România falită

 

E început de vară… S-a încălzit de-a binelea în București. În fața fostei poște „Puișor”, pe scaunele din stația de autobuz, un om al străzii doarme în miezul zilei. Stă întins cu picioarele ușor strânse, ca un prunc. Îl cercetez cu inima tremurândă și mă întreb de ce l-au părăsit îngerii. Observ, deodată, că are petrecută peste piept o eșarfă tricoloră, cum poartă primarii la diversele festivități. Dumnezeule, dar nu-i aidoma României de azi, un fel de homeless prin propriu-i destin? Sărmana, dormitează pe harta lumii fără să-și mai priceapă rostul, copiii i-au plecat pe te miri unde, departe de bătătura natală, iar bătrânii își așteaptă moartea iminentă în ritmul manelelor… Desțărânarea noastră nu mai are leac și s-a pornit ca un uragan ce ne va șterge orice urmă de demnitate națională…

*

Adesea, iluziile colective, înăbușite prin intervenția în forță a autorităților represive și prin nesocotirea legii, creează traume sociale greu vindecabile, ce se pot transforma lesne în mișcări violente de stradă, în haos național ! Previzibil și firesc, fiindcă sentimentul de frustrare se amplifică în timp cu fiecare măsură nepopulară, numărul nemulțumiților crescând de la zi la zi. Sigur, am în vedere situația în care contestatarii reprezintă o facțiune importantă din populația cu drept de vot, în stare să aprindă flacăra protestului public. De genul celei de la noi, cu opțiuni suveraniste, batjocorită constituțional prin anularea alegerilor prezidențiale din decembrie 2024… Ei bine, segmentul acela, mereu în extensie, se simte umilit și nedreptățit, convins fiind că alesu-i, Călin Georgescu, i-ar fi îmbunătățit substanțial nivelul de trai și ar fi redresat România… Și, chiar așa ?, ai argumente să-l contrazici? Nu prea, s-o recunoaștem… Cu atât mai mult cu cât duoul Dan-Bolojan suferă teribil de… indigestie.

Ehe, ce simplu ar fi fost dacă se valida sufragiul, corupt cică, de rușii nedovediți nici azi… Presiunea pusă pe guvernanți scădea substanțial și nu mai mirosea a vrajbă purulentă pe bătătura neaoșă… Cu atât mai mult cu cât măsurile de austeritate apăreau ca iminente !?!? Zău că nu pricep tembelismul strategilor din spatele falimentarei decizii de a azvârli la gunoi mecanismul fundamental al democrației elective! Cum să le explici simpatizanților călinului, chipurile, vindecătorul providențial al nației, că înlăturarea favoritului lor le-a servit interesele, de vreme ce criza economică îi schilodește cu fiecare zi ce se scurge?!

Sigur, uneori se întâmplă și ca împlinirea unei iluzii colective să ducă la catastrofe inimaginabile, ca în Germania anilor ’30, când Hitler a acaparat întreaga putere și știm cu toții ce a ieșit… La naiba, nu există nicio predicție în zbaterea asta a societății între malurile istoriei…

*

Vestea desemnării anonimului Veștea nu m-a surprins deloc în sinergia evenimentelor petrecute pe scena politică dâmbovițeană… Dar sceneta jucată de Nicușor Dan, încadrat la pupitrul cotrocenist de iepurașii provizorii din cușca din Piața Victoria, m-a umplut de silă! Doi urecheați reciclabili la ceas de alertă pe unitate, acceptând cu zâmbetul pe buze să fie figuranți în piesa de umor sordid, în numele salvării națiunii, cică ! În definitiv, imaginea aceea este chiar imaginea României falite, treapta cea mai de jos a neamului meu de când m-am născut, Dumnezeu să le ierte cumplitul păcat !

De s-ar fi oprit la atâta regizorii sinistrei farse… Nici vorbă, așa încât au urzit și o joie neagră pentru liberalouseriști, al căror triumvirat Bolojan-Fritz-Ciucu a văzut cu adevărat ce înseamnă sloganul de altădată al trepanaților: „Cine nu sare, ia condamnare !” Curat ghinion ca, în aceeași zi, justiția cea hulită de haștagiști să lovească de trei ori pe tabla de șah a reformiștilor demagogi, nu ? Mda, dom’ Prezident s-a trezit din năuceală și lucrează cu sârg și fără scrupule (ca Băsescu, odinioară) la acapararea deplină a puterii… Scopul îi e clar – obținerea următorului mandat de șef al statului ! Și cum să-l obții dacă nu ai și un partid politic care să te susțină orbește, care să-ți fie vehicul fidel în lupta cu adversarii, cândva parteneri de propagandă, inclusiv în campaniile electorale ? Or, Ilie și-a luat nasu’ la purtare și se visează el lider și pretendent la fotoliul cel mai înalt, înconjurat de secta useristă, iar cine îndrăznește, plătește ! Nimic nou, așadar, o repetabilitate de năravuri valahe plictisitoare și obscene…

*

„Oamenii au luat-o razna de la atâta bogăție!” strigă o florăreasă negricioasă și bătrâioară către surata ei de la cealaltă margine a pieței. Și face cu mâna un gest a lehamite, ca să fie și mai convingătoare… „Să-i arză focu’ că nu se mai satură de bani !” o aud vărsându-și năduful și zău că-i dau dreptate ! Păi, goana asta dementă după câștig ne-a schimonosit cum nu-mi imaginam vreodată. Și individual, și colectiv… Mereu și mereu interese financiare, nimic altceva ! Omenia a dispărut printre facturile, cu zecile !, ce te potopesc lună de lună… Din aceleași motive, statele puternice le trec prin sabie și dinamită pe cele slabe, avuția nesimțită a câtorva se clădește dintotdeuna pe sărăcirea altora, mama ei de ordine mondială!

 

Autor: Marian Nazat

Sursa: Marian Nazat Blog

Inteligența Artificială, momentul de răspântie al omenirii

 

Demult, Pliniu cel Bătrân scria că „în timpul domniei împăratului Tiberius, un bărbat a inventat sticla incasabilă și s-a dus la împărat, anticipând că va primi o mare răsplată. Și-a prezentat invenţia, iar Tiberius l-a întrebat dacă mai spusese altcuiva despre ea. Când omul a răspuns că nu, Tiberius a ordonat ca acesta să fie luat și omorât, «ca nu cumva aurul să ajungă la valoarea noroiului»“[1].

N-a trecut mult și Suetonius „povestește că împăratul Vespasian, care a domnit între 69 și 79 d.Hr., a fost abordat de un bărbat care inventase un dispozitiv pentru transportarea coloanelor la Capitoliu, citadela Romei, la un cost relativ mic. Coloanele erau foarte mari, grele și foarte dificil de transportat. Transportarea lor la Roma, din carierele unde erau cioplite, implica efortul a mii de oameni, cu un mare cost pentru guvern. Vespasian nu l-a omorât, dar și el a refuzat să folosească inovaţia, declarând: «Cum voi mai putea să hrănesc plebea?»“[2] Prin urmare, și acum „inovaţia a fost respinsă din cauza ameninţării distrugerii creatoare, nu atât de mult din cauza impactului său economic, ci a fricii provocate de distrugerea creatoare politică. Vespasian a fost preocupat ca nu cumva, dacă nu avea grijă ca poporul să fie fericit și sub control, acesta să devină o forţă politică destabilizatoare. Era necesar ca plebeii romani să fie ţinuţi ocupaţi și manipulabili, așadar era  bine ca statul să aibă să le dea ceva de lucru, cum ar fi transportarea coloanelor. Un lucru complementar pâinii și circului, care erau, de asemenea, distribuite gratuit pentru a menţine populaţia satisfăcută”[3].

Mai aproape de noi,  totuși, o  altă întâmplare asemănătoare, dar  din Anglia, cu William Lee în prim-plan, creatorul  mașinii de tricotat, în 1589. Fericit nevoie mare de invenția sa,  el „a călătorit entuziasmat la Londra pentru a cere o audienţă la Elisabeta I ca să îi arate cât de utilă ar fi mașina și să îi ceară un patent care să îi împiedice pe alţii să-i copieze modelul. A închiriat o clădire ca să instaleze mașina și, cu ajutorul reprezentantului său în Parlament, Richard Parkyns, s-a întâlnit cu Henry Carey, lordul Hunsdon, un membru al Consiliului Privat (Privy Council) al reginei. Carey a aranjat ca regina Elisabeta să vină să vadă mașina, însă reacţia acesteia a fost cu totul neașteptată. A refuzat să îi acorde un patent lui Lee, remarcând în schimb: «Ţintești sus, domnule Lee. Gândește-te ce ar putea să le facă invenţia bieţilor mei supuși. Cu siguranţă i-ar ruina, lăsându-i fără loc de muncă și transformându-i astfel în cerșetori». Zdrobit, Lee s-a mutat în Franţa ca să își încerce norocul acolo; eșuând din nou, s-a întors în Anglia, unde i-a cerut lui Iacob I (1603–1625), succesorul Elisabetei, un patent. Iacob I a refuzat din aceleași motive ca și Elisabeta. Ambii s-au temut că mecanizarea producţiei de tricotaje avea să aibă un efect politic destabilizator. Avea să îi lase pe oameni fără slujbe, să creeze șomaj și instabilitate politică și să ameninţe puterea regală. Mașina de tricotat era o inovaţie care promitea creșteri uriașe ale productivităţii, dar promitea, totodată, și distrugere creatoare”[4].

Ei bine, ce legătură  au toate poveștile astea cu prezentul? vă întrebați  probabil. Păi, au, fiindcă și azi omenirea e pusă în fața unei descoperiri  epocale, Inteligența Artificială, cu niște consecințe ușor de  anticipat ! Da, deoarece omul va fi înlocuit  de roboți, de creierele electronice, și se va trezi aruncat  în stradă.  Proporțiile iminentului șomaj mondial vor atinge cote  înspăimântătoare  și primejdioase  pentru liniștea planetară, iar umanitatea se va afla într-un pericol  cum n-a fost nicicând !  Ehe, vă închipuiți oare ce-ar fi pățit născocitorii AI în vremurile tocmai evocate? Să fim cumva nostalgici ?

Și, totuși,   ce-i de făcut  ca să prevenim răul ce ne pândește dinlăuntrul cutiilor metalice în care ne-am transferat materia cenușie ? Mă tem că nu prea sunt soluții, deși chinezii mă contrazic și dă Doamne ca exemplul lor să-i molipsească  și pe alții ! Acolo, în patria soldaților de teracotă, instanțele „din Hangzhou și Beijing au decis, în două cazuri separate, că firmele nu pot concedia lucrători doar pentru a-i înlocui cu Inteligență Artificială. Hotărârea se bazează pe faptul că adoptarea Inteligenței Artificiale constituie o decizie strategică de afaceri, și nu o schimbare neprevăzută a circumstanțelor, conform Legii contractelor de muncă din China. Diferența cheie este că tehnologia nu a fost impusă companiilor, ele au ales-o. Și nu din cauza incapacității de a îndeplini sarcina, ci, mai degrabă, a unei decizii de a reduce costurile.

Abordarea Chinei nu este de a restricționa IA, ci de a-i reglementa aplicațiile, asigurându-se în același timp că beneficiile economice nu sunt obținute în detrimentul stabilității sociale. Nici Statele Unite, nici Europa nu au măsuri similare în vigoare.

De fapt, Legea UE privind IA abordează utilizarea acestei tehnologii la locul de muncă, reglementând modul în care IA este utilizată în deciziile de angajare, nu dacă o companie poate elimina locuri de muncă din cauza IA .

SUA și UE au ales să ignore această problemă tot mai mare, în timp ce China a acționat în favoarea lucrătorilor, deși acest lucru a creat tensiuni reale pentru companiile care operează în țară, forțându-le să redistribuie angajații în poziții echivalente cu salarii echivalente sau să continue să îi angajeze în roluri pe care compania le-a considerat că nu mai sunt necesare”[5].

Numai că la ei se poate, statul comunist controlând totul și decizând asupra oricărei inițiative private, spre deosebire de sistemele așa-zis democratice.

[1] Daron Acemoglu și James A. Robinson, De ce eșuează națiunile: originile puterii, ale prosperităţii și ale sărăciei

[2] Daron Acemoglu și James A. Robinson, De ce eșuează națiunile: originile puterii, ale prosperităţii și ale sărăciei

[3] Daron Acemoglu și James A. Robinson, De ce eșuează națiunile: originile puterii, ale prosperităţii și ale sărăciei

[4] Daron Acemoglu și James A. Robinson, De ce eșuează națiunile: originile puterii, ale prosperităţii și ale sărăciei

[5] Mădălina Dinu, „China interzice concedierile AI: Companiile nu vor mai putea da oameni afară pentru că tehnologia le poate face treaba”, www.mediafax.ro/stirile zilei

Autor: Marian Nazat

Sursa: Marian Nazat Blog

Marian Nazat: Trezirea din buimăceala postelectorală

Plouă mocănește și miroase a plumb bacovian. Iarna abia începută are chipul unei primăveri crude promițând belșug de roade. România încă nu s-a trezit din  buimăceala electorală, deși se căznește din răsputeri  să  se scuture de starea  de năuceală care a izbit-o nitam-nisam în ziua de Sf.Nicolae. Măcar de-ar înțelege ce i s-a întâmplat și de ce… Unii se străduiesc  să-i bage în cap că i-a trecut glonțul rusesc pe la scăfârlie și, slavă Domnului, democrația a fost salvată! Alții o îndeamnă să nu-și plece urechea la  minciuna cu pricina, o manipulare ordinară ! Păi, susțin ei, ce democrație e aia  impusă cu  mijloace nedemocratice? Și ce s-a ales de voința populară, de vreme ce niște judecători au anihilat-o prin mijloace amintind de perioada stalinistă? „Fraților, important e scopul, nu vă mai împiedicați de detalii!” răspund primii. „Bine-bine, dar dacă mâine, poimâine, așa-zisului stat român de drept  îi cășună  să ne mai anuleze și altceva, nu numai voturile? Că, de, destul  ne-au îmbrobodit cu pandemia! Și de ce numai prezidențialele, nu și  parlamentarele, chiar vă prefaceți că  rața-mpunge  și boul măcăne?” ripostează ultimii. „Ne pierdem vremea, mai bine cu americanii decât cu muscalii ! Sau sunteți  și voi putiniști?” se învrăjbește  dialogul. „Hodoronc-tronc, unde dai și unde crapă! Aici  nu-i vorba de alegerea stăpânului, ci de capacitatea statului nostru  de a se  comporta constituțional până  la capăt! Suntem un  stat de drept sau unul moftangiu?” se înfoaie cei din urmă. Îngâlceviții își continuă și azi confruntarea, ca două tabere între care  e cu neputință pacea… Culmea, și unii, și alții, își doresc, neîndoielnic, să trăiască mai bine și mai demn, însă  nu se pot așeza  împreună la aceeași masă, dihonia le-a sugrumat sentimentul de  solidaritate. Diaspora se agită mai vehement ca oricând  și o pricep: pribegii ăștia simt ca nimeni altcineva ce înseamnă să fii cetățean  de rangul 2 sau 3 și d-aia s-au lăsat vrăjiți de sloganurile cu sirop suveranist. Ceilalți, seduși și ei de discursul  hipnotic al georgescului, s-au regăsit în rechizitoriul  creionat abil de salvatore della patria perioadei postcomuniste. Una nefastă, soldată cu „desmădularea” țării și vânzarea ei către străinătate pe doi bani. Iar valul de nemulțumire, de revoltă, nu se va opri nicicum, căci el s-a abătut asupra unei Europe plină cu  „defuncți îndrăgiți”[1], ca să-l citez pe Dostoievski.  Zavera împotriva partidelor politice e în toi și mă tot iscodesc cum ar fi posibilă democrația prin desființarea lor! Îmi este evident că politicienii neaoși sunt datori, în ceasul al  doisprezecelea, să-și adapteze lozincile și mesajele adresate poporului la actuala realitate din teren, să le condimenteze cu niscaiva ingrediente patriotice, împrumutând, de voie, de nevoie,  retorica ungurului Viktor Orbán.

Pfu, situația, de-un neverosimil primejdios, „arată cât de ușor e ca, mergând pe muchia cuțitului, să aluneci într-o parte  sau în cealaltă. E vorba de una dintre bătăliile războaielor religioase din Franţa secolului al șaisprezecelea, când cavalerii beligeranţi, unii catolici, alţii protestanți,  întâlnindu-se pe câmpul de luptă, însângeraţi și istoviţi, s-au predat unii altora, fără să știe cine a învins, dar recunoscându-se învinși și unii, și alţii”[2]. Exact ca pe câmpul de luptă mioritică? O bătălie fără învingători, dar cu milioane de învinși, curat neconstituțional, bibicilor!

Și, totuși, ce facem cu Curtea Constituțională (mai-mai să scriu „Neconstituțională”!!) ?

Va mai fi în stare să asigure controlul   la care legea o obligă? Îi vom recunoaște și normativ dreptul de a fi, instituțional, un fel de   Șoșoacă ?

Eu, unul, am  renunțat de mult la iluziile obștești, mi le-am consumat pe toate în 1989 și imediat după. În definitiv, fiecare  generație e îndreptățită  să se amăgească o dată, o singură data!, o recidivă  echivalând deja cu naivitatea, mă feresc să o numesc prostie. Pe marginea mormântului  în care ți-ai îngropat speranțele și visurile colective, reflectezi hiperlucid la condiția  umană – eliberat pe deplin de închipuiri și cu detașare olimpiană. Și la ce altceva mai mult  să tânjești, la urma urmei? Te socotești  un învingător  neglorios al mizeriilor cotidiene și viața îți este, întrucâtva,  salvată, atâta cât mai licăre pe fundul  clepsidrei  nemiloase.

Curând,  anul se va înnoi, sărbătorile ne vor ciocăni în geam, însă România mea e mai mohorâtă, mai dezbinată ca oricând și nicio ploaie n-o va spăla de tristețe, de frustrarea  în care au cufundat-o  bătăușii și pistolarii dezordinii de drept. Moș Crăciun va avea înfățișare și grimase cristiantudorpopești, prefațând un 2025 al intoleranței  agresive și neîmpăcării  naționale, deprimantă perspectivă!

 

Autor: Marian Nazat

Sursa: https://www.cristoiublog.ro/trezirea-din-buimaceala-postelectorala/

[1] Henri  Troyat, Dostoievski

Despre răspântiile țării

                                                   de Gheorghe Pârja

Fac parte dintre acei jurnaliști care doresc să pună în evidență partea plină a paharului din lumea în care trăim, dar realitatea îmi oferă ocazii mai rare pentru asemenea pledoarie. Așa că sunt atent la pulsațiile vremii pentru a mă oglindi în lumea reală, care are multe capcane și întorsături. Profesorul Andrei Marga mi-a atras atenția asupra unei cărți și a unui autor cu serioase exerciții în comentarea acestei lumi. Este vorba despre volumul „România la răspântie” (Editura RAO, 2024, 614 pagini), scrisă de Marian Nazat. Autorul îmi este cunoscut din presă, așa că mi-am procurat repede cartea. Mi-am dat seama, după lectura ei, că a te pronunța cu evaluări personale asupra miezului actualității nu este la îndemâna oricui. Destui care încearcă o asemenea aventură au o cultură sumară și ating în treacăt faptele.

Nu este cazul volumului în discuție, o incitantă și argumentată culegere de articole scrise din 2021 încoace, organizate sistematic și având în centru aspecte ale lumii noastre agitate, dar și semnificația războiului din Ucraina. Autorul, fost procuror, acum avocat la Baroul București, a scris mai multe cărți cu mesaje curajoase, asumate de logica demonstrației. Despre cartea pe care o prezint, profesorul Marga spune: „Impecabil scrisă și încadrată în repere universale, cartea lui Marian Nazat este acum la noi cea mai profesionalizată și mai vizionară reflecție a unui jurnalist asupra actualității ca întreg.”

M-am convins că are deschideri spre interogații cu răspunsuri prompte. Abordările refuză clișeele terne asupra unui subiect, de aici mulți vor putea rămâne surprinși de curajul ideilor din carte. Lămuritor pentru tonul volumului este citatul din Zinoviev, care este motto: „În bătălia dintre doi idioți atotputernici nu e loc pentru un pitic deștept. Poți sfârși băgat la apă, fie de unul, fie de altul – sau de amândoi deodată. Mai bine să te ferești din drum. Fă-o însă atât de discret, încât nimeni să nu dea atenție ieșirii tale din scenă.” Cum spuneam, în centrul multor articole este războiul din vecinătatea hotarelor noastre oropsite. Autorul, preocupat de această tragedie, a strâns destule deziluzii și spaime pornite din vitregia unei sorți naționale decise de o geografie neprielnică, ostilă chiar. Nu a ocolit nici spectacolul, adesea funest, oferit de actorii politici actuali, cu implicații, de regulă nefaste, asupra românului, aflat dintotdeauna supt vremi, se destăinuie autorul pe ultima copertă.

Operațiunea militară specială pravoslavnică i-a deschis lui Marian Nazat alte căi de înțelegere a trecutului nu doar recent al țării noastre. Că e tare complicat să fii lucid și obiectiv când ai picat la răspântie. Autorul scrie despre România, colonie ba sovietică, ba americană, despre coaliția disperării, despre dascălii de ieri și analfabetismul funcțional de azi, despre Putin și coada înghețată a lupului. La planurile altora despre România este invocată opinia doamnei Alina Ynayeh, director al organizației americane German Marshall Fund, care spune într-un interviu că „planurile României sunt desenate la Washington și la Bruxelles, nu la București. Este evidentă lipsa de responsabilitate a liderilor politici.”

Partea a doua a cărții este dedicată războiului din vecini. Se întreabă Rusia încotro? România este prinsă între elefanți. Putin și piticii de la Kremlin. Lavrov și evreii. Cine conduce lumea? Eterna și frisonata Rusie. Ucraina, cea mai tristă planetă. America, mormântul unei iluzii. Chiar am înnebunit cu toții? Sunt câteva din articolele din partea a doua a cărții. Lectura ei m-a pus să-mi revizuiesc unele păreri despre țara mea și lumea noastră. Alte opinii mi-au rămas cum au fost. De aceea mi se pare extrem de folositoare lectura ei că ne pune în stare de a ne limpezi unele păreri. O carte despre răspântiile țării. Profesorul Marga, care m-a îndemnat spre carte, spune că ea îi amintește de reflecțiile lui Liviu Rebreanu, foarte probabil cea mai lucidă minte a României anilor treizeci.

Frumos elogiu acestei cărți și autorului ei! Voi mai reveni asupra unor articole din acest incitant volum.

Cenzura de tip nou

 

„Scriu întruna, altminteri m-aș usca, scriu ca să nu uit că exist, scriu pentru a nu lăsa buruienile să crească peste o lume deja moartă, scriu…” (Marian Nazat)

Trăim vremuri bicisnice și imorale în care cenzura e mai odioasă ca oricând. Și mai perversă, fiindcă a fost instituită în numele… libertății. Un minister neavizat și neauzit dictează la nivel planetar ce trebuie și ce nu trebuie să spunem. Un alt minister, al opresiunii, tot fără chip, pune în executare, zelos și imperturbabil, sentințele de condamnare a oponenților noii ordinii politice mondiale. Dar nu oricum, ci numai după ce presa oficială și canaliile ridicate la rang de influenceri îi linșează mediatic pe proscriși (cazul ex-ministrului Andrei Marga este unul școală, din nefericire). Într-o astfel de atmosferă polițienească, dreptul la liberă exprimare este o utopie, deoarece:

– femeia nu mai e femeie și nici bărbatul, bărbat, ei fiind genuri (sau genderi?);

– mama nu mai e mamă și nici tatăl, tată, ci  niște cifre, amândoi;

– dojenirea și urecherea propriei odrasle nu se mai cheamă grijă părintească, ci violență domestică;

– vulgaritatea și tupeul, mârlănia, nu mai stârnesc oprobriul public, ci admirația, ca orice marfă ușor vandabilă și profitabilă, pasul următor fiind prozelitismul, proiectarea lor ca valori generale unanim acceptate;

– politețea și eleganța, grația, nu mai sunt virtuți, ci semne ale demodării prăfuite, ale ieșirii din trend;

– albul nu mai e alb și nici negrul, negru, important însă rămâne curcubeul;

– homosexualii nu mai sunt persoane cu apucături pidosnice, ci adevărați martiri ai societății multilateral globalizate;

– curtarea unei femei/bărbat nu mai e începutul poveștii de dragoste, ci hărțuire sexuală, cu consecințe judiciare;

– discriminarea sexuală, cu feluritele ei manifestări, nu mai e ceva concret, ci o scenografie (coregrafie) premeditat organizată oriunde și oricând în amintirea trecutului, reprobabil, desigur;

– prostituatele de lux nu mai sunt prostituate, ci creatoare de conținut;

– banii nu mai sunt ochiul diavolului, ci zeii tutelari, dar păgâni, ai comunității obsedat consumeriste;

– maneliștii nu mai sunt interlopi, ci melomani, iubitori de artă;

– prostul gust nu mai e obscenitate și agresivitate, ci bun gust;

– cartea nu-ți mai asigură partea în viață, ci îți sporește angoasele și-ți îngreunează acomodarea la regulile turmei;

– tontul digital nu mai e luat în bășcălie, aidoma strămoșilor săi nedigitalizați, ci elogiat; bașca părerile pe care le emite cu tâmpă nonșalanță pe platforma de socializare în calitare de lider de opinie;

– cultura nu mai impune respect și nu mai e promovată defel; în schimb, incultura se lăfăie ostentativ în fiecare cerdac al administrației centrale și locale…

– meritocrația a căzut în desuetudine, înlocuită de eterna și fascinanta pilă neaoșă și de carnetul de partid;

– țiganii nu mai sunt țigani, ci persoane greu adaptabile, a căror inserție socială se găsește încă în chinurile facerii;

– drogurile nu mai sunt stupefiante, ci doar o cârjă în care să se sprijine tinerii depresivi și cu orizont cețos;

– casele de toleranță, de pariuri și de ce mai vreți voi nu mai sunt spelunci, ci instituții onorabile și fundamentale în lumea recentă;

– progresiștii nu mai sunt anarhiști, ci arhangheli ai viitorului imediat;

– organizațiile nonguvernamentale nu mai sunt oficine ale serviciilor secrete, ci partenere ale societății civile;

– gretele și suratele lor nu mai sunt marionetele simbriașe ale cercurilor de interese de aiurea, ci activiste civice nobelizate sau în curs de nobelizare;

– informarea corectă a populației nu mai e obligație, ci propagandă indigestă, doldora de lozinci și sloganuri ticluite de stăpânii clipei, aleși prin vot universal, egal și liber;

– suveranitatea națională nu mai e un atribut indispensabil existenței statale, ci o reminiscență marxist-leninistă;

– vânzarea și trădarea de țară nu mai sunt fapte abominabile ori sancționabile penal, ci gesturi diplomatice săvârșite din „rațiuni superioare de stat”;

– interesul național, ca și patriotismul, nu mai sunt datorii cetățenești de căpătâi, ci boli venerice;

– serviciile secrete nu mai sunt paznicii vigilenți ai siguranței naționale, după ce și-au predat sub semnătură secretele agenturilor euro-atlantice, într-un parteneriat (sanchi!) strategic de subordonare totală, astfel încât, în lipsa obiectului muncii, s-au convertit în actori principali ai jocului politic, definit ca un vast „câmp tactic” (replica peste decenii a Canalului Dunăre-Marea Neagră, ctitorit de clasa burghezo-moșierească reeducată în regim penitenciar pe șantierele patriei cucerite de prietenii de la Răsărit sosiți pe turelele tancurilor salvatoare;

– șomajul nu mai e parazitism social, ci realitate programată a economiei de piață;

– cumpărarea influenței agenților guvernamentali nu mai e corupție, ci lobby;

– Klaus Werner Iohannis nu mai este întruchiparea mediocrității desăvârșite, ci președintele republicii și terminatorul „Ciumei Roșii”, ăsta da ghinion;

– inșii din camarila de la putere nu mai sunt o adunătură de geambași lacomi să se îmbogățească mintenaș din înstrăinarea avuției naționale, ci demnitari-slujitori, chipurile, ai norodului jerpelit;

– partidele politice nu mai sunt cariatidele democrației electiv-participative, ci, tot mai des, grupuri de criminalitate organizată;

– capitalismul nu mai e o negustorie cu minciuna și prostia omenească, ci răul minor;

– concernele multinaționale nu mai sunt, ca deunăzi, exploatatorii voraci care sugeau sângele proletariatului (astăzi dotat cu tablete și mărșăluind în blugi și cărând în spinare rucsacurile de infanteriști ai înstrăinării de sine), ci apostolii făuritori ai bunăstării colective;

– pandemia de Covid și de multe altele nu mai e o grotescă și oripilantă manipulare, ci o realitate cu botniță întru imunizarea umanității, bla-bla-bla…

– alde Bill Gates, George Soros și câți ca ei nu mai sunt șarlatani planetari, ci filantropi;

– America nu mai e cel mai feroce agresor internațional postbelic, o fiară mereu însetată de sânge, ci milostivul samaritean;

– războiul din Ucraina nu mai e un război americano-rus, ci o invazie declanșată de un dezaxat, aflat, culmea, și cu un crac pe năsălie;

– Zelenski nu mai e slugoiul sinistru al Casei Albe, ci eroul în pulover (ca Petre Roman, odinioară);

– Zelenski nu mai e groparul Ucrainei, ci simbolul vitejiei și unității europene;

– România nu mai e victima răfuielilor altora, ci aliatul de nădejde al cabalei antirusești;

– argații yankeilor sunt onorabili și frecventabili, spre deosebire de cei ai muscalilor, declarați indezirabili (o paradigmă răsturnată în Valahia, căci în anii ’50 era tocmai pe dos);

– Maia Sandu (care îmi amintește îngrozitor de Monica Macovei și tovarășele ei de luptă portocalie… Ptiu, drace!) e pe cale să fie canonizată așijderea Ioanei d’ Arc, îndeosebi când își acuză contestatarii că sunt uneltele Kremlinului;

– Joe Biden nu mai este cetățeanul senil (și de aceea turmentat) băgat până în gât în afacerile pravoslavnice ale fiului său, ci liderul de fațadă al conjurației suprastatale;

– Vladimir Putin nu mai este politicianul admirat ieri, ci dictatorul terifiant al epocii;

– surori imperialiste, indiscutabil, America este zâna neprihănită, iar Rusia, bestia, deși prima, pretutindenară și perfidă ca nimeni altcineva, n-are rivală când vine vorba despre năravul hegemonist;

Și da, știu: „cine nu-i cu noi e împotriva noastră” și, de aceea, trebuie cenzurat și umilit public… Îmi asum delictul deja comis și îl recunosc. Dar nu mă căiesc[1].

 

Autor: Av. Marian Nazat

Sursa: art-emis.ro

“Homo homini… virus”

“Homo homini… virus

'Timpul ce mă înconjoară nu mai e timpul meu.' Vintila Horia (Jurnal de sfârșit de ciclu, 1989-1992. Jurnal torinez, 1978 )

Mă întorc de la o instanţă prahoveană, acolo unde procesul clientului pe care-l apăr este o excepție de la faimosul decret de instituire a stării de urgenţă. Pe drum, o sun pe fiica-mea și o anunț că trec să-i aduc niscaiva merinde; o scutesc astfel să iasă cu tancul din casa în vremurile astea deprimante. Când ajung, o găsesc în faţa blocului, ușor stingheră. Mă prefac că nu-i observ fâstâceala. Stă la distanţă de mine, de parcă aş fi ciumat. Schimbăm vorbe de prisos, o complezenţă stânjenitoare. Ia sacoșă, având grijă să păstreze intervalul acela insuportabil dintre noi, și se depărtează. In definitiv, li s-a spus de atâtea ori să se ferească, să nu intre în contact cu babalâcii încât s-a conformat docil. Un medic celebru, de pildă, i-a sfătuit să-și ocolească părinții și bunicii aproximativ zece săptămâni, răstimp în care le pot cumpăra una, alta, însă cu condiția sa le lase plasele cu târguieli in pragul ușii. Or, Aldous Huxley ne-a atenționat de mult ca repetarea la nesfârșit a acelorași propoziții, îndeosebi a celor vădit neverosimile, le conferă acestora statutul de adevăruri, geaba ţipa în pustiu Bertrand Russell că o minciună, chiar dacă e reluată de un milion de ori, tot minciuna rămâne. Explică-le sofismul cu pricina internauţilor îngrămădiți în turmă și dracu' te-a luat direct în furcile-i ascuțite!

Șovăiesc în loc, descumpănit. Se întâmplă prima oară să nu-mi strâng în braţe copila și să n-o pup. Frati-su, mai mare cu șapte ani, de aproape o săptămână se dă extrem de ocupat si nu s-a sinchisit sa vina pe acasa. Retelele de socializare i-au tampit iremediabil, progeniturile noastre sunt cei mai naivi cobai din istoria omenirii. Ii compătimesc si le amintesc ca sărmanul Pavel Morozov, prichindelul mujic, avea o scuza turnându-și părintele la securitatea sovietica. Cei de azi n-au niciuna, ei capitulând de buna voie în confruntarea cu minciuna propagata mediatic. Ca sa se petreacă mizerabila metamorfoza, mai întâi li s-a băgat in tărtăcuţele crude că ascendenții lor sunt niște neisprăviți. Apoi, li s-a inoculat pervers ideea ca raul actual este imputabil ălora bătrâni, edecurilor comuniste. Basca nostalgice, vasăzică o masa de frânări, de reacționari periculoși, numa' buni de spânzurat în piața publica! Propaganda otrăvitoare a lucrat neîntrerupt in anii din urma, cu liotele cretinoide defilând precum sumanele verzi de odinioară pe bulevardele, virtuale, de data aceasta. Alde Liiceanu (nici el vreo trufanda!) au scris cu manie hastagista despre 'gurile fără dinți', iar specialiștii in finanțe au arătat tot înspre defavorizații lui Cronos ori de câte ori au încercat sa explice dificultățile bugetare ale nației. Oare într-atât de pernicioși sa se vădească bieții pensionari, memoria vie a unei societăți obsedata sa-și taie rădăcinile? Ca sa supraviețuim in continuare dimpreună, puberii au fost siliți să opteze, și la cantatul dintâi al cocosului ne vor repudia, e la mintea găinii. Cui sa mai fie trebuincioși întârziații in etatea înaintată? Si, pe deasupra, purtători de afecțiuni asociate…. Netrebnicilor – urlu la umbrele mefistofelice care se joaca de-a Dumnezeu cu o planeta cuprinsa de groaza -, opriți experimentul! 

Ne-ați răpit bucuria simpla și naturala, izvorâtă din cuibărirea la pieptul matern și patern, ori la al puilor maturizați dintr-odată. Nu v-ati saturat sa distrugeți familia cu conceptul tembel al sexului nedefinit si al căsătoriei contra naturii? Nu v-ați mulțumit ca le-ati frânt definitiv șira spinării, acum le transmiteți cinic, prin vocea boss-ului Organizației Mondiale a Sănătății, ca nu sunt invincibili si ca e cazul sa se rezume la rolul lor de raspandaci de veşti, și nu de virusi! 

Blestemați sa fiți de-a pururi, ciuma, holera si neamul Covizilor avizi de moarte să vă lovească, nemernicilor! 

Uf, m-am răcorit nițeluș… In vechime, nu mai rețin la care trib anume, vârstnicii erau urcați cu de-a sila în copaci si hâţânaţi aidoma roadelor. Cine cădea, avea soarta pecetluita. Astazi, aparent e altcumva, dar talcul euthanasierii nu diferă deloc. De ce m-as mira, de vreme ce homo homini (Homo homini lupus - Omul pentru om este lup)… virus?! Plaut s-a înveșnicit prin vocabulele-i nemuritoare, eu nu trebuie decât să le actualizez pandemic.

Imi recapăt anevoie pacea lăuntrică si privesc înfrânt peisajul dezolant. 

Un sentiment de revolta ma copleșește, nu pricep cum odraslele mele evita sa ma atingă!! 

'Omul a fost scos din suflet' (Vintilă Horia, Jurnal de sfarsit de ciclu, 1989-1992. Jurnal torinez, 1978), bolborosesc resemnat. Curând, vor regreta neapropierea prezentă, în pragul vârstei de 60 de ani orizontul ți se îngustează dramatic si finalul este iminent. Si atunci, la ceasul scăpătatului, pe cine vor mai îmbrățișa? 

Plec descumpănit, globalismul ne-a învins iremediabil, simt ca am devenit părintii vitregi ai pruncilor pe care i-am crescut în dragoste și buna-cuviință. 

Nici măcar nu mi-au oferit răgazul sa le amintesc inevitabilul decalog al manipulării formulat intru trezirea la realitate a maimuțelor cu smartphone. Il strig din goana autoturismului, insa nu ma aude nimeni, asa ca îl scriu aici, nadajduind ca l-o citi careva!

Asadar, autori cu identitate confuza (Noam Chomsky, de pilda, a negat paternitatea textului care circula neingradit in hăul intesat de zombi anonimi), disting zece reguli majore si anume:

1. Creează probleme aparent grave, care sa provoace o reacție de panica in rândul populației, astfel încât aceasta sa ceară singură măsuri limitative;

2. Distrage-le atenția de la problemele importante prin subiecte minore, dar cu impact emoțional maxim;

3. Pregateste-i treptat pentru politicile dure, acestea aplicându-se treptat, ceea ce le va face suportabile;

4. Amână executarea măsurilor austere, știut fiind ca e mai ușor sa obții un sacrificiu pentru viitor, deoarece oamenii trăiesc cu speranța ca vor reuși să evite acele sacrificii;

5. Infantilizarea populației prin argumente sau mijloace de informare in masa cu discursuri copilărești, puerile;

6. Nu uita niciodată ca emoția e dușmanul logicii, al rațiunii;

7. Calitatea educatiei data claselor inferioare sa fie cât mai slaba;

8. Incurajeaza mediocritatea si convinge populația că este la moda sa fii mediocru, vulgar, iar a fi prost, needucat, nu-i un handicap;

9. Cultiva sentimentul individual de culpa, astfel încât individul să se considere vinovat pentru greutățile prin care trece, atitudine care-l va împiedica sa se răzvrătească împotriva sistemului;

10. Convinge populația că nu există mijloace si strategii de manipulare.

Le corectez, le sintetizez oleacă și le aștern pe hârtie străbătut de un sentiment ciudat de îndoială. Caut un reazem, l-as ruga pe un staret sa ma povatuiasca, dar mi-e teama ca-mi va raspunde aidoma personajului vodolazkinian: 'Trăiește, prietine, cât mai aproape de cimitir. (…) Si, în general, trăiește singur.' (Evgheni Vodolazkin, Laur) Si daca, totusi, m-am ramolit si nu mai deslușesc conținutul realității din jur? 

Că tocmai ce-am împlinit 59 de primaveri si doua stări de urgenţă…”

Publicata in 25 martie 2020, pe siteul mariannazat.ro

„Statul Universal”… redivirus !

Magnoliile s-au veștejit, nici n-am apucat să le șoptim emoționați cât sunt de superbe! Ca și moșmonii, ca și piersicii sau merii… Violetele, lalele și narcisele s-au scuturat fără să le admirăm splendoarea. Urmează liliacul, perii, prunii, gutuii… Și cine știe dacă mai prindem o nouă primăvară, ursitoarele s-au strâmbat dintr-odată. Stăm baricadați îndărătul ușilor zăvorâte cu zece lacăte și ne păzim ca niște neghiobi de un „carcalac” cu care, deunăzi, chefuiam strașnic, scrie avocatul Marian Nazat pe blogul său (www.mariannazat.ro).
Miliarde de inși tremurânzi, plasați de bunăvoie în arest la domiciliu. Orwell râde în hohote, iar Stalin și frații lui de dictatură crapă de invidie. Viața s-a transformat în necrolog – nesfârșit și năucitor. Zi de zi, contabilizăm decedații de la noi și de aiurea, o planetă de ciocli siliți să se obișnuiască otova cu întunericul vizuinei șobolănești. Sfintele moaște sunt scoase din biserici și plimbate cu alai popesc întru alungarea demonului viral. Plouă cu ordonanțe militare și cine nu se supune e plesnit cu vela în moalele capului. Deasupra tuturor politrucilor valahi tronează falnic-găunos Măria Sa Nevolnicia, deghizată în haine prusace. Căci, tipul din Deal, adică cititorul de texte de-o stupiditate vâjâitoare, a compromis în șase ani nu numai legenda lucrului bine întocmit, ci și noțiunea de „normalitate”, o pacoste, zău, picată peste România! Curat ghinion să ne surprindă pandemia cu o asemenea caricatură prezidențială. Ehe, și cum benchetuiau unii, destui, ce-i drept, la ungerea pe divanul cotrocenist a arianului aerian din Sibiu, cu toate că Alice Voinescu ne avertizase, din colțul ei de eternitate, că „lovitura cu nemțofilia e bizantinism răsuflat.”[1] Noroc cu bancurile, miezoase și risipitoare de spaime. D-aia, ca să nu supere poporul român, cică, domnii Arafat, Iohannis, Orban și Helvig au cooptat în celula de criză un român. Îi spun… Streinu. Ei bine, streinul cu pricina ne tot tulbură somnul cu mesajele-i catastrofice, deși, prin martie, la ceasul ghiocelului, ne asigura că ne-am speriat de pomană și ar fi potrivit să nu ne mai bulucim, dracu’, la spital.
De aproape o lună nu ne mai îmbrățișăm copiii și nepoții, amenințați oficial cu droaia de represalii în cazul încălcării distanței sociale, cea mai recentă gogoriță mondială vânturată ca panaceu infailibil. La birou îndrăznim arar, iar cu prietenii ne întâlnim în condiții de conspirativitate, de parcă am fi ilegaliștii comuniști de odinioară. Străzile s-au pustiit, ici-olo câte o mașină și aia a forțelor de ordine, cu semnalele acustice dezlănțuite… La ore stabilite restrictiv, bătrâni albiți și cocârjați prematur se târăsc de acasă la farmacii sau la magazinele cu produse elementar – alimentare. Sunt palizi și secătuiți, din ochi le-a dispărut orice licăr de viață, „riscul de longevitate” i-a răpus înainte de soroc. Cadavre rătăcind cu teama în oase pe fâșia subțire ce li se cobește cu premeditare…
Granițele s-au ferecat strașnic, „izolarea” și „carantina” au devenit cuvintele cel mai des rostite, laitmotivele sisifărelii noastre în zodia globalizării morbide. Se închid orașe și țări (culmea, New-York-ul e aidoma Sucevei, nicio diferență!), ni se repetă obsedant și în toate limbile Pământului că trebuie să ne spălăm pe mâini și să dereticăm prin maghernițele domestice cu masca pe figură, geaba țipă cineva că „testele care se utilizează în prezent nu sunt nici validate și nici specifice, virologii vor doar să câștige bani cu aceste teste.” [2] Money, money, șlagărul perpetuu al capitalismului canibal… Un bal mascat internațional, cu orchestra interpretând același vals sinistru, o manipulare cum alta n-a fost nicicând. „Stați în casă dacă vreți să trăiți!” ni se transmite apocaliptic pe feluritele unde – scurte, medii ori lungi. Nimeni nu cutează să nesocotească poruncile, altminteri se alege cu dosar penal. Haștagiștii au amuțit suspect, dezinteresați de drepturile și libertățile fundamentale abolite deodată. Tembelismul corporatist s-a lăbărțat discreționar peste lumea de cobai multiculturali și multilateral decerebrați. Pe malurile Dâmboviței, turma păstorită de baciul Klaus Werner salută nătâng gestul Bruxelles-ului de a ne azvârli un miliard de euro. De unde să știe pacienții contaminați cu lozinci de mahala multinațională că aproape jumătate din sumă reprezintă tocmai banii europeni nefolosiți de România în anul abia scurs și, în consecință, sortiți rambursării… Alte două sute de milioane sunt o datorie, așa încât ne vom mulțumi de-adevăratelea cu vreo trei sute, atât, restul e propagandă ieftină. Viețuim din resturi derizorii, fraților, halal solidaritate comunitară ! În timp ce specialiștii neaoși sau străini ne infestează programatic cu perspectivele terifiante, un medic vestic, Sucharit Bhakdi, cu o reputație incontestabilă în microbiologie, ne trezește la realitate: „Viețile și mijloacele de viață ale concetățenilor noștri sunt expuse riscului pentru a evita un pericol inexistent, Covid-19. Măsurile impuse acum sunt un dezastru pentru întreaga populație. Vor face pagube uriașe, fără a produce vreun bine. Măsurile luate, interzicerea spectacolelor, de exemplu, vor scădea speranța de viață la cei vârstnici. Fiindcă îi distruge psihologic și asta îi bagă în mormânt pe cei cu vârste înaintate. Repet, măsurile astea sunt grotești, absurde și foarte periculoase. Speranța de viață a milioane de oameni este redusă”. Auzit-ați ? Băgați la tărtăcuță ! Mai mult, conform aceleiași somități, „consecințele asupra îngrijirii medicale sunt profunde. Deja îngrijirile acordate pacienților au fost reduse, operațiile anulate, personalul medical amețit. Toate acestea vor avea un impact profund asupra întregii societăți. Toate aceste măsuri conduc la autodistrugere și sinucidere colectivă pe baza a nimic altceva decât a unei fantome”. Pfu, ce imagine – omenirea ca un cimitir bântuit de strigoi și ăia cu botnițe și mănuși de protecție ! Un alt medic, inevitabilul Wolfgang Wodarg îi ține isonul și afirmă tranșant că „politicienilor li se face curte de către oamenii de știință. Oameni de știință care vor să fie importanți, care vor să aibă parte de finanțare pentru instituțiile lor, oameni de știință care merg cu curentul și vor să facă parte din el. Ceea ce ne lipsește acum este o modalitate rațională de a privi lucrurile. Ar trebui să ne punem întrebări de tipul «Cum ne-am dat seama că acest virus este periculos?», «Cum se manifesta înainte?», «Nu cumva am avut același lucru și anul trecut?»”. Ba bine că nu, și anul trecut, și alălalt, mereu! De-ar fi singurii, dar nu-s, Joel Kettner (profesor de Chirurgie și Sănătate Publică la Universitatea Manitoba din Canada), de pildă, nu se eschivează să declare că „am văzut 30 de pandemii, una în fiecare an. Se numesc gripe! Dar nu am văzut niciodată genul acesta de reacții și încerc să înțeleg de ce”; ca și John Ioannidis (profesor de medicină la Universitatea Stanford): „În fapt, astfel de coronavirusuri moderate infectează zeci de milioane de oameni anual și sunt responsabile pentru 3% până la 11% dintre cei spitalizați în fiecare iarnă în SUA cu infecții respiratorii. În cel mai bun caz, s-ar putea să observăm fără prea mare îngrijorare că sezonul gripei de anul acesta este un pic mai rău decât în mod obișnuit. Media nu ar vorbi despre acest lucru mai mult decât ar vorbi despre un meci de baschet din NBA între două echipe modeste”. În fine, Yoram Lass (fost Director General al Ministerului Sănătății din Israel) confirmă că „Italia este recunoscută pentru morbiditatea uriașă rezultată din probleme respiratorii, de trei ori mai mult decât orice altă țară europeană. În SUA mor anual 40 000 de oameni în sezonul gripei obișnuite. În fiecare țară, mor mai mulți oameni din cauza gripei obișnuite decât cei care mor din cauza coronavirusului”. Cu toate acestea, de la Washington și până la Moscova puterile executive se întrec în măsuri prohibitive în stare să împingă la depresie miliarde de creduli, prostiți de li s-a dus vestea. Păi dacă virusul acesta fară asemănare este într-atât de primejdios, de ce nu s-au interzis toate activitățile? Chiar nu observați că suntem mințiți cu nerușinare? Oameni buni, raportați numărul deceselor de coronavirus (iar nu cu coronavirus!) la statisticile anilor trecuți și, îndeosebi, la cele șapte miliarde și jumătate de neînsemnați ai globului ! Fiți imuni la emisiunile propagandistice derulate pe canalele de imbecilizare televistică și gândiți cu mintea voastră, câtă mai e nepervertită! Este perioada în care felile de tort pandemic se împart și fiecare mesean (invariabil din anturajul stăpânilor) nădăjduiește să înșface o porție consistentă, nu fiți naivi! Nu uitați că revoluția română a început cu îndemnul „Mircea, fă-te că lucrezi!”, iar mai apoi populimea a crescut cu sloganul cretin „Te uiți și câștigi!” Dumnezeule, nu putem fi într-atât de nerozi ! Profesorul Vasile Astărăstoaie[3] ne deslușește orișicât, dezvăluindu-ne că în urmă „cu câteva luni înainte ca OMS să lanseze pandemia corona, Centrul pentru Securitatea Sănătății (CHS) de la Universitatea Johns Hopkins (octombrie 2019), a creat pentru OMS un scenariu pentru o pandemie gripală la nivel mondial. Denumit «Eveniment 201», a fost realizat în colaborare cu doi parteneri puternici: Forumul Economic Mondial (WEF) și Fundația Bill & Melinda Gates. Scenariul prezintă o epidemie de corona, care a ucis 65 de milioane de oameni în întreaga lume. Scenariul este, în mod evident, elaborat pentru ca să ofere un substrat științific pentru privatizarea și restructurarea neoliberală a sistemului de sănătate global. Recomandările vizează cooperarea consolidată între guverne și companii private în parteneriate public-privat. Împreună cu organizațiile internaționale, trebuie promovate cercetările privind vaccinurile. Trebuie o cooperare cu companiile media, astfel încât în cazul unei pandemii piața să poată fi inundată rapid cu mesajele și informațiile dorite (care sunt redactate de OMS), iar alte mesaje trebuie suprimate din punct de vedere tehnic.
Guvernele (cu câteva excepții) au ascultat de OMS și au încercat să limiteze viteza de răspândire a coronavirusului cu măsuri drastice fără precedent (carantină, izolare, distanță socială, interzicerea întrunirilor, închiderea magazinelor etc.). Pentru prima oară de la Decretul lui Constantin cel Mare, creștinii nu pot participa la slujbe religioase. Iacobinii, bolșevicii, ISIS au încercat, dar nu au reușit acest lucru (slujbele se țineau în clandestinitate). Viața socială s-a mutat în lumile digitale, lucru deosebit de periculos. Măsurile de combatere a coronavirsului merg mână în mână cu abolirea fără precedent a libertăților democratice – măsuri care sunt aprobate cu entuziasm de majoritatea populației. «Dacă nu ai ști despre ce este vorba, procedura din ultimele zile ar putea fi citită ca scenariul unei preluări populiste de putere», scria istoricul René Schlott pe 16 martie în Süddeutsche Zeitung.” De asemenea, aflăm tot de la eminentul dascăl ieșean că, pe 18 martie, Frank Ulrich Montgomery, vicepreședintele Asociației Medicale Mondiale, și-a exprimat scepticismul cu privire la măsurile adoptate: „Deoarece trebuie să presupunem că virusul va fi alături de noi mult timp, mă întreb când vom reveni la normal? Nu putem ține școlile și grădinițele închise la nesfârșit. În Italia, măsurile nu au ajutat niciodată, a fost o măsură de disperare politică, deoarece se crede că măsurile coercitive sunt mai eficiente decât cele generate de rațiune”. E clar, scenariul experimentului nu mă părăsește deloc ! De nu mă credeți pe mine, luați aminte la vorbele inițiatului Gordon Brown[4] (nu demult prim-ministrul Angliei), care, întrebat cum poate fi combătut noul asasin (SARS-COV2), a răspuns șăgalnic: „Acesta nu este un lucru care poate fi gestionat de o țară. Trebuie să existe un răspuns global coordonat. Criza din 2008, pe care eu am gestionat-o, a fost o problemă economică asupra căreia am putut aplica o soluție economică. Aceasta este, în primul rând, o urgență medicală și trebuie să fie luate măsuri comune pentru a face față acestui lucru. Dar cu cât interveniți mai mult pentru a face față situațiilor de urgență medicală, cu atât puneți economii în pericol”. Din studioul postului de televizune Fox News, oligarhul transnațional Bill Gates dezleagă misterul epidemiologic: „Lucrurile nu se vor întoarce cu adevărat la normal până când nu vom avea un vaccin care să ajungă, practic, la întreaga lume”. Asta da afacere, cu miliardele de vaccinuri, pe care, sigur, bogătanul le pregătește deja…S-au deconspirat ! strig în deșert aidoma unui personaj din zorii decomunizării dâmbovițene.
Așadar, iarăși despre „Statul Universal” de care scriam luna trecută, la debutul isteriei colective. Da, da, deoarece, în opinia englezoiului, „omenirea întreagă are nevoie de un fel de centru de comandă!” Vasăzică, astfel se explică Brexit-ul, la naiba cu sporovăiala demagogică! Accept cu blazare, însă doresc să știu unde va fi centrul de comandă? Măcar să fim informați, că ne-au vrăjit atâta cu conceptul transparenței…
Parcă îi și văd pe salvatorii comunității internaționale frecându-și mâinile satisfăcuți și pipăindu-și cardurile burdușite de la uriașa farsă căreia i-au căzut pradă sute de state… Ciocnesc complice cupele de șampanie și susțin toasturi ipocrite deasupra hărții planetare hașurate cu semne necunoscute nouă. Ialta, Malta… amintiri recente și dureroase. Letalul COVID-19 deschide o altă epocă în istoria tristă a sclavagismului niciodată înmormântat – mai perversă, mai deznădăjduitoare. Fiindcă are suportul maselor și, mâine-poimâine, dacă un dușman al ordinii mondiale proaspăt instaurate va fi executat în piața publică, cererea de bilete va depăși orice închipuire. Iar sărmanul va fi ghilotinat în uralele spectatorilor nu înainte ca galeria stârnită în instinctele-i animalice să fi făcut cu el pozele ce vor zburda pe rețelele de socializare… Of, de și-ar da seama, natantolii, că nu-s decât uneltele „Statului Universal” redivivus… Scuze, redivirus!
––––––––––––––-
[1] Alice Voinescu, Jurnal
[2] Wolfgang Wodarg, ex-președintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei
[3] Interviul a apărut în Bonn Anzeiger
[4] Spech-ul a fost ținut cu ocazia reuniunii virtuale a G20, unde s-a reiterat iarăși subiectul instaurării Guvernului Mondial (NWO).

                                                                                   Romanian Global News

România n-are curajul de a-și înfrunta stăpânii, după ce și-a distrus întreaga economie ca să intre în grațiile marilor licurici

Avocatul Marian Nazat vorbește, într-un interviu publicat pe blogul său, despre „reromânizarea României”, despre patriotism, care trece în ochii unora ca o boală venerică, dar și despre criza imigranților care stăpânește Europa. Amintind  șantajul Bruxelles-ului asupra statelor UE obligate să primească refugiați,  avocatul Nazat apreciază poziția Ungariei și Cehiei, care nu se pleacă în fața Bruxelles-ului. Asta în timp ce, România, spune el „nu are curajul de a-și înfrunta stăpânii, după ce și-a  distrus întreaga economie ca să intre în grațiile marilor licurici ai  epocii multilateral  globalizate.”

Marian Nazat amintește și de un pasaj din cea mai recentă carte sa,  „Cartea ieruncilor”, în care îl citează pe Marchizul de Custine, care spunea „Nenorocită țară, în care orice străin apare ca un salvator în ochii unei turme de obidiți…”. Citat pe care îl consideră reprezentativ pentru ceea ce fac azi românii care stau cu ochii spre Washington sau Bruxelles.  Dar, nu numai astăzi, spune Marian Nazat.

 „Nu doar astăzi, numărând ultimii 27 de ani, adică, ci și înainte, inclusiv în vremea descălecării sovieticilor de pe tancurile prieteniei, ale Internaționalei socialiste… Așa s-au petrecut lucrurile și când s-a hotărât  aducerea în țară a casei regale de Hohenzolern. Și propaganda dâmbovițeană a început să ni-i prezinte pe Carol și Ferdinand drept figuri providențiale, neținând seama că istoria își urma cursul. Or,  curgerea asta presupunea modernizarea de la sine a arhitecturii politice, economice, sociale, culturale, juridice, progresul  ce se înregistra în lumea largă nu putea fi ținut la frontierele naționale. Altminteri, nu identific prosperitatea adusă în România de cei doi, să fim serioși. Vreo 80% dintre români trăiau atunci într-o sărăcie lucie, restul este rezultatul unor campanii dezgustătoare  de mistificare a adevărului. Sigur, eu nu neg rolul celor doi, dar să ne păstrăm luciditatea și să nu-i ridicăm în slăvi  mai mult decât se cuvine.  Ei au avut meritul că au scos țara din  buzunarele câtorva hrăpăreți băștinași a căror lăcomie nu-i departe de cea a urmașilor pe care suntem siliți să-i suportăm azi. Dar n-a durat mult și monarhii veniți din Germania și-au făcut propriile camarile, cu aceleași apucături… Așa că „talpa țării” a rămas să-și ducă nevolnicia în continuare în  bordeie și colibe”.

În același interviu, Marian Nazat explică și de ce România nu va putea niciodată să aibă poziția fermă a unor state ca Ungaria sau Cehia, care au sfidat politicile și directivele UE, spunând un NU ferm primirii refugiaților.

„Apreciez  și poziția Ungariei, a Cehiei, nu doar a Rusiei, numai că România n-are curajul de a-și înfrunta stăpânii, după ce și-a  distrus întreaga economie ca să intre în grațiile marilor licurici ai  epocii multilateral  globalizate. Te  opui când reprezinți ceva, când ai forță financiară, militară și economică, altminteri stai în genunchi și cu mâna întinsă la binefăcători,  la galantonii apuseni… Suntem de râsul lumii, ne-am  dezis de relațiile  cu chinezii și rușii, de dragul scutului de la Deveselu (pentru care plătim vreo 6 miliarde de dolari anual) și a batjocoritorului MCV și ne bucurăm tâmp că Donald Trump îl primește pe peluza de la Casa Albă pe Klaus Iohannis și îi lasă pe alde Pantazi să-și denigreze țara… Unde s-a mai pomenit asemenea ierunci, spuneți-mi dumneavoastră ? Culmea, americanii și germanii  și-au clădit  bunăstarea inclusiv pe banii chinezilor, infuziile financiare de la Beijing fiind actuale și azi. Cât despre  gazul rusesc…”, spune avocatul.

Și pentru că în cartea sa există un pasaj legat de mândria națională, exemplul său fiind „repolonizarea Poloniei”, Nazat spune de ce crede că e nevoie pentru a  avea loc și o „reromânizare a României”.

„De o Românie  puternică și mândră ! Trăiesc de la o  vreme cu spaima că în curând Transilvania va deveni o regiune autonomă, pe  placul cancelariilor  străine, iar peste o sută de ani  limba noastră va fi cam  ce este latina  astăzi. Cine s-o mai vorbească,  dacă Bruxelles-ul ne impune cote de migranți, iar rumânii  au plecat și vor continua să plece în pribegie ? Renașterea națională nu va mai avea loc, patriotismul e,  în ochii multora, precum boala venerică, iar noi suntem în război cu noi înșine, abia ne mai îngăduim, deși ne împuținăm  pe zi ce trece. Iar cei care pleacă sunt preocupați să uite că sunt români…”

Sursa: cocoon.ro