanu, Mircea Petean, Ion Zubașcu, George Bocșa, Doina Bentu, Vasile Mihali și un spirit cultural adecvat chemării. Ștefan avea conturat drumul spre cântec.

Și a venit momentul când a fost luat de valul entuziasmului național de la Cenaclul Flacăra. Poetul Adrian Păunescu l-a prețuit mult, consolidându-i cariera de interpret inconfundabil. Mă întorc la spiritul locului nașterii lui, din Ieud, de acum fix 65 de ani, satul care l-a marcat pentru totdeauna. Care nu s-a epuizat niciodată. Ștefan are ceva din misiunea magului vestitor, care dă de știre sufletului nostru că vin Sărbătorile. Sub forma profundă a colindului maramureșean. El vine ca o rază necesară pentru iluminare. Ne vestește cum curcubeul sufletului nostru poate fi regăsit pe ecranul Cerului în care omul Maramureșului și-a zămislit viziunile. Că steaua sus răsare, ca o taină mare!

Ștefan a deprins fascinația muzicii vechi, prelinsă prin vreme, mai ales sub forma colindului. Așa omul se purifică și își deschide sufletul spre Dumnezeu. O, Doamne, ce încărcătură magică în colindul de pe la noi, întrupat în vocea lui Ștefan Hrușcă! De fiecare dată, în ajunul Crăciunului, sărbătoarea Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos, trăim vremea sacră, iar colindul vine să desăvârșească adorația pentru chipul adâncit în ființa noastră. Și primim, fiecare în felul lui, botezul Sărbătorii. Îl prețuiesc pe Ștefan Hrușcă deoarece aude în felul lui cum mândru-și cântă un cerb în codru. Ori vede cum acolo sus, pe lângă lună, stă pasărea Raiului, care vine pe la ferestrele noastre în Seara de Crăciun. Nu o să mă credeți, dar eu am văzut-o, în pruncie, zburând noaptea, în timp ce colindam la fereastra casei lui Petrea Chiuzbăianului.

Ștefan a adunat în sufletul lui darnic toate acestea, și încă ceva în plus. Că, la Ieud, Cerul stă sprijinit pe turle de biserici și din adâncurile istoriei se aud vocile cuvintelor Marelui Codice. În noaptea aceea de 8 decembrie, când a venit Ștefan pe lume, ursitoarele au țesut cu migală pânza destinului acestui ieudean vestitor de bine, de credință și bucurie. Că tare mi-ar fi plăcut să fiu paznic la vama prin care a trecut magica întrupare a colindelor. Da, pentru mine, Ștefan Hrușcă rămâne simbolul magului vestitor. Colindele interpretate de el nu au destinul efemerului. Deși lumea s-a schimbat mult, am mai rămas creștini, pentru care Ștefan are sufletul deschis. Că așa spune colindul Coborât-o coborât, Iisus Hristos pe pământ, într-o holdă de grâu sfânt!

El a crescut în magia sărbătorilor de pe Valea Izei, de unde nu a plecat, cu sufletul, niciodată. Așa Ștefan Hrușcă este vestitorul colindului din Maramureș, oriunde s-ar afla. Are în el vremea ziditoare de stări unice, pe care le împărtășește și altora. Să ne trăiești, Ștefan Hrușcă, că ne limpezești sufletul în această lume. Am auzit că vii cu colinda pe la noi. Poftește și pe la casa noastră! Bucurați-vă de pace și lumină, alături de cei dragi. O, ce veste minunată!

Aniversare. Poetul Gavril CIUBAN la 65 de ani! La mulţi ani, Poetule şi Prietene cu "P" mare !

Ohîi Dumitru

De afli cumva de Eneşca omul de fier
de la atelierul chefere Timişoara
ori de Al. Deiac plecat într-o mină

din Baia Sprie neferoase să adauge
la patria trupului său; ştiu pe unul
Ion a Parascăi: întruna o notă de trecere

de la zamfireşti şi alţi păgâni potlogari –
tot sub cinci; note abia la purtare aproape
de maxim. Încât mintenaş el a zis:

„Cu puşca lu´ tata vă pun la pământ
mă zerule!” Şi a´ trei-patra zi
tătâne-su la temniţă o fost îndrumat.

Ion a Parascăi „fugit de la ore” la gârla-însorită
în curu´ gol înota cu sarsame la care doamne
ilustre învăţătoare de la ţară or urbe chiar jupânese

adâncite priviri ţiuiau înspre sarsame. Ion a Parascăi
m-a dus pe imaş să mă-nveţe galopul pe-ai
CAP-ului cai din satul-oraş. La şezătoare

între ţâţe la muieri îndrăcite zderam. Iar tata
pe grăunţe de mălai m-a înturnat. În gerunţi.
Peste o droaie de ani Ionuc întrebatu-m-a:

„Hai, Găvri, am cai buni şi-s neveste
pruncele-acelea de-atunci! Aşadar de oricumva
afli de misterul Nădab, şantierul Jebel, de
maistrul mecanic cel fioros; „ţi s-a dus pe p.

Eminescu”, o ştire-mi trimete. Am o carte
nescrisă la toţi să le-o dau. Anii-mi
rămaşi stau la pândă. De-ai să-auzi

cumva, despre mine ceva, o veste îmi dă!

Fiinţele secrete

A ogorî baraboi cu ziua
nu este de şagă. Ai bucuria
de a fi găsit o muiere cu bărbat

Ambii în etate şi peste măsură
de ai lor. Cu credincioasa ei sapă
lucră singură fără de ciudă

Corci cu corci; scoate buruienele de jur
împrejurul sinelui iar când pe gătate
s-arată ogorul ocinaşe înalţă la Domnul

Este mai curată decât lacrima
ce n-o poţi şterge decât cu dosul
mâinii aprinse de soare

Mai stăruie pentru banii munciţi.
Va veni şi la fân. Cu ziua. „Încă la
oamenii aieştea cât mă ţin puterile zin!”.

Vorbim despre valea a Iliţei, de răposaşi
cu lumea lor de atunci. Zice: „aşe şi aşe”
Ne grăieşte vecinilor numai de bine (şî

hâde vorbe scutură o samă de
căprari – tumna de peste drum)
Ea se minunează: „Cum aşă?!”

Soarele nici nu urcă nici
grijă de luna cât o jimblă.

Al Vaserului

De-a viitorul se joacă cine în gându-i
loc i-a lăsat nemuririi; fraţi, surori
de cenuşe fierbinţi în veci vor rămâne

oriînce limbă ce se lasă grăită; de-a pretutindeni
repovestită. Credincioşi ori atei câtă frunză
şi iarbă iertare-şi vor cere în aceleaşi
şi alte însorite religii. Te uită iubito.
O stâncă împinsă de vulcanii marini
peste turla bisericii din cantonul silvic Făina;
crucea vâsleşte prin valuri de cositor

sub pojarul lunar. E-o nebunie
că încă mai suntem. Poate mâine s-a rătăcit,
nu-i de aşteptat.

Pentru o tânără viaţă veni-vor cândva
alt el, altă ea.

Din hăuri

Când voi fi terminat de murit
prin labirintul cântului tău Straino
alunece un stol mut
iscălituri cu aripile din înalturi-
autografe pe nisip selenar.

Epilog

La ziua de mâine adaug secunda
Trupul ei de neputrezit. Singura în viaţă,
ultima preaiubită de oameni şi zei;
de nerepetat-

Şi cât de senină-i dureros de curata
suflare ce arde numai o dată
pe toţi luminându-i
în stingerea ei
cu nesfârşitele versuri nescrise ce apucă să tacă
Amin!

Notă. Gavril Ciuban s-a născut la Vişeu de Mijloc, Maramureş, în 10 iulie 1951. Copilăria şi-a petrecut-o prin cabanele forestiere de pe Valea Vaserului, alături de familia sa, tatăl său fiind pădurar. A debutat în revista „Cronica” de la Iaşi (1975). Poemele sale au fost traduse în limbile italiană, franceză, germană, albaneză, ucraineană şi engleză. Din anul 1998, este membru titular al Uniunii Scriitorilor, filiala Bucureşti.

Andrei Dragos - 65

Open publication - Free publishing - More andrei dragos