Se afișează postările cu eticheta Codruţa Tămaş. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Codruţa Tămaş. Afișați toate postările

sâmbătă, 14 decembrie 2013

Cercul pedagogic al învăţătorilor din zona Şomcuta Mare a avut loc la Şcoala Buteasa

Vineri, 13 decembrie, la ora 14,oo a avut loc Cercul pedagogic al Învăţătorilor din Centrul Metodic Şomcuta Mare la Şcoala cu clasele I-IV Buteasa. Majoritatea dintre dascălii tineri au păşit pentru prima dată în acest ţinut mirific al Chioarului. Ne-au întâmpinat un grup de colindători, frumos costumaţi, pregătiţi de doamna prof. înv. primar Onorica Marinescu, doamna prof. înv. primar Codruţa Tămaş, responsabila activităţilor dascălilor din zona Chioar, doamnele prof. înv. primar Rodica şi Codruţa Marinescu.
  Pentru început s-a ţinut un moment de reculegere în memoria colegei noastre din Iadăra, învăţătoarea Cornelia Cozma, apoi s-a vizionat un material amplu şi bine documentat al doamnei prof. Onorica Marinescu cu titlul „Elevul – partener autentic al învăţătorului în procesul de evaluare, prin autoevaluare, interevaluare şi evaluare controlată”.
    În continuare s-a prezentat şi apoi dezbătut, pe ateliere de lucru, de către cei prezenţi despre „Instrumentele de evaluare la clasa a II-a şi clasa a IV-a”. S-au prezentat de la fiecare şcoală de centru modele de teste de evaluare, în vederea pregătirii elevilor pentru Evaluarea Naţională care va avea loc din acest an şcolar. Discuţiile au fost aprinse iar mulţi dascăli s-au arătat nemulţumiţi de testele date anul trecut elevilor din unele şcoli-pilot printre care şi Structura Buteasa, deoarece acestea era grele, cereau un volum imens de muncă din partea elevului iar timpul alocat era total insuficient! Profesorul Dorel Merciu s-a angajat să ne prezinte (trimită pe email) modele de teste de evaluare din alte ţări membre U.E. cum ar fi Spania, Italia, Germania, pentru comparare.
   În ultima parte a activităţii, doamna prof. Codruţa Tămaş a tras concluziile acestei întălniri de lucru, a mulţumit gazdelor pentru primirea deosebită şi a urat sărbători fericite tuturor cadrelor didactice şi un An nou mai bun!
Un moment special a avut loc atunci când a luat cuvântul doamna învăţătoare Livia Buciuman de la Şomcuta Mare, care ne-a spun că a debutat în învăţământ la Buteasa, că drumul îl făcea pe jos, dar se bucura că era un drum de pe vremea romanilor. Ne-a zis că regretă faptul că nu se mai face la şcoală Geografia Maramureşului şi a locurilor natale. Ne-a dat exemplu Cetatea Chioarului, la un pas de noi, o cetate în paragină dar plină de istorie numai dacă ne gândim că pe aici a trecut Mihai Viteazul sau s-a ascuns Pintea Viteazul. Ne-a rugat să mergem să o vizităm cu elevii noştri în săptămâna de „şcoală altfel”. Prof. Gelu Dragoş a propus editarea, fie şi electronic, a unei reviste de specialitate a Centrului Metodic Zonal Şomcuta Mare.
   Deşi obosiţi, ne-am întors la casele noastre sperând că tot ceea ce am discutat vor ajunge la urechile Inspectoratului Şcolar Judeţean şi de acolo la Ministerul Educaţiei Naţionale şi lucrurile se vor îndrepta întru folosul elevilor, a educaţiei româneşti.


                                                                                         Gelu DRAGOŞ

miercuri, 12 septembrie 2012

Consfătuirile cadrelor didactice vor avea loc în data de 14 septembrie


 În locaţiile stabilite anterior de către fiecare catedră în parte, Consfătuirile cadrelor didactice vor avea loc în data de 14 septembrie 2012, ora 10,oo. Tematica dezbătută va fi: „Raportul de activitate pe anul şcolar 2011-2012”, „Proiectarea activităţilor pe anul şcolar 2012-2013”, „Diseminarea materialelor prezentate la Consfătuirea Naţională” precum şi „Aspecte privind desfăşurarea activităţilor didactice la clasa pregătitoare în anul şcolar 2012-2013”. Mult succes în noul an şcolar tuturor, elevi, profesori şi părinţi!

                                                                            Prof. Gelu DRAGOŞ

vineri, 27 aprilie 2012

Cerc pedagogic la Valea Chioarului

Astăzi, 27 aprilie 2012, după încheierea orelor de curs, a avut loc la Şcoala cu clasele I-VIII Valea Chioarului Cercul pedagogic al învăţătorilor din zona Chioar. Prezenţa a fost de 100%. Programul zilei a cuprins o lecţie deschisă (filmată) intitulată "Înfloresc grădinile" (Evaluare) - clasele a II-a şi a IV-a, învăţător Sanda DOD şi prezentarea unui referat cu tema "Rolul evaluării în stabilirea parcursului şcolar individualizat" de către prof. pentru învăţământ primar Georgeta Voicu.
Responsabila cercului, prof. Codruţa Tămaş după ce ne-a adus la cunoştinţă ultimele noutăţi ce ne privesc profesional, primite de la IŞJ Maramureş, de la doamna inspector şcolar prof. Lioara Coroiu, a concluzionat după discuţiile de peste o oră avute pe seama materialelor vizionate şi auzite că "Cercul pedagogic de azi a fost deosebit de util, ne-a reamintit de unele lucruri pe care trebuie să le facem la clasă şi ne-a învăţat altele noi".
Motto-ul Cercului pedagogic al învăţătorilor de la Valea Chioarului a fost bine ales şi este potrivit în orice vreme şi vremuri: "Omul, ca să devină om, trebuie format" (Jan Amos Comenius).

                                                                                         Gelu DRAGOŞ