Se afișează postările cu eticheta aparitii editoriale. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta aparitii editoriale. Afișați toate postările

joi, 21 iulie 2022

Apariţii editoriale la "eCreator"

 


AU IEȘIT ACUM DE LA TIPAR - și au plecat (în)spre autoare, critici și cititori - două cărți de poezie semnate de Claudia Brigita Pap.

Prefața la volumul „Petale și poezie” este făcută de prof dr. Valentin Lupea, postfața de prof. drd. Petronela Apopei, referințe critice prof. Olimpia Muresan și Ioan Romeo Roșiianu.
Prefața la volumul „21 de grame de introspeție” este semnată de prof dr. Valentin Lupea, postfața de prof. drd. Petronela Apopei, referințe critice prof. Olimpia Muresan și Ioan Romeo Roșiianu.
Ilustrațiile sunt semnate la ambele de Carmen Mihaela Coca.
Tehnoredactarea este asigurată - la ambele - de Solticzki Adalbert de la Panda Print, coperta de Florin Dochia.
LA TIPAR ESTE acum antologia „Vara emoțiilor”.
Acesta, revista și multe alte cărți vor fi lansare la începutul lunii august, în deschiderea celei de-a XII-a ediții a Festivalului (Inter)național de Literatură ECREATOR.
În diferite stadii de execuție sunt cărți de poezie semnate de Claudia Brigita Pap, Lucia Virginia POP și Ionescu Cioată.
De asemenea, în pregătire mai sunt o carte de istorie literară semnată de Prof. dr. Valentin Lupea, una de proză semnată de prozatoarea română din Italia, IRENE HAGMAN, una despre gimnastică ritmică semnată de fosta mare campioană de gimnastică ritmică și arbitru internațional Carmen Mihaela Coca, precum și cărți de critică semnate de Ică Sălișteanu, Petronela Apopei, Nicolae Toma și Dragos Gelu.

Ioan Romeo ROŞIIANU

luni, 4 iulie 2022

Apariţie editorială la eCreator - Loreta Toader

 

A IEȘIT DE LA TIPAR - și a plecat înspre autoare, critici și cititori - cea de-a șaptea carte a poetei Loreta Toader din Germania.

Prefața este semnată de Petronela Apopei, postfața de Nicolae Toma, referințe critice Olimpia Muresan și Rosiianu I. Romeo.

Coperta este făcută de Florin Dochia, ilustrații Carmen Mihaela Coca, tehnoredactare Solticzki Adalbert de la Panda Print.

Într-un avansat stadiu de tehnoredactare la Editura Ecreator sunt acum antologia „Vara emoțiilor” și un nr. special de revistă ce va ajunge în toate ambasadele, consulatele și centrele culturale ale României din Europa, alături de cele din țările de unde mai provin scriitorii incluși, Canada, SUA sau Qatar.

Acestea vot fi lansare la finele acestei luni, în deschiderea celei de-a XII-a ediții a Festivalului (Inter)național de Literatură ECREATOR și ÎNCĂ vă puteți înscrie la ele.

În diferite stadii de execuție sunt două cărți de poezie semnate de Claudia Brigita Pap, câte una de Lucia Virginia POP și Ionescu Cioată.

De asemenea, în pregătire mai sunt o carte de istorie literară semnată de Valentin Lupea, una despre gimnastică ritmică semnată de fosta campioană și arbitru internațional Carmen Mihaela Coca,  precum și cărți de critică semnate de Ică Sălișteanu, Petronela Apopei, Nicolae Toma și Dragos Gelu.

În momentul de față sunt la tipar cea de-a treia ediție a excelentului volum de poezie semnat de Tudor Gheorghe Calotescu și încă o carte a lui Grigoraş Ciocan, ajunsă și ea la cea de-a doua ediție.

Ioan Romeo ROŞIIANU

marți, 3 mai 2022

A IEȘIT ACUM DE LA TIPAR o excelentă lucrare de istorie literară semnată de prof. Valentin Lupea

 


Prefața este semnată de prof dr. Virgil Pană, postfața de prof. drd. 
Petronela Apopei, susținere critică prof. drd. Iulia Maria Ciherean și prof. Mioara Bahna.
Coperta este realizată de mereu inspiratul Florin Dochia, tehnoredactarea de Solticzki Adalbert de la Panda Print.
Aproape gata pentru este acum o carte de teatru semnată de Adrian George Itoafa și un roman semnat de MARIA GIURGIU (ambii din Constanța).
În diferite stadii de pregătire sunt cinci cărți de critică semnate de Petronela ApopeiIcă SălișteanuNicolae TomaValentin Lupea și Dragos Gelu, o carte de poezie semnată de poeta româncă din Germania, Loreta Toader, alta semnată de poetul român stabilit în Austria, Ionescu Cioată, precum și o carte de specialitate despre gimnastica ritmică semnată de multipla campioană națională și internațională și arbitrul internațional Carmen Mihaela Coca.
În continuare ÎNCĂ vă puteți înscrie la antologia „Vara IUBIRII”, antologie care va fi lansată - ca și toate celelalte cărți publicate la Editura ECREATOR - în deschiderea celei de-a IV-a ediții a Festivalului „Doamnele METAFOREI”, ce se va desfășura în perioada 14 - 15 mai 2022 în Baia Mare. 

                                                                                                                       IRR

sâmbătă, 9 octombrie 2021

BUCURIA VINE (ȘI) SÂMBĂTA ASTA!


Au ieșit de la tipar și au plecat (în)spre autoare, critici și cititorii poetei Voica Rusu cărțile „Lumina sinelui din templul efemer” și „Intersecție de universuri”, ambele apărute-n cadrul Colecției Poesis a Editurii ECREATOR, primele din cea de-a doua sută din această colecție.
„Lumina sinelui din templul efemer” este susținută critic de Petronela Apopei, Nicolae Dina, Dragos Gelu și Romeo Ioan Rosiianu.
„Intersecție de universuri” - ediție revăzută și adăugită - are prefața făcută de Coca Popescu, postfața de Petronela Apopei, referințe critice Aurelia Rînjea și Romeo Ioan Rosiianu.
Ambele cărți sunt ilustrate cu picturi semnate de Carmen Mihaela Coca, ambele au coperțile realizate de Solticzki Adalbert, ambele după idei ale autoarei.
URMEAZĂ două cărți de poezie ale lui Marin Rada, câte unul va fi semnat de Iulia Dora Marinescu, Voica Rusu și Mag Katherine, volumele de debut semnate de Irina Vera Terebesi și Ica Gaftone, o carte de eseistică semnată de Cristian Gabriel Moraru, precum și cărți de critică literară semnate de Petronela Apopei, Dragos Gelu și Nicolae Toma.
De asemenea, încă vă puteți înscrie la antologia VARA SPERANȚEI, antologie ce va fi lansată în deschiderea celei de-a VII-a ediții a Festivalului (Inter)Național de literatură ECREATOR, ce se va desfășura la finele lunii octombrie în Baia Mare.

Romeo Ioan ROȘIIANU



luni, 17 mai 2021

Apariţii editoriale la Editura ECREATOR Baia Mare

 

A INTRAT ACUM LA TIPAR cea de-a doua carte de poezie semnată de John Giovanni Bud, românul stabilit de-o viață în Italia revenind cu volumul „Murind încet cu toamna”.

Prefața este semnată de prof. dr. Nicolae Dina, postfața prof. dr. Daniel Luca, referințe critice Daniel Marian și Rosiianu I. Romeo.

Coperta este realizată (tot) de neobositul Florin Dochia, ilustrații semnate de Coca Carmen Mihaela, tehnoredactare Solticzki Adalbert.

ÎN CURS DE APARIȚIE la Editura ECREATOR Baia Mare mai sunt cărți de poezie semnate de: Grigoraş Ciocan, John Giovanni Bud (o nouă carte de poezie), Octavia Brad, Florin Dragomir, Floroiu Viorica, Mag Katherine, Ica Gaftone și Maria Bacau.

O carte de povești pentru copii e propusă de Dumitru Tâlvescu, iar alte patru cărți de critică literară vor fi semnate de: Nicolae Toma, Gelu Dragoş, Petronela Apopei și Nicolae Dina, precum și o carte pe care Rosiianu I. Romeo o va realiza împreună cu poetul parizian Iustinian-George Paiuc.

Prof. Mioara Arsene propune un amplu studiu despre „ROLUL INTELIGENȚELOR MULTIPLE ÎN RECEPTAREA PROZEI LUI  I. L. CARAGIALE ÎN GIMNAZIU”.

De asemenea, vă puteți înscrie vreme de câteva zile la antologia „Emoții de vară”, pentru că apoi va urma o antologie închinată lumii copilăriei.

                                                                            Ioan Romeo ROŞIIANU

joi, 29 octombrie 2020

Noi aparitii editoriale la ECREATOR

 
A INTRAT LA TIPAR ediția a II-a a cărților unor poeți în care eu cred cu tărie:

Daniela Micu (foto), 
Stefan Olaru și
Zaharia Mihail-Robert, 
iar acestea vor fi prezentate în deschiderea celei de-a II-a ediții a Festivalului de Teatru și Literatură „TEATRUL CETĂȚII”, manifestare care se va desfășura în Baia Mare, în perioada 30 octombrie - 1 noiembrie 2020.
„Cuvinte pentru eternitate”, volumul de debut al poetei
Daniela Micu
are prefața semnată de
Daniel Luca
, postfața semnată de
Rosiianu I. Romeo
, coperta de
Florin Dochia
, tehnoredactarea fiind făcută de
Solticzki Adalbert
.
Stefan Olaru
ne propune volumul „Pietre și roze”, volum prefațat de
Daniel Mariș
, postfața e semnată de
Petronela Apopei
, referințe critice de prof. dr. Nicolae Dina și
Rosiianu I. Romeo
, coperta de
Florin Dochia
, tehnoredactarea de
Solticzki Adalbert
.
Zaharia Mihail-Robert
revine în forță cu volumul „Drumuri către ceruri”, volum prefațat de
Nicolae Toma
și postfațat de
Petronela Apopei
, referințe critice semnate de
Daniel Marian
și
Rosiianu I. Romeo
, coperta
Florin Dochia
, tehnoredactare
Solticzki Adalbert
.
ÎN CURS DE APARIȚIE LA ECREATOR sunt cărți semnate de
Alexandra Cheroiu
,
Ioana Cîrneanu
,
Petronela Apopei
,
Mag Katherine
,
Ela Bălescu
,
Voica Rusu
,
Zaharia Mihail-Robert
(cu două cărți),
Daniela G. Pătrașcu
,
Ionescu Cioată
,
Daniel Marian
,
Dinica Cristian Ovidiu
,
Nicolae Toma
,
Traian Brinza
,
Sergiu Botezatu
din Chișinău și NICOLAE DUMITRU (cu o carte de catrene), Raul Alexandru Mitruți (13 ani, proză), precum și o carte pe care Romeo Ioan Roșiianu o semnează împreună cu
Iustinian-George Paiuc
din Paris.
De asemenea este în pregătire și antologia TOAMNA SENTIMENTELOR, la care vă mai puteți înscrie până la jumătatea lunii noiembrie.
Ioan Romeo ROSIIANU