Se afișează postările cu eticheta Poezii populare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Poezii populare. Afișați toate postările

luni, 25 martie 2024

Poezii populare de Nelu DANCI


De la,, Runc"

 De la ,,Runc" răsare luna,

Eu la crâșmă merg acuma,

Unde fetele-s ca focu',

Și-mi zic că aici mi-e locu'.

Lângă crâșmărița faină,

Îmbrăcată ca o doamnă,

Ce se învârte, se sucește,

Și îndată mă servește.

Cu vin bun din,, podișor",

Pus de ea, într-un ulcior,

Nici prea mare, dar nici mic,

Să-l bea doar cine-i voinic.

Și să pot sta pe picioare,

Că aici sunt dansatoare,

Fetele, ce le-am pomenit,

Când aicea am venit.

Distracția să înceapă,

Că am băut vinul fără apă,

Să o joc pe crâșmăriță,

Că să-mi dea și o guriță.

Nevasta mea să nu știe,

Căci am cheltuit o mie,

O mie și chiar mai mult,

Fără să iau împrumut!

***********************


JUNGHIU
Joacă junghiu' cu mninunea,
N-ai văzut de când e lumea,
Cum sare și-o, învârte tare,
Să se vadă, mîndrele poale.
Mai încolo o ,,mătrice",
Joacă cum ceatăra zice,
Și amândouă, într-un pas,
Sar, că atât le-a mai rămas.
Junghiul se ține frumușel,
Mătrice, nu mai stă de-fel,
Se strâmbă, ba se îndoaie,
Prin picioare la găzdoaie.
Și uite așa amândoi,
Se sucesc, de-i vai de noi,
Nu știi de care să scapi amu',
Sai în sus, ca fotbalu'.
De ele nu poți scăpa,
Oricât ai vrea dumneata,
Stai mai bine liniștit,
Fără mătrice și junghi, afurisit.

 

joi, 25 ianuarie 2024

POEZII POPULARE de NELU DANCI

 

Cerul albastru

Cerul albastru plin de stele
E ca ochii mândrii mele ,
Îl privesc și îl ador
Când mai am câte un dor.
Doru de mândruța mea
Ce-i frumoasă ca o stea,
Care străluce frumos
Noaptea când nu e noros.
Tot uitândumă la cer
Mă gândesc și încă sper,
La mândruța de-demult
Pe care nu pot s-o uit.
O am în inima mea
Că-i frumoasă mândruța,
Pe cât este de frumoasă
Pe atât de drăgăstoasă .
Punu-mă amu în pat
Sunt puțin îngândurat ,
Ce face mândruța mea
Oare s-a culcat și ea ?
Ori privește și ea stele
Și gândește cu plăcere,
La cerul albastru frumos
Și luceafărul, cel luminos.

*********************************************

Ghiocelul
Ghiocelul scoate capul,
Din zăpada ce-a pufoasă,
Și de e plăpând săracul,
Aduce bucurii în casă.
La copii și la bunici,
Și la cei care iubesc,
Fie ei cât de voinici,
Ce mult viața, prețuiesc.
Viața fără de flori,
Este scurtă și e tristă,
Ne gândim de multe ori,
Și de ești tu o artistă.
De aceea ghiocelul,
Se grăbește ca să iasă,
Este alb ca și oțelul,
Să avem, viața frumoasă.
Cu un buchet de ghiocei,
Împreșionezi pe oricine,
Atât sunt de iubiți ei,
Când primăvara, încet vine.
De aceea eu vă spun,
Exact ceea ce gândesc,
Mă consider un om bun,
Din inimă, vă iubesc!

luni, 14 august 2023

POEZII POPULARE de NELU DANCI, PRISLOP


HORINCUȚA ȘI CU BEREA …

 

Horincuța și cu berea,
M-o făcut să-mi cert muierea,
Că aseară m-am îmbătat
Și-am venit tot pe sub gard.

 

Noroc pe mine că n-o plouat
Și șanțu o fost curat,
Nu m-am murdărit prea tare,
Nici pe mâini, nici pe picioare.

 

Nevasta când m-o văzut,
Tare bine i-o părut
Și o-nceput a mă lăuda
Și cam aspru a-ntreba.

 

Unde am fost eu prin sat
Și-am băut de iară-s beat,
Că mie nu mi-se întâmplă,
Doar dacă beau cu o mândră.

 

Și uite-așa ne-având ce face
Și să mă lase în pace,
Eu, i-am spus c-am fost la mândra
Și m-a îmbătat bolunda.

 

Și-apoi să vezi scălmânat,
De-am picat pe jos din pat
Și am jurat pe mândra mea,
Că altul nu voi mai bea.

 

SPOVEDANIE …

 

Fost-am și m-am spovedit,
La popa care-o venit,
Din Dănești, om învățat,
Om deștept și așezat.

 

M-o-ntrebat de am păcate?
Eu, i-am spus că într-o noapte,
Cum veneam îngândurat,
Cred c-am căzut în păcat.

 

Cum se vedea fain de lună,
Mă întâlnii cu mândra bună
Și în casă m-a poftit,
De aia am păcătuit.

 

Nu cu fapta, doar cu uitatuʹ,
Când mândruța tomne patuʹ,
Eu, i-am spus că nu mi-e somn

Și în pat cu ea nu dorm.

 

Și-am ieșit îngândurat
Și spre casă am plecat.
Părintele, om milos,
Canon mi-a dat să merg pe jos.

 

De acasă-n Baia Sprie,
Ca nimenea să nu mă-mbie,
Nici cu apă, nici cu mâncare,
Că păcatuʹ nu-i prea mare.

 

 

BĂTRÂNEȚE, BĂTRÂNEȚE …

 

Stau amu și mă gândesc,
De ce oare-mbătrânesc?
Și picioarele mă dor
De-abia mai merg prin odor.

 

Cu mândrele din alt sat,
Nu mai merg la preumblat,
Cum mergeam eu altădată,
Când mândruța era fată.

 

Gândescu-mă dar nu regret,
Că mai demult fost-am bugăt,
Pe la mândre-n alte sate,
Tinerele-n miez de noapte.

 

Când semnaluʹ eu l-am dat,
Repede săreau din pat,
Ușa o deschideau repejor
Și mă primeau în casa lor.

 

Și până dimineață se făcea,
Petreceam cu mândruța
Și în casă și afară,
De poți mâine, vino iară!

 

Și amu așa-ntr-o doară,
Mă tot uit pe ulicioară,
După mândre de demult,
Cu care m-am petrecut.

 

Și nu le mai zic nimica,
Mi-e să n-audă Rodica,
Să pună mâna pe sucitoare
Și să-mi dea unde mă doare.

 

De-amu mai multe nu vă zic,
Că mă ține un junghi un pic
Și n-aș vrea ca junghiu mare,
Să-mi coboare în picioare …

 

 

FRUMOASELE VECINE …

 

Am un prieten și vecin,
Pe care-l cheamă Marin,
Două fete frumoase are,
Frumoase, care de care.

 

Pe una o cheamă Marina,
Frumoasă bătu-o-ar vina,
Iar cealaltă este Oana,
Mai frumoasă ca icoana.

 

Când pe stradă se duc ele,
Toți se uită cu durere,
Că nu pot să le vorbească,
Cu vorbe să le cucerească.

 

Că fetele sunt școlite,
Nu se lasă păcălite.
De niște băieți fuduli,
Care nu au nici ciucuri.

 

Dar veni-va vremea lor,
Când și-or găsi un fecior,
Tot așa frumos ca ele,
Dup-a inimi plăcere.

 

Mărita-s-or că-s frumoasă,
Mai sus de mine face-or casă
Și așa frumoase vecine,
N-a avea nimeni ca mine.



 

sâmbătă, 20 noiembrie 2021

Poezii populare - Nelu DANCI



SE ZVONEȘTE CĂ ÎN ȚARĂ

 

Se zvonește că în țară,

A intrat o gripă iară,

Amu-i gripă cea porcină,

De te doare la inimă.

 

Da’ Marin, un prieten bun,

Un porc a tăiat acum,

M-a invitat și pe mine,

Ca să văd dacă e bine.

 

Să mâncăm sau să mai bem,

Sau alt porc să mai tăiem,

Eu i-am spus pe cele drepte,

Că mâncăm până ce este!

 

De-om vedea că nu ni-i bine,

Nu vom mânca până mâine

Și apoi… fie ce-o fi,

Cred că nu ne-om îmbolnăvi.

 

În caz că nu mi-a fi bine,

Nu mai vin la tin'  Marine,

Mai bine bem o horincă,

Nu cred că ne-a fi nimn’ică.

 

 

ACUM TOAMNA E TÂRZIE

 

Acum toamna e târzie,

Cerul este înnorat,

Iarna, de-amu o să vie,

Eu stau liniștit în pat.

 

Mă gândesc la mândra dragă,

De cumva s-a îmbrăcat,

Să-i cumpăr haină de blană,

Să nu-i fie frig prin sat.

 

Ziua e mai mică acum,

Dar ea pleacă la-ntâlnit,

Încetuc, pe câmp, acum,

Cu al ei frumos iubit.

 

Nu aș vrea ca să răcească,

Tot umblând în sus și-n jos

Și să se îmbolnăvească,

Umblând fără nici un rost.

 

Mai bine să stea acasă,

Să se gândească cu dor

Și să facă foc în casă,

Dacă de badea i-i dor.

 

Că și el vine-nfrigurat,

Tot umblând în sus și-n jos

Și un pic îngrijorat,

De cumva e de prisos.

 

C-a bătut atâta cale,

Singurel și-ngândurat,

Pentru mândruța din vale,

Care poate… l-a uitat.

 

TĂT AM ZÂS CĂ N-OI MAI BE’

 

Tăt* am zâs*că n-oi mai be’

Horincă… de n-oi ave’,

Că nu oi mai be’ horincă,

De-amu până duminică.

*Tăt – tot;

*Zâs – Zis (vb. a zice);

 

Numai d’inuc* și cu bere,

Da’ la femei nu oi mer(g)e,

Că  sunt tare blăstămate

Și te bagă în păcate.

*D’inuc – vinuc, vin, băutură din struguri;

 

Așa am pățât și alaltăieri,

Am băut vreo patru beri,

Cum mer(g)em încet pă* drum,

Întâlnii un prieten bun.

*pă – pe;

 

Care m-o dus în ispită,

Să mer(g)em la o iubită,

Bineînțeles de a lui,

Pe care n-o cunoscui.

 

Dar eu nu m-am lăsat moale,

Nu am mers cu el pe cale,

Meargă el dar singurel,

Că e ca mine, mai tinerel.

 

Că eu nu sunt de mândruță,

Fie ea cât de drăguță,

Nu vreu* să fiu povestit

Și de nevastă probozât*.

*vreu – vreau;

*probozât – (vb) a certa, a sfădi;

 

duminică, 1 august 2021

Poezii de NELU DANCI - poet popular

 



SUNT LA A DOUA TINEREȚE...
Sunt la a doua tinerețe,
Mândrele privesc din prag,
Cum mă plimb eu cu blândețe
Și privesc la ce mi-e drag.
Mi-e drag câmpu' și islazu',
Pe unde-am copilărit,
Unde am lăsat necazu'
Și mă pusei pe iubit.
Cu o mândră mititică,
Ce oile le păștea,
De iubit nu avea frică
Și într-una tot cânta.
Tot de dragoste și dor,
Pentru inimioara mea,
Demult când eram fecior
Și inima-mi tresărea.
Dar acum fiind bătrân
Nu mă mai distrez așa,
Umblu încetuc pe drum,
Cu gându' la ce-aș avea.
Acuma sunt bătrânel,
Gânduri încă mă mai bat
Și dacă nu-s singurel,
Mă cobor noaptea din pat.
Privesc lună, privesc stele
Și mă gândesc la islaz,
La cântecul mândrii mele,
Ce a fost și ce-a rămas.
DUCE-M-AȘ ȘI N-AȘ VENI...
(Plopiș - Maramureș)
Duce-m-aș și n-aș veni,
Sus pe dealu' Măgurii,
Unde iarba-i necosită
Și cucu' frumos mai cântă.
Cucu' cântă în copac,
Iară mândra în cerdac,
La căsuța de pe deal,
Unde mulți nu au habar.
Căci acolo în căsuță,
Stă o mândră copiliță,
Cu glas de privighetoare,
Cine o aude moare.
Moare de dor și-i beteag,
De a copiliței drag
Și nu mai merge acasă,
La nevasta lui frumoasă.
Stă pe iarba necosită
Și ascultă cum ea cântă,
Ea și cucu' într-un glas,
De-ți face numai necaz.

CALULE CU COAMĂ DEASĂ...

Calule cu coamă deasă,
Haide de mă du' acasă,
Că sunt bătrân, obosit,
Ca și tine, istovit.
Tu ai fost tot prin păduri,
Să tragi lemne pe câmpuri
În Austria să se vândă,
Pe euro, cu dobândă.
Amu suntem amândoi
Bătrâni și e vai de noi!
Am muncit noi împreună,
Să avem o viață bună.
Eminescu ne scria
Vai și-amar de țara mea,
Toți ne jefuiesc în țară,
Ne spun vorbe de ocară!
Vor veni și vremuri bune,
Când în țara mea voi spune,
Sunt Român, sunt patriot
Și vă iubesc mult de tot.
Iubesc patria și glia,
Țara mea e România
Și oriunde eu voi mer(g)e,
Nu merg făr' Vasile Bele.
Și mai am un prieten bun,
Dar acuma nu îl spun,
Ce m-a îndemnat a scrie,
Cu drag câte-o poezie.

SUB O SALCIE PLETOASĂ...

Sub o salcie pletoasă,
Stau singur, îngândurat,
Unde o fi a mea mândră,
Sau de mine a uitat?
O aștept și nu mai vine,
O fi, cumva, bolnăvioară?
Sau nu-i este dor de mine,
Ori o fi, cumva, la moară?
Că mi-a zis că treabă are
Când bărbatu-i e plecat,
Nu mai vine pe cărare,
Nu vrea să facă păcat.
Eu am zis că n-o fi rău,
Poate merge-ncetișor,
Fie deal sau fie tău,
Că eu nu mai sunt fecior.
Am nevastă drăgăstoasă,
Mă iubește orișicând,
Mă cheamă, cu drag, în casă,
De sunt sătul sau flămând.

(Plopiș - Maramureș)

luni, 7 octombrie 2019

POEZII POPULARE – NELU DANCI


 Motto:
,,Cu poetul Vasile Bele,
Orișiunde, eu, pot mer(g)e,
Nu te face de rușine
Și ce scrie, scrie bine!”.


,,Nu am irosit timpul, ci mereu l-am privit ca dar de la Dumnezeu. Dacă nu am avut altceva ce face, am scris ... modest, simplu, fără pretenții de poet, fără pretenții în ceea ce privește regulile gramaticale ... doar pentru că modestia îmi e o calitate”.

Cuvântul autorului ...

Am scris, simplu și modest, despre sat, biserică, preot, vecini, neamuri, despre oameni ce-au fost, despre oameni ce sunt, despre locuri pe unde am trecut ... pentru că așa am simțit.
                                   
În sfârșit! În sfârșit m-am hotărât să public, sau să îmi public gândurile, adunate, așa cum am știut, în versuri, preț de câțiva ani. Dacă la început, am privit otul ca pe o glumă, iată-mă, azi, pus în fața faptului împlinit, ajutat, sprijinit și susținut de prieteni buni, colaboratori, oameni pe care îi știu de-o viață, oameni pe care i-am cunoscut în trecerea anilor.
            Am început a scrie versuri, cu ceva vreme în urmă, și am privit acest lucru ca ,,un joc”, (tradiționalul joc la șură). Cu emoție, așa ca și intratul, celor tineri, încă fără experiență, în joc. Aici, la jocul de la șură, se aduna lumea din sat, pentru a participa, în diferite calități (erau și doar privitorii de pe marginea gardului), dar era o activitate care antrena întreaga comunitate, întregul sat, ba chiar și dincolo de granița acestuia, că mai ajungeau feciori și din alte sate ... amintiri plăcute din anii tinereții, dar care și-au pus amprenta puternic în rădăcina sufletului meu. M-aș bucura dacă ,,pe sfert”, poeziile mele și-ar pune amprenta în sufletul tău, dragul meu cititor. Poeziile sunt rodul unor frământări, sunt rezoltatul unor clipe, fapte de necontestat, care ne-au marcat într-un fel sau altul viața. Poeziile, sunt cele care-mi eliberează, și deopotrivă, îmi umplu sufletul cu energie și putere, ajuns fiind în prag de  bătrânețe. Ironiile și glumele nu ar trebui să ne lipsească din viața de zi cu zi.
 Îmi place (și de fapt așa e felul meu de a fi!)  să văd oameni în jurul meu care zâmbesc, care nu sunt triști, care nu sunt amărâți ori supărați, iar acolo și atunci când mă întâlnesc cu oameni care nu zâmbesc, cu oameni ce sunt întristați, vin cu câte o glumă, cu câte o poantă, cu o amintire din anii tinereții ... pentru că așa consider că trebuie să fie. 
            Am început să scriu despre sat și despre viața din interiorul acestuia. Întâi despre biserica noastră strămoșească și despre preoții care s-au perindat prin sat de-alungul timpului, dăruindu-le câte o strofă, uneori, câte o poezioară, alteori. Lucruri simple, punctuale, actuale nimic complicat, în concordanță cu viața tradițională a satului românesc. Așa am simțit că trebuie să fac, și asta am făcut, repet, la începând, totul fiind luat în râs, nimic în serios, în glumă sau șagă.
            Am scris despre marile iubiri din viața satului – împărtășite sau neîmpărtășite, împlinite sau neîmplinite - știind cum era viața, traiul și lumea ,,mai de demult!”. Deja sunt legende căsătoriile de interes, sau sintagma ,,dacă ți-o plăcut, amu taci și rabdă!”, așa cum tot legendă au ajuns și soacrele cele care și amare care își persecutau nurorile – tinere, neștiute, neînvățate.  Am scris despre cum aș vrea să fim ca oameni, unii în fața altora – săritori, omenoși, niciodată urâcioși. Am scris despre verdele pădurii, despre apele izvoarelor din zonă, unde te opreai, gustai și-ți potoleai setea din suflet, și-apoi plecai mai departe gândindu-te ... amintindu-ți ... ba câte un sărut, ba câte un ,,fost drăguț”, pentru care relația ,,nu a fost să fie”. În general, satul a avut legile lui nescrise, alături de cele scrise, evident. Erau oameni care trăiau simplu și modest și le era totul îndeajuns. Erau oameni cu credințăși cu frica lui Dumnezeu, azi, Doamne, să mă ierți ... ce lume o fi asta?
            Odată cu modernizarea satului românesc, cu introducerea noilor elemente ale tehnologiei actuale, am ținut pasul cu lumea, cu modernitatea din ea, am avansat în ceea ce privește modul și nivelul de trai, cum era firesc, dar așa am făcut toți din sat, nu doar eu! Dacă la început s-a introdus telefonia, apoi s-au modernizat, în paralel cu introducerea internetului și la noi, la țară, casele, bucătăriile, imobilele, asta am făcut și noi, cei din familia noastră.
            Azi, trăitorii satului românesc, cel puțin la noi în zonă, se pot bucura de un oarecare confort imobiliar. Am muncit toată viața pentru a-mi putea întreține familia și copiii – darurile lui Dumnezeu, alături de soție – RODICA – cea care mi-a fost alături de câțiva zeci de ani, și le-am dus cu bune și cu rele, toate, împreună, pentru că așa am jurat în Sfânta Biserică.
            Copiii au crescut, s-au așezat la casele lor, ne-au dăruit nepoți ... ce poți să-ți dăruiești altceva de la viață. Cu bune și cu rele, cu necazuri și bucuriii ... așa cum este însăși traiul. Când am avut timp, nu am stat degeaba. Nu am irosit timpul, ci mereu l-am privit ca dar de la Dumnezeu. Dacă nu am avut altceva ce face, am scris ... modest, simplu, fără pretenții de poet, fără pretenții în ceea ce privește regulile gramaticale, fără ... doar pentru că modestia îmi e o calitate. Stați liniștiți, că am primit în timp, mustrări, ba în scris, ba verbale, dar toate mi le-am asumat, fără nicio supărare. Am scris când în stil tradițional, respectând limbajul satului, când un pic mai modern, dar nu prea mă caracterizează modernitatea lucrurilor. Eu sunt simplu și așa doresc să rămân. Sunt un OM simplu, cu credință și dragoste pentru Dumnezeu și rugăciune.
              Am scris despre sat, despre oamenii din el, despre jocurile din sărbători, despre fârtați și frații de cruce – obiceiuri gata uitate. Păcat! Mare păcat, dar asta este lumea în care trăim. Nu vă așteptați la cine știe ce minunății de lucruri, nici vorbă. Veți găsi poeziile simple (așa ca mine, repet), dar fiecare având o bază, o rădăcină în pornirea ei. Locuind toată viața în sat, la ,,țară”, cum se spune, având o vârstă, (sunt un pensionar, care îmi doresc să am doar sănătate, eu și toată familia mea), consider că sunt un OM împlinit, trecut ,,mai mult încolo decât încoace”, dar vă rog să-mi înțelegeți pasiunea pentru poezii și pentru scris.
            Ulterior, am legat, virtual, prietenii cu alți oameni din acest domeniu, și fiecare în parte, asta m-au sfătuit – să nu mă opresc din drum! Să merg înainte – (tot înainte, glumesc eu, că înainte o fo mai bine!). Îl amintesc pe fratele-fârtat Augustin NEAGA – din Ciocotiș, renumit și recunoscut poet, în această zonă. Ba avem și un volum de versuri tipărit împreună – POEZII DIN FISCULAȘ - împreună cu Vasile BELE, alt frate-fârtat, căruia i-am încredințat poeziile cu rugămintea de-a ,,scoate ceva din ele”, i-am zis eu. Ei, fârtații, oameni harnici m-au susținut și încurajat mereu, fapt ce mi-a dat curaj și putere. Probabil, zic eu, acuma, dacă nu era acest pas, nu apăream în volum niciodată. Zic ...! Totul, rămânea la nivel unui manuscris, la ceea ce am mai postat și comentat, toți, împreună, pe Facebook. Și uite așa, acuma pot spune că mă încântă ideea și mulțumesc lui Dumnezeu pentru aceste prietenii adevărate. Așa cum trebuie să mulțumesc și celor de acasă – care m-au susținut și apreciat – familiei mele. VĂ MULȚUMESC!
            Nu știu ce îmi va rezerva viitorul, căci ce e trecut a devenit amintire, și l-am trăit și văzut, prezentul, este acum, se derulează sub ochii noștri, viitorul ... ?  Nu știm cui aparține, sau dacă aparținem lui. Cert este un lucru ... doresc să rămână, toate acestea, și mai bune și mai puțin bune, ca o amintire a trecerii mele pe pământ. Așa, consider că mi-am împlinit un rost.
            Nu căutați vorbe sau cuvinte mărețe. Nu le veți găsi aici. Totul se întâmplă sub zodia simplității și a bunei cuviințe. uneori mi-au iești rimele, alteori nu. Cât mi-a stat în putință am mai încercat pe ici pe colo câte o modificare de text, sau în text, dar mi-am dat seama că dacă schimb ceva nu mai are același sens poezia, așa că singur am hotărât să las așa textul.
                 Nu vă așteptați la lucruri înălțătoare, mărețe, probabil așa cum scriu marii noștri poeți! Nu le veți găsi aici. Aici în acest volum veți găsi umbra bradului cea care de răcoare, veți găsi izvorul din deal cu apă mereu proaspătă și bună, ulița satului cu vecinele și vecinii (pe care-i mai provoc la un pahar de ... vorbă!), veți găsi iubirile din tinerețe ... tinerețe care a trecut mult prea repede. Poate sună ca un regret, poate! Dar așa este, timpul trece foarte repede, fără să ne dăm seama cum trecem ... noi trecem. Anotimpurile se reîntorc, frunza verde a copacului se reîntoarce în primăvară, cu toate că toamna a îngălbenit și a căzut ... natura, mereu, reînvie. Noi, trăitorii acestui pământ, niciodată, nu vom face pași înapoi. Bătrâni fiind, n vom întineri.
Am scris despre oameni și locuri pe unde am trecut, locuri prin care nu am mai fost și mi-aș dori să mai trec, oameni care și-au pus amprenta asupra devenirii mele, asupra mea. Am simțit că asta trebuie să fac și așa am făcut, în felul meu, deși fiecare poate să facă. Am scris cu mult drag despre neamurile – surori, verișori, unchi (unchiu Găvrilă din deal), despre prieteni și prietene, oameni cu care într-un anumit punct al vieții am luat contact, am râs, ne leagă ceva... o amintire. Am scris despre locuri – Ciocotiș, Trestia, Chiuzbaia, Lucăcești – locuri pe unde am fost, unde am copilărit (Trestia), care nu au cum să fie uitate. Și așa va fi, le voi duce cu mine ... deși ele vor rămâne aici. Am venit de ginere în Plopiș - sat care a dat multe personalități puternice – oameni învățați, care nu și-au uitat rădăcina – preoți, stareți de mănăstire, episcopi, profesori și mulți intelectuali în diverse funcții. M-am bucurat pentru ei, știind că sunt de-al lor, și ei sunt ai noștri, iar fiecare revedere, a fost un prilej de mare bucurie.
Am scris despre vremea marilor iubiri, care nu ai cum să le uiți, după cât au fost de frumoase, de sincere, de naive, de curate, gândindu-mă, într-o formă sau alta, și la lumea ce-o trăim azi, cu toții. Nu vezi iubiri sincere. Televizorul ne intoxică ... nu auzi decât despre minuni și oameni necăjiți, supărați, abandonați ... Aș vrea ca acest volum să ne unească și să fim mândri că suntem neamuri, prieteni, oameni, vecini, colegi ... unii cu alții. Le mulțumesc celor care au avut încredere în mine, și mi-au dat sprijin. Le mulțumesc celor din familia mea pentru susținerea lor și încrederea ce-o au în mine. MULȚUMESC SOȚIEI, COPIILOR ȘI NEPOȚILOR, și-i asigur de toată iubirea și dragostea mea.

NELU DANCI -
Plopiș - Maramureș, 19 septembrie 2019

VASILE BELE
 BAIA MARE  VICTOR BABES 31/51 
TEL:0753-53.30.03
email  v_bele@yahoo.com