Vasile Astărăstoae: "Campania de vaccinare, s-a bazat pe înșelătorie. Oamenilor nu li s-a spus despre efectele adverse!"

Cei care au promovat campaniile de vaccinare anti-Covid s-au bazat pe o înșelătorie, ascunzând adevărul populației. Potrivit „Eurostat”, mortalitatea excesivă în Europa a crescut de la plus 7,3% în luna mai 2022, la plus 7,6 % în iunie 2022, pentru ca apoi, în plină vară să se dubleze, ajungând la 16% în iulie 2022. Fenomenul este unul îngrijorător și poate fi cauzat de efectele târzii ale vaccinării anti-Covid.

Unul dintre principiile bioetice este autonomia și demnitatea persoanei, în sensul că nimeni nu poate hotărî în afara persoanei, de aceea s-a introdus consimțământul informat, adică îi dai toate informațiile, îi explici, dar nu îi impui. Un alt principiu este să nu faci rău, de aceea la un produs vaccinal cum a fost acesta trebuia întâi să vadă care sunt riscurile. Vaccinul s-a făcut în grabă. Dar, dacă vă duceți pe site-urile producătorilor și știți să căutați, o să găsiți acolo înșirate acolo absolut toate reacțiile adverse, inclusiv decesul. Dar campania care s-a făcut a fost o campanie înșelătoare, pentru că nimeni nu a discutat despre aceste lucruri”, a afirmat prof. dr. Vasile Astărăstoae.

Potrivit acestuia, creșterea alarmantă a mortalității poate fi explicată fie prin consecințe long-Covid, fie a apărut o altă cauză de mortalitate nedepistată încă, fie este o consecință a vaccinării, pentru că vaccinul nu a avut timp să fie verificat pentru efectele pe termen lung. ”Până în prezent nu există un punct de vedere care să explice foarte clar de ce se întâmplă acest lucru, dar este îngrijorătoare această mortalitate excesivă și, dacă ne uităm și la grupele de vârstă, vedem că a crescut mortalitatea la persoane tinere care nu au avut alte afecțiuni, așa-numitul sindrom al morții subite.

S-au desființat raportările reacțiilor adverse

La vaccinul anti-polio s-a lucrat 12 ani, iar pentru un medicament, ca să fie pus pe piață, este nevoie de 15-19 ani, spune medicul. Cei care au utilizat această tehnologie au zis că cercetările au apărut mai demult și că acum a fost finalul. Dați-mi voie să mă îndoiesc. Tehnologia ARN mesager este de 15 ani, dar să facă un vaccin atât de repede mi s-a părut foarte suspect. După opinia mea, toată lumea științifică s-a repezit pe crearea unui vaccin, dar nimeni nu s-a aplecat să vadă și de un tratament de susținere a organismului. S-a încercat să se acopere efectele adverse. Firmele de medicamente au încheiat un acord de imunitate cu guvernele, astfel că, atunci când apare un efect advers, nici guvernele nu au interes să contabilizeze, pentru că daunele s-ar plăti din bugetele țărilor respective.

A existat și există o cenzură în mediul academic, în revistele științifice, și atunci, indiferent de ce rezultate ai avea, autorii le prelucrează, pentru că altfel revistele nu publică acele articole. Până când nu se va reveni la libertatea cercetării, la libertatea academică, nu vom afla niște lucruri. Cei care au avut altă opinie decât opinia oficială au fost marginalizați, unii și-au pierdut și locul de muncă. Ori asta este grav în lumea științifică.

S-a pierdut încrederea

În gestionarea acestei „pandemii” s-a creat o alianță între experții limitați și orgolioși și clasa politică și s-a dat impresia unei dicaturi politico-medicale. De aici, efectul pervers, în sensul în care lumea începe să nu mai aibă încredere în cei care fac activitate științifică sau sunt experți. Un principiu de bază în etica vaccinării este colaborarea cu populația și dezbaterea publică, pentru că, singur, poți să greșești. Eu, de exemplu, am fost împotriva vaccinării obligatorii și am susținut autonomia pacientului. În același timp, am cerut să fie persoanele informate corecte, să știe care sunt riscurile acestui vaccin, așa încât fiecare să decidă. Dar în toate țările nu s-a făcut această informare, s-a încercat ca orice măsură în pandemie să se bazeze pe frică[1].

Autor: Prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae

Sursa: art-emis.ro

—————————————–

[1] sursa – https://www.activenews.ro/stiri/Prof.-Dr.-Vasile-Astarastoae-Campania-de-vaccinare-s-a-bazat-pe-inselatorie.-Mortalitatea-excesiva-din-prezent-poate-fi-cauzata-de-vaccinarea-populatiei-176476 – 5 octombrie 2022

 

Vasile Astărăstoae: „În nemernicia mea, citesc în continuare pe Dostoievski, Tolstoi, Cehov, Babel, Pasternak, Soljenițîn și alții”

 

De la început declar că sunt vinovat de blasfemie. În nemernicia mea, citesc în continuare pe Dostoievski, Tolstoi, Cehov, Babel, Pasternak, Soljenițîn și alții, ascult în continuare Glazunov, Tchaikovsky, Rahmaninov, Prokofiev etc. Toți ruși și, prin urmare, putiniști. Mai grav este că am să recomand și o melodie a unui grup rusesc. Grupul „Lumen” (despre el este vorba) este o trupă rusă de rock din Ufa, fondată în 1998. 

Totul a început în 1996, când bateristul Denis Shakhanov s-a mutat în zona rezidențială Sipailovo din orașul Ufa, într-un bloc în care locuia chitaristul Igor Mamaev. Ei fuseseră colegi de școala și erau pasionați de muzica rock. Au început să cânte melodiile trupelor lor preferate. Neavând abilități vocale, s-au decis să apeleze la un coleg de clasă – Rustem Bulatov, care era și el mare fan al muzicii rock și care scria versuri. Evgeny Ognev, care a studiat la aceeași școală, a fost chemat la chitară bas. În 1998, li se alătura un alt membru – clapetistul Artur Vildanov. Așa s-a format coloana vertebrală a viitorului grup „Lumen”, care a rămas neschimbat până în prezent. Rustem Bulatov a devenit autorul majorității repertoriului trupei și liderul grupului.

Activitatea profesionista a grupului „Lumen” a început în 2002, odată cu lansarea albumului „Live in Navigator club”, înregistrat în timpul unui spectacol live la clubul local „Navigator” de către inginerul de sunet Vladislav Savateev. În 2003, au lansat albumul Without preservatives (Fără conservanți), dar recunoașterea le-a venit cu albumul „Three Ways” (Trei căi), care a ajuns în topurile posturilor de radio rusești. Succesul discului, care conținea piesele „Dream” (Vis) , „Calm Me!” (Calmează-mă), „Protest” (Protest) și „Goodbye” (La revedere), le-a permis muzicienilor să plece într-un turneu național și să devină cap de afiș (headlineri) la festivaluri regionale prestigioase.

În 2005, au lansat discul „Freedom” (Libertate), iar în 2006, albumul live „Dyshi”. În 2007, Evgeny Trishin se alătură grupului. Cu un nou muzician, trupa înregistrează albumul „True?” (Adevărat?). După lansarea discului, echipa pleacă în turneu, cântând în peste peste 60 de concerte. Aceast album primește premiul acordat de canalul A-One TV, precum și premiul revistei Fuzz. De asemenea, le aduce titlul „Grupul anului”. În 2009, muzicienii au înregistrat albumul „Mir” (Pace), care, ca și precedentul, a primit premiul canalului A-One TV.

În 2011, pe baza înregistrărilor din concerte, grupul lansează albumul live „Labyrinth” (Labirint). În 2012, a fost lansată prima parte a albumului dublu „Into Parts” (În părți). A doua parte a acestei lucrări a apărut un an mai târziu și s-a numit „No Time for Love” (Nu e timp pentru dragoste). În 2014, muzicienii au lansat un dublu album live „Acoustics” (Acustica), iar în 2016, „Chronicle of crazy days” (Cronica zilelor nebune). Ultimul album, lansat în 2019, se intitulează „The cult of the Void” (Cultul Vidului).

Convingătoarea melodie anti-război „Vocile lumii” a fost lansată în 2016, muzica și versurile aparținându-i solistului Rustem Bulatov. Muzicienii de la Lumen au implicat numeroși colegi la înregistrarea compoziției. Clipul video a fost realizat de reprezentanți a trei popoare – ruși, belaruși și ucraineni. Aici găsiți o înregistrare din concert. Versurile sunt impresionante. Le-am tradus, dar traducerea este imperfectă.

Accesati https://www.youtube.com/watch?v=FqvAIY7d9O0

Text

”Din nou ninge, m-am gândit, dar nu, e cenuşă./ Auzi vocile oamenilor, le-a marcat pe toate cu ea./ Adânc în suflete, cicatricea va rămâne pentru totdeauna,/ Aceasta este urma războiului – durerea tuturor celor care sunt marcați de el./ Cine este viu – aceia își tratează sufletul,/ Și sunt cei a căror lumină este stinsă./ Vocile mormintelor sunt cele mai puternice amintiri:/ Nu osteniți în a repeta că viața este sfântă! Să se plictisească să mintă cei care ne despart tot timpul./ Și gloanțele ruginesc, fără să găsească niciodată o țintă./ Într-o zi cerul va deveni strălucitor, Nu va mai turna cenuşă…

Refren: Dacă auzi, adaugă numele noastre pe listă!/ Suntem dintre cei care vor să se încheie războiul!/ Dacă auziți, adăugați numele noastre pe listă!/ Suntem dintre cei care vor să se încheie războiul! Trupurile de pe pământ îngheață ca obuzele,/ Sufletele sparg cerul cu gloanțe. Cineva înnebunește de durere,/ Dar sunt acelea – lacrimile nu le sufocă./ Banii și uleiul le sunt unora mai dragi decât sângele,/ De parcă fiecare dintre ei s-ar fi născut dintr-o mașinărie./ Vrem doar să trăim altfel decât o fac ei,/ Inimă în piept să alegem, nu un sloi de gheață!

Refren: Dacă auzi, adaugă numele noastre pe listă!/ Suntem dintre cei care vor să se încheie războiul!/ Dacă auziți, adăugați numele noastre pe listă!/ Suntem dintre cei care vor să se încheie războiul!

Trupa „Lumen” cântă punk rock, post-punk și muzică alternativă. Criticii (în consens cu publicul) îi consideră a fi unii dintre cei mai străluciți reprezentanți ai noii generații de rock rusesc.

P.S.: Tinerii care pot fi văzuți cântând împotriva războiului mor în aceste zile într-un conflict absurd. De aceea mi-am asumat riscul de a fi catalogat, după această postare, „idiot util” al lui Putin de către apostolii apocalipsei pandemice și de intelectualii lui Băsescu, care au devenit cu toții analiști și strategi, „uli ai războiului” și s-au întâlnit la Ministerul Adevărului. Războiul în secolul al XXI-lea nu este altceva decât eșecul politicienilor și a diplomației.

 

Autor: Vasile Astărăstoae

Sursa: art-emis.ro

Vasile Astărăstoae: „Canibalismul medical este consumul sau utilizarea corpului uman, mort sau viu, pentru tratarea bolilor”

 

Publicarea în 1979 a cărții lui Jacques Attali „L’Ordre Cannibale: Vie et Mort de la Médicine” a trezit vii reacții mai ales în lumea medicală. Criticii vehemenți au contestat mai ales relația între medicină-medicament și un subiect tabu în societatea contemporană – canibalismul. Dar această legătură există de milenii.

Canibalismul medical este consumul sau utilizarea corpului uman, mort sau viu, pentru tratarea bolilor. Utilizarea farmacologică a părților și fluidelor corpului uman pleca de la credința că, dacă corpul uman este capabil să se vindece singur, poate ajuta și la vindecarea unui alt corp uman. Canibalismul medical este întâlnit în culturile antice mesopotanice, egiptene, chineze, iudaice, greco-romane etc. În China, în timpul dinastiilor Tang și Ming, existau practicile ko-ku și ko-kan. Ko-ku se referă la practica de a tăia carnea de pe coapsa sau piciorul fiului viu și de a hrăni părintele bolnav. Ko-kan este aceeași practică, dar se adăuga o parte din ficat excizat. În anii 700, medicul Ch’en Tsang-ch’i a devenit primul medic chinez care a prescris carne umană (Rhodes, M. 2020).

În Egiptul antic, canibalismul medical a început odată cu exploatarea mumiilor. Conducătorii egipteni, dar și mulți oameni din popor utilizau extractul sau praful din mumii ca pe un panaceu și își tratau infecțiile parazitare prin scăldat în sânge uman (Sugg, R. 2008). Plinius scrie despre consumul de sânge ca leac pentru epilepsie. Scăldatul în sânge uman a fost o rețetă utilizată frecvent în tratamentul pacienților care sufereau de lepră. Sute de ani, cu vârf în secolele al XVI-lea și al XVII-lea, mulți europeni, inclusiv regi, nobili, preoți și oameni de știință, au ingerat în mod curent remedii, care conțin oase umane, sânge și grăsimi ca medicamente pentru orice, de la dureri de cap la epilepsie (De Bess Lovejoy, 2016; Ionescu d. 2020).

 Cererea europeană de mumii egiptene a crescut semnificativ în secolul al XV-lea. Ambroise Paré recomanda pudra din mumii împotriva vânătăilor. Cele mai multe „materii prime” pentru practică provin din mumii furate din mormintele egiptene, din locurile de înmormântare, de la locurile de execuție (fiind un drept al călăilor de a le comercializa). În secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, „grăsimea omului” a devenit foarte solicitată (Cohut, M. 2020). Paracelsus a preferat „puterea” de la mai multe cadavre „proaspete”. În anii 1600, medicul paracelsian Oswald Crollius a furnizat instrucțiuni detaliate pentru prepararea mumiei farmaceutice, care presupunea obținerea cadavrului unui bărbat cu părul roșu de cel puțin 24 de ani, care a murit într-o „moarte nefirească”, cel mai preferabil spânzurat sau spart pe roata (Rhodes, M. 2020, Brinker, H. 2020). Sir Theodore Turquet de Mayerne – medic al mai multor regi englezi și francezi, precum și al lui Oliver Cromwell – a recomandat o tinctură calmantă din opiu și grăsime umană (De Bess Lovejoy, 2016). Exemplele pot continua (cu exemple din Europa sau alte continente), deoarece antropologii și istoricii au scris și scriu tomuri întregi despre canibalismul medical.

În zilele noastre, unii antropologi și bioeticeni consideră că modalitatea prin care canibalismul medical continuă este sub forma transplanturilor de organe. Transplantul de organe este o manevră terapeutică, care constă în înlocuirea unui țesut sau organ bolnav cu un alt țesut ori organ sănătos preluat de la un donator.

Istoria transplatului se întinde pe parcursul a peste a o sută de ani. Astfel: 1902 – primul autotransplant renal; 1906 – primul xenotransplant; 1954 – transplant renal între gemeni monozigoți; 1962 – transplant renal de la donator decedat; 1963 – transplant de ficat și plămân de la donator decedat; 1966 – transplant de pancreas de la donator decedat; 1967 – transplant de cord (după Machado, 2007). Transplantul de organe a prelungit viața a milioane de oameni și acest lucru nu poate fi contestat. În același timp, a fost generator de conflicte etice, unele nerezolvate nici în prezent.

Discursul bioetic despre transplantul de organe acoperă o gamă largă de subiecte (de la consimțământ, echitate până la „turismul de transplant” și „comerțul cu organe”). Există tensiuni, conflicte și ambiguități referitoare la statutul corpului uman. În corpul destinatarului, apare un spațiu gol, cândva ocupat de un organ bolnav. Spațiul este umplut de un „cadou” din partea altuia, un obiect „inedit”: atât „extern”, cât și „intim”, atât „încorporat”, cât și „străin”.

Washida (1988),într-un eseu intitulat „Între a fi om și inuman”, face o analiză critică a conceptului de moarte cerebrală, dezvoltă ideile lui Attali și lansează termenul de „vital-utilitarismul”. El este neliniștit de gradul în care vitalismul ca filozofie, este prezent în retorica actuală despre „salvarea vieților”, care este folosită (ca un fetiș) pentru a da undă verde la ceea ce ar putea fi forme neetice de cercetare și aplicare medicală. Fetișul suprem – așa cum a fost recunoscut în urmă cu mulți ani de Ivan Illich – este ideea „vieții” în sine ca obiect de manipulare, o idee relativ nouă în istoria umanității. Fetișizarea vieții, care consacra o viață păstrată, prelungită, îmbunătățită cu aproape orice preț, are drept consecință ștergea orice posibilitate de etică socială.

Canibalismul medical modern nu este pur și simplu a mânca, a bea și utilizarea părților și fluidelor corpului uman, ci și exploatarea corpului uman în scopuri medicale. Tabu-ul împotriva canibalismului este unul pe care nu dorim să îl încălcăm. Cu toate acestea, am ajuns la punctul în care raționalizăm pentru noi înșine refolosirea diferitelor părți ale corpului ființei umane decedate și facem acest lucru de dragul extinderii vieții altor oameni. Acest utilitarism de viață, deși nu implică consumul unui cadavru prin ingerare prin gură, înseamnă că orice parte a corpului unui cadavru poate fi luată din el și poate fi transferată în corpul cuiva viu și declarate ca motiv de a da fericire celui din urmă. (Noble, L. C.2011, Kang, L.2017, Rhodes, M.2020 ).

În bioetica americană și europeană, pare să existe un fel de tabu la menționarea oricărei paralele conceptuale sau experiențiale între unele practici medicale moderne și ceea ce ar putea fi cel mai apropiat de un tabu universalizat în rândul oamenilor, și anume canibalismul. Puțini sunt cei care utilizeaza termenul. Fox (1993), într-o analiza a protocoalelor de la Pittsburgh pentru procurarea organelor, le-a denumit „o formă nobilă de canibalism”. Procedurile medicale în materia de transplant sunt „o formă igienizată de canibalism” afirma Kass (1994). S-a folosit termenul „canibalism” pentru a comenta reacțiile persoanelor, care asistă la televizor, la transportul organelor înfășurate în celofan și transportate în răcitoare precum mâncarea pentru picnic (Youngner, 1996).

„Canibalismul medical se referă și la recoltarea de la cadavre a oricărei părți ale corpului, care se potrivesc nevoilor celor vii” (Guille-Escuret, 2012). Transplanturile de organe de la cadavre pot fi canibalism deoarece din corpuri care nu sunt încă pe deplin moarte, ele sunt transferate. O filozofie bazată pe utilitarism a utilizărilor maximizate a fost făcută mai plăcută publicului larg prin limbajul despre „viață” și „conservarea vieții – afirma LaFleur (2015). Chiar dacă mulți se feresc să folosească termenul de canibalism, alți autori vorbesc despre sacrificial uman pe altarul vieții. Se creeaza involuntar o analogie cu un canibalism ritual, când sacrificiul era pe altarul zeilor antropofagi. Analiza formelor de sacrificiu uman postmoderne și postumaniste – gameții fetișizați, visele cu embrioni și sugarii cu design comandat, organe recoltate și transplantate – toate considerate ca mărfuri noi, noi „diamante de sânge” conduc la schițarea unui neo-canibalism (Whitehead 2009, Wolfe 2009).

Celebra antropolagă și activistă Nacy Scheper-Hughes (născută în 1944), cancelar și profesor emerit al Universității din California, fondatoare a organizației Organ Watch (1997) scriaîn2015 „O economie neoliberală care apreciază oamenii drept mărfuri, cu actori (furnizori, brokeri, cumpărători, vânzători și procesatori ), cu mecanism de piață pentru părțile corpului reutilizabile, promoveaza de fapt hiper-individualismul până la limitele extreme”[1].

Regula celor patru „C”

Am arătat că unii antropologi și bioeticeni consideră transplantul de organe o forma de canibalismul medical modern. Există, legat de acest subiect, o altă problemă, dificil de controlat și încă nerezolvată: raportul cerere/ofertă de organe (numărul limitat de donatori comparativ cu numărul potențialilor primitori). De exemplu, în S.U.A. erau 107.000 persoane pe lista de așteptare (în februarie 2021) la 39.719 transplanturi efectuate în 2019 și, respectiv, 39.070 în 2020. Lipsa de organe a dus la dezvoltarea comerțului internațional cu organe. Noile piețe „biologice” s-ar supune regulilor celor patru C:

– Consum – condițiile care permit etic să se consume părțile corpului celuilalt (viu sau mort);

– Consimțământ informat – în recrutarea persoanelor în calitate donator de organe și surse convenabile de materiale medicale proaspete și nereproductibile;

Constrângere – sacrificiu/dăruire corporală pentru a îndeplini nevoile altruiste sau de supraviețuire economică?

– Commodities-mărfuri – reguli care țin de fragmentarea corpului, vânzarea și distribuția părților sale (adaptat după Philippe Steiner, 2017).

– Comerțul internațional cu organe nu mai reprezintă situații sporadice, iar vânzarea ilegală de organe reprezintă o veritabilă industrie, care vehiculează sume enorme. Global Observatory on Donation and Transplantation și OMS estimează că 10%-30% dintre transplanturi au fost realizate în contextul traficului ilegal de organe.

Putem vorbi de o antropologie a răului?

Răul nu a fost mult timp un subiect pentru antropologi, cu excepția referirilor la vrăjitoarele africane sau la șamanii întunecați amazonieni. Atrocitățile celui De-Al Doilea Război Mondial și abuzurile ulterioare au determinat pe mulți oameni de știință să abordeze acest domeniu. S-a fundamentat o adevărată fenomenologie a răului grație lucrărilor lui Paul Ricoeur („The Symbolism of Evil”, 1967), David Parkin („The Anthropology of Evil”, 1991) sau Ervin Staub („The Roots of Evil – The Origins of Genocide and Other Group Violence”, 1992).

Antropologii sugerează că unele forme de jefuire a corpului pot fi asimilate crimelor de război, atunci când corpul inamicului, teroristului, deținutului sau al cetățeanului „subuman” (cu dizabilități) este utilizate ca sursă de organe, os, piele și țesuturi. Majoritatea cazurilor de jefuire se încadrează însă în paradigma crimini di pace, în care violența necesită complicitatea birocraților de stat, chirurgi, administratori de spitale, polițiști, ofițeri de imigrare etc. (Franco Basaglia, 1987). Lawrence Cohen, în „The Other Kidney about the nature of immunosuppression and its accompanying global traffic in organs for transplant și în Where It Hurts: Indian Material for an Ethics of Organ Transplantation”, se referă la „o etică a părților”: istorii parțiale, părți din adevăruri și, acum, se pare corpuri divizibile în care organele detașate apar ca mărfuri, obiecte fetișizate ale dorinței și ale consumului.

Răul se manifestă în materia transplantului prin turismul de transplant și traficul ilegal de organe. Iată mărturia unui „turist”, care a „călătorit” în Europa de Est pentru a cumpăra un rinichi de la un țăran: „De ce ar trebui să aștept ani de zile pentru un rinichi de la cineva care a fost victima într-un accident de mașină, fixat sub mașină timp de mai multe ore, adus apoi în stare mizerabilă în U.P.U. și numai atunci, după toate acele traume, ar fi pus acel organ în mine? Organul respectiv nu va fi bun! Sau, și mai rău, aș putea obține organul unei persoane în vârstă, al unui alcoolic sau al unei persoane care a murit din cauza unui accident vascular cerebral. Rinichiul acela este epuizat! Este mult mai bine să obții un rinichi de la un bărbat sănătos, care să poată beneficia și de banii pe care mi-i permit să-i plătesc. Unde m-am dus, oamenii erau atât de săraci încât nici nu aveau pâine de mâncat. Ai idee despre ce înseamnă o mie, să nu mai vorbim de cinci mii de dolari, pentru un țăran?” (cit. din Terry O. Adido în Transplant Tourism, 2018).

Diverse companii de turism medical au promovat pachete de transplant de renal în Filipine sau China pentru pacienții internaționali, care puteau să le achiziționeze la prețul de 65.000-80.000 $ (Leigh Turner, 2008). Donatorii primeau 200-400$ sau nimic. La Summitul de la Istanbul privind traficul de organe (2008), unde au participat 150 de reprezentanți ai organismelor științifice și medicale din 78 de țări, unul dintre convocatori, F. Delmonico, a arătat un diapozitiv cu câțiva tineri filipinezi foarte subțiri, aliniați, afișându-și „rana sacră” – cicatricea de la recoltarea de rinichi (Delmonico, 2009). Fluxul de organe, țesuturi și părți ale corpului urmează rutele: de la sud la nord, de la a treia la prima lume, de la sărac la bogat, din Pakistan, Filipine, Bolivia, Brazilia, Irak, Republica Moldova, Peru, China, Turcia, Columbia etc. către Australia, Canada, Israel, Japonia, Oman, Arabia Saudită, SUA etc. (Organ Watch, 2017).

Consecințele traficului ilegal cu organe pot fi devastatoare atât pentru donator, cât și pentru primitor. În rândul beneficiarilor transplantului de organe traficate ilegal, se înregistrează o rată mai mare a complicațiilor medicale de la transmiterea HIV și a virusurilor hepatitei B și C, până la deces. Supraviețuirea beneficiarilor este concordantă cu rezultatele locale și nu cu standardele internaționale. Donatorii de organe, pe piața ilegală, sunt expuși la abuz, fraudă și coerciție, în condițiile în care motivația celor mai mulți dintre ei este sărăcia.

Magnitudinea fenomenului a determinat o reacție internațională. Au fost adoptate o serie de documente pentru a jugula turismul și traficul de organe între care: Convenția O.N.U. contra Criminalității Internaționale Organizate (C.I.O.) care include în definiția sa privind exploatarea umană și prelevarea de organe în (cu) scop lucrativ (comercial); Consiliul Europei prin Convenția privind Drepturile Omului în Biomedicina (Convenția de la Oviedo) și Protocolului Adițional relativ la transplantul de organe și de țesut de origine umană (2002) interzice explicit traficul de organe și de țesuturi de origine umană; Recomandarea 1611/ 2003 a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind traficul de organe în Europa – organele corpului uman, cu diversele elemente ale sale, nu pot face obiectul unui beneficiu material; Rezoluția (78)29/2004 al Comitetului de Miniștri – corpul uman, cu diversele elemente ale sale, nu poate fi comercializat; Declarația de la Istanbul – 2008; Protocolul Națiunilor Unite pentru prevenire, suprimare și pedepsirea traficul de persoane (denumit Protocolul O.N.U. privind traficul de persoane) (U.N.O.D.C.-2000; U.N.O.D.C. -2008) etc.

Rezultatele au fost dezamăgitoare. Astfel, în China – numărul transplanturilor, cu organe recoltate de la prizonierii executați în 2006, este estimat la 8.000 (Budiani-Saberi & Delmonico, 2008). S-a semnalat recoltarea forțată de rinichi de la deținuți pentru a fi transplantați la britanici (Budiani-Saberi & Columb, 2013). Au fost raportate: în Africa de Sud – peste 100 de transplanturi ilegale de rinichi la Spitalul St. Augustine (în 2001 și 2002); în India (2002) – 1.972 de cazuri de transplanturi ilegale de organe evaluate la aproximativ 32.000.000$. Rețele de transplanturi ilegale existau în India, Israel, Brazilia, Africa de Sud, Ucraina, Kosovo și Statele Unite (Scheper-Hughes 2011, Hansen & Sole 2011). Execuții de către I.S.I.S. urmate de recoltarea organelor pentru transplant au fost reclamate în martie 2015. Acestea sunt doar câteva exemple și constituie doar vârful icebergului.

Apare întrebarea firească: Dacă toate țările pedepsesc traficul de organe, cum se face că el se extinde? Răspunsul este simplu: traficul de organe, fiind o activitate ultraprofitabilă este protejat tacit de unele state și organizații. În mijlocul reajustărilor neoliberale ale noii economii globale, a existat o epuizare rapidă a valorilor tradiționale și umaniste. Apar noi relații între capital și muncă, organisme și stat, cetățenie și incluziune/ excludere socială și medicală. Un capitalism global și „democratic” triumfător a eliberat un apetit vorace pentru corpurile necesare consumului medical intern și internațional. Așa cum se practică astăzi, în multe contexte globale, aceste noi tranzacții de achiziție de organe sunt un amestec de altruism și comerț; de știință, magie și vrăjitorie; de cadouri, troc și furt; de voluntarism și constrângere.

Dovada, că traficul cu organe este o infracțiune protejată, este faptul că în ciuda mai multor procese în Africa de Sud, Brazilia, Kosovo, India, Moldova, Ucraina, S.U.A. și Israel, cei condamnați au fost doar intermediarii, brokerii sau recrutorii. Cei invulnerabili sunt chirurgii, funcționarii guvernamentali și turiștii internaționali de transplant – care sunt dispuși să plătească până la 200.000 de dolari pentru un transplant ilicit, din care vânzătorul anonim dintr-o țară îndepărtată ar putea primi câteva sute/mii de dolari sau nimic și care este trimis acasă înșelat, slab, cu dureri profunde.

În zeci de articole, Nancy Scheper-Hughes (între 2000 și 2017) a descris pe larg aspectele criminale ale traficului de oameni pentru organele și țesuturile lor de unică folosință. Într-un efort de a atrage atenția, a folosit un limbaj puternic, descriind piețele bio-produselor umane ca „neo-canibalism”, „bio-poftă”, „furt de corp” și, chiar „bio-terorism”. A numit chirurgii implicați în transplanturi ilicite „tâlhari”, „vulturi consumatori de hoituri” și „mafioți”, iar pe recrutorii locali „hiene”, „vânători de organe”. A descris pe cumpărătorii – turiști, ca fiind deficienți din punct de vedere etic, neavând nicio reținere (în dorinta de a se ajuta) să închirieze pântecele mamelor surogat, să cumpere ovocitele și / sau embrionii luați din alte corpuri sau rinichii, tratând pe „furnizori” ca și cum ar fi obiecte. Iată doar două titluri „Traficul de persoane la nivel mondial – o crimă protejată” (Scheper-Hughes, 2015) și „Neo-canibalism, furt de organe și necropolitică militar-biomedicală” (Scheper-Hughes, 2017).

În concluzie, transplantul de organe poate fi în același timp o intervenție eficientă, o formă de canibalism medical și o afacere profitabilă. Chirurgia transplantului a reconceptualizat relațiile sociale dintre sine și celălalt, individ și societate, a redefinit semnificațiile real-ireal, văzut-nevăzut, viață-moarte, corp-cadavru, persoană-nonpersonă, zvonuri-ficțiune-fapte. De aceea sunt încă necesare dezbateri reale purtate de chirurgi, bio-eticieni, preoți, antropologi, juriști și economiști pentru a păstra și amplifica latura terapeutică – umanistă și altruistă.

Notă – Există o oarecare analogie cu strategiile din actuala pandemie și politicile vaccinului, dar această apropiere trebuie făcută cu prudență. Ea poate fi reținută mai ales în ceea ce privește necesitatea unor dezbateri reale, fără patimă, fără partizanat și, mai ales, fără accente propagandistice.

Autor: Prof. univ. dr. Vasile Astărăstoae

Vasile Astărăstoae despre Iuda și „mișcarea progresistă”

 

Iuda Iscariotul sau Iuda Iscarioteanul a fost unul dintre cei doisprezece apostoli aleși de Iisus. Numele de „Iscariot” ar indica proveniența sa din satul Karioth (cca 25 km Sud-Est de Hebron). „Unul dintre aspectele, care îl separă pe Iuda de restul apostolilor, este că acesta nu provine din Galilea. Iisus este din partea nordică a lui Israel sau Palestina romană. Dar prenumele lui Iuda poate fi dovada că este din sudul ţării, ceea ce înseamnă că e străin” (Robert Cargill). Alți experți au precizat că Iscariot vine de la Sicarii sau „Cuţitari”, un grup de rebeli, care se opuneau ocupației romane și comiteau acte de terorism.

Iuda l-a trădat pe Iisus pentru 30 monede de argint. Chiar dacă la început Iuda a fost bun, el ajunge să fie iubitor de arginți (Ioan 12, 6) și această iubire i-a deschis sufletul spre satana. El ținea „portofelul comun”, fondul pe care Iisus şi discipolii îl foloseau, furând din el. Și Evanghelia lui Luca (22, 3) afirmă că înainte ca Iuda să se înțeleagă cu arhiereii în vederea trădarii lui Hristos, satana a intrat în el. Iisus şi-a informat discipolii că, în timpul Cinei cea de Taină, unul dintre ei îl va trăda și a spus: „Acela căruia îi voi întinde bucățica și i-o voi da.” Şi a întins o bucățică și a dat-o lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul. Cum a fost dată bucățica, a intrat Satana în Iuda. Iisus i-a zis: „Ce-ai să faci, fă repede.” (Ioan 13:26-27). Iuda a mers la preoţii din Templu s-a oferit să-l trădeze pe Iisus pentru bani – 30 de arginți, a dus soldații în Grădina Ghețsimani, unde l-a identificat pe Iisus prin sărutul pe obraz și prin numirea de „rabin”. Acest sărut a fost astfel pervertit din simbol al iubirii în simbol al trădarii „Formele fățărniciei sunt foarte diferite. O pildă a celei mai cumplite, mai pierzătoare fățărnicii, a fățărniciei de treaptă diavolească, e sărutarea trădătoare dată Domnului Iisus Hristos de către Iuda în Grădina Ghetsimani. Acea sărutare n-a fost o mărturie a dragostei, ci semn pentru străjerii pe care-i adusese acolo ca să Îl aresteze pe Hristos. Ce poate fi mai cumplit decât această fățărnicie? Sărutul Iudei a devenit simbolul trădării, fățărniciei, al celei mai mari josnicii și nemernicii omenești.” (Sfântul Ierarh Luca al Crimeei). Ulterior, Iuda a fost cuprins de remușcări, a returnat cei 30 de arginți și s-a sinucis prin spânzurare (Evanghelia după Matei). Potrivit Faptele Apostolilor, Iuda nu s-a sinucis ci „Omul acesta a dobândit un ogor cu plata nelegiuirii lui, a căzut cu capul în jos, a plesnit în două prin mijloc şi i s-au vărsat toate măruntaiele” (Faptele Apostolilor 1:18). Această moarte era obișnuită în Biblie, semnificând pedeapsa dată de Dumnezeu.

Iuda este deci un simbol al trădării.

Cu toate acestea el supraviețuiește prin mișcările „progresiste”. Mișcările „progresiste” pervertesc iubirea în libertate sexuală și teorie de gen, istoria în propagandă, adevărul în falsul îmbrăcat în haine strălucitoare, valorile în pseudo-valori. Sunt noi „religii”, care propovăduiec ura, frica, dezbinarea și delațiunea. „Apostolii” mișcărilor sunt cei care, asemenea lui Iuda, se lasă cumpărați, nu cu 30 de arginți, ci cu cecuri/sponsorizări sau poziții sociale.

În Pastorala de Paști din 2005, Î.P.S Bartolomeu Anania descrie clar progresismul actual:

„Din nefericire, Iuda nu e doar personajul unui anume moment istoric, ci şi un personaj al istoriei de după el, multiplicat peste tot, la scară planetară, în ipostaza sărutării care acoperă trădarea.

Printre noi, cei ce beneficiem de civilizaţie, de cultură, de progres științific, de libertate, de bunurile pământului și de harurile cerului, printre noi se instaurează, încetul cu încetul, un duh perfid care răstoarnă valorile și pervertește limbajul.

Anormalul devine normal, viciul devine virtute, minciuna devine adevăr, furtul inteligent devine profesie onorabilă, sodomia se cheamă orientare comportamentală, cuvinte nobile precum prietenie, prieten, prietenă se degradează în conotații dubioase, pervertirea tineretului se intitulează program de sănătate anti SIDA, destrămarea familiei se numește planificare familială, crimele ingineriei genetice se fac în numele vindecărilor miraculoase, prostituția se legitimează prin libertatea femeii de a face ce vrea cu propriul ei trup, proxenetismul se reclamă de meditația transcendentală, sărăcirea spiritului devine globalizare, invadarea unei țări se cheamă război preventiv, terorismul își reclamă valenţe divine, înfeudarea economică se numește credit bancar, pomana politică devine act de caritate. Și multe altele.

Iuda se plimbă nestingherit prin societate, prin istoria omenirii, dar și prin creștinătate.

Isprava lui cea mai mare este aceea că, dintr-o singură Biserică, a făcut mai multe. Din mai multe a făcut o puzderie. Și continuă s-o facă, prin ceea ce îi este propriu: lăcomie, invidie, orgoliu.
Se adaptează ușor, și-a rafinat metodele. Lucrează la lumina nopții și comunică prin unde herțiene. E un iscusit importator de religie, oferind-o concurențial pe piața bunurilor de consum. Altfel, e un ecumenist convins. Când nu lucrează pe furiș, te invită la dialog frățesc. Dacă-l refuzi sau dacă te aperi, te pomenești intolerant, conservator, fundamentalist, retrograd.

Cunoaște bine Biblia, are studii universitare, vorbește câteva limbi străine. El știe că Iscarioteanul era unul din cei doisprezece care au ascultat și memorat învăţătura lui Iisus. Dacă ar fi avut curăție și talent, putea să scrie o Evanghelie tot atât de bogată ca a lui Matei.

A scris-o postum, în cheia sărutării perverse. Iuda e un excelent teolog, așa cum este și patronul său din Qarantania, care Îi oferea lui Iisus citate din Scriptură.

Iuda e tot atât de zelos printre ai săi, de vreme ce instinctul dezbinării îl mobilizează peste tot, oriunde s-ar afla. Partenerul trebuie mai întâi sedus, dominat și numai după aceea nimicit. Iuda își abordează semenul cu grația cobrei care, întâlnind o viperă în junglă, o invită la un dans aerian, fascinant, amețitor, pe durata căruia își calculează cu precizie secunda mușcăturii mortale. Iuda e un maestru al crimei perfecte”.

În concluzie, Dumnezeu ne-a dat libertatea de a alege între a-l urma pe Iuda sau a urma calea lui Iisus. Personal aleg a doua variantă.

P.S. După ce au batjocorit Biserica; după ce au amendat și au făcut dosare penale preoților, care slujeau; după ce au persecutat credincioșii și i-au alungat din Biserică și de la pelerinaje; după ce au etichetat și insultat pe creștini (inculți, retrograzi, fanatici, obscurantiști etc.); progresiștii disperați au nerușinarea să apeleze la toți aceștia pentru susținerea campaniei de vaccinare. Ei nu au aflat că Biserica nu este instituție de propagandă a produselor lumii materiale, nu este vândută marilor corporații, iar preoții slujesc lui Hristos nu unor așa-ziși experți din domeniul vaccinurilor.

Autor: Vasile Astărăstoae

Sursa: https://astarastoae.wordpress.com/

Aforismul zilei - Vasile Astărăstoae

 

Vasile Astărăstoae: „M-am săturat să-mi dea lecții cei care n-au diplomă de Bacalaureat, n-au diplomă de licență sau au făcut facultatea de medicină în nouă ani ori au operat hernii la Huși”

 
Nu suport minciuna. Iar dacă nu suport minciuna, trebuie să reacționez. În al doilea rând, n-am obosit (cum întreba cineva – n.r.), ci am devenit mai nervos. Când-am văzut înainte (la pelerinajul de †Sf. Parascheva – n.r.) pe părintele Necula mi-am zis: „Dacă aș avea și eu calmul său!”. Am devenit nervos pentru că m-am săturat să-mi dea lecții cei care n-au diplomă de Bacalaureat, n-au diplomă de licență sau au făcut facultatea de medicină în nouă ani ori au operat hernii la Huși. Dacă e să spunem o abordare eficientă, trebuiau să aibă un grup de lucru care, tot timpul, să urmărească ce s-a constatat în știință cu privire la această epidemie. Trebuiau în acel grup de lucru să ia Pub Med-ul, care este una din bazele de articole științifice cea mai bună din lume, să vadă ce s-a scris în cele 30-40 de mii de articole științifice despre Covid, să vadă ce s-a scris în cele 3.600 de articole despre Covid la copii și după aceea să vină cu astfel de propuneri!

Ni se livrează minciuni pe post de adevăr

M-am enervat din cauză că ni se dau aceste minciuni și ni se spun ca și cum ar fi un adevăr, ca și cum ce au spus ei este Biblia, când ei nu reușesc nici măcar să calculeze care este frecvența reală, incidența într-o localitate și apar 3 cifre diferite, atunci de ce să-i cred pe ei și argumentele pe care le aduc? Atunci, dacă ne raportăm strict la acest pelerinaj (†Sf. Parascheva – n.r.), argumentul care s-a adus a fost legat nu de faptul că se adună o masă mare de oameni la acest pelerinaj, pentru că știau că nu ține fiindcă întotdeauna pelerinajul a fost bine organizat, adică se luaseră măsuri, oamenii stăteau la 1,5 metri, eu am stat la 2 metri de cel din dreapta mea și de cel din stânga mea, aveau măști (deși asta cu măștile, m-am săturat, „Sfânta mască!”, dar uite, când este lege, o respectăm). Au venit cu argumentul că pelerinii stau mult în autocar și se vor îmbolnăvi. Pe ce se bazează? Atunci trebuie să întrerupi toată circulația autocarelor, dacă se îmbolnăvesc și dacă așa au grijă de noi! Iar eu nu cred că o fac din dragoste pentru noi, eu cunosc oamenii, îi cunosc pe cei de acolo, dacă ar fi avut sentimente de compasiune, nu ar fi procedat cum procedează acuma, să inducă frica și panica în oameni!

Frica îmbolnăvește. Curajul şi speranța cresc imunitatea. În loc să încurajeze, oficialii deprimă populația

Frica te îmbolnăvește. Frica îți scade imunitatea. Curajul, speranța cresc imunitatea. Și pentru cei ce n-au credință le aduc un argument: efectul Placebo, prin care nu îi dai (pacientului – n.r.) nimica și omul, fiindcă are încredere, se vindecă. Sau, din contră, moartea din cauză psihică: ai încălcat un tabu, ai frică, poți să mori și la necropsie nu găsești nici un semn morfologic. Pentru că prin descărcările de noradrenalină apar tulburări funcționale și se poate ajunge la moarte. În loc să încurajezi, tu deprimi populația, încât în momentul de față toată populația este nevrotică. Inclusiv eu am ajuns la nevroză pentru că m-am săturat!

Un scurt inventar al minciunilor oficialilor

În primul rând, nimeni nu a spus care este rolul carantinei și cât poate să dureze ea. Carantina nu oprește o epidemie. Carantina nu vindecă. Carantina și izolarea nu au aceste roluri. Carantina se introduce pe un termen scurt, în așa fel încât autoritățile să facă planurile strategice pandemice și postpandemice și să controleze această pandemie. Oricum, în momentul în care iei o asemenea decizie trebuie să faci o evaluare cost-eficiență și să vezi care sunt repercusiunile pentru alte domenii, pentru viața psihică, pentru viața socială, pentru viața economică, pentru viața culturală, pentru viața religioasă. Pentru că, în definiția O.M.S., sănătatea înseamnă stare de bunăstare fizică, psihică, economică, socială, culturală și religioasă. N-am dat eu definiția, deci nu mă poate acuza nimenea! În aceste condiții, a spune că prin carantină oprești circulația virusului este o minciună sau este jumătate de adevăr, care tot minciună se cheamă. Că n-au spus că opresc, au spus: trebuie să punem carantina.

A doua mare minciună – 3 ‰ este o barieră

A doua mare minciună, că trei (infectări – n.r.) la mie este o barieră. Atenție: așa s-a pus pentru toate bolile, or aici iarăși este o mare greșeală, pentru că bolile pot să aibă gravitate diferită, în special bolile emergente din mediul animal, cum este acest SARS-CoV-2. La aceste boli există o relație directă între contagiozitate și gravitate. Cu cât boala este mai puțin contagioasă, cu atât este mai gravă. De aceea, gripa aviară nu a ajuns la om, pentru că cei câțiva care s-au infectat au murit și n-au putut s-o transmită mai departe. Și, atunci, întrebarea: pui trei la mie pentru orice boală infecțioasă? Păi dacă vine Ebola, cu 3 la mie mor nu știu câți! La Ebola trebuie să introduci izolarea când ai 0,1 la mie, pentru că este foarte gravă! La SARS mortalitatea este de 1%, la MERS mortalitatea este de 32%. În condițiile acestea, pragul acesta trebuie să fie variabil. Și trebuie explicat populației, pentru că nu sunt acolo zeii și noi suntem pigmeii.

La noi, toate prognozele s-au făcut după ureche

Altceva: prognozele toate s-au făcut după ureche. Și, atunci, nimeni nu vrea să recunoască aici, dar în străinătate toți au început să recunoască – mă refer la oameni care au conștiință – că, de fapt, această boală Covid este mai puțin gravă decât se știa la început. Această boală Covid, în acest moment, are 1% cazuri grave sau critice. 1%! Restul sunt fie asimptomatici, fie persoane care au forme ușoare sau medii.

De fapt, singurul lucru după care ne putem ghida, în care nu poate să mintă nimenea – că nu numai la noi se minte – este mortalitatea generală. Te uiți la mortalitatea generală dacă a crescut sau nu. Și nu pe un singur an, pe 2019 să luăm, ci să luăm pe 5 ani de zile. Și atunci vedem că, de exemplu, în România mortalitatea generală a crescut cu 0,6%. Deci este sub 1%, cazurile grave. Dacă luăm însă pe 5 ani, media mortalității se menține constantă. În Germania, de exemplu, nu a crescut deloc. În Austria nu a crescut. A crescut în Franța, a crescut în Italia și a crescut în Statele Unite în 3 state, pentru că, în rest, mortalitatea generală în Statele Unite a rămas aceeași care a fost în ultimii 5 ani.

Testele P.C.R. nu sunt teste fidele, nu sunt teste pentru boala aceasta

Iar ultima chestiune, care este cea mai gravă, este faptul că nimeni nu spune că aceste teste P.C.R. nu sunt teste fidele și nu sunt teste pentru boala aceasta. Aceste teste în România au o marjă de 30%. Unii cercetători din S.U.A. spun că au o marjă de eroare de 80%. Cea mai mare greșeală! Și de aceea tot apar la televizor și spun că spitalele sunt sufocate, medicii nu mai pot, secțiile de terapie intensivă sunt suprasolicitate etc. Nicăieri în țările care au un sistem de sănătate cât de cât pus la punct nu s-au împărțit spitalele în spitale Covid, suport Covid și non-Covid. Toate spitalele au avut o linie Covid și o linie non-Covid”

Autor: Vasile Astărăstoae

Sursa: art-emis.ro

Vasile Astărăstoae: „Nu dați Cezarului ce este al lui Dumnezeu”

 Pe parcursul existenței sale lumești, Iisus a fost ispitit de fariseii care au încercat printr-o întrebare să-L pună în dificultate: „Să dăm sau nu tribut cezarului?”. Răspunsul lui Iisus a fost: „Dați Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!“. Un credincios trebuie să respecte, pe lângă regulile credinței sale și regulile statului, normele și reglementările vieții sociale. Cezarul (statul) a înțeles să abuzeze adesea de puterile sale și a încercat să-și însușeasca și ce este a lui Dumnezeu. Pentru a împiedica aceste derapaje și încălcări ale drepturilor cetățenești au fost adoptate o serie de reglementări internaționale la care și România este parte. Conform art. 4(2) și 18(2) din International Covenant on Civil and Political Rights și art. 9 al European Convention on Human Rights dreptul la libertatea de credință nu este derogabil nici măcar pe timpul stării de urgență. Libertatea de religie sau credință este un drept care are mai multe dimensiuni: individual, colectiv, instituțional, educativ etc. În România, acest drept este adesea limitat. România este listată de OSCE în grupul țărilor care au luat cele mai dure măsuri de restricționare a libertății religioase încă de la începutul pandemiei.

Trăim o perioadă grea şi urâtă. Guvernul a legiferat în această perioada tot felul de legi croite pe genunchi și a fost sancționat de Curtea Constituțională. Tot felul de comiții și comitete (strategice sau mai puțin strategice) au elaborate măsuri excesive, care au fost anulate de instanțe.

Starea de pandemie nu justifică legiferarea amatoristică, dimpotrivă. Indiferent cât de drastic și rapid vrem să impunem anumite măsuri de protecție a populației împotriva bolilor, nu avem voie să uităm sau să încălcăm Constituția și celelalte angajamente internaționale pe care ni l-am luat.

Recenta decizie de a împiedica creștini din alte localități să participle la pelerinajul anual la Sfânta Parasceva la Iași este ilegală, abuzivă și stigmatizantă. Ea nu respectă nici măcar condițiile pentru izolare redactate de autorități. O adunare de persoane poate fi restricționată în funcție de riscul (potențialul) de răspândire a infecției. Ori, datele din ultimile două luni arată că focarele (clusterele) nu au avut în România punct de plecare slujbele și adunările religioase, dar găsim spitalele, așezământe de bătrâni/copii, instituții publice etc. Nu există nicio biserică sau adunare religioasă identificată. Prin urmare, este greu de înțeles ca în tot orașul Iași accesul este liber mai puțin în curtea Catedralei. Pe ce date științifice se bazează această interdicție?

S-a spus că din cauza timpului petrecut de pelerini în autocare crește riscul de infectare. Atunci de ce deplasarea cu autocarul este permisă pentru alte persoane și interzisă numai pentru pelerini? Să înțelegem că alte persoane au voie să (se) infecteze? Sau în afară de pelerini restul oamenilor au imunitate crescută. Dar la cei care se deplasează cu mașina proprie care este riscul?

S-a spus că o mulțime dezorganizată constitue un pericol pentru sănătatea publică. Este o stigmatizare și o ofensă adusă pelerinilor fără nicio dovadă. Pelerinii sunt mult mai disciplinați decât cei care au fost mobilizați la vot de guvernanți. Atunci nu a fost un pericol pentru sănătatea publică?

S-a spus că și în alte țări pelerinajele au fost interzise și se dă exemplu Arabia Saudită. Fals. Pelerinajul anual de la Mecca s-a desfășurat anul acesta, dar cu doar 10.000 de musulmani.

Ce putem face?

În primul rând, credincioșii pot ataca decizia în instanță. O asemenea acțiune privind limitarea dreptului la libera circulație și împiedicarea accesului pe baza unui criteriu discriminator (locul de reședință) este scutită de taxa de timbru. Câteva mii de astfel de acțiuni poate îi vor trezi la realitate pe cei care iau astfel de decizii. Aș fi deschis și eu o asemenea acțiune, dar din păcate (sau din fericire) am buletin de Iași.

Apoi, scrieți parlamentarilor. Găsiți adresele lor de e-mail și scrieți-le. Se apropie alegerile din 6 decembrie și vor fi mai atenți pentru că sunteți votanți.

Dacă nu luăm atitudine, atunci ne vor lua și sărbătoarea Nașterii Domnului Nostru Iisus Hristos.

În concluzie, nu putem să dăm Cezarului ce este a lui Dumnezeu.

P.S. Pe 14 octombrie, voi fi prezent la slujba de la Catedrala Metropolitană. Sper ca în acest an să nu mă întâlnesc cu acei „creștini” care au luat sau au susținut această decizie. Puțină decență. Deși la gradul de ipocrizie și nesimțire pe care îl au, e posibil să vină. Îi sfătuiesc să mă ocolească, să păstreze distanța socială.

Autor: Vasile Astărăstoae

Sursa: astarastoae.wordpress.com

Vasile Astărăstoae: ”Dictatura medicală versus etica medicală”

În timpul acestei pandemii, auzim frecvent sintagma dictatura medicinei. Când vorbim despre dictatură, vorbim în primul rând despre un sistem socio-politic. Definițiile din DEX confirmă această afirmație: Dictatura: 1) formă de guvernare în care o persoană (sau o colectivitate restrânsă) deține autoritatea supremă, nelimitată prin legi, bazată adesea pe violență. 2) putere despotică, tiranică. 3) fig. putere absolută. Rezultă că formularea corectă este fie dictatura politico-medicală, fie dictatura sănătății publice. Cu alte cuvinte, medicina prin ea însăși nu poate să impună o dictatură, poate doar să susțină o dictatură politică.

Printre propovăduitorii „dictaturii medicale” se număra doctorul Emilian Imbri. El susține că trebuie să instituim dictatura medicală, deoarece combaterea pandemiei implică măsuri autoritare, care pot și trebuie să limiteze drepturile și libertățile cetățenești. Domnul Emilian Imbri este exponentul birocraților din sistem. Cine are curiozitatea să îi studieze CV-ul va observa că după obținerea licenței în medicină și după o scurtă perioadă de medic de dispensar, cariera sa a fost una strict administrativă: redactor (până în 1996) la Editura Medicală, consilier în diferite locuri (Ministerul Sănătății, Secretariatul de Stat pentru Persoane cu Handicap, Ministerul Tineretului și Sportului, consilier personal al Ministrului Dezvoltării și Turismului – Elena Udrea, Parlament) medic șef și director adjunct la Casa Națională de Asigurări de Sănătate, manager general la Spitalul CF și, în final, manager la Spitalul Victor Babeș. Un technocrat afiliat (ca românul imparțial) la toate partidele aflate la putere. Este (potrivit Google Academic) coautor la o lucrare științifică. Doctorul Imbri ne explică că trebuie să dăm credit științei și că trebuie să adoptăm o atitudine fermă față de cei care au opinii critice, aplicând măsuri administrative dure. Ne vorbește despre supremația științei față de drepturile omului. Nu ne permitem să-l contrazicem, dar putem să punem o întrebare: care este consensul științific în actuala pandemie?

Deocamdată știm doar că SARS-COV-2 este agentul etiologic al bolii COVID – 19. În rest, nu știm mai nimic. Nu cunoaștem cu certitudine contagiozitatea, incidența / prevalența bolii, mortalitatea reală (oricum mult sub cea prognozată), nu avem tratament etiologic (apelându-se în continuare la tratamente simptomatice). Antiviralele utilizate până acum au eficiență minimă și reacții adverse importante. Carantina, izolarea și masca nu distrug și nu opresc circulația virusului (cel mult o încetinesc), iar, în lumea științifică medicală, există mari controverse. De aici întrebarea: cum dictatura medicală poate contribui la stingerea pandemiei? Doctorul Imbri (și cei care susțin dictatura medicală) reprezintă ecoul slugarnic al ideile politicienilor de la putere (oricare ar fi ei). Este suficient să recitiți ce spuneau în lunile februarie – martie (când guvernanții erau preocupați de alegeri anticipate și COVID-19 nu era o prioritate) și să le comparați cu declarațiile actuale.

Ceea ce îngrijorează este faptul că o serie de medici intervin în discuție, susțin aceste idei și blamează populația/pacienții. Sunt adepții unor măsuri represive împotriva pacienților și îi stigmatizează. Consideră că nerespectarea recomandărilor stă la baza răspândirii virusului. Aceștia văd paiul din ochiul altuia și nu bârna din ochiul propriu. Înainte de a acuza populația/pacienții că nu păstrează distanțarea fizică și nu poartă masca, 24 de ore din 24, trebuie mai întâi să se întrebe care este explicația numărului mare de personal medical infectat și de ce spitalele constituie un segment important în cadrul focarelor de infecție. Potrivit raționamentelor lor rezulta că personalul medical nu respectă măsurile. Dar nici guvernanții nu le respectă. Pe aceștia de ce nu-i critică?

Etica medicală este o reflectare a democrației și nu a dictaturii în practica medicală. Principiile ei de bază sunt devoțiunea față de pacient și plasarea intereselor pacientului deasupra oricăror interese inclusiv ale medicului sau comunității/statului. De aceea, în Legămintele profesiei (Jurământul lui Hippocrat, Legământul lui Maimonides, Jurământul Asociației Medicale Mondiale – WMA etc.), se specifică implicit sau explicit că medicul are datoria/obligația de a respecta valorile și interesele pacientului. Autonomia implică acordul expres al pacientului la toate manoperele medicale (inclusiv, internarea și tratamentul medical). Numai respectând aceste principii, se poate realiza un parteneriat real medic – pacient.

Una dintre valorile esențiale este libertatea – care este de fapt adevărata fire a omului. Alta este dreptatea socială. ”Dă-mi Doamne puterea să tratez la fel pe cel sărac și pe cel bogat, pe cel puternic și pe cel slab, pe prieteni și pe dușmani…” (Maimonides). În etica medicală, nu se găsesc concepte, care să justifice aderența medicilor la acte administrative, care limitează drepturile și libertățile cetățenești. Dimpotrivă, istoria medicinei este plină de medici care și-au dăruit viața pentru a proteja libertatea și drepturile civile ale pacienților. Medicii tratează boala cu mijloace medicale și nu cu amenzi, dosare penale, amenințări și internări non-voluntare.

În concluzie, există un conflict major între „dictatura politico – medicală” și etica medicală. Medicii sunt obligați, prin statutul lor, să respecte principiile eticii medicale și să nu fie propagandiști (interesați sau nu), ai dictaturii.

P.S.1: Trebuie să apreciez inițiativa Avocatului Poporului Renate Weber de a ataca la Curtea Constituțională legea carantinării. Dacă acest demers va reuși, se poate apoi redacta o lege în concordanță cu principiile eticii medicale. La actuala lege, deși Convenția de la Oviedo (ratificată de România) impune, niciun bioetician nu a fost consultat.

P.S.2: Cred că Raed Arafat a lipsit în facultate de la cursul de medicină legală. Altfel, ar fi știut că doar 18% din activitatea medico-legală se desfășoară pe cadavre. Restul, este activitatea pe persoane vii (expertize psihiatrico-legale, expertize traumatologice, expertize ale capacității de muncă, expertize privind starea de sănătate a unei persoane, expertize genetice de filiație etc.). Despre etică medicală / bioetică nu îl întreb pentru că sunt sigur că nu a parcurs această materie.

P.S.3: Mortalitatea în primele 6 luni a anului 2020, în România, este mai mică decât cea din aceeași perioadă a anului 2019. Spre disperarea sectei martorilor COVID. „Virusul ucigaș” nu a declanșat „apocalipsa covid”.

Autor: Vasile Astărăstoae

Sursa: Vasile Astărăstoae Facebook

Vasile Astărăstoae, fost președinte al Colegiului Medicilor: ”Pandemia COVID-19 – un pericol real sau manipulare?”

În mass-media, cu greu își găsește loc alt subiect decât noul coronavirus. În special, numerele atrag atenția (infectați, vindecați, decedați, carantinați, izolați), ca și cum aceste numere ar conține revelații, afirmații despre viață și profeții despre viitor. O particularitate o constituie însă creșterea (din cauza măsurilor de izolare) influenței mediului virtual. În imensitatea internetului, există și o serie de „denunțători ai manipulării coroanei”, inclusiv oameni de știință educați, recunoscuți și cu experiență, care au opinii diferite de cele “oficiale” și care sunt boicotați de presă. Pe internet pot să-și exprime viziunea lor privind pandemia COVID-19. Câteva întrebări:

1. Este pandemia COVID-19 un pericol real sau este o manipulare?

Răspuns: În acest moment, nu știm. Poate să fie una sau alta, dar și una și alta. Nu sunt disponibile numere de încredere, numărul persoanelor infectate menționat în mod regulat este doar a celor la care a fost detectat virusul. În condițiile în care nu se face testarea peste tot și în care 80% dintre infectați sunt asimptomatici sau fac forme ușoare este clar că nu reflectă realitatea. Dar nimeni nu poate nega că există o afecțiune determinată de noul coronavirus. Este nevoie de multă ignoranță sau rea-voință să spunem, având în vedere raportările, că nu este epidemie. În același timp, este adevărat că problema nu a fost cauzată doar de virusul corona.

2. Dacă nu am fi testat, nu am fi observat noul virus?

Răspuns: Nu. Am fi raportat doar o creștere a infecțiilor respiratorii acute. Dar la testare avem o problemă. Wolfang Wodarg spune: “Testele, care se utilizează în prezent, nu sunt nici validate și nici specifice, virologii vor doar să câștige bani cu aceste teste”. Conform însă analizelor publicate pe site-ul Organizației Mondiale a Sănătății, dar și a declarațiilor producătorilor, numeroase testări încrucișate au arătat că testele sunt specifice. Dar la fel de adevarat este că nu au urmat procedura de omologare. Și până la omologare, suspiciunile persistă. De exemplu, virusologul Christian Drosten o consiliază profesional pe Angela Merkel, dar tot el a dezvoltat în ianuarie 2020 un test pentru virusul Sars-CoV-2 achiziționat de guvernul federal.

3. Care este mortalitate prin noul coronavirus?

Răspuns: Nu știm. În tanatogeneză (fenomenele și cauzele care determină moartea) cauzalitatea poate fi directă, indirectă sau concuratoare. În această pandemie, regula este: dacă testul este pozitiv, atunci a murit din cauza noului coronavirus. Nimeni nu mai stă să analizeze dacă a murit cu coronavirus sau de coronavirus.

4. A fost pregătit OMS-ul și sistemele de sănătate să facă față pandemiei?

Aici răspunul este fără echivoc NU.

a. Sistemele de sănătate au fost sufocate. După criza pieței financiare din 2008, fondurile publice au fost folosite pentru salvarea băncilor, în timp ce „troica” (Banca Centrală Europeană, Comisia UE și Fondul Monetar Internațional) a cerut măsuri de economii substanțiale în sectorul social și, mai ales, în cel medical. Cea mai simplă metodă a fost reducerea numărului de paturi din spital: de la 3 la 1 (conform OMS 2017). Finanțarea spitalului a fost schimbată spre rentabilitatea economică. Din 2004, în Europa, au fost introduse așa-numitele DRG-uri: companiile de asigurări de sănătate nu mai plătesc serviciile, care sunt furnizate în beneficiul bolnavilor, ci rate forfetare pentru fiecare caz în parte. Privatizarea spitalelor și înființarea grupurilor de spitale private a fost încurajată. Investițiile au fost raționalizate. În plină pandemie, medicii din Italia, Spania, Franța, dar nu numai, au reclamat condiții catastrofale de lucru. Paturile cu ventilatoare din unitățile de terapie intensivă din spitale nu au fost suficiente, astfel încât a trebuit efectuat un triaj, o selecție a bolnavilor în funcție de vârstă și de șansele de supraviețuire prin care cei mai bătrâni și bolnavi au voie să moară (Italia). Ei mor singuri, rudele nu au voie să-i vadă. Înmormântarea nu mai este permisă, militarii trebuie să ajute acum la eliminarea morților. Echipamente de protecție eficiente pentru personalul medical au fost sau insuficiente sau deloc și de aici numărul mare de infectări în rândul acestei categorii.

b. OMS-ul a reacționat iresponsabil. A dat mesaje panicarde, care au îngrozit populația. Au recomandat aceleași măsuri, care s-au dovedit ineficiente în pandemia din 2009. Au lăudat modelul chinezesc și au impus statelor să-l urmeze, deși știau că, dată fiind cenzura și măsurile represive ale comuniștilor chinezi, cifrele raportate nu au putut fi verificate. O paranteză. Cu câteva luni înainte ca OMS să lanseze pandemia corona, Centrul pentru Securitatea Sănătății (CHS) de la Universitatea Johns Hopkins, ( octombrie 2019), a creat pentru OMS un scenariu pentru o pandemie gripală la nivel mondial. Denumit „Eveniment 201” a fost realizat în colaborare cu doi parteneri puternici: Forumul Economic Mondial (WEF) și Fundația Bill & Melinda Gates. Scenariul prezintă o epidemie de corona, care a ucis 65 de milioane de oameni în întreaga lume. Scenariul este, în mod evident, elaborat pentru ca să ofere un substrat științific pentru privatizarea și restructurarea neoliberală a sistemului de sănătate global. Recomandările vizează cooperarea consolidată între guverne și companii private în parteneriate public-privat. Împreună cu organizațiile internaționale, trebuie promovate cercetările privind vaccinurile. Trebuie o cooperare cu companiile media, astfel încât în ​​cazul unei pandemii piața să poată fi inundata rapid cu mesajele și informațiile dorite (care sunt redactate de OMS), iar alte mesaje trebuie suprimate din punct de vedere tehnic.

Guvernele (cu câteva excepții) au ascultat de OMS și au încercat să limiteze viteza de răspândire a coronavirusului cu măsuri drastice fără precedent (carantină, izolare, distanță socială, interzicerea întrunirilor, închiderea magazinelor etc.). Pentru prima oară de la Decretul lui Constantin cel Mare, creștinii nu pot participa la slujbe religioase. Iacobinii, bolșevicii, ISIS au încercat, dar nu au reușit acest lucru (slujbele se țineau în clandestinitate). Viața socială s-a mutat în lumile digitale, lucru deosebit de periculos. Măsurile de combatere a coronavirsului merg mână în mână cu abolirea fără precedent a libertăților democratice – măsuri care sunt aprobate cu entuziasm de majoritatea populației. „Dacă nu ai ști despre ce este vorba, procedura din ultimele zile ar putea fi citită ca scenariul unei preluări populiste de putere”, scria istoricul René Schlott pe 16 martie în Süddeutsche Zeitung.

Rezultatul: virusul se răspândește cu viteză necontrolabilă (dovadă că în țările în care nu s-au adoptat aceste măsuri nu avem o creștere extraordinară, semnificativă statistic), personalul medical este epuizat fizic și psihic, spitalele sunt “sufocate”, economia intră în criză. Pe 18 martie, Frank Ulrich Montgomery, vicepreședintele Asociației Medicale Mondiale, a exprimat scepticism cu privire la măsuri (interviu în Bonn Anzeiger) ”Deoarece trebuie să presupunem că virusul va fi alături de noi mult timp, mă întreb când vom reveni la normal? Nu putem ține școlile și grădinițele închise la nesfârșit. În Italia, măsurile nu au ajutat niciodată, a fost o măsură de disperare politică, deoarece se crede că măsurile coercitive sunt mai eficiente decât cele generate de rațiune”.
În concluzie, în plină pandemie COVID-19, nu cunoaștem incidența, morbiditatea, mortalitatea, gravitatea, dar din frica irațională declanșăm o criză economică și socială și renunțăm cu entuziasm la drepturile fundamentale ale omului.

P.S.1. Dacă vă uitați la mortalitatea din Italia prin infecții respiratorii acute în primul trimestru al anului 2019 (ianuarie-martie) și o comparați cu cea de acum (COVID-19), nu veți găsi diferențe semnificative statistic.

P.S.2 Precizare pentru cei care supraveghează respectarea stării de urgență: cele scrise mai sus nu se referă deloc, dar deloc, la România. La noi au fost luate măsuri din timp, spitalele au fost dotate, există suficiente paturi de ATI, suficiente ventilatoare, echipamente de protecție eficiente și suficiente pentru personalul medical, conducătorii sunt înțelepți și grijulii față de noi, serviciile sociale funcționează ireproșabil și nu ne panicăm/isterizăm. Declar acestea ca să nu se înțeleagă eronat și să fiu acuzat de defetism, așa cum este definit în Codul Penal.

Autor: Vasile Astărăstoae

Sursa: Vasile Astărăstoae Facebook