Grigore Vieru s-a născut 14 februarie 1935 în localitatea Pererîta, județul Hotin, Regatul României– a fost poet basarabean, membru al Academiei Române. În anul 1957 debutează editorial, fiind student, cu o plachetă de versuri pentru copii, Alarma, apreciată de critica literară. Se angajează ca redactor la redacția numită revista pentru copii „Scânteia Leninistă”, La 8 iunie 1960 se căsătorește cu Raisa Nacu, profesoară de limba română și latină și se angajează ca redactor la revista „Nistru”, actualmente „Basarabia”, publicație a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Între anii 1960–1963 este redactor la editura „Cartea Moldovenească”,actualmente „Noi”, și ziarul „Tănărul leninist”, actualmente „Florile Dalbe” . Anul 1968 aduce o cotitură în destinul poetului, consemnată de volumul de versuri lirice Numele tău, cu o prefață de Ion Druță. Cartea este apreciată de critica literară drept cea mai originală apariție poetică. În chiar anul apariției devine obiect de studiu la cursurile universitare de literatură națională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate: Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Brâncuși, iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiș și Marin Sorescu. Asemenea dedicații apar pentru prima oară în lirica basarabeană postbelică. În 1973 Grigore Vieru trece Prutul în cadrul unei delegații de scriitori sovietici. Participă la întâlnirea cu redactorii revistei „Secolul 20”: Dan Hăulică, Ștefan Augustin Doinaș, Ioanichie Olteanu, Geo Șerban, Tatiana Nicolescu. Vizitează, la rugămintea sa, mănăstirile Putna, Voroneț, Sucevița, Dragomirna, Văratec. Se întoarce la Chișinău cu un sac de cărți. Mai târziu poetul face următoarea mărturisire:La sfârșitul anilor ’80, Grigore Vieru se găsește în prima linie a Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia, textele sale (inclusiv cântecele pe versurile sale) având un mare rol în deșteptarea conștiinței naționale a românilor din Basarabia. În 1970, apare Abecedarul, elaborat în colaborare cu scriitorul Spiridon Vangheli. Acest manual a servit drept bază mult timp pentru învăţăcei. În anul 1974 scriitorul Zaharia Stancu, președintele Uniunii Scriitorilor din România, îi face o invitație oficială din partea societății Uniunii, căreia poetul îi dă curs. Vizitează Transilvania, însoțit de poetul Radu Cârneci. În 1977, iarăși la invitația Uniunii Scriitorilor din România vizitează, împreună cu soția, mai multe orașe din România: București, Constanța, Cluj-Napoca, Iași.
În 1988 i se acordă cea mai prestigioasă distincție internațională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Andersen.
La sfârșitul anilor ’80, Grigore Vieru se găsește în prima linie a Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia, textele sale (inclusiv cântecele pe versurile sale) având un mare rol în deșteptarea conștiinței naționale a românilor din Basarabia. Vieru a fost unul dintre fondatorii Frontului Popular din Moldova și se află printre organizatorii și conducătorii Marii Adunări Naționale din 27 august 1989. A participat activ la dezbaterile sesiunii a XIII-a a Sovietului Suprem din RSSM în care se votează limba română ca limbă oficială și trecerea la grafia latină.
Se stinge din viaţă la 20 ianuarie 2009 la Chișinău, după ce pe 16 ianuarie 2009, poetul a suferit un grav accident. Pe 16 ianuarie 2009 fiind internat la Spitalul de Urgență din Chișinău. Grigore Vieru s-a aflat într-o stare critică cu politraumatism, traumatism cranio-cerebral închis, contuzie cerebrală, traumatism toracic închis, contuzia cordului și a plămânilor și contuzia organelor abdominale, având șanse minime de supraviețuire. Accidentul rutier a avut loc în noaptea de 15 spre 16 ianuarie, ora 01:30 pe traseul R-3 Chișinău–Hîncești–Cimișlia–Basarabeasca. La volanul autoturismului se afla Gheorghe Munteanu, artist emerit al Republicii Moldova și director adjunct al Ansamblului de dansuri populare „Joc” din Chișinău, aflat într-o stare mai ușoară.
A încetat din viață pe data de 18 ianuarie a aceluiași an, la exact două zile după accident în Spitalul de Urgență din Chișinău, în urma unui stop cardiac din care nu a mai putut fi resuscitat.
Grigore Vieru a rămas în memoria românilor din stânga și dreapta Prutului ca poetul care și-a iubit mama, care l-a iubit pe Eminescu și care și-a iubit patria românească și scrisul ei latin. Mai târziu mărturisea că pentru el iubirea de neam era un dat întipărit în ființa sa: „Dragostea mea pentru cuvântul românesc, pentru cântecul nostru, pentru tot ce este național, am moștenit‑o prin instinct. Mie nu mi‑a spus nimeni la școală că sunt român, toți îmi spuneau că vorbesc altă limbă. Instinctiv, glasul sângelui mi‑a spus că limba mea este cea română”. „Grigore Vieru îl avea pe Dumnezeu în suflet, el a îndumnezeit lumea. Nu mai ştiu un alt creator a cărui fiinţă să se contopească într-atât cu cele scrise. Aici este forţa cea mai mare a lui Vieru – creaţia lui vine dintr–un izvor divin. Nu te poate cuceri opera celui care te trimite la biserică, iar el rămâne acasă şi chefuieşte cu diavolul!”, mai spunea Spiridon Vangheli.
Memorabil rămâne poemul dedicat limbii noastre, dulce ca mierea, ca vorbele țăranului la marginea de ogor.
„Frumoasă-i limba noastră”
Pe ramul verde tace
O pasăre măiastră,
Cu drag şi cu mirare
Ascultă limba noastră.
De-ar spune şi cuvinte
Când cântă la fereastră,
Ea, le-ar lua, ştiu bine,
Din limba sfântă-a noastră.
Al.Florin Țene, președintele Ligii Scriitorilor din România
