Aniversare poeta Betty Kirchmajer-Donca. La mulți ani binecuvântați!

 

Roua ierbii

În fiecare dimineaţă
după ce soarele fură
roua dulce a ierbii
din grădina bunicii
într-o doniţă mare
mare cât o mare
fluturi cu aripi tridimensionale
mă iau pe covorul pudrat
şi mă duc slobod
în lumea lor de fulgi
cât obielele tatălui meu
uitat pe front
de unde s-a întors doar un vecin olog
din gura căruia n-a ieşit o vorbă despre tata
muţenia l-a sluţit
mai marele fluturilor
cu aripa cât bolta cerului
şi trupul cât patul puştii
m-a purtat hăt departe
prin oceanul de iarbă
cu rouă
apoi m-a trântit drept în locul uitat
cast înrourat al tatălui meu
unde-am rămas de veghe
până azi în auroră.

O dâră de mister feminin învăluitor, un model de demnitate

Aveam să ne obişnuim cu trecerile pline de farmec prin cadrele filmului „Pistruiatul” ale frumoasei actriţe Reka Nagy.

Pe Reka Nagy am cunoscut-o în rolul profesoarei din „Pistruiatul”, iar frumuseţea sa era dublată de calităţile actriţei, care au slujit întotdeauna rolul, valorificînd partitura încredinţată de regizor.

La vârsta de 80 de ani, a rămas o femeie care inspiră eleganţă şi autoritate. Succesul a luat-o prin surprindere pe Reka Nagy, care imediat după premiera serialului a plecat din ţară şi s-a stabilit la Budapesta. Serialul a atins cote record de public, aşa că multe generaţii şi-o amintesc pe profesoara Pistruiatului.

S-a apropiat cu înţelegere de toate rolurile ce i-au fost încredinţate, închipuindu-se în ele în acord cu felul său de a fi, „La vârsta dragostei”, „Cântecele mării”, „Lupeni 20”, „Golgota”, „Sfânta Tereza şi diavolii”, „BD în alertă", „'B.D. la munte și la mare”

Ce a însemnat „Pistruiatul” pentru Reka Nagy?

„A fost un mare succes pentru mine acest film. De treizeci şi ceva de ani trăiesc aici, la Budapesta, dar de câte ori am venit acasă am auzit că se difuzează...

Eu am terminat Institutul la Tîrgu-Mureş în 1962. Am avut cîteva roluri mici şi aş vrea să ştiţi că actorii unguri au fost foarte iubiţi.

În «Pistruiatul» am jucat cu actori renumiţi, precum Sergiu Nicolaescu, Ion Dichiseanu, ceea ce pentru mine era un lucru extraordinar.

În 1975 am plecat. Nu am văzut filmul de atunci. Ţin minte că prin 1972-1973, cînd am filmat la el, copiii stăteau pe maşini şi fluierau motivele din film. A fost iubit de lume, muzica a fost foarte bună.

A fost frumos. Costel Băloiu era foarte deştept, făcea tot ceea ce cerea regizorul. Era spontan, îmi amintesc că nu au fost probleme. Da, am intrat uşor în rol, atunci îmi era mai aproape de liceu, deci nu fost prea greu.

Acum sînt destul de în vîrstă.

Mă uit cum a trecut vremea şi mi se pare îngrozitor de repede. În Oradea am filmat, oamenii de acolo au iubit filmările, totul a fost perfect. Din păcate, Francisc Munteanu a murit şi cred că este o mare pierdere.

Aş vrea să le mulţumesc celor care nu m-au uitat şi să îi salut pe toţi cu drag” a spus marea actriță.

C.L.

Toate reacţiil

Aniversare de marcă. Magdalena Popa, marea noastră balerină a Operei din Bucuresti si maestră de balet a Operei Canadiene din Toronto la 83 de ani

 

La Multi si Buni Ani draga noastră  Magdalena Popa !

Iti multumim  pentru intreaga activitate  ca mesager al artei si culturii românesti ca prima balerină a Operei Nationale din Bucuresti si apoi  ca maestră principală coregraf a Operei Canadiene din Toronto.

Stim că ai nevoie in aceste momente si de incurajările noastre prin noile incercări ale familiei tale .

Suntem alături de tine si de cei dragi tie !

…….

Dacă interesează

Magdalena Popa si sotul ei  Amatto Checiulescu la;

• http://www.observatorul.com/events_main.asp

 

• Un articol despre viata Magdalenei Popa scris de Florica Gherghescu din Toronto la :
• http://www.observatorul.com/Default.asp?action=articleviewdetail&ID=25843

Foto: Observatorul

 

Nichita Stănescu sărbătorit la 83 de ani de la naştere la Şcoala Gimnazială Mireşu Mare

Date biografice:

Poetul Nichita Stănescu pe numele la naștere şi-n buletinul de identitate Nichita Hristea Stănescu, s-a născut la 31 martie 1933, în Ploiești, județul Prahova. A decedat la 13 decembrie 1983 în Spitalul Fundeni din București.  A fost un mare poet, scriitor și eseist român, ales post-mortem membru al Academiei Române. Considerat atât de critica literară cât și de publicul larg drept unul dintre cei mai de seamă scriitori pe care i-a avut limba română, pe care el însuși o denumea „Dumnezeiesc de frumoasă”, Nichita Stănescu aparține temporal, structural și formal, poeziei moderniste sau neo-modernismului românesc din anii 1960-1970. Ca orice mare scriitor, însă, Nichita Stănescu nu se aseamănă decât cu el însuși, fiind considerat de unii critici literari, precum Alexandru Condeescu și Eugen Simion, un poet de o amplitudine, profunzime și intensitate remarcabile, făcând parte din categoria foarte rară a inventatorilor lingvistici și poetici. A fost laureat al Premiului Herder și nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură (1980).

Poetul, în propriile sale cuvinte:

•           „Poetul, ca și soldatul, nu are viață personală.”

•           „Poetul nu are biografie; biografia lui este de fapt propria lui operă, mai bună sau mai rea, mai măreață sau mai puțin măreață.”

•           „Schimbă-te în cuvinte, precum îți zic.”

•           „Este foarte greu să translezi în noțiune ceea ce nu are caracter noțional. Poezia nu are caracter noțional, deși folosește noțiunea ca și cărămidă în construcție. Sensul ei final este un sens emoțional, metaforic și vizionar. A confunda materialul cu sensul materialului este un lucru foarte la îndemână și foarte păgubitor.”

Familia:

Părinții și bunicii:

Nichita, doar Nichita, cum este adesea pomenit de iubitorii şi admiratorii poemelor sale. — „Nichita, ce faci tu Nichita?”, m-a întrebat îngerul — Tatăl poetului, Nicolae Hristea Stănescu, — „Ochiul ca o frunză de leuștean, a tatălui meu ... ” — s-a născut la 19 aprilie 1908. Linia acestuia genealogică are la origine țărani prahoveni veniți la oraș, în Ploiești, la începutul anilor 1800. Mai apoi, foștii țărani prahoveni au devenit meșteșugari și comercianți ploieșteni, precum bunicul poetului, Hristea Stănescu, specializat în producerea și comercializarea unor țesături grele de tipul abalei. Mama sa, Tatiana Cereaciuchin, — „Mama mea, care m-a născut ... ” —, care era parte a unei familii nobile din Rusia, s-a născut în ziua de 16 februarie 1910, la Voronej. Tatăl Tatianei, fizicianul și generalul Nikita Cereaciuchin, a fost, printre altele, și decanul facultății de științe din cadrul Academiei Militare Imperiale Ruse. Generalul Cereaciuchin, previzionând încă din 1915 „schimbarea lumii”, imensa turbulență ce urma a fi provocată de bolșevici în Rusia, se refugiază discret și rapid împreună cu familia sa, formată din soție și două fete, în România, inițial în Constanța și ulterior la Ploiești, unde se stabilesc. Aici, în orașul petroliștilor, dar și al geniului român al „râsului-plânsului”, Ion Luca Caragiale, viitorii părinți ai lui Nichita se vor întâlni și căsători la 6 decembrie 1931. Întâiul lor născut va purta, emblematic, prenumele ambilor bunici, al generalului-fizician rus și al comerciantului român, Nichita (și) Hristea Stănescu. Nimic, dar absolut nimic nu este întâmplător.

Educație:

În perioada 1944 - 1952 a urmat Liceul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești, iar între 1952 - 1957 a urmat cursurile Facultății de Filologie a Universității din București. Iubirile lui Nichita În 1952, s-a căsătorit cu a doua dragoste a sa din adolescență, Magdalena Petrescu, dar cei doi se vor despărți după un an. În 1962 s-a căsătorit cu poeta și eseista Doina Ciurea, din a cărei dragoste se va plămădi tema volumului O viziune a sentimentelor. Ulterior, fiind împreună cu poeta și autoarea Gabriela Melinescu, se vor inspira reciproc în a scrie și a construi universuri abstracte. În 1982 se căsătorește cu Todorița (Dora) Tărâță.

Activitatea literară:

•           1955 - Nichita și-a adunat poeziile sale „bășcălioase”, scrise, după propriile sale cuvinte, „fără mamă, fără tată”, într-un volum numit Argotice — cântece la drumul mare și publicat foarte târziu, după moartea sa, în 1992, de Doina Ciurea.

•           1957 - În luna martie, Nichita Stănescu debutează simultan în revistele „Tribuna” din Cluj și în „Gazeta literară” cu trei poezii.

•           1957-1958 - Este pentru scurt timp corector și apoi redactor la secția de poezie a Gazetei literare (director Zaharia Stancu).

•           1960 - La sfârșitul anului debutează cu volumul Sensul iubirii.

•           1963 - Are loc prima călătorie peste hotare a poetului în Cehoslovacia.

•           1964 - Apare la începutul anului O viziune a sentimentelor, un volum cu care poetul primește Premiul Uniunii Scriitorilor. O cunoaște pe poeta Gabriela Melinescu, și în tensiunea relației lor poetul creează cele mai explozive poeme ale sale.

•           1965 - Apare în martie volumul de poezii Dreptul la timp.

•           1966 - Publică la Editura Tineretului volumul 11 elegii. Elegiile vor aparea integral însă abia în anul următor, în prima sa antologie, Alfa.

•           1967 - Trei volume ale sale sunt tipărite: Roșu vertical, antologia Alfa și volumul de poezii Oul și sfera.

•           1969 - Tipărește Necuvintele, care primește Premiul Uniunii Scriitorilor. Mai apare și volumul de poezii Un pământ numit România. Este numit redactor-șef adjunct al revistei „Luceafărul”, alături de Adrian Păunescu.

•           1970-1973 - Devine redactor-șef adjunct la „România literară”, revistă condusă de Nicolae Breban.

•           1970 - Publică volumul În dulcele stil clasic și a doua antologie din opera sa cu un titlu neutru, Poezii. Susține o rubrică lunară în revista „Argeș”.

•           1971 - Apar în Iugoslavia două cărți traduse: Belgradul în cinci prieteni, ediție bilingvă de poezii inedite și Nereci (Necuvintele).

•           1972 - Publică două noi volume de poezii: Belgradul în cinci prieteni și Măreția frigului. Pentru volumul de eseuri Cartea de recitire obține pentru a treia oara Premiul Uniunii Scriitorilor.

•           1973 - Scoate o antologie de poezii de dragoste Clar de inimă.

•           1974 - În martie, de ziua lui, are o revelație a morții sub forma unui îngrozitor tunel oranj.

•           1975 - Obține pentru ultima oară Premiul Uniunii Scriitorilor și i se atribuie Premiul internațional Johann Gottfried von Herder (a se vedea premiul Herder). Tipărește cea de-a patra antologie a sa, Starea poeziei, în populara colecție Biblioteca pentru toți. Devine publicist comentator la „România literară”. Se mută în ultima sa locuință, din Str. Piața Amzei nr. 9. În fața geamului apartamentului său crește celebrul salcâm Gică.

•           1977 - La 4 martie poetul încearcă, în zadar, să-l salveze pe prietenul său Nicolae Ștefănescu, și este lovit de un zid care s-a prăbușit după cutremur. În urma șocului suferă o paralizie de scurtă durată a părții stângi a corpului care va lăsa ceva sechele și după vindecare.

•           1978 - Publică volumul de poezii Epica Magna, care primește în același an premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române.

•           1979 - Lansează volumul de poezii Opere imperfecte.

Editura Narodna Kultura din Bulgaria îi publică volumul Bazorelief cu îndrăgostiți, traducător Ognean Stamboliev.

•           1980 - Propus de Academia suedeză, poetul candidează la Premiul Nobel pentru literatură, alături de Elytis, Frisch, Senghor și Borges. Premiul este acordat poetului grec Odysseas Elytis. Discul „Nichita Stănescu - o recitare”, realizat de Constantin Crișan in colaborare cu Augustin Frățilă, este pus în vânzare de Casa de discuri Electrecord.

•           1981 - În august are prima criză hepatică. Aceste crize vor continua în toamnă și poetul se internează la spitalul Fundeni.

•           1982 - În februarie moare tatăl poetului. Volumul Noduri și semne, subintitulat Recviem pentru moartea tatălui este o selecție din tot ce a scris poetul de la ultima sa apariție editorială.

•           În iulie se căsătorește cu ultima sa soție, Todorița Tărâță (Dora). Călătorește prin Macedonia și Iugoslavia, înainte să-și fractureze piciorul stâng în luna noiembrie în Vrancea, accident care-l va imobiliza în casă timp de șase luni.

•           1983 - La finele lunii ianuarie, Nichita Stănescu și Aurelian Titu Dumitrescu solicită directorului Editurii Albatros, Mircea Sântimbreanu, publicarea între coperte a lucrării Antimetafizica, Nichita Stănescu însoțit de Aurelian Titu Dumitrescu.

•           1983 - Ascunde față de toți semnele maladiei sale, afișându-se optimist, iar medicii se declară uimiți de rezistența și vitalitatea sa extraordinară. La 31 martie, la împlinirea a 50 de ani de viață, poetului i se organizează o sărbătorire națională.

•           Continuă să-i apară traduceri ale poeziilor peste hotare, în special în Iugoslavia. În timpul unei călătorii în această țară va avea o criză foarte gravă, ce necesită intervenția medicilor.

Deces:

  Pe 12 decembrie, pe la miezul nopții, durerile din zona ficatului devin îngrozitoare și este adus cu salvarea la Spitalul de urgență unde crizele sunt extrem de violente și poetul se stinge din viață fix la orele două și zece minute. Ultimele sale cuvinte sunt: „Respir, doctore, respir”. 
Astăzi NICHITA STĂNESCU respiră prin poemele lui cunoscute în toată lumea, inclusiv la Deseşti, Maramureş!

  Organizatori: Catedra de limba română prin profesoarele Lucica Mogoş, Viuţa Ortensia Dorca şi Stela Trif. Galerie foto: prof. doc. Nicu Oanţă