Lansare de carte - Gheorghe Mois, Transcarpatia, Ucraina, 29 septembrie 2025, ora 13,oo

 

Descântec la margine de țară

 

                                                                                     de Gheorghe Pârja

Avem tensiuni în țară, guvernul este pus la zid, asistăm la o debandadă a deciziilor, realitatea năvălește peste noi cu semnul pandemiei. Așa este, dar nu este sfârșitul lumii. Este o mare încercare pentru aceste generații. Și, totuși, nu este sfârșitul lumii. Pe fondul îngrijorării care a cuprins lumea, se fac și se desfac multe ghemuri politice. Despre noi, cei care suntem preocupați de viață și moarte, de educația copiilor în școli, se crede că am uitat de ches­tiunile care dau durată neamului. Mai lunile trecute, prietenul Teodor Ardelean îmi sugera să mă documentez, mai precis, despre soarta românilor din dreapta Tisei, care trec prin ciudate reașezări în teritoriu, în care comunitatea românească este separată administrativ. În această vreme, asediați de restricții, de dialoguri directe, cum o cere rigoarea jurnalistică, nu am reușit să duc sugestia până la capăt.

Domnul Ardelean știa că am o rezervă de documentare, de pe când alcătuiam cartea despre maramureșenii din dreapta Tisei, pe care dânsul a girat-o. Și am lansat-o, în vremuri prielnice, la Consulatul României din Solotvino. Ideea nu mi-a dispărut, deși știam multe din presiunile făcute dincolo de apă. Nu este un secret că Ucraina accelerează procesul de asimilare etnică a românilor. Guvernul României nu are o voce răspicată. Vecina noastră, Ungaria, își consolidează comunitatea istorică, și îi întărește influența. Și asta de când a dispărut Marea Uniune. M-am întâlnit cu aceste fluxuri din vecini, în localități din Transcarpatia. Confratele George Damian, bun cunoscător al realităților românilor din jurul României, mi-a oferit un sprijin documentar mai actual. Jurnalistul ne oferă alternative, din moment ce guvernanții noștri sunt ațipiți în preajma acestei stări de fapt.

Se întreabă: „Să ne purtăm cu ungurii cum se poartă ucrainenii cu noi? Sau să ne purtăm cu ucrainenii cum se poartă ungurii cu noi?” Nici una, nici alta. Că noi nu facem nimic. Deși am putea face foarte mult, cu toată eleganța diplomatică. De ani de zile urmăresc instituțiile și structurile care pretind că protejează comunitățile de români din afara țării. Cu mulți dintre reprezentanții lor m-am întâlnit la fața locului. Cu care am avut dialoguri protocolare, am ascultat discursuri, care nu ieșeau din pătrat. Și gata! Mi-am dat seama că sunt comitete și comiții, în care stau funcționari care nu au pricepere la subiect. Apoi, vremea trece, vremea vine! Cu prilejul unei călătorii la Cernăuți, am aflat de la scriitorii din orașul în care a învățat Eminescu date din zonă care mi-au provocat un descântec la margine de țară. Dacă în 1945 erau 145 de școli cu predare în limba română, acum sunt 54 în toată Bucovina înstrăinată. Iar în regiunea Odessa este doar o singură școală. Și ridicatul din umeri face parte din măiestria diplomatică.

Dacă se merge tot așa, nu peste multă vreme instituțiile din Guvernul României se vor desființa, întrucât nu vor mai fi români peste graniță, cărora să le apere interesele. Sper să nu am dreptate. Eu știu, așa de la mine, că misiunile diplomatice, Ministerul de Externe, cunosc situația, se adresează omologilor de la Kiev, avem comisii bilaterale, avem tratate și protocoale, dar ele dorm bine în seifuri. Se propune să se facă o singură comisie guvernamentală, care să se documenteze serios, despre felul cum s-au făcut asimilările românilor, despre cum au dispărut comunitățile românești, deci cum dispare o parte din neam. Apoi vor veni autorități de-ale noastre care-i vor decora pe cei responsabili cu nenorocirea. Evident, exagerez un pic pentru a trezi pe cineva din ațipire.

Departamentul românilor de pretutindeni putea trimite reporteri și scriitori care să descrie starea de fapt din jurul granițelor. Ar fi o avere documentară. Cum avem despre cercetările lui Dimitrie Gusti și echipei sale, din Cornova basarabeană. Eu am făcut-o pe cont propriu, publicând două cărți despre românii din Basarabia, dreapta Tisei și Bucovina de Nord. Publicate prin grija domnului Teodor Ardelean. Ele sunt descântecul sufletului meu la margine de țară. Să treacă pandemia, să trec hotarul spre frații noștri din jurul României. Că și ei se sting, de pe fața pământului, ca într-o tragedie antică.

31 August - Ziua Limbii Romane - Transcarpatia

“Comisia teritorială pentru analizarea frontierelor României formată din experţii americani, englezi, francezi şi italieni a decis la 28 martie 1919 ca frontiera cu Cehoslovacia să urmeze în principiu cursul Tisei (mai puţin experţii francezi şi italieni care includeau întreg teritoriul maramureşean la pământul străbun românesc).

În prima parte a lunii ianuarie 1919, Maramureşul a fost invadat de trupe ucrainiene care au ocupat valea Tisei împreună cu Sighetul şi ţinutul din dreapta Vişeului până mai sus de Leordina, iar în 17 ianuarie 1919 armata română zdrobeşte forţele ucrainiene şi ocupă ambele maluri ale Tisei, fără ca guvernul român să aibă o viziune fermă. Deşi, în baza acordului dintre comandantul armatei cehe şi generalul Prezan cu prilejul salvării acesteia de către armata română de la ofensiva zdrobitoare a ungurilor în 1919, s-a fixat o linie de demarcaţie care dădea românilor întregul Maramureş, fapt confirmat la 15 martie 1920 de către Osuski, şeful delegaţiei cehe la tratativele cu Vaida, şeful delegaţiei române la Londra, în acelaşi an, când trebuiau încheiate documentele în cauză, delegaţia cehă a refuzat să semneze pe motiv că delegaţia română nu are împuternicirea legală necesară (depline puteri). Apoi, guvernul Averescu a ordonat, cu o grabă nejustificată, retragerea armatei române dincoace de Tisa.

La negocierea acestei frontiere, o considerabilă porţiune de pământ străbun, datorită unei situaţii conjuncturale improprii, este lăsată la cheremul străinătăţii. Maramureşul din dreapta Tisei, lăsat, condamnabil de uşor, Cehoslovaciei, care, în 1920 profitând de indecizia guvernului român, îl ocupă prin surprindere.

Protocolul din 4 mai 1921, semnat la Praga, prevedea „regularea unor detalii de frontieră între România şi Cehoslovacia“  printr-o comisie mixtă care va trasa frontiera comună între 20 şi 30 iunie 1921. De asemenea, documentul menţionează că „Cehoslovacia dă României opt comune şi o suprafaţă de 175 de km pătraţi, cu o populaţie de 10.800 de persoane, dintre care 7.093 români, iar România dă Cehoslovaciei trei comune cu o suprafaţă de 60 de km pătraţi şi cu o populaţie de 3.112 locuitori, dintre care 6 români“.

Comisia mixtă româno-cehoslovacă, la 16 aprilie 1925, a definitivat prin Protocolul semnat la Bucureşti demarcarea liniei de frontieră comună româno-cehoslovacă şi a rezolvat regimul proprietăţilor din zona de frontieră.”

FRONTIERA ROMÂNO-CEHOSLOVACĂ LA 1920

Conf.univ.dr. Victor AELENEI

Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza“, Bucureşti

http://www.romaniamagnifica.ro/?do=Dorul&optiune=Transcarpatia

Cu respect,

Valentin-Nicolae Bercă

"România Magnifică" - www.romaniamagnifica.ro - un proiect cultural pentru unitatea şi bogăţia spirituală a Românilor de pretutindeni, militând pentru reafirmarea valorilor spiritualităţii poporului român, unit prin limbă, tradiţii şi credinţă creştină, mereu mândru de istoria sa multimilenară  în spaţiul carpato-danubiano-pontic.

Comunicat de presă

ROMÂNIA

MINISTERUL AFACERILOR INTERNE

INSTITUŢIA PREFECTULUI - JUDEŢUL MARAMUREŞ

                                                                                   

                                                                                              

14 mai 2018

Persoană de contact: Dan Bucă,

purtător de cuvânt

Tel.: 0755-112726

Program de activități comune între județele Maramureș, Satu Mare și regiunea Transcarpatia

În cadrul evenimentului ”Ziua Bunei Vecinătăți” desfășurat, la sfârșitul săptămânii în municipiul Sighetu Marmației, a fost semnat programul activităților comune, în anul 2019, între județele Maramureș, Satu Mare și regiunea Transcarpatia.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a spus: ”La întâlnirile anterioare s-a discutat despre semnarea programului comun de activități pentru anul viitor și s-a stabilit că acesta va fi semnat în cursul lunii mai, la Sighetu Marmației, la tradiționala manifestare ”Ziua Bunei Vecinătăți”. Programul prevede organizarea de activități comune în ceea e privește cooperarea inter-regională. Continuarea colaborării transfrontaliere în programul ENPI (Ungaria-Slovacia-România-Ucraina, respectiv România-Ucraina, până în anul 2020)”.

Prefectul Vasile Moldovan și Președintele Administrației Regionale de Stat Transcarpatia, Hennadi Moskal au convenit să intensifice  măsurile de dezvoltare a infrastructurii în zona municipiului Sighetu Marmației, respectiv Biserica Albă, (Bila Țerkva) din Ucraina, dar și coordonarea unitară a proiectului construcției podului peste Tisa.

Programul de activități comune între județul Maramureș și regiunea Transcarpatia prevede continuarea demersurilor pentru redeschiderea punctului de trecere a frontierei și circulației trenurilor de pasageri și de marfă pe relația Câmpulung la Tisa-Teresva. De asemenea, va fi dezvoltat planul detaliat al zonelor transfrontaliere pentru extinderea capacității de trafic în zona punctelor de trecere vamală. Programul cuprinde colaborări, dar și manifestări ce vor fi organizate în domeniul cultural, educativ, sănătate, protecția mediului înconjurător, științei, turistic, mediului de afaceri, prevenirea situațiilor de urgență, organizarea unor forumuri de investiții și sprijinirea comunității românești din Ucraina, respectiv a comunității ucrainene din Maramureș.

  

Instituția Prefectului – Județul Maramureș

Ziua Bunei Vecinătăți reunește la Apșa de Jos reprezentanți din Transcarpatia, Maramureș și Satu Mare

Ziua Bunei Vecinătăți, care va fi organizată sâmbătă, 22 aprilie, în curtea școlii din Apșa de Jos, Ucraina, de Administrația Regională de Stat Transcarpatia, Instituția Prefectului – Județul Maramureș și Instituția Prefectului – Județul Satu Mare, se anunță a fi un eveniment de amploare.

Scopul evenimentului îl reprezintă strângerea relațiilor de colaborare dintre administrațiile locale din Țara Maramureșului, Satu Mare și Transcarpatia. 163.1 km de frontieră despart România și județul Maramureș de Ucraina, raioanele Hust, Rahău și Teceu din regiunea Transcarpatia. Maramureșul Istoric este o regiune geografică și etno-culturală aflată atât pe teritoriul României, cât și al Ucrainei. Relațiile dintre cele două regiuni sunt vechi și se află sub bune auspicii, dezvoltându-se pe mai multe direcții: economică, culturală, turistică.

Întâlnirea oficialităților va avea loc la ora 11, pe podul peste Tisa. Vor participa reprezentanți ai organizatorilor, ai Consiliului Județean Maramureș și Satu Mare, ai  Primăriei Baia Mare și ai unor primării din Maramureșul Istoric. Evenimentul va continua la Apșa de Jos, unde vor fi mai multe standuri cu produse tradiționale și unde va avea loc un spectacol artistic. Maramureșul va fi reprezentat de Ansamblul Folcloric Național “Transilvania” și solista Ileana Bumbar, de Ileana Matus și Alexandra Șofron, precum și de un grup instrumental de la Rona de Sus. Pe scenă va urca și Ansamblul “Doruri sătmărene” din Satu Mare. Tot în cadru festiv, prefectul județului Maramureș, Sebastian Mihai Lupuț, și guvernatorul regiunii Transcarpatia, Ghenadii Moskal, vor semna planul comun de activități Maramureș – Transcarpatia pentru anul 2018.

Ziua Bunei Vecinătăți se află la cea de-a treia ediție, devenind un eveniment de tradiție pentru România și Ucraina. Anul trecut, manifestarea a avut loc la Muzeul Satului din Sighetu Marmației, cu participarea unor meșteri populari și artiști din Maramureșul Istoric și Transcarpatia, precum și a oficialităților din cele două regiuni. Ziua Bunei Vecinătăți este un prilej de promovare a tradițiilor din cele două județe românești și din Transcarpatia, fiind invitați să participe toți cei dornici să cunoască specificul zonei și ospitalitatea oamenilor.

Instituția Prefectului – Județul Maramureș

DE LUAT AMINTE! MAGHIARII DIN TRANSCARPATIA VOR PRIMI 20 DE MILIARDE DE FORINȚI DE LA GUVERNUL UNGARIEI

Ieri, 20 martie 2017, la ceremonia  marcării Zilei comemorării  Revoluției și luptei pentru libertatea poporului maghiar, Levente Maghiar, secretarul de stat responsabil de problemele diplomatice și economice ale Ministerului Afacerilor Externe și Relațiilor Economice Externe al Ungariei a declarat, că guvernul maghiar a decis să aloce pentru maghiarii din Transcarpatia un ajutor de 20 miliarde forinți.

Potrivit unor informatii neoficiale, banii vor fi alocați pentru sprijinul financiar al etniei maghiare din Transcarpatia, în plus pentru  programul  “Orizont – 2020”, care se află în curs de realizare pentru  care a fost alocat aproape un miliard de grivne.

În conversațiile private oficialii maghiari susțin că un astfel de ajutor are ca scop  să susțină maghiarii din Transcarpatia ca să nu părăsească niciodată aceste meleaguri.

“Ne dorim ca în ciuda situației economice dificile din Ucraina, maghiarii să fie asigurați financiar și să poată să întrețină decent familiile lor.

Guvernul maghiar este pregătit să acorde ajutor financiar oricărui antreprenor local, dacă acesta va acorda locuri de muncă etnicilor maghiari “, a afirmat  neoficial unul dintre oficialii maghiari.

Autor: Nina MUNTEANU

Sursa:  Agenţia Regională de Ştiri INTERREGIO NEWS                                    

Primii pasi pentru semnarea unui protocol de colaborare in domeniul educatiei intre Maramures si Transcarpatia

In Slatina, Ucraina, a avut loc marti, 10 noiembrie, o prima intalnire prin care s-au pus bazele incheierii unui protocol in domeniul educatiei intre Maramures si regiunea Transcarpatia. Initiativa a apartinut prefectului Anton Rohian. La intalnire au mai participat consulul Romaniei la Cernauti, Eleonora Moldovan, inspectorul scolar general din Maramures, Ana Moldovan si adjunctul sau, Delia Ardelean, si Simona Maleaciuc, inspector pentru minoritatea ucraineana – limba rusa moderna, iar din partea ucraineana, inspectorul scolar general pentru Transcarpatia, Ana Sopcova. A participat, de asemenea, Petru Vlasin, primarul comunei Vadu Izei, precum si alti invitati, inclusiv din zona economica.

Intalnirile au avut loc la Primaria localitatii Slatina, unde delegatii au fost primiti de primarul Gheorghe (Iuri) Uhali, si la Scoala medie de cultura generala de gradul 1-3 nr. 2 cu limba romana de predare, unde gazda a fost directorul Mihai Opris.

“Intalnirea noastra de astazi are doua componente”, i-a spus prefectul Anton Rohian inspectorului general Ana Sopcova. “Una este sa va cunoastem, sa cunoasteti inspectorul general de Maramures, si in al doilea rand este o intentie a noastra, impreuna cu consulatul de la Cernauti, sa avem o discutie despre copiii ucraineni de etnie romana, despre nevoile scolii. Am dori sa avem o colaborare intre cele doua inspectorate. Am avut o discutie cu guvernatorul  Ghennadi Moskal, este un protocol semnat acum doua saptamani la Serbarile bunei vecinatati intre cele doua regiuni si care stipuleaza colaborari la nivel educational, cultural si investitional intre doua regiuni. Prezenta mea aici, in Transcarpatia, este legata de un proiect major: podul de la Biserica Alba la Sighet. Astea sunt intentiile noastre de prietenie si de sinceritate”, a spus prefectul Anton Rohian.  Consulul Eleonora Moldovan a declarat: “Partea ucraineana este pregatita sa semneze un parteneriat, dar aici exista chestiuni strict diplomatice, formalitati pe care trebuie sa le parcurgem impreuna, prin notificarile si avizele necesare semnarii acestui acord. Sunt, practic, niste semnale politico-diplomatice pentru toate scolile si directorii scolilor de o parte si alta a frontierei, pentru ca noi baza juridica o avem, avem acest acord de colaborare intre doua unitati administrative teritoriale, Maramures si Transcarpatia. Sunt si parteneriate semnate la nivelul primariilor, unde problema scolilor este mentionata in forma clara. Eu ma bucur ca noi, ca oameni ai timpului, reprezentand generatia noastra si guvernele noastre, am reusit sa stabilim toate aceste coordonate si toate aceste formalitati pentru parcursul nostru si ne-am facut datoria, consider, destul de bine. Mai ales acum, dupa Revolutia Demnitatii, cum este numit Maidanul de la Kiev din noiembrie 2013, capata o alta conotatie. Deschiderea autoritatilor este una foarte buna si poporul ucrainean si statul ucrainean au nevoie de sprijinul nostru”. Inspectorul general Ana Moldovan a transmis, cu aceeasi ocazie: “Suntem animate de aceleasi dorinte, de a face ca Tisa sa nu fie doar un element care desparte doua tari, ci care apropie si uneste cele doua tari. Va asigur ca initiativa domnului prefect de Maramures am primit-o cu deosebita caldura si cu speranta, pentru ca avem in acest caz posibilitatea, in contextul larg al tratatelor de colaborare transfrontaliera, sa identificam in domeniul educatiei ceea ne uneste, ceea ce ne poate apropia. In Maramures avem grija de minoritatea ucraineana si ne preocupa in mod deosebit. La fel, si minoritatea romana din Ucraina. Credem ca suntem intr-o perioada a globalizarii in care trebuie sa ne si deschidem, dar sa avem grija si de comunitatile noastre mici. Parcurgand pasii legali necesari, sunt convinsa ca vom finaliza acest parteneriat cu actiuni concrete foarte bune”.

La intalnire s-au discutat si chestiuni concrete care privesc organizarea invatamantului ucrainean si romanesc, precum si necesitatile elevilor romani din Transcarpatia si ale elevilor de etnie ucraineana din Maramures. Discutiile la nivel de specialisti vor continua, urmand a fi semnat un protocol de colaborare intre cele doua parti.

Prefectul Anton Rohian, alaturi de delegatiile oficiale, a vizitat o sala de clasa si o gradinita romaneasca din Slatina, interesandu-se asupra nevoilor elevilor si prescolarilor.

Dupa discutii, delegatiile s-au deplasat la Biserica din Slatina (preot, Dorin Biletchi), unde a fost refacuta si acoperita cu sticla, la initiativa prefectului Anton Rohian, piatra comemorativa in memoria lui Michail Pavel de Peteritye, episcop diecesan Greco-catolic de Oradea, nascut in comuna Recea si care a trecut la cele vesnice la Slatina, in 1902.

                                                                    Institutia Prefectului

Maramureşul din dreapta Tisei, „cununa României”

        Maramureşul istoric, zonă pe care marele poet şi publicist român Ioan Alexandru o numea, în 1977, în „Luceafărul”, cununa României, este cunoscut românilor mai ales datorită obiceiurilor şi portului unice. Totodată, amănuntele trecutului acestei părţi a României rămân necunoscute. De exemplu, nu mulţi cunosc faptul că sintagma „Maramureşul istoric” face trimitere la un teritoriu din care doar o treime se află în prezent în componenţa statului român, celelalte două, situate la nord de Tisa, făcând parte din Ucraina.

În numărul 2 al revistei „Dosarele Istoriei”, din anul 2003, Cristina Ţineghe, pe atunci arhivist drd., Direcţia Judeţeană Maramureş a Arhivelor Naţionale, iar în prezent director al Direcţiei judeţene Ilfov a aceleiaşi instituţii menţionează că „dezmembrarea Maramureşului istoric reprezintă, în mare măsură, rezultatul deciziilor luate la Conferinţa de Pace de la Paris, for care a avut ca scop rezolvarea multiplelor probleme legate de dispariţia legică a Imperiului Austro-Ungar şi apariţia statelor naţionale”. Totodată, autoarea articolului din „Dosarele Istoriei” subliniază că rămâne deocamdată o dilemă cum a fost posibil ca Maramureşul pur românesc din secolul al XIV-lea să aibă, în secolul XX, o structură etnică majoritar ruteană.

„Protocolul cu privire la regimul proprietăţilor din zonele de frontieră”

Sărind puţin peste evenimentele care au avut loc de-a lungul timpului, aflăm că delimitarea frontierei româno-cehoslovace se definitivează la 4 mai 1921, odată cu încheierea, la Praga, a „Protocolului privitor la regularea unor amănunte ale frontierei între România şi Cehoslovacia”, prin care graniţa se stabilea pe Tisa. Pentru reglementarea problemelor ce decurgeau din fixarea graniţei pe Tisa, au fost încheiate acte bilaterale care statuau noua stare de fapt. La 6 aprilie 1925, se încheia, astfel, la Bucureşti, „Protocolul cu privire la regimul proprietăţilor din zonele de frontieră”. Conform prevederilor acestuia, trecerea frontierei se făcea pentru locuitorii din zona de frontieră pe baza unui certificat, iar pentru proprietarii de pământuri şi arendaşi, precum şi pentru personalul întrebuinţat la exploatarea agricolă, în virtutea unui carnet. Circulaţia proprietarilor şi a posesorilor de carnete de trecere era limitată la intrarea pe proprietăţilor lor şi la trebuinţele impuse de exploatarea acestor proprietăţi.

Este foarte important de menţionat că, prin delimitarea frontierei româno-cehoslovace, România a pierdut comunele curat româneşti de pe malul drept al Tisei: Slatina, Ocna Slatina, Biserica Albă, Apşa de Jos, Apşa de Mijloc, Lunca, Săpânţa, precum şi comunele cu populaţie jumătate română, jumătate ruteană: Brustura, Bedeu, Moora, Iholz, Apşa de Sus, Bogdan, Frasin, Remeţi etc; se pierdeau minereurile neexploatate şi apele minerale etc. Cei mai afectaţi de rezultatul acestor decizii au fost însă locuitorii comunelor Teceu, Bocicoiul Mare şi Lunca, cea mai mare parte a satelor rămânând peste Tisa.

Exprimându-şi părerea în legătură cu dezmembrarea Maramureşului, politicianul român Take Ionescu concluziona: „Dacă România, la Paris, ar fi avut înţelepciunea să discute frontierele noastre punct cu punct şi pe alte merite decât ale tratatului din 1916, sunt sigur că ar fi obţinut pentru Maramureş alte frontiere”.

Tot în revista “Dosarele Istoriei” sunt menţionate următoarele:

,,Diversitatea etnică a populaţiei din Maramureş era urmarea politicilor de colonizare, dusă de administraţia maghiară, şi de împământenire a evreilor”.

Rutenii – populaţie de origine slavă – s-au stabilit de-a lungul mai multor secole;

Germanii – prima şi cea mai masivă colonizare a lor s-a făcut între 1773 şi începutul secolului al XIX-lea;

Evreii sunt grupul etnic ce soseşte cel mai târziu, imigrând aici din Galiţia şi zone ale Poloniei şi Rusiei. Primul document ce aminteşte prezenţa lor este Conscripţia din 1728, când sunt amintiţi nouă evrei. La 1900 însă, ei reprezentau 18.8% din populaţie;

Ungurii sunt aduşi încă din secolul al XV-lea în zona Sighetului. Erau îndeosebi muncitori în saline sau funcţionari şi formau o populaţie compactă în plasa Şugatag şi la Sighet. Numărul lor se va reduce simţitor după Primul Război Mondial.

Aproape uitaţi

Despre comunităţile româneşti din dreapta Tisei, din regiunea ucraineană Transcarpatia (în limba ucraineană Zakarpatia), mulţi nici nu ştiu că există. Foarte puţini au fost cei care, după ce au aflat de existenţa românilor de acolo, au încercat cumva să-i ajute să-şi păstreze limba, portul şi tradiţiile româneşti. Însă, chiar şi fără ajutorul cuiva, maramureşenii de peste Tisa au reuşit să-şi păstreze toate aceste elemente cu ajutorul propriilor forţe şi dorinţei de a transmite urmaşilor ceea ce au primit şi ei, la rândul lor, de la bunici şi străbunici. De-a lungul timpului, populaţia maramureşeană din Transcarpatia s-a lovit de foarte multe greutăţi, însă a reuşit să treacă victorioasă peste ele.

Foarte puţini mai cunosc faptul că, la 1 decembrie 1918, alături de românii din întreaga Transilvanie, din Banat, din Crişana şi din Sătmar, la Alba Iulia au fost prezenţi şi cei de dincolo de Tisa, unde au făcut cunoscută dorinţa românilor de acolo de a constitui un întreg popor cu cel de pe malul stâng al Tisei. Atunci când s-a dat citire Rezoluţiei Marii Adunări Naţionale, în care se vorbea despre întinderea României Mari „de la Nistru pân’ la Tisa”, aceştia s-au simţit uitaţi şi au protestat, cerând ca România Mare să se întindă „până dincolo de Tisa”. Cu toate acestea, doleanţele lor se pare că nu au contat, iar rezultatul este următorul: din 10.500 de kilometri pătraţi ai comitatului Maramureş, României i-au rămas doar 3.381.

Poate nu am fi ştiut toate aceste amănunte dacă nu s-ar fi născut, pe acele meleaguri, marele Ioan Mihali de Apşa, diplomatul care ne-a lăsat drept moştenire, întregului popor român, „Diplomele maramureşene din secolul XIV şi XV”. Iar el este doar unul din marele număr al românilor adevăraţi care vin din acele locuri de poveste, unde, potrivit istoricului Nicolae Iorga, s-a născut limba română. La Mănăstirea din Peri, între 1434-1437, s-a făcut prima traducere în limba română, constând în cărţi bisericeşti.

Mai mult de 30.000 de români, cât arată statisticile oficiale

Pe acele meleaguri, de-a lungul regiunii Transcarpatia, se întinde un şirag de sate şi comune româneşti deosebite, cu specific maramureşean. Printre cele mai frumoase şi bogate localităţi din imediata apropiere a României, incluse în raionul Teaciv, corespondentul satului Teceu din România, se numără Apşa de Jos, Slatina, Strâmtura, Topcino, Bouţu Mare, Bouţu Mic, Podişor, Cărbuneşti. Localităţi tot atât de frumoase sunt incluse şi în raionul Rahiv (Rahău): Apşa de Mijloc, Biserica Albă, Plăiuţ, Dobric etc.

În urma recensământului din Transcarpatia, efectuat în 2001, s-a stabilit că populaţia românească din regiune alcătuieşte un număr de peste 30.000 de locuitori. Nu sunt cunoscute datele unui alt recensământ, mai recent, însă, cu certitudine, numărul românilor din Maramureşul de peste Tisa este, în prezent, mult mai mare decât cel stabilit la recensământul din 2001. Dacă luăm în considerare faptul că principalele comune româneşti de peste Tisa, Slatina, Apşa de Jos, Apşa de Mijloc şi Biserica Albă, au fiecare cel puţin câte patru mii de locuitori, putem să ne convingem că în regiune sunt mult peste 30.000 de locuitori, aşa cum arătau datele din 2001.

În toate aceste localităţi, oamenii vorbesc, simt şi trăiesc româneşte. Maramureşenii de peste Tisa îşi cresc copilaşii doinindu-le în limba veche, maramureşeană, o limbă care, spre deosebire de alte localităţi româneşti din celelalte regiuni ale Ucrainei, unde acestea există, în Transcarpatia s-a păstrat foarte bine. Cu toate acestea, în ultimii ani, politica statului ucrainean este de aşa natură încât începe să se simtă reducerea semnificativă a libertăţii de exprimare în limba română, pentru comunitatea românească din întreaga Ucraină, dar şi pentru celelalte minorităţi din această ţară, cărora li se îngrădeşte, prin diferite mijloace, libertatea de a „trăi” în limba maternă.

Tradiţii şi cultură

Dar, cu toate acestea, românii de peste Tisa, aşa cum am spus şi mai sus, nu se dau bătuţi, încearcă să facă totul pentru a salva, chiar şi în vremuri mai dificile, ceea ce este esenţial existenţei unui popor – limba şi tradiţiile. De-a lungul anilor, nimeni nu a reuşit să le ia religia, cultura, limba. Biserici vechi, de lemn, veghează de sute de ani, de pe dealuri înalte, Apşele de Jos şi de Mijloc, Slatina, Biserica Albă şi toate cătunele mici de pe lângă acestea.

Cea mai veche biserică de lemn din Apşa de Mijloc veghează de pe dealul satului încă de la 1428. O alta bisericuţă construită pe deal poartă hramul Sfantului Nicolaie şi datează din anul 1776. Monumentele de patrimoniu construite în stil maramureşean sunt acum închise, însă asta nu înseamna ca aici credincioşii nu mai au lacăşe de cult deschise. Alte doua mari biserici au fost ridicate în sat, arhitectura fiind precum cea de la marile mănăstiri. Şi la Apşa de Jos există două biserici vechi – una este de la 1561, iar cealaltă datează din 1776. Este foarte important de menţionat că toate aceste biserici sunt trecute pe lista patrimoniului mondial UNESCO.

În ceea ce priveşte viaţa culturală a românilor din Maramureşul de peste Tisa, se poate spune că aceasta nu prea există, iar cauza este faptul că nu primesc, practic, niciun sprijin. În cazul în care vor să organizeze vreo sărbătoare, vreun festival folcloric, aceştia pun mână de la mână şi, cu resurse mai puţine, încearcă să rezolve situaţia. Dar se întâmplă foarte rar să aibă loc astfel de acţiuni. De exemplu, în fiecare an, în luna mai, maramureşenii de peste Tisa organizează Festivalul Creaţiei Populare a Românilor din Transcarpatia, care, prin rotaţie, ajunge în fiecare localitate românească din zonă. La eveniment, sunt prezenţi locuitori ai tuturor satelor din apropiere, dar sunt invitate persoane şi din România, Republica Moldova sau alte ţări unde trăiesc români. Aceasta se întâmplă doar o dată pe an.

O problemă a românilor din Transcarpatia o constituie lipsa informaţiei în limba română, aceştia având doar două ziare care apar o dată pe lună şi care, din cauză că nu au fonduri, este foarte posibil să fie închise, în viitorul apropiat, lucru care s-a mai întâmplat şi în anii precedenţi. De asemenea, neimplicarea autorităţilor române în viaţa fraţilor din Maramureşul de Nord este, în primul rând, şi cauza pentru care nici oficialităţile din Ucraina nu iau măsuri favorabile comunităţii româneşti de acolo. Sperăm însă că mesajul românilor din Maramureşul istoric de peste Tisa va fi auzit, iar cei din Ţară vor începe să se implice în viaţa lor, pentru că numai aşa va reuşi reîntregirea neamului românesc, chiar şi fără restabilirea graniţelor, ceea ce, în vremurile noastre, este imposibil, cu toate că sunt voci la Kiev care susţin că România ar dori, chipurile, să-şi revendice unele teritorii.

Ţin să aduc mulţumiri doamnei Cristina Ţineghe, director al Direcţiei Judeţene Ilfov a Arhivelor Naţionale şi editor al volumului ,,Dezmembrarea Maramureşului istoric”, pentru tot sprijinul pe care mi l-a acordat în aflarea multor detalii referitoare la Maramureş şi pentru punerea la dispoziţie a revistei ,,Dosarele Istoriei”, publicaţie din care m-am documentat pentru realizarea acestui material.

Bibliografie selectivă:

1.Ţineghe, Cristina (editor) – Dezmembrarea Maramureşului Istoric, decizii politice, reacţii şi consemnări în mărturii contemporane (1919-1923), Ed. Centrul de Studii pentru Resurse Româneşti, Bucureşti, 2009.

2. Marina, Mihai – Maramureşenii, portrete şi medalioane, Ed. Dragoş Vodă, Cluj- Napoca, 1998.

3. Românii – psihologie, identitate spiritual şi destin. Semne’ 94, 1995

                                                                     Sergiu DAN în Dincolo de Tisa