ROMÂNIA
MINISTERUL
AFACERILOR INTERNE
INSTITUŢIA PREFECTULUI - JUDEŢUL
MARAMUREŞ
14 mai
2018
Persoană de contact: Dan
Bucă,
purtător de cuvânt
Tel.: 0755-112726
Program
de activități comune între județele Maramureș, Satu Mare și regiunea
Transcarpatia
În cadrul
evenimentului ”Ziua Bunei Vecinătăți” desfășurat, la sfârșitul săptămânii în
municipiul Sighetu Marmației, a fost semnat programul activităților comune, în
anul 2019, între județele Maramureș, Satu Mare și regiunea Transcarpatia.
Reprezentantul
Guvernului în teritoriu a spus: ”La
întâlnirile anterioare s-a discutat despre semnarea programului comun de
activități pentru anul viitor și s-a stabilit că acesta va fi semnat în cursul
lunii mai, la Sighetu Marmației, la tradiționala manifestare ”Ziua Bunei
Vecinătăți”. Programul prevede organizarea de activități comune în ceea e
privește cooperarea inter-regională. Continuarea colaborării transfrontaliere
în programul ENPI (Ungaria-Slovacia-România-Ucraina, respectiv România-Ucraina,
până în anul 2020)”.
Prefectul Vasile
Moldovan și Președintele Administrației Regionale de Stat Transcarpatia,
Hennadi Moskal au convenit să intensifice
măsurile de dezvoltare a infrastructurii în zona municipiului Sighetu
Marmației, respectiv Biserica Albă, (Bila Țerkva) din Ucraina, dar și
coordonarea unitară a proiectului construcției podului peste Tisa.
Programul de
activități comune între județul Maramureș și regiunea Transcarpatia prevede
continuarea demersurilor pentru redeschiderea punctului de trecere a frontierei
și circulației trenurilor de pasageri și de marfă pe relația Câmpulung la
Tisa-Teresva. De asemenea, va fi dezvoltat planul detaliat al zonelor
transfrontaliere pentru extinderea capacității de trafic în zona punctelor de
trecere vamală. Programul cuprinde colaborări, dar și manifestări ce vor fi
organizate în domeniul cultural, educativ, sănătate, protecția mediului
înconjurător, științei, turistic, mediului de afaceri, prevenirea situațiilor
de urgență, organizarea unor forumuri de investiții și sprijinirea comunității
românești din Ucraina, respectiv a comunității ucrainene din Maramureș.
Instituția Prefectului – Județul Maramureș
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu