Se afișează postările cu eticheta Betty Kirchmajer-Donca. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Betty Kirchmajer-Donca. Afișați toate postările

luni, 4 august 2025

Aniversare poeta Betty Kirchmajer-Donca. La mulți ani binecuvântați!

 


Roua ierbii

În fiecare dimineaţă
după ce soarele fură
roua dulce a ierbii
din grădina bunicii
într-o doniţă mare
mare cât o mare
fluturi cu aripi tridimensionale
mă iau pe covorul pudrat
şi mă duc slobod
în lumea lor de fulgi
cât obielele tatălui meu
uitat pe front
de unde s-a întors doar un vecin olog
din gura căruia n-a ieşit o vorbă despre tata
muţenia l-a sluţit
mai marele fluturilor
cu aripa cât bolta cerului
şi trupul cât patul puştii
m-a purtat hăt departe
prin oceanul de iarbă
cu rouă
apoi m-a trântit drept în locul uitat
cast înrourat al tatălui meu
unde-am rămas de veghe
până azi în auroră.

marți, 14 iunie 2022


 Dragi colegi, 

Doamna  prof . Betty Kirchmajer-Donca ne invită pe toți la o ședință comună cu cenaclul seinean, „Sub semnul lui Eminescu”, în data de 15 iunie 2022. După cum știm,  d-na Betty Kirchmajer Donca este vicepreședinta noastră la Cenaclul Scriitorilor Maramureş dar, conduce și cenaclul amintit mai sus. Ne va încânta, ca de obicei, cu discursul său electrizant despre Poetul Național, d-na prof. dr. Terezia Filip. 

Vor fi discuții libere, recitări și lecturi din creațiile noastre. Activitatea va avea loc, aşadar mâine, 15 iunie, orele 15,oo în lăcașul de cultură seinean numit  „Roua”. Ca urmare, ședința noastră programată în 18 iunie se amână cu două săptămâni. Vă așteptăm.

                                                                                                   Florica BUD