Motto:
,,Cu poetul Vasile Bele,
Orișiunde, eu, pot mer(g)e,
Nu te face de rușine
Și ce scrie, scrie bine!”.
,,Nu am irosit timpul, ci mereu l-am privit ca dar de la Dumnezeu. Dacă nu am avut altceva ce face, am scris ... modest, simplu, fără pretenții de poet, fără pretenții în ceea ce privește regulile gramaticale ... doar pentru că modestia îmi e o calitate”.
Cuvântul autorului ...
Am scris, simplu și modest, despre sat, biserică, preot, vecini, neamuri, despre oameni ce-au fost, despre oameni ce sunt, despre locuri pe unde am trecut ... pentru că așa am simțit.
În sfârșit! În sfârșit m-am hotărât să public, sau să îmi public gândurile, adunate, așa cum am știut, în versuri, preț de câțiva ani. Dacă la început, am privit otul ca pe o glumă, iată-mă, azi, pus în fața faptului împlinit, ajutat, sprijinit și susținut de prieteni buni, colaboratori, oameni pe care îi știu de-o viață, oameni pe care i-am cunoscut în trecerea anilor.
Am început a scrie versuri, cu ceva vreme în urmă, și am privit acest lucru ca ,,un joc”, (tradiționalul joc la șură). Cu emoție, așa ca și intratul, celor tineri, încă fără experiență, în joc. Aici, la jocul de la șură, se aduna lumea din sat, pentru a participa, în diferite calități (erau și doar privitorii de pe marginea gardului), dar era o activitate care antrena întreaga comunitate, întregul sat, ba chiar și dincolo de granița acestuia, că mai ajungeau feciori și din alte sate ... amintiri plăcute din anii tinereții, dar care și-au pus amprenta puternic în rădăcina sufletului meu. M-aș bucura dacă ,,pe sfert”, poeziile mele și-ar pune amprenta în sufletul tău, dragul meu cititor. Poeziile sunt rodul unor frământări, sunt rezoltatul unor clipe, fapte de necontestat, care ne-au marcat într-un fel sau altul viața. Poeziile, sunt cele care-mi eliberează, și deopotrivă, îmi umplu sufletul cu energie și putere, ajuns fiind în prag de bătrânețe. Ironiile și glumele nu ar trebui să ne lipsească din viața de zi cu zi.
Îmi place (și de fapt așa e felul meu de a fi!) să văd oameni în jurul meu care zâmbesc, care nu sunt triști, care nu sunt amărâți ori supărați, iar acolo și atunci când mă întâlnesc cu oameni care nu zâmbesc, cu oameni ce sunt întristați, vin cu câte o glumă, cu câte o poantă, cu o amintire din anii tinereții ... pentru că așa consider că trebuie să fie.
Am început să scriu despre sat și despre viața din interiorul acestuia. Întâi despre biserica noastră strămoșească și despre preoții care s-au perindat prin sat de-alungul timpului, dăruindu-le câte o strofă, uneori, câte o poezioară, alteori. Lucruri simple, punctuale, actuale nimic complicat, în concordanță cu viața tradițională a satului românesc. Așa am simțit că trebuie să fac, și asta am făcut, repet, la începând, totul fiind luat în râs, nimic în serios, în glumă sau șagă.
Am scris despre marile iubiri din viața satului – împărtășite sau neîmpărtășite, împlinite sau neîmplinite - știind cum era viața, traiul și lumea ,,mai de demult!”. Deja sunt legende căsătoriile de interes, sau sintagma ,,dacă ți-o plăcut, amu taci și rabdă!”, așa cum tot legendă au ajuns și soacrele cele care și amare care își persecutau nurorile – tinere, neștiute, neînvățate. Am scris despre cum aș vrea să fim ca oameni, unii în fața altora – săritori, omenoși, niciodată urâcioși. Am scris despre verdele pădurii, despre apele izvoarelor din zonă, unde te opreai, gustai și-ți potoleai setea din suflet, și-apoi plecai mai departe gândindu-te ... amintindu-ți ... ba câte un sărut, ba câte un ,,fost drăguț”, pentru care relația ,,nu a fost să fie”. În general, satul a avut legile lui nescrise, alături de cele scrise, evident. Erau oameni care trăiau simplu și modest și le era totul îndeajuns. Erau oameni cu credințăși cu frica lui Dumnezeu, azi, Doamne, să mă ierți ... ce lume o fi asta?
Odată cu modernizarea satului românesc, cu introducerea noilor elemente ale tehnologiei actuale, am ținut pasul cu lumea, cu modernitatea din ea, am avansat în ceea ce privește modul și nivelul de trai, cum era firesc, dar așa am făcut toți din sat, nu doar eu! Dacă la început s-a introdus telefonia, apoi s-au modernizat, în paralel cu introducerea internetului și la noi, la țară, casele, bucătăriile, imobilele, asta am făcut și noi, cei din familia noastră.
Azi, trăitorii satului românesc, cel puțin la noi în zonă, se pot bucura de un oarecare confort imobiliar. Am muncit toată viața pentru a-mi putea întreține familia și copiii – darurile lui Dumnezeu, alături de soție – RODICA – cea care mi-a fost alături de câțiva zeci de ani, și le-am dus cu bune și cu rele, toate, împreună, pentru că așa am jurat în Sfânta Biserică.
Copiii au crescut, s-au așezat la casele lor, ne-au dăruit nepoți ... ce poți să-ți dăruiești altceva de la viață. Cu bune și cu rele, cu necazuri și bucuriii ... așa cum este însăși traiul. Când am avut timp, nu am stat degeaba. Nu am irosit timpul, ci mereu l-am privit ca dar de la Dumnezeu. Dacă nu am avut altceva ce face, am scris ... modest, simplu, fără pretenții de poet, fără pretenții în ceea ce privește regulile gramaticale, fără ... doar pentru că modestia îmi e o calitate. Stați liniștiți, că am primit în timp, mustrări, ba în scris, ba verbale, dar toate mi le-am asumat, fără nicio supărare. Am scris când în stil tradițional, respectând limbajul satului, când un pic mai modern, dar nu prea mă caracterizează modernitatea lucrurilor. Eu sunt simplu și așa doresc să rămân. Sunt un OM simplu, cu credință și dragoste pentru Dumnezeu și rugăciune.
Am scris despre sat, despre oamenii din el, despre jocurile din sărbători, despre fârtați și frații de cruce – obiceiuri gata uitate. Păcat! Mare păcat, dar asta este lumea în care trăim. Nu vă așteptați la cine știe ce minunății de lucruri, nici vorbă. Veți găsi poeziile simple (așa ca mine, repet), dar fiecare având o bază, o rădăcină în pornirea ei. Locuind toată viața în sat, la ,,țară”, cum se spune, având o vârstă, (sunt un pensionar, care îmi doresc să am doar sănătate, eu și toată familia mea), consider că sunt un OM împlinit, trecut ,,mai mult încolo decât încoace”, dar vă rog să-mi înțelegeți pasiunea pentru poezii și pentru scris.
Ulterior, am legat, virtual, prietenii cu alți oameni din acest domeniu, și fiecare în parte, asta m-au sfătuit – să nu mă opresc din drum! Să merg înainte – (tot înainte, glumesc eu, că înainte o fo mai bine!). Îl amintesc pe fratele-fârtat Augustin NEAGA – din Ciocotiș, renumit și recunoscut poet, în această zonă. Ba avem și un volum de versuri tipărit împreună – POEZII DIN FISCULAȘ - împreună cu Vasile BELE, alt frate-fârtat, căruia i-am încredințat poeziile cu rugămintea de-a ,,scoate ceva din ele”, i-am zis eu. Ei, fârtații, oameni harnici m-au susținut și încurajat mereu, fapt ce mi-a dat curaj și putere. Probabil, zic eu, acuma, dacă nu era acest pas, nu apăream în volum niciodată. Zic ...! Totul, rămânea la nivel unui manuscris, la ceea ce am mai postat și comentat, toți, împreună, pe Facebook. Și uite așa, acuma pot spune că mă încântă ideea și mulțumesc lui Dumnezeu pentru aceste prietenii adevărate. Așa cum trebuie să mulțumesc și celor de acasă – care m-au susținut și apreciat – familiei mele. VĂ MULȚUMESC!
Nu știu ce îmi va rezerva viitorul, căci ce e trecut a devenit amintire, și l-am trăit și văzut, prezentul, este acum, se derulează sub ochii noștri, viitorul ... ? Nu știm cui aparține, sau dacă aparținem lui. Cert este un lucru ... doresc să rămână, toate acestea, și mai bune și mai puțin bune, ca o amintire a trecerii mele pe pământ. Așa, consider că mi-am împlinit un rost.
Nu căutați vorbe sau cuvinte mărețe. Nu le veți găsi aici. Totul se întâmplă sub zodia simplității și a bunei cuviințe. uneori mi-au iești rimele, alteori nu. Cât mi-a stat în putință am mai încercat pe ici pe colo câte o modificare de text, sau în text, dar mi-am dat seama că dacă schimb ceva nu mai are același sens poezia, așa că singur am hotărât să las așa textul.
Nu vă așteptați la lucruri înălțătoare, mărețe, probabil așa cum scriu marii noștri poeți! Nu le veți găsi aici. Aici în acest volum veți găsi umbra bradului cea care de răcoare, veți găsi izvorul din deal cu apă mereu proaspătă și bună, ulița satului cu vecinele și vecinii (pe care-i mai provoc la un pahar de ... vorbă!), veți găsi iubirile din tinerețe ... tinerețe care a trecut mult prea repede. Poate sună ca un regret, poate! Dar așa este, timpul trece foarte repede, fără să ne dăm seama cum trecem ... noi trecem. Anotimpurile se reîntorc, frunza verde a copacului se reîntoarce în primăvară, cu toate că toamna a îngălbenit și a căzut ... natura, mereu, reînvie. Noi, trăitorii acestui pământ, niciodată, nu vom face pași înapoi. Bătrâni fiind, n vom întineri.
Am scris despre oameni și locuri pe unde am trecut, locuri prin care nu am mai fost și mi-aș dori să mai trec, oameni care și-au pus amprenta asupra devenirii mele, asupra mea. Am simțit că asta trebuie să fac și așa am făcut, în felul meu, deși fiecare poate să facă. Am scris cu mult drag despre neamurile – surori, verișori, unchi (unchiu Găvrilă din deal), despre prieteni și prietene, oameni cu care într-un anumit punct al vieții am luat contact, am râs, ne leagă ceva... o amintire. Am scris despre locuri – Ciocotiș, Trestia, Chiuzbaia, Lucăcești – locuri pe unde am fost, unde am copilărit (Trestia), care nu au cum să fie uitate. Și așa va fi, le voi duce cu mine ... deși ele vor rămâne aici. Am venit de ginere în Plopiș - sat care a dat multe personalități puternice – oameni învățați, care nu și-au uitat rădăcina – preoți, stareți de mănăstire, episcopi, profesori și mulți intelectuali în diverse funcții. M-am bucurat pentru ei, știind că sunt de-al lor, și ei sunt ai noștri, iar fiecare revedere, a fost un prilej de mare bucurie.
Am scris despre vremea marilor iubiri, care nu ai cum să le uiți, după cât au fost de frumoase, de sincere, de naive, de curate, gândindu-mă, într-o formă sau alta, și la lumea ce-o trăim azi, cu toții. Nu vezi iubiri sincere. Televizorul ne intoxică ... nu auzi decât despre minuni și oameni necăjiți, supărați, abandonați ... Aș vrea ca acest volum să ne unească și să fim mândri că suntem neamuri, prieteni, oameni, vecini, colegi ... unii cu alții. Le mulțumesc celor care au avut încredere în mine, și mi-au dat sprijin. Le mulțumesc celor din familia mea pentru susținerea lor și încrederea ce-o au în mine. MULȚUMESC SOȚIEI, COPIILOR ȘI NEPOȚILOR, și-i asigur de toată iubirea și dragostea mea.
NELU DANCI -
Plopiș - Maramureș, 19 septembrie 2019
