Se afișează postările cu eticheta Margareta Căpîlnean. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Margareta Căpîlnean. Afișați toate postările

miercuri, 23 octombrie 2019

A avut loc prima întâlnire a factorilor interesați în cadrul proiectului REDUCES


 Peste 25 de participanți interesați de Economia Circulară au fost prezenți la prima întâlnire a factorilor interesați din proiectul REDUCES finanțat prin Programul INTERREG EUROPE și implementat de Consiliul Județean Maramureș în parteneriat internațional.
Luni, 21 octombrie 2019, de la ora 14.00, în sala ”Bogdan Vodă” a Palatului Administrativ s-a desfășurat prima întâlnire a factorilor interesați din cadrul proiectului „REDUCES – Regândirea Dezvoltării Durabile în Regiuni Europene Utilizând Modele de Afaceri ale Economiei Circulare”, cu scopul de a pune bazele unui grup de lucru care să analizeze situația actuală din județul Maramureș și modalități de sprijin a introducerii pe scară mai largă a economiei circulare în județul nostru.
Claudia Breban, directorul Direcției de Dezvoltare și Implementare Proiecte din cadrul Consiliului Județean Maramureș a deschis întâlnirea și a subliniat obiectivul general și cele specifice ale proiectului, respectiv “acela de a îmbunătăți punerea în aplicare a politicilor regionale pentru a permite regiunilor să adopte modele de producție durabile din punct de vedere al mediului și pentru a reduce impactul negativ al dezvoltării economice asupra mediului. Modelele de economie circulară vor veni în sprijinul regiunilor pentru realizarea unei economii inovatoare, mai productive, dar și durabile din punct de vedere al mediului”.
În cadrul întâlnirii Sandu Hotima, directorul executiv al ADI Deseuri Maramureș a prezentat conceptul de economie circulară, iar Margareta Căpîlnean, asistent-manager al proiectului a adus în atenția participanților exemple de proiecte în domeniul economiei circulare derulate în regiunea de Nord-Vest a României.
La întâlnire a mai participat Gabriel Tămâian, directorul executiv al Agenției pentru Protecția Mediului Maramureș care a prezentat cadrul legislativ național referitor la economia circulară și domenii conexe.
Principalele activități avute în vedere sunt organizarea unui proces de învățare inter-regională prin schimburi de experiență pe baza unor studii de caz și evaluarea stadiului fiecărei regiuni partenere în dezvoltarea economiei circulare. Participanții la întâlnire au subliniat că proiectul este unul de interes pentru agenții economici din județ, iar operatorii de salubrizare și-au manifestat dorința de implicare în activitățile viitoare ale proiectului.
Bugetul total estimat al proiectului este de 1.389.939 euro, din care de  85% este finanţare nerambursabilă FEDR. Bugetul estimat aferent Consiliului Judeţean Maramureş va fi echivalentul în RON a sumei de  108.480 Euro, din care 92.208 Euro (85%) finanţare nerambursabilă FEDR, şi 16.272 euro (15%) contribuție națională. Ministerul Dezvoltării Regionale și Administraţiei Publice va suporta 13% din valoarea proiectului, reprezentând 14.102,4 euro, contribuţia Consiliului Judeţean Maramureş fiind de  doar 2.169,6 Euro (2%), eşalonată pe o perioadă de 3,5 ani.
Mai multe informații despre acest proiect se pot obtine la Biroul Relatii Internationale al Consiliului Judetean Maramures, email: bri@maramures.ro, tel: 0262.211544, precum și  pe website-ul proiectului: www.interregeurope.eu/reduces


                                                                                        CJMM

marți, 12 iunie 2018

[Europe Direct Maramures] Festivitate de premiere Ziua Europei 2018 - Baia Mare


Buna ziua, 

Centrul Europe Direct Maramures va invita sa celebram impreuna Anul European al Patrimoniului Cultural!
Ne pregatim pentru Festivitatea de premiere a Standurilor si momentelor culturale prezentate la Baia Mare, pe 9 mai 2018 - Ziua Europei, precum si a creatiilor plastice inscrise in Concursul ”Comori culturale ale Europei” – Sectiunile COLAJ si DESEN/PICTURA. Evenimentul va avea loc la Biblioteca Judeteana ”P. Dulfu” Baia Mare – Salonul Artelor, miercuri, 13 iunie, ora 14.30. Expozitia lucrarilor inscrise in concurs poate fi vizitata in perioada 11-15 iunie 2018.
Va invitam sa vizitati online:
Detalii despre  Anul European al Patrimoniului Cultural: https://europa.eu/cultural-heritage/about_ro

Va asteptam cu drag!
Cu stima,
Margareta Capilnean,Coordonator de proiect, Centrul Europe Direct MaramuresFundatia CDIMM MaramuresBd. Traian 9/16, 430211 Baia MareTel/Fax: 0262.224870,222.409Email: marga@cdimm.orgWeb: http://europedirect.cdimm.org/Facebook: https://www.facebook.com/EuropeDirectMaramures/ 

marți, 22 august 2017

[Europe Direct Maramures] Newsletter 8/2017 si Noutati pe site


Buna ziua,
Centrul Europe Direct Maramures va transmite Newsletter-ul nr. 8/2017, cu informatii despre:
  • Drepturile pasagerilor care calatoresc cu avionul, vaporul si trenul
  • Utile pentru TINEri:
    • Stagii la Comisia Europeana
    • Concursul de fotografie Instagram #ByeByeRoaming
    • Concursul de fotografie „Roaming in the EU”
Alte noutati europene gasiti pe web site-ul nostru: http://europedirect.cdimm.org/:
Cu stima,Margareta Capilnean,
Coordonator de proiect, Centrul Europe Direct Maramures
Fundatia CDIMM Maramures
Bd. Traian 9/16, 430211 Baia Mare
Tel/Fax: 0262.224870,222.409
Email: marga@cdimm.org
Web: http://europedirect.cdimm.org/
Facebook: https://www.facebook.com/EuropeDirectMaramures/

marți, 27 iunie 2017

[Europe Direct Maramures] Chestionare evaluare_Forum regional 30 mai si Dezbatere 15 iunie_Baia Mare

Buna ziua,
Transmitem rugamintea participantilor la cele 2 evenimente organizate in Baia Mare, de Fundatia CDIMM Maramures si Centrul Europe Direct Maramures, pentru a promova Planul de Investitii pentru Europa si rezultatele proiectelor europene in Regiunea de Nord Vest, de a acorda cateva momente pentru a completa 2 chestionare de evaluare disponibile online. Opiniile dumneavoastra conteaza pentru imbunatatirea activitatilor noastre si pentru adaptarea activitatilor viitoare la necesitatile locale de informare pe teme europene.
Detalii despre Forum: http://europedirect.cdimm.org/evenimente/httpeuropedirect-cdimm-orgevenimenteforumul-regional-investnv-30-mai-2017-prezentari-si-fotografiiDetalii despre Dezbatere: http://europedirect.cdimm.org/evenimente/dezbaterea-regionala-planul-de-investitii-pentru-europa-si-viitorul-ue-schimb-de-opinii

In cursul lunii iulie vom crea pe website-ul Centrului Europe Direct Maramures, o harta interactiva cu proiectele ilustrate in cadrul Concursului foto InvestNV: http://europedirect.cdimm.org/evenimente/premierea-concursului-de-fotografie-investnv-proiecte-europene-pentru-regiunea-nv

Va multumim pentru cooperare!
Margareta Capilnean
Coordonator de proiect, Centrul Europe Direct Maramures
Fundatia CDIMM Maramures
Bd. Traian 9/16, 430211 Baia Mare
Tel/Fax: 0262.224870,222.409
Email: marga@cdimm.org
Web: http://europedirect.cdimm.org/
Facebook: https://www.facebook.com/EuropeDirectMaramures/

luni, 15 mai 2017

Mulţumiri_Ziua Europei 2017



Buna ziua,

Va transmitem multumirile noastre pentru participarea activa la Ziua Europei 2017. Am cunoscut sau revazut copii si tineri frumosi si destepti, profesori si indrumatori minunati, datorita carora putem privi spre viitor cu speranta si incredere! Felicitari tuturor si speram sa colaboram in continuare. 

Va rog mult sa completati Chestionarul de evaluare si sa ne spuneti ce v-a placut si ce ar trebui sa imbunatatim/modificam.

Pentru cei care nu au putut asista si la momentele acordarii diplomelor si premiilor, va astept sa le preluati de la sediul nostru din Baia Mare, bd. Traian 9/16. 
Va rog sa ma sunati inainte de a ne vizita.

Cu stima,
Margareta Capilnean
0744620103


Notă. Am publicat albumul foto pentru Concursul de proiecte educationale:https://www.facebook.com/pg/EuropeDirectMaramures/photos/?tab=album&album_id=1402960366409748

Chestionar de evaluare
Ziua Europei 2017
Centrul Millennium Baia Mare, Sala M1, ora 10.00




  1. Cum apreciaţi calitatea generală a evenimentului?
     


  F. bună Bună                        

Satisfăcătoare    

Slabă 




  1. Cum apreciaţi Expoziția și Concursul ”Programul Erasmus, de 30 de ani schimbă vieți?




  F. bună Bună                        

Satisfăcătoare    

Slabă 


   
  1. Cum apreciaţi intervențiile participanților?




  F. bună Bună                        

Satisfăcătoare    

Slabă 






  1. Sugestii pentru întâlniri şi subiecte pe TEME EUROPENE?
...............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................

  1. Un gând pentru viitorul Europei!
...............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................




Mulţumim!

vineri, 17 iunie 2016

[Europe Direct Maramureş] Jurnal CDIMM nr. 6/2016(2)

Buna ziua,
Centrul Europe Direct Maramures va invita sa consultati Jurnal CDIMM nr. 6/2016:http://europedirect.cdimm.org/jurnalul-cdimm 
Cuprins
:
  • Gradul de utilizare TIC de catre profesori – Proiectul ”V-UPGRATeS”
  • Agenda urbana a UE
  • Fonduri europene pentru Romania:
    • Combaterea saraciei si excluziunii sociale
    • Reabilitarea termica a cladirilor
    • Investitii in tehnologia de inalt nivel
    • Reabilitarea de drumuri nationale
    • Extinderea metroului
  • FINANTARI ACTIVE:
    • Competitia NESsT
    • Programul Erasmus+
Cu stima

luni, 1 iunie 2015

Tinereţe, bucurie, veselie de 1 Iunie la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” datorită Centrului Europe Direct Maramureş

Sâmbătă, 30 mai, cu două zile înainte de Ziua Internaţională a Copilului, 1 Iunie, la Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare, în Sala de Conferinţe neîncăpătoare a avut loc decernarea premiilor la Concursul de artă plastică „Lumea noastră, demnitatea noastră, viitorul nostru” organizat de Fundaţia CDIMM Maramureş şi Centrul Europe Direct Maramureş printr-o echipă inimoasă şi profesionistă formată din Margareta Căpîlnean, Radu Big, Angela Mureşan şi Mirel Mihali.
Programul a cuprins pe lângă premierea celor mai destoinici elevi de la şcolile şi liceele din Maramureş şi Republica Ucraina: Liceul Teoretic ”Emil Racoviţă” Baia Mare, Liceul de Arte Baia Mare, ONG-ul «Nadia» Solotvino– Ucraina, Asociaţia social-culturală a românilor din Transcarpatia “George Coşbuc” Slatina – Ucraina, Școala medie nr. 2 Slatina – Ucraina, Colegiul Tehnic „C.D. Neniţescu” Baia Mare, Școala Gimnazială Băsești, Școala Gimnazială „Octavian Goga” Baia Mare, Școala Gimnazială Mireșu Mare, Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Baia Mare, Asociația „George Barițiu” pentru promovarea societății informaționale, Colegiul Tehnic „George Barițiu” Baia Mare, Școala Gimnazială nr. 1 Moisei, Liceul Teoretic ”Ioan Buteanu”, Șomcuta Mare, Colegiul Economic „Nicolae Titulescu” Baia Mare, Federația YMCA ROMÂNIA, Club Sportiv Supersport Baia Mare, Colegiul Național „Vasile Lucaciu” Baia Mare, Seminarul Teologic Liceal ”Sf. Iosif Marturisitorul” Baia Mare, Școala Gimnazială Ardusat, Şcoala Gimnazială ”George Coşbuc” Baia Mare, Şcoala Gimnazială ”Avram Iancu” Baia Mare, Școala Gimnazială Satu Nou de Sus, Școala Gimnazială ”Avram Iancu” Baia Mare, American International School of Transylvania, Școala Gimnazială SPECIALĂ Baia Mare, Grădinița cu Program Prelungit Nr. 28 Baia Mare, un Atelierul de lucru ”Educatie pentru schimbare”, Acest ultim punct pe ordinea de zi fiind prilejuit de vizita în judeţul Maramureş a reprezentanţilor de la Centrul Europe Direct Bacău, împreună cu 40 de tineri de la Colegiul ”Vrânceanu” Bacău, cadre didactice şi părinţi însoţitori. Din partea Centrului Europe Direct Maramureş, la atelier au participat activ elevi din cadrul Consiliului Local al Tinerilor Baia Mare, de la Colegiul Tehnic ”George  Bariţiu” Baia Mare şi de la Colegiul Economic ”Nicolae Titulescu” Baia Mare.
Doamna Alina Grebleş, consilier Eures - AJOFM Maramures, a răspuns cu amabilitate invitaţiei CEC MM de a prezenta în cadrul atelierului de lucru, informaţii utile despre Serviciul Eures.
Ceea ce a făcut “Doamna Marga” cum îi spun majoritatea tinerilor care au intrat în direct cu instituţia pe care o conduce, e demn de aplaudat, pentru că modul în care avem grijă de copii, de tinerii români, în ai încuraja să cunoască standardele ţărilor membre U.E., în felul în care descoperă Europa de la vârste fragede le va da pe viitor posibilităţi infinit mai mari de a reuşi peste tot într-o Europă care se doreşte unită! Prea ne-am săturat să fim catalogaţi “căpşunarii” Europei, deoarece nu suntem cu nimic mai prejos decât ceilalţi cetăţenii ai săi, privind inteligenţa, frumuseţea şi hărnicia românilor.
La final, toată lumea a plecat acasă bucuroasă, cu o mulţime de premii şi mici atenţii iar băcăuanii s-au grăbit să ajungă la Cimitirul Vesel din Săpânţa pentru că “pentru nimic în lume nu vrem să-l ratăm” mi-a declarat un puşti în accentual minunat al lui Ion Creangă.
În momentul în care intrăm în posesia tuturor premiilor, vom reveni cu un alt articol.
                                                                                
                                                                                             Gelu DRAGOŞ


luni, 4 mai 2015

Lumea noastră, demnitatea noastră, viitorul nostru

    
Centrul Europe Direct Maramureş şi structura sa gazdă – Fundaţia CDIMM Maramureş  -organizează în data de 8 mai, ora 11,00 la Centrul Millenium Baia Mare, sala M1 Conferinţa „Lumea noastră, demnitatea noastră, viitorul nostru”. Conferinţa îşi propune să reunească copii, elevi, cadre didactice, studenţi, reprezentanţi ONG, voluntari, mass-media şi cetăţeni ai Maramureşului interesaţi de provocările globale ale prezentului şi viitorului, de promovarea valorilor autohtone şi universale într-o Europă Unită.
În cadrul conferinţei, echipe formate din 1 – 2 membri, vor prezenta activităţi şi proiecte tematice gen: diversitate, identitate, toleranţă, egalitate, nedescriminare; eradicarea sărăciei; multiculturalismul popoarelor; proiecte de educaţie pentru schimbare derulate pe plan local şi internaţional; viitorul aşa cum ni-l dorim noi.Tot aici vor fi prezentate de către participanţi: momente artistice, parada costumelor, etc şi vor fi expuse desenele care au fost trimise şi postate pe facebook, pe pagina Centrul Europe Direct MM, în cadrul Concursului de artă plastică „Lumea noastră, demnitatea noastră, viitorul nostru” ocazionat de 9 Mai, „Ziua Europei”, lucrări care vor putea fi votate de participanţi. Evenimentul din acest an aflându-se la ediţia a VIII-a. Mulţumim pentru informaţii doamnei Margareta Căpîlnean ( foto ), director al Centrului Europe Direct Maramureş.


                                                                              Gelu DRAGOŞ

miercuri, 28 ianuarie 2015

Europe Direct Maramureş. Raportul MCV privind România (2)

Comisia Europeana a publicat astazi, 28 ianuarie 2015, cele doua rapoarte privind progresele inregistrate de Bulgaria si Romania in cadrul Mecanismului de cooperare si verificare. Rapoartele vor fi disponibile in scurt timp la adresa: http://ec.europa.eu/cvm/progress_reports_en.htm

Cele doua comunicate de presa pot fi consultate la adresele: http://europa.eu/rapid/press-release_IP-15-3821_en.htm (pentru Bulgaria) si http://europa.eu/rapid/press-release_IP-15-3822_ro.htm (pentru Romania)

Fisele informative sunt disponibile la adresele: http://europa.eu/rapid/press-release_MEMO-15-3825_en.htm (pentru Bulgaria) si http://europa.eu/rapid/press-release_MEMO-15-3824_ro.htm (pentru Romania)

Declaratia sefului Reprezentantei Comisiei Europene in Romania, dna Angela Filote, in urma publicarii raportului MCV: https://www.youtube.com/watch?v=w7qujBwLiKw

In anexa gasiti si declaratia comisarului european pentru politici regionale, Corina Cretu, dupa publicarea raportului privind progresele inregistrate de Romania în cadrul Mecanismului de Cooperare si Verificare.

Informatiile sunt primite de la Reprezentanta CE in Romania.

Cu stima,
       Margareta CĂPÎLNEAN
       Coordonator Centrul Europe Direct Maramures
        Fundatia CDIMM Maramures - structura gazda
        Bd. Traian 9/16, 430211, Baia Mare
        Program: zilnic, 9.00-16.00
        Tel/ Fax: 0262.224.870, 222.409, 221.380
        Mobil: 0744.620.103
        E-mail: europedirect@cdimm.org, marga@cdimm.org
        Web: http://europedirect.cdimm.org/
        Facebook: http://www.facebook.com/EuropeDirectMaramures


joi, 28 noiembrie 2013

Invitaţie la informaţii de interes pe Centrul Europe Direct Maramureş

Centrul Europe Direct Maramures va transmite Buletinul electronic al lunii noiembrie 2013: http://europedirect.cdimm.org/newsletter
Cuprins:
LIBERA CIRCULATIE A PERSOANELOR: cinci noi actiuni in beneficiul cetatenilor
Prezenta femeilor in organismele de conducere ale intreprinderilor
Utile pentru tineri:
Premiul Charlemagne pentru tinerii europeni 2014
Tabara internationala de tineret Millennium 2014
Concursul european pentru inovare sociala – editia a II-a
Pentru alte noutati europene, vizitati si website-ul nostru: http://europedirect.cdimm.org/ :
- Jurnal CDIMM 11/2013: http://europedirect.cdimm.org/jurnalul-cdimm
- Alegerile europarlamentare - videoclip: http://europedirect.cdimm.org/noutati/get-the-picture-alegerile-europene
- Dezbatere ”Initiative europene pentru sprijinirea tinerilor”: http://europedirect.cdimm.org/noutati/dezbatere-%E2%80%9Dini%C8%9Biative-europene-pentru-sprijinirea-tinerilor%E2%80%9D
- Lectie deschisa la CN ”M. Eminescu” Baia Mare: http://europedirect.cdimm.org/evenimente/lec%C8%9Bie-deschisa-privind-drepturile-ceta%C8%9Benilor-la-colegiul-na%C8%9Bional-%E2%80%9Dmihai-eminescu%E2%80%9D-baia-mare
- Expozitie de fotografii CT ”C.D. Nenitescu” Baia Mare: http://europedirect.cdimm.org/evenimente/colegiul-tehnic-%E2%80%9Dc-d-neni%C8%9Bescu%E2%80%9D-baia-mare-expozi%C8%9Bie-de-fotografii-la-biblioteca-jude%C8%9Beana-%E2%80%9Dpetre-dulfu%E2%80%9E-baia-mare
- Steluta europeana la SC ”G. Cosbuc” Baia Mare: http://europedirect.cdimm.org/evenimente/stelu%C8%9Ba-europeana-la-%C8%99coala-gimnaziala-%E2%80%9Dgeorge-co%C8%99buc%E2%80%9D-baia-mare
- Festivalul Sanselor Tale la Sc. ”D. Cantemir” Baia Mare: http://europedirect.cdimm.org/noutati/concurs-de-eseuri-%C8%99i-desene-la-%C8%99coala-%E2%80%9Dd-cantemir%E2%80%9D-baia-mare
- Dezbatere la Sc. ”V. Babes” Baia Mare: http://europedirect.cdimm.org/noutati/%C8%99coala-gimnaziala-%E2%80%9Ddr-victor-babe%C8%99%E2%80%9D-baia-mare-dezbaterea-%E2%80%9Dceta%C8%9Bean-roman-ceta%C8%9Bean-european%E2%80%9D
- Fondul Jeremie: http://europedirect.cdimm.org/noutati/fondurile-jeremie-pentru-finantarea-imm-urilor
- Bugetul UE 2014-2020: http://europedirect.cdimm.org/noutati/parlamantul-european-aproba-bugetul-pe-termen-lung-al-ue-2014-2020
Vizitati si pagina noastra de Facebook: http://www.facebook.com/EuropeDirectMaramures

         Cu stima,
        Margareta CAPILNEAN
       Coordonator Centrul Europe Direct Maramures
        Fundatia CDIMM Maramures - structura gazda
        Bd. Traian 9/16, 430211, Baia Mare
        Program: zilnic, 9.00-16.00
        Tel/ Fax: 0262.224.870, 222.409, 221.380
        Mobil: 0744.620.103
        E-mail: europedirect@cdimm.org, marga@cdimm.org
        Web: http://europedirect.cdimm.org/
        

miercuri, 27 noiembrie 2013

Invitaţie la Dezbaterea ”Iniţiative europene pentru sprijinirea tinerilor”

Buna ziua,
Centrul Europe Direct Maramures va transmite invitatia de a participa la Dezbaterea ”Initiative europene pentru sprijinirea tinerilor”, care va avea loc la Baia Mare, sala de lectura a Bibliotecii Centrului Universitar Nord Baia Mare, marti, 3 decembrie 2013, incepand cu ora 11,oo.
Va rugam sa confirmati participarea pana vineri, 29 noiembrie 2013, prin email: marga@cdimm.org sau europedirect@cdimm.org
Pentru alte noutati europene, vizitati Website-ul nostru: http://europedirect.cdimm.org/
si pagina noastra de Facebook: http://www.facebook.com/EuropeDirectMaramures  (asteptam LIKE-uri, daca va place)
Am publicat noutati despre vizitele noastre in institutii scolare din Baia Mare care au pregatit activitati cu prilejul Festivalului Sanselor Tale: Sc. ”Babes”, Sc. ”Cantemir”, Sc. ”Cosbuc”, CT ”Nenitescu” si CN ”Eminescu”.
Va asteptam cu drag la evenimentul de marti,

       Margareta CAPILNEAN
       Coordonator Centrul Europe Direct Maramures
        Fundatia CDIMM Maramures - structura gazda
        Bd. Traian 9/16, 430211, Baia Mare
        Program: zilnic, 9.00-16.00
        Tel/ Fax: 0262.224.870, 222.409, 221.380
        Mobil: 0744.620.103
        E-mail: europedirect@cdimm.org, marga@cdimm.org
        Web: http://europedirect.cdimm.org/

        Facebook: http://www.facebook.com/EuropeDirectMaramures

sâmbătă, 9 noiembrie 2013

Bilanţul crizei: Austeritate sau creștere

Pentru a contracara criza economică, financiară și fiscală din ultimii ani, Uniunea Europeană a oferit mai multe răspunsuri concrete, inclusiv ajutor financiar statelor membre aflate în dificultate, o guvernanță economică îmbunătățită, reglementări financiare, dar și promovarea dezvoltării și a ocupării forței de muncă. Împrumuturile de la Fondul european de stabilitate financiară și Mecanismul european de stabilitate asigură finanțare ieftină țărilor care nu mai au acces la piață. Cu aceste fonduri, statele afectate de criză trebuie să-și reformeze economiile, pentru a deveni competitive și pentru a recâștiga încrederea investitorilor.
Însă, cetățenii europeni resimt scăderea calității vieții cauzată de măsurile de austeritate care au determinat reducerea salariilor și pensiilor și pierderea locurilor de muncă. Consecințele austerității se manifestă în întreaga societate europeană, prin accentuarea excluderii sociale și discriminării, creșterea inegalităţii, dar și printr-o lipsă de solidaritate, atât la nivel național, cât și între statele membre.
În ultima perioadă, oficialii europeni își nuanțează pozițiile și consideră că austeritatea implementată de țările UE nu mai are susținerea politică și socială necesară pentru a funcționa. Dilema „austeritate sau creștere” s-a numărat printre temele cele mai dezbătute la Parlamentul European.
Eurodeputații de centru-stânga au avertizat că austeritatea împiedică creșterea, iar colegii lor de centru-dreapta au spus că redresarea economică se poate face doar cu bugete echilibrate și reforme structurale și Uniunea Europeană nu își poate cheltui resursele doar pentru a ieși din criză.
Cel mai recent, Parlamentul European a respins tăierile bugetare propuse de Consiliu la cheltuielile pentru cercetare și forța de muncă în 2014.
Vă prezentăm câteva dintre rezoluțiile Parlamentului European, din anul 2013:
-          Investiți în femei (martie 2013)
Deputații europeni spun că pentru a restabili creșterea economică și a combate efectele crizei, statele membre ar trebui să investească în învățământ pe toată perioada vieții, în politicile de conversie profesională, în munca la distanță și în noi locuri de muncă și să promoveze antreprenoriatul feminin și să dezvolte servicii pentru copii. Trebuie să includă femeile în procesele de luare a deciziilor și să promoveze echilibrul de gen în consiliile de administrație ale companiilor.

-          Buget 2014-2020: Nu sacrificați viitorul Europei din cauza crizei actuale (februarie 2013)

Deputații au avertizat statele membre să nu folosească actuala criză pentru a impune austeritatea în UE până în 2020. UE are nevoie de un buget suficient de flexibil încât să se poată adapta neprevăzutului, care să fie finanțat din surse noi. Mulți deputați au cerut ca actuala criză economică să nu împiedice Uniunea să adopte bugete mai ambițioase după ce criza va trece.
"Nu trebuie să acceptăm un buget de austeritate pe șapte ani. Dacă acceptăm acest lucru, acceptăm faptul că această criză continuă la infinit. Nu suntem chiar atât de pesimiști", a spus șeful Grupului PPE, Joseph Daul (FR).
Deputații au cerut statelor membre să pună capăt competiției care există între miniștrii de finanțe pentru obținerea unor excepții speciale și a celor mai mari reduceri posibile.
-          Austeritate versus creștere (ianuarie 2013)
”Politicile de austeritate impuse de majoritatea guvernelor UE în ultimii doi ani au pus obstacole în calea redresării economice”  a spus eurodeputata portugheză Elisa Ferreira (Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European.
Deputații doresc ca UE să pună austeritatea în așteptare și să acorde atenție creșterii și evaziunii fiscale. Comisia Europeană trebuie să insiste pe recomandările privind investițiile pentru creștere, solidaritate între statele membre și legitimitate democratică (cu o mai mare implicare a Parlamentului European) pentru semestrul european.
 PERSPECTIVE: redresare treptată
În fiecare an, Comisia Europeană analizează situația economică în UE și face previziunile pentru perioada următoare. Conform ultimului Raport din luna noiembrie 2013, economia europeană a reînceput să crească în al doilea trimestru al acestui an. În ultimele luni, au existat semne încurajatoare că redresarea economică va continua.
Se estimează că în UE, în a doua jumătate a anului 2013, creșterea va fi de 0,5% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2012. De asemenea, se preconizează că PIB-ul va rămâne neschimbat în UE și va scădea cu 0,4% în zona euro în 2013.
În viitor însă, creșterea se va accelera treptat, ajungând până la 1,4% în UE și la 1,1% în zona euro, în 2014 (1,9% și 1,7% în 2015).
În ceea ce privește șomajul, previziunile indică o reducere modestă, la 10,7% în UE și la 11,8% în zona euro, până în 2015. Diferențele de la o țară la alta rămân foarte mari, cu rate ale șomajului cuprinse anul acesta între aproximativ 5% și 27%.
Se preconizează, de asemenea, un nivel relativ modest al inflației prețurilor de consum pe tot parcursul perioadei de prognozare. În zona euro inflația este estimată la 1,5% atât în 2013, cât și în 2014. În UE, se așteaptă ca aceasta să fie de 1,7% și, respectiv, 1,6%.
Reducerea deficitelor publice generale va continua. În 2013, se estimează că deficitul bugetar va scădea la 3,5% din PIB în UE și la 3,1% în zona euro. În conformitate cu previziunile pentru deficit și creștere, ponderea datoriei în PIB va atinge nivelul maxim în 2014, când va fi de aproximativ 90% în UE și aproape 96% în zona euro.

Date privind România
Echipele Fondului Monetar Internaţional şi Comisiei Europene s-au aflat în vizită la Bucureşti, în perioada 22 octombrie – 5 noiembrie 2013, pentru discuţii privind prima evaluare a programului economic sprijinit de FMI prin Acordul Stand-By, precum şi actualizarea situaţiei programului preventiv cu Uniunea Europeană privind balanţa de plăţi.
Declarația comună a celor două organisme precizează că programul rămâne, în linii mari, în direcţia cea bună. Toate criteriile de performanţă stabilite pentru finele lunii septembrie 2013 au fost îndeplinite şi s-au făcut progrese pe calea atingerii majorităţii criteriilor structurale
Creşterea reală a produsului intern brut în 2013 s-a consolidat pe fondul unei producţii agricole puternice şi evoluţiei robuste a exporturilor, această creştere fiind acum estimată la 2.2%. Inflaţia a revenit în intervalul ţintit de Banca Naţională în luna septembrie, reflectând în mare parte scăderea preţurilor la produsele alimentare,  nivelul anticipat al inflaţiei la finele anului 2013 fiind de aproximativ 2%.
.
                                                                              Surse de informare:
Reprezentanța Comisiei Europene în România: http://ec.europa.eu/romania/index_ro.htm
Biroul de informare în România al PE: http://www.europarl.ro/ro/root.html


Margareta Căpîlnean

Coordonator Centrul Europe Direct Maramureș

miercuri, 30 octombrie 2013

Bilanţul crizei: Ce măsuri a luat Uniunea Europeană

În ultimii zece ani, Uniunea Europeană a înregistrat dezechilibre macroeconomice care au accentuat efectele negative ale crizei financiare şi economice, începute în 2008. Deși criza a debutat în SUA prin bula creditelor ipotecare care a culminat cu prăbușirea băncii de investiţii Lehman Brothers, aceasta nu a izbucnit peste noapte, ci este rezultatul unui proces îndelungat. Dezechilibrele din zona euro (determinate de acumularea, în unele state membre, a unor deficite și datorii publice masive), dezechilibrele economice la care s-au adăugat diferenţele tot mai mari la nivel de competitivitate au făcut ca, pentru unele țări, criza financiară și criza datoriilor, survenite în același timp, să fie foarte greu de gestionat.

MĂSURI ale UE
·         STABILIZARE FINANCIARĂ
Ca răspuns la aceste provocări, instituţiile europene, împreună cu statele membre şi Banca Centrală Europeană au convenit în primul rând, măsuri pentru a asigura stabilitatea financiară. Astfel, a fost creat Mecanismul european de stabilizare financiară, care îi permite Comisiei Europene să împrumute, în numele UE, până la 60 de miliarde de euro de pe pieţele financiare și să le dea mai departe cu împrumut ţărilor din UE care se confruntă cu dificultăţi.
De asemenea, a fost creat și Fondul european de stabilitate financiară - un fond pentru situaţii de urgenţă, cu o capacitate de creditare de 440 de miliarde de euro, destinat ţărilor din zona euro care întâmpină probleme. Acesta colectează fonduri de pe pieţele financiare, în baza garanţiilor oferite de ţările din zona euro.
Un grup de experţi, denumit „Troika”, format din personal al Comisiei Europene, Băncii Centrale Europene și Fondului Monetar Internaţional (FMI), evaluează periodic progresele înregistrate cu privire la reformele convenite.
Deoarece cele 2 două mecanisme menite să asigure stabilitatea financiară (Mecanismul european de stabilizare financiară și Fondul european de stabilitate financiară) au fost instituite ca măsuri temporare, în toamna anului 2012 ţările din zona euro au creat un nou mecanism financiar, de data aceasta permanent – Mecanismul european de stabilitate (MES). În prezent, capacitatea de creditare a MES este de 500 de miliarde de euro. Alături de contribuţiile provenind de la Fondul Monetar Internaţional (FMI), acest mecanism dispune de aproape 750 de miliarde de euro, devenind parte integrantă din strategia globală a UE destinată garantării stabilităţii financiare.
·         COORDONAREA ȘI SUPRAVEGHEREA POLITICILOR ECONOMICE
Pentru a preveni efectele nedorite pe care le pot avea deciziile luate într-un stat membru, UE a decis reglementarea, parţială, a politicilor economice. Instrumentul fundamental de coordonare şi orientare a procesului de elaborare a politicii economice în statele membre este Pactul de stabilitate şi de creştere. Acesta stabileşte două reguli principale:
Ø       Datoria publică (suma pe care a împrumutat-o statul respectiv) nu poate depăşi 60% din PIB valoarea totală a producţiei unei ţări într-un an);
Ø       Deficitul naţional (diferenţa dintre cheltuieli şi venituri într-un an dat) nu poate să depăşească 3% din PIB.
Pactul de stabilitate și de creștere (PSC) a fost consolidat în decembrie 2011 şi a adus mai multă transparenţă și o supraveghere mai strictă a bugetelor naţionale de către Comisie. PSC consolidat a introdus prevederi şi sancţiuni pentru statele membre care depăşesc limitele privind datoria publică şi deficitul bugetar. Când o ţară nu aplică regulile stabilite, Comisia Europeană poate iniţia proceduri de corectare a situaţiei. Totuși, în timp ce aspectele privind supravegherea și monitorizarea prevăzute de Pactul de stabilitate și de creștere consolidat li se aplică tuturor statelor membre, sancţiunile financiare nu pot fi impuse decât celor din zona euro.
Tot în decembrie 2011, a fost introdus un nou mecanism - Procedura privind dezechilibrele macroeconomice (PDM), pentru o supraveghere mai atentă a divergenţelor dintre economii, în special a diferenţelor existente la nivel de competitivitate (capacitatea unei ţări de a-și vinde produsele și serviciile pe pieţele interne și externe). PDM analizează 10 indicatori economici, identificând astfel modificările survenite la nivelul cotei de piaţă a exporturilor, costului forţei de muncă, datoriei sectorului privat și preţurilor locuinţelor. Dezechilibrele se pot manifesta, de exemplu, prin creșteri salariale care nu corespund creșterilor de productivitate sau prin creșteri bruște ale preţurilor locuinţelor.
De asemenea, ţările din zona euro au convenit, în 2011, să ia o serie de măsuri prevăzute de Pactul euro plus. Acesta reflectă interdependenţa economiilor lor și exprimă intenţia de a asigura o mai bună coordonare a politicilor economice naţionale. Pactul a fost semnat și de șase ţări din afara zonei euro: Bulgaria, Danemarca, Letonia, Lituania, Polonia și România.
Mai mult decât atât, 25 state membre au convenit asupra unui Tratat pentru stabilitatea, coordonarea și guvernanța care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2013 și consolidează disciplina bugetară și guvernanța economică între aceste state membre.
Pentru coordonarea politicilor economice,Comisia Europeană a stabilit un calendar strict, denumit SEMESTRUL EUROPEAN. În cadrul acestuia, se analizează în detaliu programele statelor membre în materie de reforme economice şi structurale şi se stabilesc recomandări pentru următoarele 12-18 luni.


Cine ce face?
PARLAMENTUL EUROPEAN – elaborează legislaţia împreună cu Consiliul și exercită supravegherea democratică a procesului de guvernanţă economică.
CONSILIUL EUROPEAN – șefii de stat și de guvern ai ţărilor UE stabilesc principalele orientări ale politicii.
CONSILIUL – miniștrii de finanţe din toate ţările UE coordonează politicile, decid asupra propunerilor înaintate de Comisie și iau hotărâri în numele statelor membre din care provin.
EUROGRUPUL – miniștrii de finanţe ai ţărilor din zona euro decid asupra aspectelor legate de moneda euro.
COMISIA EUROPEANĂ – îi propune Consiliului orientări privind politica economică și bugetară, monitorizează ţările UE și se asigură că acestea respectă deciziile și recomandările UE.
ŢĂRILE UE – își stabilesc bugetele naţionale în limitele convenite pentru deficit și datorie, își determină propriile politici structurale în materie de muncă, pensii și pieţe de capital și pun în aplicare deciziile Consiliului.
BANCA CENTRALĂ EUROPEANĂ – pune în aplicare în mod independent politica monetară pentru zona euro, având ca principal obiectiv stabilitatea preţurilor.

În mai 2014, vor avea loc alegeri pentru Parlamentul European - singura instituţie a Uniunii Europene aleasă în mod direct, de cetățenii celor 28 de state membre.
Este important să știm ce și pentru ce vom vota în mai 2014 și de aceea, vă prezentăm pe scurt, ce a făcut Parlamentul European pentru contracararea crizei, în ultima perioadă:

Ø       Pachetul de legi privind guvernanța economică – martie 2013

Inițiativa "pachetului de 2 regulamente" pentru consolidarea disciplinei financiare în zona euro a fost aprobată de Parlament pe 12 martie 2013. În toamna anului 2010, UE a adoptat pachetul legislativ pentru supravegherea sectorului privat din punct de vedere financiar. În septembrie 2011, eurodeputaţii au aprobat așa-numitul "pachet de 6 reguli". Pachetul de două regulamente privind guvernanța economică care dorește consolidarea supravegherii bugetare în zona euro și ar putea oferi protecție legală țărilor din zona euro care se află în dificultăți financiare. Parlamentul European a asigurat scrutinul democratic al puterilor Comisiei.
Ø       Pachetul de reforme pentru întărirea băncilor din UE – aprilie 2013
De la 1 ianuarie 2014, băncile din UE vor fi mai puternice. Modificările votate de Parlament, vor limita bonusurile bancherilor pentru a limita riscurile speculative, vor crește rezervele de capital pentru a ajuta băncile să facă mai bine față crizelor și vor întări supravegherea.
Ø       Măsuri pentru colectarea taxelor fraudate – mai 2013
PE cere printr-o rezoluție ca statele membre să își unească forțele pentru a înjumătăți, până în 2020, decalajul fiscal în valoare de un trilion de euro. Deputații vor ca guvernele să cadă de acord asupra unor măsuri de combatere a paradiselor fiscale, de rectificare a lacunelor și de combatere a planificării fiscale agresive.
Ø       Norme consolidate împotriva manipulării piețelor financiare – septembrie 2013
Informațiile privilegiate și manipularea piețelor au îmbogățit câțiva bancheri, dar au slăbit stabilitatea sistemului financiar. Pe 10 septembrie, deputații europeni au dezbătut și votat norme mai dure împotriva acestor abuzuri.
Ø       Reguli pentru limitarea riscului la cumpărarea casei – septembrie 2013
Cei care își cumpără o casă vor fi mai bine informați despre costurile și riscurile creditului ipotecar, vor fi parțial protejați împotriva fluctuațiilor de piață care determină creșterea ratelor și vor fi mai bine protejați dacă nu mai pot rambursa creditul. Deputații au adoptat varianta finală a textului pe 10 septembrie, însă înainte de a aproba regulile în ansamblu, Parlamentul vrea ca statele membre să ia măsuri prin care să se asigure că aceste reguli vor fi aplicate corect pe teritoriul lor, așadar în toată Uniunea.

Ø       Undă verde pentru un singur supraveghetor bancar – septembrie 2013

Din septembrie 2014, sistemul UE de supraveghere bancară va aduce sub directa supraveghere a Băncii Centrale Europene (BCE) aproximativ 150 dintre cele mai mari bănci ale Europei. Deputații au întărit transparența și responsabilizarea sistemului și au cerut Autorității Bancare Europene să dezvolte practici de supraveghere care să fie urmate de supraveghetorii din băncile naționale.

Surse de informare:
Portalul Europa – Afaceri economice și monetare: http://europa.eu/pol/emu/index_ro.htm
Biroul de informare în România al PE: http://www.europarl.ro/ro/root.html

Margareta Căpîlnean

Coordonator Centrul Europe Direct Maramureș