Se afișează postările cu eticheta CNATDCU. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta CNATDCU. Afișați toate postările

sâmbătă, 23 iulie 2022

Să-ți fie rușine, Sorin Cîmpeanu!

 


Proiectul legii învățământului superior prevede nici mai mult nici mai puțin decât desființarea CNATDCU. E vorba de acea instituție care trebuia să analizeze plagiatul premierului Ciucă, dar n-a putut să o facă.

Instituțiile din subordinea lui Ciucă au intervenit slugarnic și rapid ca să prevină aflarea adevărului.

Întâi CNATDCU a fost blocat cu descindere de procurori, apoi sesizările au fost anulate în instanță cu metoda “Coperta” de un judecător recompensat de PNL.

Acum, ca să doarmă liniștit premierul, Cîmpeanu se oferă să radă cu totul instituția incomodă.

USR cere demisia ministrului Sorin Cîmpeanu. A spălat deja prea multe cadavre academice. Doi premieri cu pete sunt prea mult chiar și pentru un politruc.

Nicolae Ciucă a arătat deja din ce este făcut și trebuie să iși însoțească ministrul pe drumul de ieșire. România este democrație și interesul unui hoț nu poate fi mai presus de țară.

USR cere lui Iohannis, patronul acestor două marionete, să intervină pentru schimbarea proiectului de lege astfel încât CNATDCU să își facă treaba în continuare. Un gest de minimă onoare, mai ales că ar veni de la un profesor.

Cătălin Drulă

duminică, 24 iulie 2016

Academia de Poliție cere retragerea titlului de doctor acordat lui Robert Negoiță


Lucrarea de doctorat a primarului Sectorului 3, Robert Negoiță, fratele (ne)finanţatorului echipei de fotbal Dinamo Bucureşti Ionuţ Negoiţă este un plagiat. Acest lucru a fost constatat de Comisia de etică a Academiei de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza” care a cerut Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) să-i retragă titlul de doctor lui Negoiță, a declarat în exclusivitate pentru site-ul News.ro, Daniel Torje, rectorul acestei instituții de învățământ.

marți, 19 iulie 2016

Victor Ponta pierde titlul de doctor. Verdictul CNATDCU: Plagiat!

                                        de Raluca ION, editor

Comisia de experți a constatat că în lucrarea de doctorat a lui Victor Ponta există „calupuri de text care sunt preluate integral", aproximativ o treime de text fiind „plagiat", potrivit Agerpres.
Comisia de lucru a fost formată din trei profesori: Florin Streteanu (Facultatea de Drept a Universității 'Babeș-Bolyai), Valentin Constantin (Facultatea de Drept a Universității de Vest din Timișoara), Dan Claudiu Dănișor (Facultatea de Drept a Universității Craiova).
„După mine este trist faptul că au trebuit să treacă atâția ani și au trebuit să se consume atâtea energii pentru a spune că împăratul este gol. Domnul acesta va fi în continuare vioi, el nu are probleme cu conștiința și cu chestiuni din astea desuete precum onoarea”, a spus pentru Republica.ro Marian Popescu, președintele Comisiei de Etică a Universității din București, după ce Consiliul Naţional de Atestare a Diplomelor (CNATDCU) a stabilit, la sfârșitul lunii iunie, că premierul VIctor Ponta a plagiat în lucrarea sa de doctorat.
În opinia șefului Comisiei de Etică, verdictul de la sfâtșitul lunii iunie închide o etapă. „Ea a fost deschisă în 2012, cu eforturi mari, și pe plan extern, dar și prin Universitatea din București. Formula veche a CNATDCU a fost prima care a dat de fapt prima dată verdictul de plagiat și a fost desființată în aceeași zi. După care a ieșit Comisia de Etică a Universității din București și a dat verdictul, ceea ce a provocat un impact internațional uriaș. După patru ani se încheie o etapă și că toată lista aceea demnitari plagiatori va fi în atenția noului CNATDCU. De altfel noi am trimis dosarul dlui Oprea, vom trimite dosarul Olguței Vasilescu. Acest nou CNATDCU nou are foarte mult de lucru. În mod normal acest nou CNATDCU ar trebui să dea un semnal serios legat de complicitățile academice care favorizează impostura științifică. Și dacă o va face, într-adevăr, intră în istorie”, a mai spus Marian Popescu.

vineri, 8 iulie 2016

Scandalul plagiatelor


Academia de Informaţii ”Mihai Viteazul” a anunţat că nouă absolvenţi ai Şcolii doctorale din cadrul instituţiei au cerut retragerea titlului de doctor, printre aceştia fiind, potrivit unor surse, foştii miniştri Radu Stroe şi Mihai Stănişoară dar şi Bogdan Licu, adjunct la Parchetul General.
Noul ministru al Educaţiei, Mircea Dumitru, a confirmat existenţa cererilor de retragere a titlurilor de doctor în cazul celor nouă, precizând că în prezent nu pot fi retrase pe baza soliciărilor de renunţare.
"Noul regulament prevede faptul că tot aceasta structură (n.r. CNATDCU), prin comisiile de specialitate trebuie să se pronunţe asupra existenţei sau inexistenţei (...). Pentru moment regulamentul nu ne permite ca doar pe baza unei renunţări din partea persoanelor în cauză să putem retrage titlurile respective. Titlurile nu pot fi retrase nici în cazul în care persoana respectivă recunoaşte că a încălcat drepturile academice. Poate să recunoască dar consiliul naţional trebuie să dea acest verdict. Trebuie o analiză care va fi făcută curând", a declarat Mircea Dumitru.
Potrivit unor surse, cei care au cerut retragerea titlului de doctori sunt: Radu Stroe, fost ministru de interne, Mihai Stănişoară, fost ministru al Apărării, Bogdan Licu, procurorul general adjunct al României, Daniel Moldoveanu, fostul consilier prezidenţial pe probleme de securitate, Romeo Raicu, fost şef al Comisiei parlamentare de control al SIE, Mihail Tudose, fost ministru al Economiei, Neculai Onţanu, fost primar al Sectorului 2, Adela Popescu, fosta secretară a lui Gabriel Oprea şi Loredana Radu, nepoata lui Gabriel Oprea.
Tezele de doctorat au fost evaluate la nivelul Academiei de Informaţii după ce în spaţiul public au apărut suspiciuni de plagiat în legătură cu mai multe lucrări de doctorat ale unor persoane publice.
"Prin raportare la activitatea Şcolii doctorale, rezultatele preliminare ale evaluării tezelor de doctorat relevă respectarea cerinţelor de formă şi conţinut specifice perioadelor în care au fost realizate, cu menţiunea că pentru unele dintre acestea, finalizate preponderent în perioada 2010-2011, au fost identificate unele erori sau abateri de la standardele academice şi politicile de calitate din prezent. Autorii acestora au fost informaţi pentru a formula puncte de vedere şi pentru a corecta lucrările elaborate, în condiţiile legii, urmând a fi informată şi Comisia de etică a Academiei pentru a dispune măsuri, după caz, în acord cu metodologiile în vigoare", mai anunţă Academia de Informaţii.