Mi-e dor de tine, zvelta mea femeie,
De gura ta de orhidee,
De sânul tău cu bumbi de dude,
Cu buzele-ți cărnoase, dulci și ude,
Mi-e dor de tot ce se ascunde,
De șoldurile tale tari, rotunde,
De genunchii tăi mi-e dor,
Să-mi strângă capul înlăuntrul lor.
Dă-mi pe limbă să le bea
Balele tale calde, mult iubita mea,
Femeia mea, durerea mea și viața mea.
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Vino, femeia mea, să te mângâi
De-a lungul până la călcâi
Cu buzele, cu ochii, cu visarea.
Mă uit la tine, te frămânți ca marea,
Din spume de dantele, din talaze,
Cu peruzele, cu smaralde și topaze.
Strecoară-te sub luntrea mea și lină
Du-mi-o-n adânc și în lumină.
Te cânt ca un copil bătrân,
Lasă-mă să mi te-adorm pe sân,
Lasă-te-ntreagă să îți leagăn moale
În luntre farmecele tale
Și frumusețile tăcute.
Bijuteria mea cu pietre neștiute
Decât de robul tău care te cântă,
Vino încet și mă-nveșmântă
Cu sufletul, cu carnea ta,
Pe care nu o pot uita.
Tu ești iubita mea,
Stăpâna mea,
Durerea mea și bucuria mea.
Noi suntem unul amândoi
Ca un altoi lângă un alt altoi
Și-n lumea toată suntem numai noi,
Ca două cărți legate într-o carte,
De-a pururi, zi cu zi, până la moarte.
Să nu mai știm de nimeni, de nimic,
Puiule mic,
Nufărul meu deschis
Plin de parfume rare și de vis.
Vino, grădino,
Vino, senino.
Vino încet ca zborul tiptil de rândunea
Iubita mea, femeia mea.
de Tudor Arghezi
