Se afișează postările cu eticheta Ioan Andone. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Ioan Andone. Afișați toate postările

vineri, 14 martie 2025

La mulți ani, Ioan ANDONE!


🔥<<Nea Mircea Lucescu m-a debutat la Corvinul. Era 7 Martie 1979. Am intrat īn locul lui nea Radu Nunweiller, īntr-un meci Sportul-Corvinul, jucat pe fostul Republicii. Mai fusesem rezervă, dar nu mă așteptam să intru, când nea Mircea mi-a zis să mă dezechipez. Nu-mi venea să cred, eram în anul 4 de liceu, era frumos afară, începuse returul. Am jucat mijocaș împotriva Sportului Studențesc, în care erau Gino Iorgulescu, Chihaia, Mircea Sandu, Paul Cazan, Bucurescu.
Vă dați seama că atunci când m-am īntors la Hunedoara, eram eroul liceului, debutasem în Divizia A>>.
Sărbătorim astăzi pe unul dintre cei mai reprezentativi jucători și antrenori din istoria clubului Dinamo, o persoană iubită și apreciată de către toți suporterii dinamovisti, legendarul câine, Ioan Andone.
Un jucător imens, cu o carieră impresionantă, care a evoluat pentru echipa noastră în perioada 1983-1990, timp in care a câștigat titlul de campion în două rânduri, 1984 și 1990 și trei Cupe ale României, în 1984, 1986 și 1990.
Performanțe frumoase, completate cu două semifinale de cupă europeană, în 1984 în CCE și în 1990 în Cupa Cupelor, ani care coincid cu cea mai frumoasă perioadă din istoria clubului Dinamo.
Sub tricolor, pe lângă medalia de bronz obținută cu naționala de tineret în 1981 în Australia, a mai participat la CE din 1984 și CM din 1990,adunând 55 de prezențe și 2 goluri în tricoul echipei naționale.
Ca antrenor, a pregătit Dinamo în trei rânduri, cucerind titlul de campion în anul 2004 și de două ori Cupa României, în 2003 și 2005.
Un jucător uriaș, un antrenor pe măsură, un câine care a oferit tot timpul adevărate dovezi de abnegație și devotament.
Cu un joc de cap extraordinar și cu o doză de agresivitate, conferită în primul rând de poziția ocupată în teren, fără a exista o relație de sinonimie cu noțiunea de ,,rudimentar", Ando este unul dintre câinii cu care ne vom mândri întotdeauna.
La mulți ani, Ando! Să ne trăiești, Câine!

Cristi SOMEȘAN

vineri, 17 februarie 2017

O palma pentru fotbal

Indepartarea lui Ioan Andone de la Dinamo reprezinta una dintre cele mai evidente si grosolane palme date fotbalului pe care le-am vazut in ultimii ani. Chiar daca antrenorul are problemele lui evidente, modul in care a fost "lucrat" ar trebui sa ii puna pe ganduri pe cei implicati in fenomen.
Nu este un secret pentru nimeni faptul ca "Falcosul" si directorul general al clubului, Adrian Mutu, nu s-au inteles inca de cand acesta din urma a fost adus la Dinamo desi nimic nu-l recomanda pentru aceasta functie.

Nu a fost un secret nici faptul ca Mutu si-a dorit de la inceput un alt tehnician, Andone fiind salvat numai de clauza in valoare de 150 de mii de euro pe care ar fi trebuit s-o incaseze in cazul demiterii.

Dar de aici si pana la un adevarat proces de sabotare a antrenorului este cale lunga si, de ce nu, chiar periculoasa.

Ganditi-va ca cel putin teoretic, indiferent de relatiile dintre persoane, cei care lucreaza pentru o societate o fac pentru binele acesteia. Asa si Mutu si Andone, ca se placeau sau nu in particular, ar fi trebuit sa colaboreze pentru binele echipei.

Ce s-a intamplat in realitate? Pai sa ne uitam doar la perioada de mercato, cand Andone a ramas fara unul dintre cei mai buni jucatori, Lazar, si fara unul dintre cei mai talentati tineri, Rotariu, ambii cedati si pe sume mici.

In locul acestora au venit Dielna, un fost coleg de-al lui Mutu care nu mai jucase de luni bune un meci oficial, Bawab, un fotbalist tehnic care a demonstrat si nu prea inLiga 1, Bumba, o fosta speranta care n-a conformat niciodata, si Rivaldinho, un nimeni pe lume din punct de vedere fotbalistic, care reuseste sa prinda contracte doar pentru ca este fiul marelui Rivaldo.

Colac peste pupaza, acesti jucatori au fost adusi mult prea tarziu, dupa ce echipa efectuase pregatirea de iarna si intrase in ritmul competitional.

Despre ce vorbim?! Daca nu este rea-vointa si sabotaj, atunci Dinamo sub managementul lui Mutu este definitia amatorismului.

In aceste conditii, lui Andone i s-a cerut calificarea in play-off. Obiectiv normal pentru un club ca Dinamo, dar ma tem ca nu si pentru un lot ca al lui Dinamo. Echipa s-a impiedicat la reluarea campionatului, pierzand primele doua meciuri, iar Andone, confruntat si cu ostilitatea putinilor fani care mai vin la stadion, a plecat.

Nu vreau sa ne intelegem gresit, "Falcosul" nu e tocmai cel mai bun antrenor din lume si a comis si el greseli multe. Insa atunci cand vezi un om ca se impleticeste nu-i pui piedica. Daca vrei sa il ajuti, ii dai umarul sa se sprijine. Ori lui Ando i s-a pus o piedica de toata frumusetea.

Acum, dupa Ceccarelli si Dielna, Mutu si-a adus la Dinamo un alt fost coleg, pe Cosmin Contra. Deloc surprinzator, "Gurita" se afla pana acum in situatia celor doi fundasi inainte de a semna cu Dinamo, trasi pe linia dreapta a fotbalului.

Contra e un antrenor muncitor, care ar putea avea rezultate cu putina sansa. Dar sunt sanse mai mari ca si cu Guardiola pe banca Dinamo sa rateze play-off-ul si sa se lupte pentru evitarea retrogradarii. Si nu numai din vina fostului antrenor, ci si din cea a conducerii.

Autor: Marius DOROFTEI

Sursa: Ziare.com

marți, 14 februarie 2017

MULTUMIM, IOAN ANDONE !

FC Dinamo București și antrenorul principal Ioan Andone au convenit astăzi, 14 februarie, de Ziua Indragostitilor, pe cale amiabilă, încetarea raporturilor contractuale, a anunțat conducerea clubului din Ștefan cel Mare prin intermediul site-ului oficial,www.fcdinamo.ro.
FC Dinamo București îi mulțumește public fostului antrenor principal al dinamoviștilor pentru activitatea pe banca tehnică a echipei.
Numele noului antrenor principal al echipei din Ștefan cel Mare va fi anunțat în zilele următoare.
5 trofee a câștigat Ioan Andone, în trei mandate, pe banca echipei din Ștefan cel Mare: titlul de campion (2004), Cupa României (2003, 2004, 2005) și Supercupa României (2005).
6 este locul ocupat de Dinamo în Liga 1 Orange după 23 de etape disputate în sezonul competițional 2016-2017.
32 de puncte a adunat Dinamo cu Ioan Andone în această ediție de campionat. 9 victorii, 9 înfrângeri și 5 remize pentru echipa din Ștefan cel Mare, 35 de goluri marcate, 32 primite.
3 etape au mai rămas de disputat în sezonul regulat al Ligii 1 Orange. Dinamo va juca în fața propriilor suporteri cu FC Botoșani și CS U Craiova și, în deplasare, cu Pandurii Târgu Jiu.

Fotografia postată de FC Dinamo Bucuresti.

vineri, 23 decembrie 2016

Dinamo învinge clar, cu 4-1, în turul semifinalei Cupei Ligii după o prestaţie excelentă

Un Dinamo Bucureşti care şi-a lăsat nişte piese de bază pe bancă şi un FCSB (Fotbal Club Sportiv Becali) care şi-a lăsat numele de ”Steaua” în sertarul Curţii de Apel, acolo unde se poate semna chiar şi dispariţia actualului club.
Altădată un derby, Dinamo - FCSB nu mai aduce lume în tribună. ”Or avea altă treabă”, anunţă Reghecampf înaintea meciului. Altă treabă, da, cum ar fi să susţină clubul care poartă numele Steaua. Începutul aparţine vicecampioanei, cu Man care strică jocul la ofsaid al dinamoviştilor, îl driblează apoi uşor pe Nedelcearu, dar se pierde şi centrează slab de pe dreapta. Acelaşi puşti care a avut nevoie de fold-ul lui Golubovic pentru a primi şanse, pasează genial spre Ovidiu Popescu, dar fundaşul face un dribling în plus pentru că nu poate şuta cu stângul şi intră în unghi. Şutul e bun, dar loveşte transversala.
Potrivit ProSport, într-o perioadă a jocului în care FCSB părea că domină, Dinamo loveşte din nou. Enache pare reprofilat fundaş din atacant, e complet lipsit de atenţie şi de reflexe, May îi ia faţa, îl driblează uşor pe Tamaş şi înscrie cu un şut lângă bară. Dinamoviştii se bucură de gol, apoi de intervenţia lui Penedo, cel care respinge în bară şutul de la 30 de metri al lui Boldrin. Jocul e pe contre, de la poartă la poartă, iar FCSB cere penalty la un şut al lui Moke care l-ar fi lovit în mână pe Nedelcearu, la reluarea TV se vede clar că în picior. În replică, Lazăr închide repriza cu o centrare bună, între fundaşi şi portar, pe care tot Moke o respinge în ultima clipă din faţa lui Hanca.
Deja previzibil, Reghecampf schimbă la pauză pe Boldrin, o nouă palmă brazilianului deranjat de felul în care e tratat la FCSB, cu Adi Popa. Vicecampioana are prima ocazie a părţii secunde, şansă notată la şutul lui De Amorim, Denis Man apare din nou la finalizare, dar e temător şi şutează în blocaj după ce pierde momentul prielnic. FCSB are iniţiativa, forţată de scor şi de reacţia lui Gigi Becali, însă Dinamo se apără lucid şi încearcă acţiunile pe contraatac. Iese şi Enache pentru Aganovic, dar scorul se face 2-0. Lazăr reuşeşte un contraatac, pasează excelent la Nistor, iar mijlocaşul finalizează frumos.
Golul doi o relaxează pe Dinamo şi asta se vede. Momcilovic centrează de pe stânga, Man e placat de un fundaş însă din spate apare Aganovic şi înscrie. 2-1 pentru Dinamo, Reghecampf râde pe bancă, însă zâmbetul îi este furat imediat. Palic pasează între Tamaş şi Ovidiu Popescu, Lazăr scapă pe stânga şi îl execută pe Niţă. Steaua intră în colaps şi Dorin Rotariu (în poziţie suspectă de ofsaid), proaspăt intrat, îl ameţeşte pe Toşca şi finalizează perfect.
 Dinamo câştigă cu 4-1 şi intră cu un avantaj serios înaintea returului din 2017, adică peste o iarnă care poate schimba raportul de valori. A fost o victorie a maturităţii tactice a antrenorului Ioan „Falcă” Andone şi o palmă dată suporterilor alb-roşii care nu cred în valoarea şi trecutul dinamovist al fostului elev a lui Mircea Lucescu. 
Dinamoviştii vor avea un Crăciun fericit şi un An Nou plin de speranţe!


                                                                                           C.S.

duminică, 7 iulie 2013

La borcanul cu miere al F.R.F. doresc mai mulţi!

Lumea fotbalului românesc nu se linişteşte deloc, parcă ar fi blestemată. În naivitatea mea, am crezut că atunci când şi-a depus candidatura fostul mare fotbalist Gică Popescu la preşedinţia FRF, lucrurile se vor aşeza pe un făgaş normal. Da de unde!
Imediat, un alt fost component al echipei naţionale, Florin Prunea, a anunţat că este şi el tentat de postul ocupat în prezent de Mircea Sandu şi voalat, la atacat pe Stelea, unul dintre coechipierii lui Gică Popescu în echipa pe care doreşte să o instaleze la FRF.
"E un moment de cumpănă pentru mine. Iau în calcul să antrenez în continuare dar şi să schimb macazul pentru un post în administraţie. În 20 de ani de antrenorat am învăţat multe şi pot ajuta fotbalul şi dintr-o astfel de funcţie. Există posibilitatea reală ca să candidez la preşedinţia Federaţiei dar îmi trebuie o echipă puternică în spate pentru că altfel nu am nici o şansă. Important e că am semnale pozitive şi mulţi oameni vor să vină alături de mine. Sunt cei din generaţia mea alături de care am jucat la club sau la naţională". Gurile rele spun că în spatele lui Andone ar sta Arpad Paskany şi preşedinţii de cluburi din Ardeal dar Ando ar avea  şi sprijinul unor echipe ca Rapid sau Sportul studenţesc din Capitală!
Alegerile FRF vor avea loc în iunie 2014 iar Mircea Sandu a repetat ieri, 6 iulie în conferinţa de presă după şedinţa Comitetului Executiv al FRF că nu va mai candida. Să sperăm că este şi om de cuvânt „naşul”.


                                                               Gelu DRAGOŞ, membru A.P.S.