Se afișează postările cu eticheta Vizita Papei. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Vizita Papei. Afișați toate postările

luni, 3 iunie 2019

Trei zile de Românie normală

Vizita Suveranului Pontif în România ne-a arătat o altă Românie decât România cea de toate zilele. O Românie în care nu s-au auzit vocile urii, intoleranţei, barbariei politice. Deci se poate trăi şi în bună pace? Se pot întâlni credincioşi de confesiuni diferite, dar şi români şi unguri în acelaşi loc, sub aceeaşi cruce? Poate fi imaginat un Klaus Iohannis ţinând un discurs în care să nu înfiereze guvernul PSD, salutând şi fiind salutat la rândul lui de pesediştii cu care în urmă cu doar o săptămână era în război?!
Mai mult, pot fi văzuţi împreună oameni care până la 26 mai s-ar fi mâncat unii pe alţii.
Ne putem întreba: pe oamenii atât de diferiţi îi uneşte credinţa sau un om? Personalitatea covârşitoare a papei Francisc a întors România cu faţa către Dumnezeu. Sunt cuvinte mari, însă trebuie găsită o explicaţie la modul în care s-au comportat milioanele de români în timpul vizitei papei în România.
Întâmpinat peste tot cu entuziasm, dar în linişte şi cu o milostenie rar întâlnită într-o ţară fărâmiţată de lupte politice, papa Francisc a oferit imaginea liderului onest, omenos, în contrast cu ceea ce îi este dat cetăţeanului să vadă zi de zi.
Milioane de români l-au urmărit pe capul Bisericii Romano-Catolice de la intrarea în ţară, pe marginile drumurilor, la Bucureşti, la :umuleu Ciuc, Iaşi şi Blaj. „Băile de mulţime” s-au desfăşurat într-o ordine perfectă, fără îmbrâncelile şi înghesuiala specifică ieşirilor liderilor politici în mijlocul mulţimii. Este o lecţie de civilitate sau ne-a fost dat să vedem şi o altfel de lume, dar cu aceiaşi oameni? Fără îndoială, în mulţime s-au aflat mulţi dintre cei care în alte împrejurări se manifestă zgomotos, fie aplaudând frenetic, fie huiduind cu o înverşunare demnă de cauze mai bune.
Să ne oprim însă şi la unul dintre mesajele papei, unul dintre cele mai puternice, mai profunde: „Să vă construiţi o patrie mai dreaptă şi mai fraternă”. Ce înseamnă acest lucru? Că de mâine, ca în imnul nostru naţional, toţi vor da mână cu mână, se va cădea de acord asupra unui consens naţional şi cele trei zile de armonie vor continua până la atingerea ţelului propus.
Ţările şi popoarele nu se schimbă peste noapte, dar au momente de graţie când oamenii devin mai buni, mai înţelegători unii cu alţii. Să ne imaginăm că România va avea un preşedinte ca papa Francisc. Ce şanse ar avea să reziste în faţa presiunii partidelor, a politicienilor avizi de putere? Intoleranţa, adversitatea, atacurile necontenite şi nu în ultimul rând „dreptul de a nu fi de acord cu celălalt” sunt atribute, descoperiri ale democraţiei.
Există două lumi. Una a credinţei, a emoţiilor profunde umane, şi alta a realităţii de zi cu zi, crudă, brutală, în care primează violenţa personală, agresivitatea de grup. Acum de pildă este de neimaginat un grup de simpatizanţi ai USR faţă-n faţă cu un grup de susţinători ai PSD. Par imposibil de adus la aceeaşi masă preşedintele ţării şi primul ministru. Cum să faci o „patrie” dintr-o ţară atât de dezbinată? Dacă vrei să fie „mai dreaptă şi mai fraternă” şansele par să scadă şi mai mult. Pentru că, aşa cum nu există un proiect de ţară decât ca o însăilare de slogane, nu apare nici proiectul personal al unei mari personalităţi care să includă în aceeaşi matcă indivizi nu atât diferiţi, cât având preocupări atât de diverse şi opinii atât de divergente.
Cu toate acestea, sau în pofida acestor diferenţe, vizita papei s-a constituit într-un moment de graţie aproape divină care s-a răsfrânt asupra unor oameni care, pentru moment, au simţit că, într-adevăr, au datoria să-şi construiască „o patrie mai dreaptă şi mai fraternă”.

Autor: Dumitru Păcuraru
Sursa: Informaţia zilei Maramureş

duminică, 7 aprilie 2019

Vizita Papei


                                                                     de Gheorghe Pârja

Papa Francisc va vizita România în perioada 31 mai – 2 iunie. Puţine şi esopice sunt informaţiile în legătură cu acest eveniment. Mulţi semeni vor să cunoască amănunte despre această călătorie istorică în ţara noastră. Sanctitatea Sa vine la invitaţia Preşedintelui României, a autorităţilor statului şi a Conferinţei Episcopilor Catolici din România. Aşa sună comunicatul oficial. Vizita va începe la Bucureşti, unde Suveranul Pontif va avea o întrevedere cu Preafericitul Patriarh Daniel. Apoi va merge la Iaşi, la romano-catolicii de limbă română. La Blaj vizita va avea o mare însemnătate pentru credincioşii greco-catolici. În Mica Romă, Suveranul Pontif va beatifica şapte episcopi greco-catolici morţi în închisorile comuniste.
O vizită de cinci ore va face Papa la Sanctuarul marian de la Şumuleu-Ciuc, la romano-catolicii de limbă maghiară. În jurul vizitei de la Şumuleu s-au ţesut multe comentarii… Că ar veni premierul Ungariei să-l întâmpine pe Papă, că liturghia va fi tradusă numai în limba maghiară. Vizita Papei într-o zonă cu populaţie preponderent maghiară, bizarul concept de co-suveranitate a Ungariei asupra aşa-zisului Ţinut Secuiesc nasc şi ele fireşti întrebări. Ps Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei, a protestat faţă de proiectata primire a Papei Francisc, la Şumuleu, pe teritoriul României, doar de premierul Ungariei, Viktor Orban. Ştirea a plutit peste Carpaţi mai bine de o lună.
Recent, Bertalan Havasi, purtătorul de cuvânt al biroului de presă al premierului maghiar, a precizat că ştirea este falsă. Sincer să fiu, nu cred că se poate întâmpla o asemenea năzdrăvănie diplomatică. Nu suntem un sat fără câini. Mulţi ne întrebăm, de ce la Şumuleu? Un sat devenit suburbie a oraşului Miercurea Ciuc, cu o populaţie de 1400 de locuitori, majoritatea maghiari. Evenimentul are trecut. În anul 1444, Papa Eugen a încuviinţat un pelerinaj de donaţie la Şumuleu pentru construcţia bisericii franciscane, care se află astăzi în mijlocul evenimentelor religioase din zonă. Mai târziu, pelerinajul s-a desfăşurat prin tradiţie de Rusaliile catolice, în jurul statuii de lemn a Sfintei Fecioare. În credinţa localnicilor este făcătoare de minuni.
Sfântul Părinte va fi însoţit de zece episcopi şi cardinali şi de jurnaliştii acreditaţi permanent la Vatican. Este de aşteptat ca mesajele sale să se adreseze nu doar catolicilor, ci şi ortodocşilor, o relaţie pe care Papa Francisc o doreşte consolidată. Sloganul vizitei este: ”Să mergem împreună.” Nu întâmplător s-a ales Sanctuarul de la Şumuleu. Pelerinajul catolicilor de Rusalii este considerat cel mai amplu din Europa Centrală şi de Est, existând o experienţă în dirijarea unei mase mari de oameni. 350 000 de pelerini pot participa concomitent. Şi cifra de un milion este exagerată. Este cunoscut ca un papă al simplităţii.
Presa va fi atentă la încălţările pontificale, după ce la înscăunare papa Francisc a refuzat pantofii roşii rituali preferând pantofii negri, obişnuiţi. Jovialul papă a cerut Vaticanului, încă din prima zi, să se renunţe la lux, ceea ce a făcut el însuşi preferând o garsonieră, un jilţ simplu şi o maşină necostisitoare. În 13 martie, s-au împlinit şase ani de pontificat. Cunoaşte şase limbi străine, teza de doctorat şi-a elaborat-o în limba germană. Iubeşte fotbalul, apreciază scriitori ca Holderlin, Borges, Dostoievski. Este membru al Academiei Române. Se ştie, din experienţa numeroaselor vizite papale în lume, că se stabilesc trei itinerarii, din care va fi ales unul cunoscut doar de cei care se ocupă de securitatea înaltului pontif.
Vizita la Şumuleu va începe pe 1 iunie, în jurul prânzului, şi va dura cinci ore. Avem încredere în rugăciune şi într-o linişte creştină. Prezenţa în România a Suveranului Pontif este un eveniment istoric.