Roua ierbii
În fiecare dimineaţă
după ce soarele fură
roua dulce a ierbii
din grădina bunicii
într-o doniţă mare
mare cât o mare
fluturi cu aripi tridimensionale
mă iau pe covorul pudrat
şi mă duc slobod
în lumea lor de fulgi
cât obielele tatălui meu
uitat pe front
de unde s-a întors doar un vecin olog
din gura căruia n-a ieşit o vorbă despre tata
muţenia l-a sluţit
mai marele fluturilor
cu aripa cât bolta cerului
şi trupul cât patul puştii
m-a purtat hăt departe
prin oceanul de iarbă
cu rouă
apoi m-a trântit drept în locul uitat
cast înrourat al tatălui meu
unde-am rămas de veghe
până azi în auroră.
