INVITAȚIE

 

Exact precum politicienii, marii miliardari ai planatei nu sunt decât niște actori, având în spate adevărații păpușari

 

Un necunoscut din Budapesta ajunge în SUA și, după câțiva ani, devine milionar și apoi miliardar. Mai mult, în urma unui celebru atac speculativ, reușește să îngenuncheze Anglia. După anul 1989 decide să „instruiască” Estul Europei în drumul său spre democrație. Și, treptat, din instructorul Estului, devine instructorul lumii. Iar averea sa crește de la un an la altul precum Făt Frumos și asta fără să facă ceva palpabil.

În anii 80, un tânăr necunoscut ajunge să semneze cu IBM un contract prin care firma sa urma să livreze sistemul de operare pentru computerele companiei. Firma tânărului își vinde sistemul de operare și altor proaspăt intrați pe piața computerelor personale, crește în valoare și ajunge cea mai valoroasă firmă din lume, iar proprietarul său cel mai bogat om din lume. Retras din activitatea sa de bază, miliardarul se dedică activităților de binefacere. Și nu așa, la modul banal, ci își bagă aproape toată averea în diverse societăți de binefacere.

Iată două biografii prezentate așa cum vi le spune media. Două vieți romanțate. Probabil ați intuit că e vorba despre George Soros și Bill Gates. Ați citit de nenumărate ori despre ei aceleași lucruri precum cele rezumate de mine în primele două paragrafe. V-ați spus că, iată, visul american există. Pornești de jos și ajungi miliardar fără ca nimeni să nu aibă nimic cu tine. Doar cele două destine sunt clare. Așa să fie?

Oare câți au mai plecat de la Budapesta și au ajuns în SUA? De fapt istoria e mult mai complicată. Soros a plecat de la Budapesta în 1947, când țara era comunistă și aflată sub ocupație sovietică. A plecat fără să-l întrebe nimeni nimic. Știți, în perioada aia oamenii mureau prin pușcăriile comuniste. Familia lui Soros însă a putut pleca liberă la … Londra. Aici tânărul își face studiile la LSE, obținând chiar și-un doctorat în filosofie. Iar apoi e angajat în diverse bănci sau societăți financiare pe posturi grase. Abia după stagiul londonez ajunge în SUA unde, așa brusc, începe să înființeze fonduri de risc ridicat. Nu-i pun la îndoială inteligența, însă întrebarea care se pune este simplă: „De unde avea bani?”. Nimeni nu știe cum de-a ajuns taica Georgică de la statutul de angajat la cel de administrator de fonduri de risc, însă cei apropiați situației spun că omul e doar o carcasă scoasă în față. Mai mult, insiderii vorbesc despre niște fonduri inițiale care ar fi venit de la un oarecare David Rockefeller și că, mai mult, Soros e de fapt un fel de slugă a „familiei”. Oups, lucrurile încep să aibă alt farmec. Apoi treaba cu atacul speculativ. Pare treabă de geniu. El o explică atât de simplu încât te și întrebi cum de nu ți-a venit ție ideea aia? O să înțelegeți câteva propoziții mai încolo despre ce e vorba.

Între timp, încă din 1989, Soros s-a trezit filantrop. Și nu orice fel de filantrop, ci unul de calibru care și-a propus să scoată tot Estul Europei din negura comunistă și s-o îndrepte către societatea minunată și multilateral dezvoltată a … comunismului progresist al viitorului. Soros a pus bani serioși în fundația sa, ba mai mult, a înființat o groază de păduchelnițe pe lângă ea. A fost unul dintre primii străini care-au venit în România, iar aici a avut întâlnire cu omul său de contact, Silviu Brucan(Saul Bruckner, pe vremea tancurilor sovietice).

Hai să ne calmăm puțin și să ne punem în pielea personajului. Așadar, tu ești miliardar și-ți faci o fundație care caută să instaureze democrația. Să luăm un exemplu din ziua de azi: în Yemen avem o revoluție(Houti). Tu te gândești să implementezi democrația acolo, îți faci o fundație s.a.m.d. Întrebarea fundamentală: ai merge în Yemen să stai de vorbă cu un om de-al tău de legătură? E o întrebare aici: Soros era nebun sau avea un curaj demn de invidiat? Nici una nici alta. O radiografie a activităților fundațiilor sale ne-a dezvăluit că „revoluționarele” sale organisme lucrează în coordonarea Departamentului de Stat și au suportul informativ al CIA(dar și al altor sericii secrete americane). Aproape că mă doare! Așadar, bravul tovarăș Soros nu face altceva decât să lucreze sub coordonarea răcanilor CIA pentru „implementarea” acaparării statelor de către SUA. Iar asta se petrece pe două planuri clasice: îndobitocire prin ideologie și apoi instaurarea cozilor de topor la vârful statului-pradă. În România Soros – prin intermediul pionului Bruckner – a înființat Grupul pentru Dialog Social, apoi și-a adus și fundația care-i poartă numele, iar din 1996 a avut invariabil pionii săi la vârful statului. Acum întreg statul e acaparat de Soros, adică de CIA. Iată și misterul „genialului atac speculativ”. În fapt Soros n-a făcut nimic altceva decât să pună „la lucru” informațiile la care i se dădea acces. Sau, mai bine spus, să execute ordinele primite. Așadar, banii i-au venit de la Rockefeller și geniul de la serviciile secrete. Începeți să recunoașteți conserva?

Să ne oprim acum asupra celui de-al doilea caz: Bill Gates. Toată lumea crede biografia prezentată romanțat, rămânând cu impresia că bietul Bill era un student rupt în fund care a avut noroc și a devenit miliardar. Aiurea, băiatul era putred de bogat. Tatăl său era avocat de succes, iar maică-sa era membră în board-ul First Interstate BancSystem. Așadar nu era vreun venit cu pluta. Dacă la Soros sursa financiară s-a numit Rockefeller, în cazul lui Gates „binefăcătorul” avea numele Thomas Watson Jr. Știu, nu vă spune mare lucru, dar el era șeful colosului IBM. În anii 70 IBM a început cercetările la ceea ce se numea „Project Chess”(PC), vizând lansarea calculatoarelor personale. Watson i-a încredințat firmei lui Bill Gates un contract vizând executarea unui sistem de operare numit Disk Operating System(prescurtat DOS). În fapt era un contract de outsourcing, Microsoft urmând să construiască sistemul de operare contra sumei de 430000$, o sumă imensă în acele vremuri. Partea interesantă era că în contract se prevedea explicit că Microsoft are dreptul să licențieze MS-DOS și altor producători de calculatoare personale. Să ne înțelegem, IBM nu era un butic, ci o corporație imensă, cu avocați străluciți. Orice avocat s-ar fi sucit în fața unei asemenea clauze: dacă dau banul pe un produs, produsul rămâne al meu! Nu vă gândiți că dezvoltarea sistemului de operare era ceva complicat pentru IBM. Mult din codul low level fusese deja produs de IBM și a fost preluat de Microsoft. Translatat în termeni colocviali, contractul dintre IBM și Microsoft suna cam așa: „Ia tu găina care face ouă de aur, dar îmi promiți că-mi dai primul ou, iar apoi faci ce vrei cu ouăle”. Așadar, un alt început ciudat.

Destinul ulterior al lui Bill Gates îl cunoașteți. A avut ceva probleme juridice însă, cu toate că era în culpă, a fost iertat în mod surprinzător. Pentru monopolizarea pieței Microsoft ar fi trebuit împărțit în două. Nu s-a întâmplat așa. Doar Bill Gates a dispărut de la conducerea companiei și, treptat, asemeni lui Soros s-a îndreptat spre faptele de caritate. În timp ce Soros răspândea „democrația”, Gates a început să răspândească „sănătatea”, devenind principalul artizan al vaccinării. Probabil vă gândiți că-s banii lui, așadar poate face ce vrea. Problema e că banii într-adevăr sunt ai lui, dar el i-a băgat acolo pentru a-i multiplica. În timp ce fundațiile sale militează pentru vaccinare, alte investiții se află în zona farma, întâmplător pe-acolo pe unde se produc vaccinuri. Astfel, arma ONG se pune în slujba investiției. Mai mult și absolut întâmplător, fundațiile lui Gates lucrează în coordonare cu … Departamentul de Stat. Oups, iar încep să iasă scheleții din dulap.

Mai mult, Gates are și înclinații ecologice, intrând în mafia verde. Acum, prin intermediul fundației sale vrea să experimenteze o tehnologie de reducere a încălzirii globale: un fel de vaccin pentru planetă. În fapt e vorba de o altă chestie dubioasă în care are sprijinul absolut al serviciilor secrete.

Iată cum cade tencuiala lăsând să se vadă faptul că, în spatele marilor personalități nu se află nimic. Exact precum politicienii, marii miliardari ai planatei nu sunt decât niște actori, având în spate adevărații păpușari. Doar dacă n-ai făcut niciodată un business ai impresia că banii se fac atât de facil, că poți să sari din poziția de rupt în cur în cea de miliardar. Nu mai fiți naivi! Nimeni nu vă vrea binele. Și cu atât mai puțin sistemul de măști și păpuși făcut fix pentru a vă induce iluzii și a vă lăsa să trăiți în eroare. Nu vă mai lăsați păcăliți!

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Trenduri Economice

Fost ministru al Culturii: „E ușor să faci dușman din stat și din angajații săi, din pensionari și asistați.”

În celebrul său eseu „Omul revoltat”, Camus spune la un moment dat: „Conștiința iese la lumină odată cu revolta.” Dar, dacă aplică gândul camusian la peisajul politico-social de astăzi observăm că „revoltații” zilelor noastre se află mai degrabă la „dreapta”: ne referim, desigur, la așa-zișii tineri „frumoși și liberi”, iubitori de tehnocrație și de capitalism trendy-consumerist, cei a căror revoltă la urne, și ulterior civică, a învins PSD-ul în 2014-2015. Este PSD-ul un partid prea conformist și prea conservator, incapabil să alimenteze revoltele care trezesc conștiințele?

Cei care au ieșit în stradă în 2015 nu mi se par „de dreapta”. Cum să fie de dreapta, când nevoile lor sunt, în esență, de stânga? După accidentul din clubul „Colectiv”, ei cereau mai mult stat, mai multe servicii publice, de mai bună calitate. Este cel puțin ciudat să defilezi sub stindardul ”Jos comunismul!”, când ești victima celei mai rapace și violente forme de capitalism.

Nu cred că acum există vreo forță politică în stare să canalizeze revolta cetățenilor, s-o folosească pentru a schimba lucrurile. În primul rând pentru că nu mi se pare că revoltații vor asta. Asta nu înseamnă că nu va veni și vremea revoltei cu impact politic și social semnificativ.

Problemele alimentează revoltele, nu un partid sau altul. Un partid trebuie să lupte, într-o societate normală, pentru a schimba lucrurile fără să fie nevoie de un apel la revoltă. Nu cred că PSD este „prea conformist și conservator”, ca să vă citez. Aș zice că este vorba mai degrabă de un anume realism, că știe care sunt limitele, care sunt costurile și beneficiile, sau pericolele, unora sau altora dintre instrumentele luptei politice. Asta presupune și preluarea unora dintre problemele aflate pe agenda „revoltaților”. Așa trebuie să facă orice partid responsabil. Nu poți face schimbare decât în limitele acceptate de societate, și cu sprijinul unei largi majorități. Peste 26 de ani de „reformism” sunt suficienți pentru limita de rezistență a cetățenilor. Oamenii vor să trăiască pe cât de demn se poate, fără umilințe și nevoi.

Asta încearcă PSD să facă: oamenii să trăiască mai bine, în condițiile date de economie, de contextul intern și extern în care ne aflăm. Cred că a dori o societate cât mai echitabilă este un program suficient de „stânga” pentru România, în care solidaritatea socială, statul social și redistributiv sunt anatemizate și demonizate.

• Știm că dvs. aveți o dublă formație umanistă, de teolog și filozof. Mai știm că ați apreciat în mai multe ocazii pozițiile papei Francisc, un lider spiritual deosebit, care s-a maturizat intelectual în anii fertili ai teologiei eliberării, dar și într-o perioadă de crâncene dictaturi de dreapta în toată America de Sud. Se poate imagina o colaborare în anii viitori între PSD, ca partid de stânga, și BOR, pornind mai degrabă de la coordonatele teologiei eliberării?

America Latină, cea care l-a dat pe Papa Francisc, are problemele ei, și teologia eliberării cred că trebuie înțeleasă în acel context. Principala ei consecință este evoluția de la diversele forme de dictaturi – iar continentul este reputat pentru imaginația sa debordantă, inclusiv în materie de regimuri totalitare! – la o democrație ce a permis – iarăși, cu toate limitele ei – vindecarea unor răni ale trecutului. Drumul cel mai greu abia începe în America Latină. Socialul este principalul obiectiv al schimbării în zonă.

Socialul este și domeniul principal de interes al unei cooperări între două mari organizații ale societății civile românești, pentru că și PSD, și BOR, sunt, până la urmă, forme de expresie ale unor părți ale societății românești.

Nu dau eu lecții BOR, are suficiente mecanisme – și cunoștințe – pentru a-și adapta acțiunea la realitățile societății românești. Dar este evidentă creșterea preocupării ei pentru social. Socialul este viitorul religiilor, dacă vreți, care, într-un fel, este o întoarcere la origini. Religiile au fost și mecanisme de solidaritate.

Nu poți judeca BOR doar după dorința sa de a finaliza un proiect vechi de mai bine de un secol, Catedrala Mântuirii Neamului. PSD nu face această greșeală. Și încurajează toate acțiunile BOR care se adresează celor în nevoie. Acesta este fundamentul relației PSD cu BOR. Pe care nimeni n-o poate ignora. Pe de altă parte o relație normală, deschisă, este esențială pentru armonizarea pozițiilor părților.

• O persoană având convingeri de stânga poate influenţa deciziile în cadrul Partidului Social-Democrat?

Eu zic că da. Poate că nu este prea vizibil, public, acest lucru. Înțeleg insatisfacția multora, care au reproșat și reproșează PSD că nu este suficient de stânga. Reproșurile sunt extrem de diverse, pe probleme la fel de diverse. Doar că linia generală a unui partid este rezultatul unui consens intern. Consens care evoluează, se negociază permanent, este dinamic. Nu putem tăia doar o felie de realitate, s-o judecăm, și să proiectăm acea imagine în viitor, pretinzând că așa va arăta PSD și peste un an, și peste doi, și peste patru. Da, există în PSD o evoluție spre stânga, dar nu prea interesează pe nimeni din afara partidului s-o vadă. Pentru că, nu-i așa, trebuie demonstrat că tot românul e de dreapta, chiar și acela care doarme pe o bancă, în parc.

• Ce relaţii întreţine la ora actuală Partidul Social-Democrat cu sindicatele? Dar cu mediul de afaceri?

Normale, cu sindicatele care mai există, ca atare. Și care, din păcate, aproape au dispărut din sectorul privat al economiei. Răul a fost făcut în primul rând de unele sindicate care, prin liderii lor, s-au situat de partea patronatului, în detrimentul angajaților. PSD încurajează înființarea de sindicate în toate entitățile economice private, și unirea lor în federații și confederații care să fie cu adevărat parteneri de negocieri în relația cu patronatele. Sindicatele din sectorul public sunt cele care au reușit, în ultima vreme, să miște lucrurile în câteva domenii, în principal în salarizare, în stabilirea salariului minim, în schimbarea condițiilor de muncă.

Pe de altă parte, cred că mișcarea sindicală trebuie să se schimbe radical. E greu să imaginezi un sindicat funcțional într-o entitate economică ai cărei angajați sunt „închiriați” de la o firmă care oferă forță de muncă în lohn. Este un moment în care trebuie gândite noi forme de organizare și noi funcții pentru sindicate. Ele sunt esențiale, dacă vrem ca munca să fie apreciată la adevărat ei valoare în România.

Cu mediul de afaceri relația este normală, pentru că PSD vrea să guverneze, ca orice alt partid, de altminteri. Și când guvernezi, asculți pe toată lumea, încerci să ții cont de nevoile fiecărui actor economic și social. Faptul că PSD s-a declarat „pro-business” nu înseamnă că neglijează socialul și face corp comun cu mediul de afaceri. Dar cum să creezi noi locuri de muncă, până la urmă cea mai bună formă de protecție socială pentru persoanele active, locuri de muncă mai bine plătite, dacă te situezi pe poziții de confruntare cu mediul de afaceri? Sigur, nici nu poți să te confunzi cu mediul de afaceri. Pentru că ți-ai trăda misiunea ta, de partid politic, aceea de a servi interesul public.

• În România se manifestă forme de extremism social, exprimate prin aversiunea faţă de bugetari, pensionari şi „asistaţii sociali”. Cum ar trebui să contracareze stânga aceste tendinţe?

Este o muncă de durată, care implică un mare efort de explicare. Aceste clișee au prins mai ales în rândul celor care nu cunosc ce înseamnă „statul”, care este rolul lui, care-i sunt funcțiunile, ce poate și ce nu poate să facă. Lipsa educației civice din școală se răzbună acum. Aversiunea mai are o explicație. Este vorba despre frustrările generației tinere, generație care a început să se afirme în anii 2000-2008, fără să aibă memoria crizelor din perioada tranziției.

Acești oameni au trebuit să ia în piept criza din 2009-2012, care le-a arătat cât este de fragilă prosperitatea lor, pe bază de „împrumut cu buletinul”, care sunt costurile apartenenței la „clasa de mijloc”, ce umilitoare este poziția lor în mecanismul economic din care fac parte. Și au fost singuri în fața crizei, statul fiind deja lăsat fără multe instrumente de intervenție.

Toate aceste frustrări au o singură explicație pentru ei: „trântorii”, „asistații”, „pomanagii de la stat”, care profită de munca lor și le consumă banii făcuți cu sudoarea frunții. Iar aici a contribuit și discursul politic de la Cotroceni, din acea perioadă, care vorbea despre administrația publică, „omul gras”, pe care mediul privat, „omul slab”, îl „cară în spate”. E ușor să faci dușman din stat și din angajații săi, din pensionari și asistați. Iar cei interesați în slăbirea și mai accentuată a statului au profitat de frustrările lor. Doar că această lipsă de spirit critic va fi și mai penalizată pentru această generație care, da, trebuie să dea piept cu ceea ce trăim, adică un capitalism sălbatic, pe care cu greu îl putem tempera, și pe care ei îl văd salvator, dacă statul l-ar lăsa și mai liber decât este. Fiecare generație învață doar din propria suferință. Dacă poate învăța.

• În iunie anul acesta Marea Britanie a ieşit din Uniunea Europeană, iar sondajele de opinie indică ascensiunea partidelor suveraniste. Cum întrevedeţi în acest context viitorul Uniunii Europene?

E greu de spus ce va urma. După cum arată lucrurile acum, Brexitul va fi un bun pretext pentru a construi „Europa cu două viteze”, un nucleu al „fondatorilor”, și o periferie a noilor veniți și a celor rămași în urmă cu dezvoltarea. Va fi – dacă va fi – un soi de Imperiu al fondatorilor, care își va exploata periferiile. Sper să nu ajungem acolo, cum sper ca, în numele „suveranității regăsite”, să nu asistăm la accentuarea egoismelor naționale. Brexitul este, în esența lui, expresia acestui egoism. Și una, și cealaltă evoluție nu pot avea drept rezultat decât eșecul UE. Care se poate rezuma la un spațiu de liber schimb, și atât. Uniunea Europeană se poate salva doar reînviind modelul social european. Pentru că, în esență, cetățenii asta reproșează UE: că viața lor se înrăutățește, în ciuda promisiunilor.

• La Washington, Sofia şi Chişinău au fost aleşi recent preşedinţi favorabili înţelegerii cu Moscova. Care credeţi că ar trebui să fie atitudinea României faţă de Rusia?

Aș vrea să plec de la o mistificare, care ne face un mare rău: acea hartă care prezintă România drept o insulă de „euro-atlantism” într-o mare de „prieteni ai Rusiei”. Ne face un mare rău pentru că așa ne ostilizăm toți vecinii, inclusiv pe cei din Republica Moldova. Turcia este în NATO, și n-a zis că vrea să iasă din Organizație, pentru a se alătura unei alte structuri de securitate colectivă. Bulgaria este în NATO și în UE. Ungaria, la fel. Serbia, Moldova, Ucraina cooperează strâns cu NATO, și negociază fie aderarea la UE, fie legături mai strânse cu Uniunea.

Până una, alta, nu ne paște niciun pericol. Washingtonul și Bruxellesul au dovedit extrem de limpede și de ferm că își respectă angajamentele, inclusiv angajamentele față de România. Împreună cu partenerii noștri definim poziția față de Moscova.

În același timp, cred că prioritare ar fi preocupările față de viitorul UE, după șocul Brexitului. Asta chiar privește în cel mai înalt grad viitorul României. Noi am mizat totul pe cartea construcției europene, și suntem vital interesați în continuitatea proiectului. Nu cred că un alt proiect, cel al Europei cu două viteze, spre pildă, ne-ar avantaja. Cu greu apare în această campanie electorală subiectul viitorului UE. Este regretabilă această absență. Lipsa noastră de interes pentru această temă fundamentală ne-ar putea costa

Ionuț Vulpescu (n. 1976) doctor în filozofie al Universității București, este deputat PSD și vicepreședinte al acestui partid, membru al Comisiei de Cultură, Arte și Mijloace de Informare în Masă, fost ministru al Culturii în perioada 2014-2015. Anul acesta candidează la Senat pe poz. 5 a listei PSD București.

Sursa: Argumente și Fapte

Topul actorilor ale căror filme au generat cele mai mari încasări în 2014

Jennifer Lawrence ( foto ) ocupă primul loc în topul actorilor ale căror filme au generat cele mai mari încasări în 2014, potrivit unui clasament anual realizat de editorii revistei Forbes.

Actriţa americană, în vârstă de 24 de ani, a apărut în două dintre filmele cu încasări considerabile în acest an - "Jocurile foamei: Revolta - Partea I/ The Hunger Games: Mockingjay Part 1" şi "X-Men: Viitorul este trecut/ X-Men: Days of Future Past", care au generat împreună venituri de 1,4 miliarde de dolari pe plan mondial, informează contactmusic.com.

În februarie 2015, Jennifer Lawrence va putea fi văzută pe marile ecrane în Statele Unite ale Americii în filmul "Serena", în care actriţa joacă din nou alături de Bradley Cooper, colegul ei de pe afişul peliculei "Scenariu pentru happy-end/ Silver Linings Playbook". Pentru evoluţia ei din acel film, artista americană a fost recompensată cu premiul Oscar la categoria "cea mai bună actriţă în rol principal". De asemenea, Jennifer Lawrence a avut succes şi în topul US Billboard cu piesa "The Hanging Tree", un cântec inclus pe coloana sonoră a filmului "Jocurile foamei: Revolta - Partea I", care a ajuns până pe locul al 12-lea în prestigiosul top muzical american.

Actorul Chriss Pratt, starul filmului "Gardienii galaxiei/ Guardians of the Galaxy", ocupă locul al doilea, întrucât filmele sale au generat venituri totale de 1,2 miliarde de dolari. Lungmetrajul "Gardienii galaxiei", inspirat din universul benzilor desenate Marvel, a fost filmul cu cele mai mari încasări din Statele Unite ale Americii şi a obţinut venituri totale de 772 milioane de dolari pe plan mondial. Chriss Pratt s-a remarcat şi în animaţia "Marea aventură Lego/ The Lego Movie", o altă surpriză plăcută în box office-ul mondial al acestui an. Starul american va putea fi văzut în al patrulea film din franciza "Jurassic Park", care va fi lansat pe marile ecrane pe 12 iunie 2015.

Scarlett Johanssen completează podiumului, clasându-se pe locul al treilea, cu încasări totale de 1,18 miliarde de dolari aduse de trei pelicule de succes în 2014: "Căpitanul America: Războinicul iernii/ Captain America: The Winter Soldier", "Lucy" şi "Pe sub piele/ Under the Skin".Sursa Mediafax