SUNT LA A DOUA TINEREȚE...
Sunt la a doua tinerețe,
Mândrele privesc din prag,
Cum mă plimb eu cu blândețe
Și privesc la ce mi-e drag.
Mi-e drag câmpu' și islazu',
Pe unde-am copilărit,
Unde am lăsat necazu'
Și mă pusei pe iubit.
Cu o mândră mititică,
Ce oile le păștea,
De iubit nu avea frică
Și într-una tot cânta.
Tot de dragoste și dor,
Pentru inimioara mea,
Demult când eram fecior
Și inima-mi tresărea.
Dar acum fiind bătrân
Nu mă mai distrez așa,
Umblu încetuc pe drum,
Cu gându' la ce-aș avea.
Acuma sunt bătrânel,
Gânduri încă mă mai bat
Și dacă nu-s singurel,
Mă cobor noaptea din pat.
Privesc lună, privesc stele
Și mă gândesc la islaz,
La cântecul mândrii mele,
Ce a fost și ce-a rămas.
DUCE-M-AȘ ȘI N-AȘ VENI...
(Plopiș - Maramureș)
Duce-m-aș și n-aș veni,
Sus pe dealu' Măgurii,
Unde iarba-i necosită
Și cucu' frumos mai cântă.
Cucu' cântă în copac,
Iară mândra în cerdac,
La căsuța de pe deal,
Unde mulți nu au habar.
Căci acolo în căsuță,
Stă o mândră copiliță,
Cu glas de privighetoare,
Cine o aude moare.
Moare de dor și-i beteag,
De a copiliței drag
Și nu mai merge acasă,
La nevasta lui frumoasă.
Stă pe iarba necosită
Și ascultă cum ea cântă,
Ea și cucu' într-un glas,
De-ți face numai necaz.
CALULE CU COAMĂ DEASĂ...
Calule cu coamă deasă,
Haide de mă du' acasă,
Că sunt bătrân, obosit,
Ca și tine, istovit.
Tu ai fost tot prin păduri,
Să tragi lemne pe câmpuri
În Austria să se vândă,
Pe euro, cu dobândă.
Amu suntem amândoi
Bătrâni și e vai de noi!
Am muncit noi împreună,
Să avem o viață bună.
Eminescu ne scria
Vai și-amar de țara mea,
Toți ne jefuiesc în țară,
Ne spun vorbe de ocară!
Vor veni și vremuri bune,
Când în țara mea voi spune,
Sunt Român, sunt patriot
Și vă iubesc mult de tot.
Iubesc patria și glia,
Țara mea e România
Și oriunde eu voi mer(g)e,
Nu merg făr' Vasile Bele.
Și mai am un prieten bun,
Dar acuma nu îl spun,
Ce m-a îndemnat a scrie,
Cu drag câte-o poezie.
SUB O SALCIE PLETOASĂ...
Sub o salcie pletoasă,
Stau singur, îngândurat,
Unde o fi a mea mândră,
Sau de mine a uitat?
O aștept și nu mai vine,
O fi, cumva, bolnăvioară?
Sau nu-i este dor de mine,
Ori o fi, cumva, la moară?
Că mi-a zis că treabă are
Când bărbatu-i e plecat,
Nu mai vine pe cărare,
Nu vrea să facă păcat.
Eu am zis că n-o fi rău,
Poate merge-ncetișor,
Fie deal sau fie tău,
Că eu nu mai sunt fecior.
Am nevastă drăgăstoasă,
Mă iubește orișicând,
Mă cheamă, cu drag, în casă,
De sunt sătul sau flămând.
(Plopiș - Maramureș)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu